Fond funciar. Sentința nr. 743/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 743/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 15731/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 331/A/2015

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. C.

Judecător V. N.

Grefier Lucreția I.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant R. M. împotriva sentinței civile nr. 743/19.02.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S.

intimați fiind C. L. DE FOND FUNCIAR ȘIMIAN, C. J. DE FOND FUNCIAR M., având ca obiect, fond funciar .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat N. A. pentru apelantul reclamant,lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că, prin serviciul registratură intimata C. L. de Fond Funciar S. a depus la dosar întâmpinare.

Apărătorul ales al apelantei reclamante a depus la dosar delegație avocațială, a solicitat conform art.478 alin. 1 și 2 încuviințarea probelor invocate în cererea de chemare în judecată cât și în motivele de apel, respectiv proba cu înscrisuri ,proba testimonială și proba cu o expertiză specialitatea topo. A precizat că instanța de fond i-a admis decât proba cu înscrisuri celelalte două probe respectiv proba testimonială și proba cu expertiză i-au fost respinse.

Instanța respinge cererea de probatoriu formulată de apărătorul ales al apelantei ,ca fiind nerelevantă cauzei,deoarece la dosar există suficiente probe.

Nemaifiind alte cereri de formulat și dosarul fiind în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra apelului de față;

Avocat N. A. pentru apelantul reclamant a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței criticate și rejudecând apelul, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate și eliberarea titlului de proprietate,, cu cheltuieli de judecată efectuate la fond,constând în onorariu de avocat.

INSTANȚA,

Asupra apelului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. sub nr._ la data de 20.11.2014 petentul R. M., în contradictoriu cu intimatele C. Locala de Fond Funciar Șimian, C. Județeană de Fond Funciar M., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate si obligarea Comisiei Locale de fonf funciar a comunei S. la punerea in posesie, întocmirea si inaintarea documentației in vederea eliberării titlului de proprietate pentru R. M. ca moștenitor al autoarei R. I., sub sancțiunea daunelor moratorii si daunelor cominatorii de 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere potrivii dispozițiilor art. 64 al. (2) din Legea nr. 18/1991 care consacră dreptul de a pretinde daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, în situația în care persoanei îndreptățite îi este refuzată remiterea titlului de proprietate sau punerea în posesie, pentru supraletele de teren situate in . urmează: Curele - 0,62 Ha arabil; Lunea - 0,40 Ha arabil;

Sub mori – 0,43 Ha arabil conform registrului agricol; T. - 0,24 Ha arabil; Vatra .; Vatra . arabil și Vatra . vie.

În motivarea carerii a arătat că, de la apariția legii 18/1991 si pana in prezent, s-a adresat cu cerere Comisiei de fond funciar din cadrul Primăriei Comunei S. in vederea reconstituirii dreptului de proprietate si eliberării titlului de proprietate pentru terenurile menționate, insa aceasta de rea-credinta nu a luat in discuție cerereileformulate si nu a comunicat niciun răspuns .

Precizează faptul ca s-a adresat si verbal actualului primar sa-i elibereze titlul de proprietate si i-a răspuns ca nu o sa- i elibereze absolut nimic.

A solicitat reconstituirea dreptului de proprietate potrivit registrului agricol, in calitate de moștenitor al mamei sale R. I., pentru ca desi aceasta figura cu mai multe suprafețe de teren, in realitate ele nu exista pentru ca paratele au refuzat reconstituirea si respectiv eliberarea titlului de proprietate.

Sub acest aspect, învederează instanței ca a fost prejudiciat in dreptul său recunoscut de lege si paratele au incalcat dispozițiile legale, refuzând sa soluționeze cererile .

Potrivit legii 18/1991, atribuirea efectiva a terenurilor se face de regula, pe vechile amplasamente, iar potrivit art.26 din aceeași lege, titlurile de proprietate se eliberează celor indreptatiti . tinand seama si de opțiunea acestora.

Insa, deși reclamantul a formulat cerere potrivit legilor fondului funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate si eliberarea titlului de proprietate, paratele au refuzat nejustificat sa respecte dispozițiile legale.

Mai mult decât atat, potrivit adeverinței nr.5381/2014 se arata fără echivoc ca reclamantul figurează in registrul agricol, volumul 1 fila 71, cu terenurile menționate mai sus, insa refuza sa-i elibereze titlul de proprietate.

De asemenea, defuncta R. I. figura in registrul agricol din 1959 cu suprafața de 0,43 ari teren arabil situat în pct.Țarina si nu i-a fost reconstituit.

In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 18/1991, cu modificările si completările ulterioare, art.194-196 Cod.pr.civ raportat la art.557 Cod.civ.

La data de 03.12.2014, petentul a formulat precizare acțiune prin care învederează instanței ca suprafețele de teren pentru care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate, sunt următoarele:

-Curele - 0,62 Ha arabil, cu vecinătățile: N - Pescan Fima, E - D.C., V - Ocolul Silvic, S - Nutoi V.,

-Lunca0,40 Ha arabil - N - Ogas, b - Mutoi floarea, V -G. V., S - CC.

-Sub moșii - 0,43 Ha arabil conform registrului agricol - N - D.J., E -N. I., V - N. G., S - D.C.

-Trailoiu 0,24 Ha arabil, cu vecinătățile: N Li roi R., E D.E, V D.E. . S - Mutoi F. .

Menționează ca terenurile precizate mai sus, nu sunt inscrise in cartea funciara si urmează sa depună dovada eliberata de OCP1 dat fiind faptul ca la data de 27.11.2014 potrivit notei de inregistrare s-a adresat acestei instituții in vederea eliberării unui certificat care sa ateste acest fapt, insa eliberarea acestui document se face in câteva zile.

Mai mult decât atat, restul motivelor si petitelor arătate in cererea de chemare in judecata, raman nemodificate.

Anexează spre observare planul de situație pentru toate cele patru puncte in dublu exemplar in vederea comunicării, nota de inregistrare la OCPI, copie RA, toate in dublu exemplar certificate conform cu originalul.

Intimata CLFF Șimian a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și nefondată din următoarele considerente:

A arătatat că, prin acțiunea formulată, reclamantul R. M., solicită în contradictoriu cu CLFF S. reconstituirea dreptului de proprietate și obligarea CLFF S. la punerea în posesie, întocmirea și înaintarea documentației în vederea eliberării titlului de proprietate pentru R. M. ca moștenitor R. I., sub sancțiunea daunelor moratorii și cominatorii de 50 de lei pentru flecare zi de întârziere.

Pe fondul cauzei, învederează instanței de judecată faptul că în Registrul Agricol al Comunei S. din anii 1959-1963 autoarea R. I. a figurat cu poziție de rol, având în componența familiei pe cei 4 (patru) fii ai săi: R. D., R. C.. R. Belizare și R. M..

Suprafața totală de teren cu care autoarea R. I. a figurat înscrisă la poziția sa de rol a fost de 1, 90 ha pe raza Comunei S., dintre care 0, 43 ha (arabil) Țarină, 0, 40 ha (arabil) Podul P., 0, 17 ha (arabil) Ogașul M., 0. 25 ha (arabil) La Gemeți, 0, 13 ha (arabil) grădina casei, 0, 09 ha (vie) Ogașul mare, 0,24 ha (pășune) Ogașul mare, 0, 09 ha (neproductiv) Ogașul mare, în total 1, 90 ba.

În data de 15 martie 1991, reclamantul R. M. a depus la Primăria Comunei S. cererea de reconstituire cu nr. 2361 prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu care părinții săi au intrat în C.A.P., în cerere fiind menționați și moștenitorii autoarei: R. P., R. S.. R. D., G., R. M..

In urma cererii de reconstituire depusă, autoarea R. I. a fost validată de CLFF S. pe anexele 1 și 3 la Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar cu suprafața totală de 1.90 ha. conform suprafeței înscrise în RA 1959-1963.

În data de 30.05.2001. CLFF S. și CJFF M. a emis Titlul definitiv de proprietate nr._ pentru suprafața de 1, 90 ha, conform RA 1959-1963 pe numele autoarei R. I., cu moștenitorii: R. P., R. S., R. D., R. A., R. G., R. M.. Menționează că titlul de proprietate a fost însutit de moștenitori.

În ceea ce privește adeverința nr. 5381/11.07.2014 eliberată de Primăria Comunei S. la solicitarea reclamantului, arătă că acest document atestă faptul că reclamantul are înscrise la poziția sa de rol aceste suprafețe de teren. Menționează că deschiderea acestei poziții de rol s-a efectuat la cererea reclamantului, precum și faptul că aceasta are caracter declarativ. Ca atare, în urma declarației pe propria răspundere date de reclamant prin care a susținut că deține terenurile menționate în această adeverință, acesta a fost înscris cu aceste suprafețe de teren în registrul agricol din anii 2010-2014 al Comunei S.. De asemenea, menționează pe această cale faptul că reconstituirea dreptului de proprietate se face în baza Registrului agricol 1959-1963, în conformitate cu dispozițiile art. 8 și urm. din Legea nr. 18/1991, nu în baza Registrului agricol 2010-2014.

Referitor la cel de-al doilealea capăt de cerere - daune moratorii și daune cominatorii de 50 de lei pe zi de întârziere și ținând cont de temeiul de drept invocat de reclamanți art. 64, alin. 2 din Legea nr. 18/1991, învederează instanței de judecată faptul că în primul rând potrivit acestui text de lege comisia locală de fond funciar nu poate fi obligată la plată daunelor cominatorii, în acest sens înțelege să invoce excepția lipsei calității procesual pasive a CLFF S..

În al doilea rând acest text de lege nu reglementează decât plata daunelor cominatorii ca sancțiune în cazul neexecutării sau executării cu întârziere, nu și daunele moratorii și nu în ultimul rând, nu au de-a face sub nicio formă cu un refuz al remiterii titlului de proprietate sau al punerii în posesie, în condițiile în care pe numele autoarei R. I. s-a emis titlul de proprietate definitiv nr._/30.05.2001.

In concluzie, întrucât reclamantul solicită reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile care au aparținut mamei sale, R. I., ținând cont de faptul că acesteia i-a fost reconstituit în integralitate dreptul de proprietate conform suprafețelor înscrise în RA 1959-1963, considerăm că în acest caz CLFF S. a respectat întocmai prevederile Legii nr. 18/1991, îndeplinindu-și în mod corect și legal atribuțiile așa cum sunt ele prevăzute de HG nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, astfel încât, solicită admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a CLFF S., iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii formulate ca nefondată.

Petentul, a formulat răspuns la întâmpinare, prin care solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocata de către aceasta dat fiind faptul ca potrivit Legii nr.18/1991 toate cererile formulate de petenti cu privire la constiturirea, reconslrituirea drepturilor de proprietate si obligarea la emiterea titlurilor de proprietate se soluționează in termen legal de către acestea si toata documentația se înaintează la comisia județeană de fond funciar pentru validare si apoi se emite titlul de proprietate.

Or, parata a fost de rea credința si a refuzat sa elibereze titlul de proprietate invocând excepții si motivând ca terenurile solicitate ar li fost atribuite autoarei reclamantului.

Precizează că terenurile pe care le solicita reclamantul nu se regăsesc in titlul de proprietate al autoarei acestuia, asa cum eronat invoca parata.

Cu privire la cererea de reconstituire, arată ca reclamantul a formulat cererea in nume proprie pentru ca autoarea sa era decedata, 1991, insa parata de rea credință a refuzat sa elibereze titlul de proprietate si sa răspundă la solicitarea reclamantului.

Mai mult decât atât, desi reclamantul are rol deschis asa cum susține parata, acesta nu deține titlu de proprietate si a fost prejudiciat in dreptul sau recunoscut de lege, motivând evaziv, nelegal si neverosimil ca s-a eliberat titlu de proprietate autoarei acestuia, insa parata uita sa recunoască ca terenurile si suprafețele solicitate, nu se regăsesc in titlul de proprietate al mamei acestuia.

Menționează că desi s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate dupa autoarea R. I. potrivit cererii inovate, parata a refuzat fara motiv sa reconstituie acest drept.

Asa cum s-a arătat, terenurile, respectiv, Curele - 0,62 Ha arabil ., cu vecinătățile: N Pescan Pirna, li D.C., V - Ocolul Silvic, S - Nutoi V.; L. 0,40 Ha arabil N - Ogas . H - Mutoi floarea. V-G. V., S – CC; Sub moșii - 0,43 Ha arabil conform registrului agricol - N - D.J., E -Nedclcu I.., V Ncdclcu Grigorc, S D.C.; Trailoiu - 0,24 Ha arabil, cu vecinătățile: N - P. Rafacl, P - DM, V DM., S Mutoi Plorca -nu au fost reconstituite si nu se regăsesc in tilul de proprietate al autoarei reclamantului.

Potrivit Legii 18/1991, atribuirea efectiva a terenurilor se face de regula, pe vechile amplasamente, iar potrivit art.26 din aceeași lege, titlurile de proprietate se eliberează celor îndreptățiți, tinand seama si de opțiunea acestora.

Insa, desi reclamantul a formulat cerere potrivit legilor fondului funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate si eliberarea titlului de proprietate, paratele au refuzat nejustificat sa respecte dispozițiile legale.

Mai mult decât atât, potrivit adeverinței nr.5381/2014 se arata fara echivoc ca reclamantul figurează in registrul agricol, volumul 1 fila 71, cu terenurile menționate mai sus, insa refuza sa- i elibereze titlul de proprietate.

De asemenea, arată ca defuncta R. I. figura in registrul agricol din 1959 cu suprafața de 0,43 ari teren arabil situat in pct.Țarina si nu i-a fost reconstituit.

Pentru aceste motive si tinand cont de refuzul nejustificat al paratei CLFF S., solicita sa respingerea susținerilor invocate de aceasta ca nefondate.

Analizând cu prioritate, în temeiul art.248 C pr civ, excepția lipsei calității procesuale pasive a CLFF Șimian, instanța a reținut că, potrivit art.5 din HG nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea cmisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, CLFF are atribuții privind preluarea și înregistrarea cererilor de reconstituire, stabilirea mărimii și amplasamentului suprafețelor de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate, completează anexele cupersoanele fizice și juridice îndreptățite și întocmesc situații cu titlurile de propriettae eliberate.

În consecință, în temeiul textuluid e lege menționat, CLFF Șimian are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel încât instanța va respinge excepția lispei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată.

Judecătoria Drobeta T. S. prin sentința supusă apelului a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a CLFF Șimian.

A fost respinsă acțiunea având ca obiect fond funciar, formulată de petentul R. M., domiciliat în . Șimian, jud. M., în contradictoriu cu intimații CJFF M. și CLFF Șimian.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, prin cererea dedusă judecății, așa cum a fost precizată (f.56), petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra următoarelor suprafețe de teren: Curele - 0,62 Ha arabil, cu vecinătățile: N - Pescan Fima, E - D.C., V - Ocolul Silvic, S - Nutoi V., L. 0,40 Ha arabil - N - Ogas, b - Mutoi floarea, V -G. V., S – CC, Sub moșii - 0,43 Ha arabil conform registrului agricol - N - D.J., E -N. I., V - N. G., S - D.C., Trailoiu 0,24 Ha arabil, cu vecinătățile: N P. R., E D.E, V D.E. . S - Mutoi F..

Petentul a precizat că, deși s-a adresat cu cerere Comisiei Locale de Fond Funciar Șimian, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate și eliberării titlului de proprietate pentru terenurile menționate, aceasta a refuzat să soluționeze cererea de reconstituire.

Din relațiile solicitate Comisiei Locale de Fond Funciar Șimian și înscrisurile administrate în cauză, rezultă că în data de 15.03.1991, reclamantul a depus, la Primăria comunei Șimian, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu care autorii săi au intrat în CAP, cererea fiind înregistrată sub nr.2361/15.03.1991.

Suprafața totală cu care autoarea R. I. a figurat înscrisă la poziția sa de rol a fost de 1,90 ha pe raza comunei Șimian, din care 0,43 ha arabil Țarină, 0,40 ha arabil Podul P., 0,17 ha arabil Ogașul M., 0,25 ha arabil La Cerneți, 0,13 ha arabil Grădina casei, 0,09 ha vie Ogașul M., 0,24 ha pășune Ogașul M., 0,09 ha neproductiv Ogașul M., în total 1,90 ha.

În urma cererii de reconstituire depusă, autoarea R. I. a fost validată de CLFF Șimian pe anexele 1 și 3 la Legea nr.18/1991 cu suprafața totală de 1,90 ha, suprafață înscrisă în Registrul Agricol 1959-1963.

Instanța a reținut că, pentru a beneficia de prevederile legii fondului funciar, persoana îndreptățită trebuie să formuleze cerere adresată comisiei locale de fond funciar, însoțită de actele doveditoare.

Că, reconstituirea dreptului de proprietate trebuie sa parcurgă o procedura administrativă, prin care sa se stabilească suprafața de teren ce se reconstituie persoanei îndreptățite, iar aceasta, in cazul in care este nemulțumită, se poate adresa instanței cu o contestație împotriva hotărârii comisiei județene.

În speță, din cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, rezultă că petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața cu care părinții săi au intrat în CAP, această suprafață fiind de 1,90 ha, iar în titlul de proprietate eliberat, s-a înscris suprafața de 1,90 ha.

Acesta nu a făcut dovada că a urmat procedura prevăzută de legile funciare pentru terenurile din litigiu, respectiv că a contestat hotărârea comisiei locale de fond funciar, conform dispozițiilor menționate.

În ce privește adeverința nr.5381/11.07.2014, eliberată de Primăria comunei Șimian la solicitarea reclamantului, instanța reține că acest înscris atestă faptul că reclamantul are înscrise suprafețele în litigiu la poziția sa de rol, în Registrul agricol 2010-2014, însă această înscriere s-a efectuat la solicitarea reclamantului, reconstituirea dreptului de proprietate făcându-se în baza Registrului agricol 1959-1963, conform dispozițiilor art.8 și următoarele din Legea nr.18/1991.

Împotriva acestei sentințe în termen legala formulat apel reclamant R. M. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de apel apelantul reclamant a precizat că, instanța de fond prin interpretări eronate și aplicarea greșită a legii a reținut că aceste terenuri au fost reconstituite autoarei Rașcota I. și se regăsesc înserate în titlul de proprietate nr._/2001 eliberat pe numele moștenitorilor acesteia. S-a reținut că de fapt suprafața totală înscrisă în registrul agricol din 1959 a fost de1,90 ha și pârâta C. L. de Fond Funciar a admis cererea autoarei pentru această suprafața și apoi s-a eliberat titlul de proprietate.

Având în vedere disp.art.476 alin. 1 c.pr.civ. apelantul reclamant prin motivele de apel a solicitat ca rejudecând cauza în fond să se admită apelul ,iar în baza probelor administrate să se anuleze hotărârea și să se admită cererea de chemare în judecată.

Apelantul reclamant a susținut că suprafețele de teren pe care le-a solicitat nu au fost reconstituite și nu se regăsesc înserate în titlul de proprietate nr._/2001, drept pentru care a solicitat Primăriei comunei Șimian un punct de vedere, fiindu-i eliberată adeverința nr. 5381/2014 din care rezultă fără echivoc că apelantul reclamant figurează în registrul agricol volumul I fila 71 cu suprafața de teren menționată în cererea de chemare în judecată,însă nu i-a fost eliberat titlul de proprietate.

Potrivit legii 18/1991, atribuirea efectivă a terenurilor se face de regulă ,pe vechile amplasamente,iar potrivit art. 26 din aceeași lege, titlurile de proprietate se eliberează celor îndreptățiți, ținând seama și de opțiunea acestora. Deși apelantul reclamant a formulat cerere potrivit legilor fondului funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate și eliberarea titlului de proprietate,pârâtele au refuzat nejustificat să respecte dispozițiile legale.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor formulate cu referire șui la disp. art. 479, alin. 1 teza a II a c.pr.civ. instanța constată apelul nefondat.

Astfel instanța de fond a făcut o riguroasă aplicare a disp. legilor fondului funciar, reținând că potrivit art. 8 și 9 din legea 18/1991 republicată reconstituirea dreptului de proprietate se face printr-o procedură administrativă obligatorie, ce debutează cu cererea persoanei îndreptățite, cerere ce trebuie formulată în termenele prevăzute de legea 18/1991, respectiv 247/2005.

Soluționarea cererilor se face de către C. locală de fond funciar, împotriva măsurilor dispuse de această comisie putându-se face contestație pentru soluționarea căreia competența revine comisiilor județene de fond funciar în condițiile art. 51 din legea 18/1991.

Or, în cazul de speță, prin cererea înregistrată la 15 martie 1991 (fila 5 dosar fond), petentul R. M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de moștenitor al autorilor săi, pentru terenurile cu care aceștia au intrat în CAP.

Din registrul agricol al anilor 1959-1963(fila 7 dosar fond) rezultă că suprafața cu care autorii petentului au fost înscriși în CAP este de 1,90 ha –suprafață care a și fost reconstituită petentului prin titlul de proprietate nr._/30.05.2001( fila 77 dosar fond).

Atât timp cât titlul de proprietate nu a fost contestat de către petent, împrejurarea ca anumite suprafețe de teren nu se regăsesc ca amplasament în acest titlu, nu poate fi reținută, de vreme ce în condițiile legii 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate nu era obligatorie pe vechile amplasamente.

Totodată, petentul nu a depus la dosar alte cereri de reconstituire, în afară de cea înregistrată la 15 martie 1991 pentru a face dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii pentru terenurile pe care le solicită a fi reconstituite în plus față de titlul de proprietate nr._/2001, (prin care a fost soluționată cererea de reconstituire din 15 martie 1991).

Așa fiind, sentința atacată este legală și temeinică ,motiv pentru care apelul urmează a fi respins, ca nefundat, făcându-se aplicarea disp. art. 480 c.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul reclamant R. M. împotriva sentinței civile nr. 743/19.02.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S.

intimați fiind C. L. DE FOND FUNCIAR ȘIMIAN, C. J. DE FOND FUNCIAR M.,ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015.

Președinte,

C. E. C.

Judecător,

V. N.

Grefier,

Lucreția I.

NV/LI/5 ex.

Data- 20.05.2015.

Jud.fond.L. B.

Confidențial cod.op.2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 743/2015. Tribunalul MEHEDINŢI