Pretenţii. Sentința nr. 2547/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2547/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 16428/225/2013
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 339/A
Ședința publică de la 18 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. O.
Judecător A. M.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de pârâții E. C. R. și E. D., împotriva sentinței civile nr.2547/02.09.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S.,intimată fiind reclamanta T. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns:avocat R. N. pentru apelanții-pârâți E. C. R., E. D. și avocat M. C. pentru intimata-reclamantă T. S., lipsă fiind părțile și martorii I. D. și D. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se ia act că, prin serviciul registratură la data de 18.05.2015, s-au depus procesele-verbale pentru executarea mandatelor în care s-au menționat că martorul I. D. nu mai locuiește la adresa indicată, iar D. G. lucrează în Austria.
Având în vedere că au fost îndeplinite procesele-verbale pentru executarea mandatelor de aducere, instanța constată că în baza art. 313 alin.3 C.pr.civilă poate proceda la judecarea cauzei și acordă cuvântul asupra apelului..
Avocat R. N. pentru apelanții-pârâți, solicită admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în apel. Arată că apelanții nu au contestat existența unei convenții verbale, că și-au îndeplinit obligația parțială de plată a prețului, dar în momentul în care în care reclamanta a refuzat să încheie contractul în formă scrisă, să predea autoturismul și actele, aceștia au refuzat să achite diferența de preț și nu s-a încheiat un înscris sub semnătură privată. Depune la dosar concluzii scrise.
Avocat M. C. pentru intimata-reclamantă, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, cu plata cheltuielilor de judecată. Susține că din probatoriul administrat în cauză rezultă că autoturismul a fost predat apelanților împreună cu actele acestuia..
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Constată că, data de 11.12.2013, reclamanta T. S. a chemat în judecată pe pârâții E. Claudu R. și E. D. solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 2750 Euro, reprezentând diferența neachitată din contravaloarea autoturismului pe care l-a vândut, sumă ce nu a fost achitată nici până în prezent, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că, la data de 25.01.2010 a vândut pârâților E. R. și E. D. un autoturism marca L. cu nr. de înmatriculare_ pentru suma de 5000 euro urmând ca aceștia să-i plătească prețul bunului vândut prin rate lunare, până la achitarea efectivă.
Prin plăți succesive, aceștia au achitat din ianuarie 2010 până în 29 octombrie 2012 suma de 2250 euro, rămânând o restanță de 2750 de euro din prețul stabilit.
Deși pârâții și-au luat obligația de a plăti contravaloarea autoturismului până la data de 01.09.2010, aceștia nu au achitat întreaga sumă. Mai mult decât atât, a convenit cu pârâții că acceptă plata și după data stabilită inițial având în vedere faptul că autoturismul este în posesia lor.
A arătat că a încercat stingerea prezentului litigiu pe cale amiabilă, dar nu a avut nici un rezultat, iar ulterior i-a invitat și la mediere, pentru data de 30.10.2013, însă nu au dat curs invitației.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1349 Noul Cod Civil, pe dispozițiile art. 1350 Noul Cod civil, precum și pe cele ale art. 1516 și urm. Noul Cod civil.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu interogatoriul pârâților, proba cu înscrisuri și proba cu martori.
La dosar a depus: procese verbale de predare-primire; proces verbal de informarenr.430/30.10.2013 delegație avocațială; chitanța nr._/30.10.2013 reprezentând contravaloare onorariu avocat;chitanță taxă de timbru judiciar nr._.
Pârâții, întrucât nu au formulat întâmpinare în termenul legal prevăzut de art.201 C.p.c. instanța a constatat în temeiul art.208 al.2 c.p.civ. că sunt decăzuți din dreptul de a mai formula întâmpinare, de a mai propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică și că potrivit art. 263 C.p.c. vor putea totuși să se apere discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor și a dovezilor părții potrivnice.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâților, proba cu înscrisuri și proba cu martorii H. I. și I. M., iar din oficiu a încuviințat proba cu interogatoriul reclamantei care a fost administrat în baza întrebărilor formulate de pârâți, a audiat martorii și a interogat pârâții în baza întrebărilor formulate de reclamantă.
Judecătoria Drobeta T. S. prin sentința supusă apelului a admis acțiunea formulată de reclamanta T. S., în contradictoriu cu pârâții E. R. și E. D.; au fost obligați pârâții la plata sumei de 2750 euro reprezentând diferența de preț restantă și la plata sumei de 1717 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxa de timbru 717 lei și onorariu de avocat 1000 lei).
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
Reclamanta T. S. a chemat în judecată pe pârâții E. Claudu R. și E. D. obligarea pârâților la plata sumei de 2750 Euro, reprezentând diferența neachitată din contravaloarea autoturismului vândut acestora, susținând că, la data de 25.01.2010, a vândut pârâților un autoturism marca L. cu nr. de înmatriculare_ pentru suma de 5000 euro urmând ca aceștia să-i plătească prețul bunului vândut prin rate lunare, până la achitarea efectivă, că, prin plăți succesive, aceștia au achitat din ianuarie 2010 până în 29 octombrie 2012 suma de 2250 euro, rămânând o restanță de 2750 de euro din prețul stabilit și că, deși pârâții și-au luat obligația de a plăti contravaloarea autoturismului până la data de 01.09.2010, aceștia nu au achitat întreaga sumă.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (filele 43-65) și din declarațiile martorilor H. I. și I. M. (filele 84-85), a rezultat faptul că reclamanta a primit de la pârâți, în diferite tranșe, suma totală de 2250 euro. Acest fapt este recunoscut și de pârâți prin răspunsurile la interogatoriu (filele 82-83).
Din procesele verbale încheiate în data de 25.01.2010 și 19.02.2010 (filele 44 și 45) rezultă faptul că suma totală de 5000 euro stabilită ca preț de către părți reprezenta contravaloarea autoturismului marca L. cu nr. de înmatriculare_ și trebuia achitată până la data de 01.09.2010.
Deși criticabile ca formă și conținut, aceste înscrisuri sub semnătură privată dovedesc faptul că între părți a intervenit un contract de vânzare-cumpărare autoturismului marca L. cu nr. de înmatriculare_, prin care pârâții se obligau să achite în rate prețul acestuia până la data de 01.09.2010.
Potrivit art.1295 alin.1 din Codul civil aplicabil în cauză „Vânzarea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat.” Față de această prevedere legală, instanța a înlăturat apărarea pârâților cu privire la nepredarea autoturismului, cu atât mai mult cu cât nici nu a fost dovedită și nici nu poate crea un impediment în obligația de plată a diferenței de preț datorată de pârâți reclamantei.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta T. S. în contradictoriu cu pârâții E. R. și E. D. și a obligat pârâții la plata sumei de 2750 euro reprezentând diferența de preț restantă. Totodată, instanța a obligat pârâții la plata sumei de 1717 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxa de timbru 717 lei și onorariu de avocat 1000 lei) întrucât se află în culpă procesuală.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâții E. C. R. și E. D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au motivat că instanța de fond în mod netemeinic, nelegal și contrar probelor administrate în cauza a admis acțiunea formulata de reclamanta Trusca S. și i-a obligat la plata sumei de 2.750 euro, reprezentând diferența de preț restanta și 1.717 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Au susținut că soluția instanței de fond, a fost pronunțata cu încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 22 alin.2 din noul C.proc.civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, potrivit cărora ,, judecătorul are îndatorirea sa stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Au arătat că părțile nu au pus în discuție valabilitatea convenției privind vânzarea-cumpărarea autoturismului marca L., cu nr. de înmatriculare_ , ci executarea acestui contract, în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor asumate.
Astfel, prin cererea de chemare in judecata reclamanta Trușca S. a susținut ca reclamanții nu si-au îndeplinit obligația de plata a diferenței de preț de 2.750 euro, iar reclamanții au invocat faptul ca nu au achitat diferența de preț, întrucât reclamata nu și-a îndeplinit obligația de a preda autoturismul marca L. și actele acestuia( cartea de identitate, certificatul de înmatriculare).
Au menționat că instanța a ignorat faptul că o convenție de vânzare-cumpărare a unui autoturism este o convenție sinalagmatică, care dă naștere unor drepturi și obligații reciproce între părțile contractante, astfel ca obligația uneia dintre părți reprezintă cauza juridica a obligației celeilalte părți.
De asemenea a ignorat faptul că de esența unei convenții sinalagmatice ține și excepția de neexecutare, astfel că în situația în care o parte contractanta nu își îndeplinește obligația asumată, cealaltă parte este în drept să nu își îndeplinească obligația asumată, invocând excepția de neexecutare.
În speță, parații E. Danei si E. R. au invocat faptul că reclamanta Trusca S. nu și-a îndeplinit obligația de a preda autoturismul și actele acestuia către cumpărători și totodată aceasta nu s-a prezentat în vedere încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă scrisă, ceruta pentru radierea și deschiderea rolului fiscal.
De asemenea, pârâții au invocat un fals instanței de fond, că exista suspiciuni privind faptul ca autoturismul marca L., cu nr. de înmatriculare_ nu ar mai exista, astfel ca aceștia erau pe deplin îndreptățiți să refuze plata diferenței de preț în sumă de 2.750 euro, întrucât se expuneau unui risc
Au precizat că instanța a ignorat dispozițiile ari. 969 și art. 970 din vechiul C.civ. potrivit cărora contractul valabil încheiat reprezintă legea părților și acesta trebuie executat de bună credință.
De asemenea s-a ignorat și faptul că reclamanta Trușca S. era obligată să facă dovada pretențiilor sale, inclusiv faptul că era îndreptățită să solicite diferența de preț, întrucât și-a îndeplinit obligația de predarea a autoturismului și a actelor acestuia.
Au solicitat admiterea apelului și în consecință modificarea soluția instanței de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta T. S., ca neîntemeiata.
În procedura prealabilă intimata-pârâtă a depus întâmpinare la motivele de apel.
A susținut că în mod corect instanța de fond a dispus admiterea cererii reținând că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și din declarațiile martorilor audiați rezultă că a primit de la pârâți suma totală de 2.250 Euro, fapt recunoscut și de pârâți prin răspunsurile la interogatoriu, iar din cuprinsul proceselor-verbale aflate la filele 44 și 45, rezultă că suma totală stabilită ca preț este de 5.000 Euro, și trebuia plătită până la data de 01.09.2010, rămânând un rest de plată de 2.750 Euro.
A arătat că instanța de fond și-a manifestat rolul activ, dispunând chemarea la interogatoriu a reclamantei, cu toate că pârâții nu formulaseră întâmpinare și în mod corect a reținut faptul că nu poate fi primită apărarea pârâților cu privire la nepredarea autoturismului, cu atât mai mult cu cât aceasta nici nu a fost dovedită.
A solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică cu obligarea apelanților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
La solicitarea apărătorului apelanților instanța a emis o adresă către I.P.J M.- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor pentru a comunica pe numele cărei persoane se află înmatriculat autovehiculul marca L. cu nr. de înmatriculare 24 YAG, relații la care s-a răspuns prin adresa nr._/27.05.2015, de asemenea din oficiu s-a apreciat că este necesară suplimentarea probatoriului în sensul audierii unui martor care să cunoască aspecte privitoare la predarea autoturismului de către reclamantă, fiind audiat în acest sens martorul propus de către intimata reclamantă, respectiv I. M..
Ulterior, din dezbateri, a reieșit necesitatea interogării părților, sens în care,din oficiu, instanța le-a luat declarații ce au fost atașate la dosarul cauzei, precum și a suplimentării probei testimoniale, încuviințându-se audierea martorului I. D. și D. G., această din urmă probă nefiind însă administrată dat fiind că cei doi au lipsit, iar mandatele de aducere nu au fost executate.
Urmare a declarațiilor făcute de către intimata-reclamantă la interogatoriu,apelanții pârâți au depus la dosar mai multe înscrisuri pentru a face dovada că autoturismul marca L. cu nr._ l-au achiziționat de la altă persoană, anterior momentului intervenirii convenției de vânzare cu reclamanta.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea cu care a investit instanța, reclamanta a solicitat obligarea celor doi pârâți la plata sumei de 2750 Euro cu titlu de diferență de preț a autoturismului cu nr._, în motivare susținând în esență că, aceștia nu și-au îndeplinit obligația de plată a întregului preț de 5000 Euro convenit pentru vânzarea respectivului bun, vânzare care ar fi intervenit la 25.01.2010, asupra căruia au stabilit să fie achitat în rate lunare până la data de 01.09.2010, scadență pe care cei doi nu au respectat-o, ea acceptând și plățile făcute și după această dată și până în 29.10.2012, suma datorată în prezent fiind de 2750 Euro.
Pârâții nu și-au concretizat vreo apărare pe calea întâmpinării, însă prin poziția procesuală exprimată în răspunsurile la interogatoriile administrate la cererea reclamantei, ca și în cuprinsul întrebărilor adresate de către ei reclamantei pe calea interogatoriului, nu au negat nici existența convenției privitoare la vânzarea, respectiv cumpărarea, în schimbul sumei de 5000 Euro, a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ și nici faptul că datorează diferența de preț de 2750 Euro, ci doar faptul că reclamanta însăși nu și-a respectat obligația de predare către ei a autoturismului, inclusiv a certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate.
Neîndoielnic art. 1295 alin. 1 din Codul civil de la 1864( art. 1667 din Noul cod civil ) invocat de către prima instanță consacră caracterul consensual al contractului de vânzare-cumpărare, acesta fiind valabil încheiat prin simplul acord de voință al părților, independent de plata prețului, respectiv a predării bunului vândut.
În speță însă, în lipsa unei apărări a pârâților care să fie fundamentată pe nevalabilitatea contractului reclamat, instanța trebuia să cerceteze dacă cererea pendinte-prin care se urmărește de reclamantă executarea silită a obligației cumpărătorilor pârâți de plată a întregului preț- poate fi încuviințată în condițiile în care, aceștia susțin că vânzătoarea reclamantă nu și-ar fi îndeplinit obligația de predare a autoturismului ce a făcut obiectul vânzării, o astfel de cercetare impunându-se câtă vreme, unul dintre efectele specifice oricărui contract sinalagmatic-și care derivă din caracteristica acestuia de reciprocitate și interdependență a obligațiilor ce revin părților-este cel al excepției de neexecutare, prin intermediul căreia, părții ce i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă se poate apăra față de partea care-i cere executarea acesteia, motivând că aceasta însăși nu și-a îndeplinit obligația corelativă.
Ori, în cauză, tribunalul constată că, din probele administrate rezultă că apărarea formulată de către pârâți sub aspectul refuzului acestora de plată a sumei de 2750 Euro cu titlu de diferență de preț pentru autoturism, justificat de neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de predare ce-i revenea în baza aceleiași convenții, este una întemeiată.
Astfel, reclamanta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte că, la momentul vânzării, ar fi deținut proprietatea sau cel puțin posesia autoturismului cu nr._, dimpotrivă din adresa emisă de către. I.P.J M.-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor rezultă că în evidența computerizată a acestui serviciu nu există un autovehicul înmatriculat sub acest număr, iar din depozițiile tuturor martorilor audiați nu a rezultat faptul predării către pârâți a acestui autoturism.
De altfel, în ședința publică din 23.03.2015, intimata-reclamantă, a susținut că, indicarea în cuprinsul acțiunii a numărului de înmatriculare a autoturismului înstrăinat pârâților ca fiind_, a fost o eroare materială, în fapt indicativul județului în care a fost înmatriculat acesta este București, iar la interogatoriul luat din oficiu a susținut că nu a avut nicicând proprietatea asupra autoturismului marca L. cu număr de înmatriculare_, relatările sale fiind în sensul că, la momentul intervenirii convenției de vânzare-cumpărare pretinse, proprietatea asupra autoturismului_ aparținea unei firme de leasing, iar utilizatorul era o societate comercială ( . i-ar fi transmis ei posesia în anul 2007 pentru efectuarea activității de taxi, în schimbul achitării de către ea a ratelor de leasing, înțelegerea încheiată cu respectiva societate în anul 2010 fiind în sensul ca, după plata ratelor de leasing - ce urma a fi finalizată în anul 2012- transferul proprietății să fie realizat pe numele pârâtului E. D., care ar fi participat la aceste discuții. Cu aceeași ocazie, reclamanta a arătat și că, după finalizarea contractului de leasing, societatea comercială utilizatoare a făcut demersurile pentru ca respectivul autoturism să fie înmatriculat pe numele . cărei administrator este pârâtul E. R., în prezent autoturismul fiind înmatriculat pe numele acestei firme sub nr._ .
Ori, aceste susțineri ale reclamantei sunt contrazise de conținutul înscrisurilor administrate în apel( filele 50, 63-67, 72-87) care atestă pe de o parte că, . ,în calitate de cedent și utilizator al autoturismului_ , cu acceptul proprietarului . SA, a cedat societății . cărei administrator era pârâtul E. C. R., la data de 19.01.2009- deci cu un an în urmă față de momentul intervenirii contractului de vânzare cumpărare între părți-toate drepturile decurgând din contractul de leasing nr.1070.A12.00, inclusiv dreptul de a folosi autoturismul Dacia L. L Laureate 1,5 E4 L2_ E4, nr. de identificare UU1LSDJKF38370390 fabricat în anul 2007, pe de altă parte că, de la acel moment, toate ratele de leasing au fost achitate de către societatea cesionară care, și-a înregistrat calitatea de Utilizator al respectivului autoturism înmatriculat sub nr._ în evidențele SPCRPCÎV din cadrul Instituției Prefectului județului M., iar după expirarea contractului de leasing l-a înmatriculat în calitate de proprietar sub nr._ .
Cât privește depoziția martorului I. M., prin care acesta a făcut referire la împrejurarea că, reclamanta a fost inițial utilizatoarea, apoi proprietara autoturismului înmatriculat sub nr._, respectiv că, acesta este autoturismul vândut pârâților în anul 2005, iar la momentul vânzării ar fi fost predat cumpărătorilor pârâți împreună cu cheile și certificatul de înmatriculare, Tribunalul constată că relatările martorului vin în contradicție atât cu înscrisul intitulat proces verbal de predare-primire de care s-a prevalat reclamanta pentru a dovedi existența contractului de vânzare cumpărare și plata unei rate din preț ( fila 8 dosar fond)- din care rezultă că obiectul vânzării l-a reprezentat au autoturism L. cu nr._, iar nu_ -, cât și cu celelalte înscrisuri administrate, care atestă că, societatea comercială administrată de către pârâtul E. C. R. a fost cea care a avut folosința autoturismului L. fabricat în anul 2007 și înmatriculat sub nr._ încă din ianuarie 2009.
În temeiul considerentelor expuse, cum până în prezent reclamanta nu și-a îndeplinit ea însăși obligația de predare a autoturismului ce a făcut obiectul vânzării, nu se poate dispune obligarea pârâților la îndeplinirea obligației corelative, de plată a diferenței de preț, astfel fiind, făcând aplicarea dispozițiilor art.480 alin.2 c.pr.civ, va fi admis apelul și schimbată sentința în sensul respingerii acțiunii.
Constatând și culpa procesuală a reclamantei în sensul dispozițiilor art.453 alin.1 c.pr.civ, aceasta va fi obligată la plata către pârâți a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată fond și apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de pârâții E. C. R. (CNP_) și E. D., (_), ambii cu domiciliul în Drobeta T.-S., ., nr. 71, ., .,împotriva sentinței civile nr.2547/02.09.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., intimată fiind reclamanta T. S., domiciliată în ., având CNP_ având ca obiect pretenții.
Schimbă sentința.
Respinge acțiunea.
Obligă reclamanta la plata către pârâți a sumei de 1280 lei cu titlu de cheltuieli de judecată fond și apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Mai 2015
Președinte, M. C. O. | Judecător, A. M. | |
Grefier, D. D. |
Redactat. M.A. /17.06.2015
Tehnoredactat D.D. / 5 ex.
Jud. fond P. I.
Cod operator 2626
| ← Pretenţii. Decizia nr. 373/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Fond funciar. Sentința nr. 743/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
