Pretenţii. Decizia nr. 323/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 323/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 3646/332/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 323/2015
Ședința publică de la 12 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător C. Z.
Grefier N. C. B.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă S. Județean de Urgență Drobeta T. S. împotriva s.c.nr.187/03.02.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosar nr._, intimat pârât fiind O. M. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art.394 c.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Vânju M. la data de 11.12.2014 sub nr._ reclamanta S. Clinic Județean de Urgență Drobeta T. S. a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâtul O. M. F., obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 772 de lei, plus dobânzi și penalități până la data plății efective, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de reclamantă, cu serviciile acordate pârâtului.
În motivare, reclamanta a arătat că în data de 26.03.2012, pârâtul O. M. F. a fost internat în S. Județean de Urgență Drobeta T. S., în urma unui accident rutier, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 26.03. – 30.03.2012.
Mai arată reclamanta că a depus diligențe pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean M. pentru a obține informații cu privire la numele persoanei vinovate, emițând adresa nr._/11.11.2013, fără a primi vreun răspuns.
Totodată, reclamanta a învederat că pârâtul, așa cum reiese din conținutul foii de observație, este victima agresiunii/ accidentului rutier.
În continuare, reclamanta a arătat că a trimis către pârâtul debitor adresă prin care a solicitat lămuriri, însă acesta nu a dat vreo relație cu privire la persoana vinovată.
A mai învederat reclamanta că deși art. 313 (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății statuează că persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, s-a îndreptat împotriva părții vătămate.
În finalul cererii, reclamanta a arătat că debitul solicitat reprezintă prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale și face parte din categoria altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, termenul de prescripție al dreptului la acțiune fiind de 5 ani.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, art. 119 – 127 Cod Procedură Fiscală.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La cerere s-au anexat: adresa nr._/11.11.2013,, decont de cheltuieli, foaia de observație clinică generală, Dispoziția emisă la data de 07.05.2014.
Cererea este scutită de la plata taxelor de timbru.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare însă s-a prezentat la termenul din data de 3.02.2015.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Vînju M. a pronunțat s.c.nr.187/03.02.2015 prin care a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. Județean de Urgență Drobeta T. S., în contradictoriu cu pârâtul O. M. F. și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din decontul de cheltuieli aflat la fila 12 din dosarul cauzei și din foaia de observație clinică generală aflată la fila 10 din dosarul cauzei, instanța a reținut faptul că pârâtul O. M. F. a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta T. S. – Secția Chirurgie, fiind internat în perioada 26.03._12.
Din același decont de cheltuieli, instanța a reținut că pentru serviciile medicale acordate pârâtului de către unitatea reclamantă s-a înregistrat un cost total de 772 lei.
Reclamanta a specificat cauza vătămărilor suferite de pârât, ca fiind un accident rutier și a invocat în susținerea cererii dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.
În ceea ce privește referirile făcute la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de reclamantă este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoană care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Prin cererea formulată de reclamantă, se solicită obligarea pârâtului O. M. F. la plata sumei de 772 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de serviciile medicale acordate acestuia, plus dobânzi și penalități până la data plății efective a debitului.
Potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ,,(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
(2) Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.
Prin urmare, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 nu se poate solicita tragerea la răspundere civilă pentru cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală a victimei agresiunii sau accidentului decât a unei terțe persoanei (alta decât victima) care să fie răspunzătoare de daunele aduse sănătății persoanei spitalizate.
În cauza dedusă judecății, prejudiciului încercat de reclamantă (cheltuielile de spitalizare) sunt consecința directă a raportului de drept născut în temeiul legii între unitatea spitalicească reclamantă și pârât, raport în baza căruia reclamantul a acordat îngrijiri medicale pacientului.
Ținând cont de aceste dispoziții legale pe care se întemeiază acțiunea reclamantei, instanța a constatat că în cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii faptelor care au adus daune sănătății altei persoane.
În acest sens, prin disp. art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată s-a prevăzut că persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
În niciun caz aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atât timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane.
Dimpotrivă, prevederile art.313 din Legea nr.95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Instanța nu poate reține susținerile reclamantei că urmare a faptului că pârâtul nu a furnizat informațiile despre persoana vinovată de producerea accidentului, acesta din urmă se substituie persoanei vinovate de producerea accidentului, responsabilă pentru prejudiciul generat unității reclamante.
Acest raport de drept are la bază dispozițiile normative prevăzute chiar de legea invocată de reclamantă, respectiv Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
Conform art.92 din Legea nr.95/2006 – (1) Acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului. Aceasta va include și misiunile de salvare aeriană și navală. (2) Acordarea asistenței medicale publice de urgență nu poate avea un scop comercial.
Potrivit art. 91 din Legea nr. 95/2006 – (7) Asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale, iar conform art. 93 din Legea nr. 95/2006 (1) Finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face prin bugetul Ministerului Sănătății de la bugetul de stat și din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Având în vedere că legea nu face nici un fel de distincție între cazurile în care persoanele victime ale accidentelor sau agresiunilor necesită intervenții medicale de urgență (după cum acestea sunt sau nu asigurate) obligația unității spitalicești de a acorda asistență medicală are la bază un temei legal, atât în situația în care persoana spitalizată este asigurată, cât și în situația în care aceasta nu este spitalizată (urmând ca prejudiciul să fie recuperat de la terțul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006).
S-a reținut că la data de la data de 26.03.2012 pârâtul a fost internată în secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Dr. Tr. S. pe perioada 26.03._12, în urma unui accident rutier. Contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 772 lei.
Cum însă reclamanta, nu a făcut dovada dreptului pretins, respectiv că între fapta pârâtului și prejudiciu cauzat furnizorului de servicii medicale, există un raport de cauzalitate, instanța a apreciat acțiunea formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată și în consecință a respins-o ca atare.
Împotriva s.c.nr.187/03.02.2015, în termen legal a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac exercitată, apelanta reclamantă a susținut că în cadrul cercetării penale, victima pacient trebuie să ia cunoștință despre cine l-a vătămat și trebuie să comunice în timp util date despre acesta, lipsa de diligență a pârâtului determinând apelanta să formuleze acțiunea de chemare în judecată.
Cheltuielile de spitalizare ce fac obiectul cauzei de față, nu intră sub incidența art.91-92 din Legea 95/2006 care privesc gratuitatea serviciilor medicale, calitatea de victimă a unui accident rutier/agresiune rezultă din conținutul foii de observație cât și din decontul de cheltuieli.
În cazul accidentului rutier/agresiunii, calitatea de asigurat sau neasigurat nu are relevanță, cum de altfel nici calitatea de minor/major a pârâtului, întrucât serviciile medicale de acest gen nu sunt decontate de CJAS.
A menționat că a făcut demersuri multiple la IPJ M., SEP M. și către pârât pentru a i se comunica cine este agresorul.
Examinând sentința apelată în limitele criticilor aduse conform art.479 c.pr.civ., tribunalul constată că apelul este neîntemeiat din considerentele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Dispozițiile art. 998 - 999 din Codul civil prevăd că orice faptă a omului, săvârșită cu intenție, praeterintenție sau din culpă, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara însă acest temei trebuie avut în vedere la aprecierea răspunderii autorului vătămării și nu al persoanei vătămate.
Nu poate fi primită susținerea apelantei în sensul că, din interpretarea acestui text, pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția agresorului chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, întrucât atunci când legiuitorul stabilește pe cel responsabil de suportarea cheltuielilor rezultate din acordarea serviciilor medicale precizează expres că acesta este persoana care prin fapta ei aduce daune sănătății altei persoane, adică făptuitorul. Interpretarea dată de recurentă nu rezultă din nici un text legal, iar unde legea nu distinge, nici instanța nu o poate face.
Așadar, față de dispozițiile legale menționate, făptuitorul este obligat să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, iar nu persoana vătămată, indiferent dacă aceasta din urmă a fost sau nu culpabilă în producerea accidentului, acest din urmă aspect putând fi analizat în alt cadru procesual.
În consecință, față de cele expuse anterior, în temeiul art.480.c.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul civil declarat de apelanta reclamantă S. Județean de Urgență Drobeta T. S., cu sediul în Drobeta T. S., .. 4, județul M., împotriva s.c.nr.187/03.02.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosar nr._, intimat pârât fiind O. M. F., cu domiciliul în ., având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015.
Președinte, C. P. | Judecător, C. Z. | |
Grefier, N. C. B. |
Red. CZ
Dact. CNB
Ex.4/3 Iunie 2015
Cod operator 2626
| ← Fond funciar. Sentința nr. 743/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 342/2015. Tribunalul... → |
|---|








