Pretenţii. Decizia nr. 782/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 782/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 782/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 782/A
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Z.
Judecător C. P.
Grefier A. M. M.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant S. Județean de Urgență Drobeta T. S. împotriva s.c.nr.3437/10.11.2014, pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., intimat pârât fiind A. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura nu este legal îndeplinită cu intimatul-pârât.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin încheierea de ședință din data de 24.03.2015 judecarea cauzei a fost suspendată pentru neîndeplinirea obligației stabilită de instanță în sarcina apelantului-reclamant și că potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 01.10.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru ca în conformitate cu dispozițiile art. 416 și 420 cod procedură civilă să se verifice dacă a intervenit perimarea.
Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de apel și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 18.02.2014 reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S. a chemat în judecată pe pârâtul A. A., domiciliat în Dr. Tr. S. . jud. M., pentru ca prin hotărârea se va pronunța, instanța să oblige pârâtul la plata sumei de 197 RON plus dobânzi și penalități până la data plații cu titlu de despăgubiri civile.
În fapt, reclamantul a precizat ca în data de 11.03.2010 numitul A. A. a fost internat în cadrul unității în urma unei agresiuni, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 11.03-12.03.2010. În urma acestei internări, numitul A. A. a rămas ca debitor în evidențele contabile cu suma de 197 RON în baza art. 313 din legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății.
Reclamantul a solicitat judecata în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă, iar spitalul, prin compartimentul contencios, va fi reprezentat cu înscrisuri doveditoare, prin cons.jr.P. D..
Precizează că în temeiul art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată". A.. 2 al aceluiași articol prevede că «furnizorii de servicii care acordă asistență medicală prevăzută la alin. 1 realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective ».
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, art. 19 C. proc.pen.
Reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 197 RON plus dobânzi și penalități până la data plații.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar: decont, fișă internare, adresa nr. 3619/12.02.2014.
Prin sentința civilă nr. 3437/10.11.2014, Judecătoria Drobeta T. S. a respins acțiunea formulată, reținând următoarele:
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către reclamantă a rezultat că pârâtul A. A. a beneficiat de servicii medicale de urgență, fiind internat la Secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Drobeta T. S. în perioada 11.03-12.03.2010 cu diagnosticul leziune superficială a capului astfel cum rezultă din biletul de ieșire din spital întocmit de unitatea medicală sus amintită (fila 16), pârâtul fiind victima unei agresiuni.
Cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea pârâtului A. A. în perioada sus amintită s-au ridicat la suma de 377,14 lei, potrivit decontului de cheltuieli întocmit de unitatea medicală (fila 17).
Prin prezenta acțiune reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S. solicită obligarea pârâtului A. A. victima a unei agresiuni, la plata sumei de 197 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, invocând în drept dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Din analiza textului de lege mai sus enunțat a rezultat că legiuitorul a stabilit în mod imperativ categoria de persoane căreia îi revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând în cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată, în sensul că această obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile în această materie nu prevăd aceasta posibilitate.
În ceea ce privește referirile făcute de reclamantă la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoană care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico chirurgicale.
Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.
Totodată, potrivit disp. art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează că asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.
De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat si din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Instanța a apreciat ca nefiind întemeiate apărările reclamantei în sensul ca pârâtul, în calitate de persoana vătămată, trebuie sa suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicala dovezi privind numele făptuitorului sau dacă acesta a formulat plângere penala împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța a amintit că nu există nici o dispoziție legală care sa oblige persoana vătămată, în speță pârâtul A. A., să formuleze plângere penală împotriva făptuitorului. De asemenea, nu s-a putut reține nici faptul că persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligația prevăzută de lege, astfel încât omisiunea sa îi fie imputabilă și să constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul, prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate. Instanța a apreciat că fiind absurd a considera că persoana vătămată printr-un fapt propriu sa beneficieze de asistența medicală de urgență gratuită, pe când persoana vătămata prin fapta unui terț sa fie obligată la plata acestui serviciu. Acest raționament este susținut și de argumentul potrivit căruia în situația în care persoana vătămată ar fi avut calitatea de persoană asigurată, prin aplicarea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-ar realiza o plată nedatorată.
Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamant nu este întemeiată, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S. în contradictoriu cu pârâtul A. A..
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Pacientul, victima unui accident/agresiune, nu poate fi interogat cu privire la numele părții vinovate, dat fiind că acesta este, fie în stare de urgență caz în care actul medical este prioritar, fie declară că nu cunoaște identitatea agresorului.
Aceste cheltuieli de spitalizare ce fac obiectul litigiului, nu intra sub incidența art. 213 din Legea 95/2006, care privesc gratuitatea serviciilor medicale. Art. 313 din aceeași lege, se refera cu strictețe la prejudiciile suferite de victimele accidentului rutier/agresiunilor, prejudicii care în mod natural trebuie suportate de persoana vinovata. Victimele accidentelor rutiere/agresiunilor nu cad sub incidența art.92 din Legea nr.95/2006, pentru ele așa cum s-a menționat mai sus există prevedere legala aparte. Art. 92 din respectiva lege se referă cu strictețe la accidentele de salvare aeriana și navală.
Calitatea de victima a unui accident rutier/agresiune rezultă din conținutul foii de observație cât si din decontul de cheltuieli atașat la acțiune.
În cazul accidentelor rutiere/agresiunilor,calitatea de asigurat sau nonasigurat nu are relevanță, cum de altfel nici calitatea de minor/major a pârâtului, întrucât serviciile, medicale de acest gen nu sunt decontate de CJAS.
A mai arătat că demersurile instituției au fost multiple, în sensul că au trimis nenumărate adrese către IPJ M., Serviciul de Evidență a Populației M. și către pârât care au rămas fără finalitatea urmărita. Nu constituie faptă ilicita, dar i-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, prin atitudinea pasiva a pârâtului-pacient, astfel ca s-au văzut nevoiți să intenteze acțiune împotriva acestuia.
Totodată, vis-a-vis de disp.art. 213 alin. 1 din Legea nr.95/2006, conform cărora unitatea sanitara acorda servicii medicale gratuite, victimele accidentelor rutiere/agresiunilor nu intră sub incidența acestui cadru legal ci acestea se supun prevederilor art.313 din Legea nr.95/2006. Deci în mod eronat instanța a hotărât ca pârâtul să fie exonerat de plata debitului în valoare de 197 lei, întrucât acesta a beneficiat de servicii medicale, urmare a vătămării sale.
A solicitat admiterea apelului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și admiterea cererii de chemare în garanție formulată de către pârât.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 24.03.2015, cauza a fost suspendată, în baza art. 242 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea obligației stabilită de către instanță în sarcina apelantului-reclamant.
La data de 01.10.2015, prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei, având în vedere că de la data suspendării, 24.03.2015 și până în prezent au trecut mai mult de 6 luni, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
În ședința publică din data de 27.10.2015 a fost invocată, din oficiu excepția perimării cererii de apel.
Analizând excepția perimării cererii de apel, invocată din oficiu, prin prisma actelor de procedură efectuate în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art.416 Cod procedură civilă –„ Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, iar conform art. 417 Cod procedură civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Prin urmare, legea statornicește existența cumulativă a două condiții de natură să atragă intervenția sancțiunii perimării și anume, investirea instanței cu o cerere care implică desfășurarea unei activități judiciare și rămânerea cauzei în nelucrare timp de 6 luni.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează, atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac și are o natură juridică mixtă care sancționează dezinteresul manifestat de părți în desfășurarea activități judiciare și se întemeiază pe prezumția de abandonare a judecății, dedusă tocmai din lipsa de stăruință a părților în întreținerea activității judiciare.
Ambele condiții legale sunt îndeplinite în prezenta cauză, instanța fiind investită cu judecata unei cereri dintre cele enumerate de art. 416 alin.1 Cod procedură civilă, între momentul suspendării judecării cauzei, 24.03.2015 și cel al repunerii pe rol, 27.10.2015, împlinindu-se termenul de 6 luni prescris de aceleași dispoziții legale.
Constatând că, cererea a rămas în nelucrare timp de 6 luni și că în tot acest interval de timp nu a fost efectuat nici un act de procedură în vederea judecății, că rămânerea în nelucrare se datorează culpei părții, că termenul de perimare nu a fost întrerupt sau suspendat în raport de dispozițiile art. 417 si art. 418 Cod procedură civilă și că nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială, instanța apreciază că sunt întrunite toate condițiile pentru a constata intervenită perimarea cererii de apel, cu toate consecințele ei firești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul declarat de apelantul reclamant S. Județean de Urgență Drobeta T. S., cu sediul în Dr. Tr. S., ., nr.4, județul M. împotriva s.c.nr.3437/10.11.2014, pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., intimat pârât fiind A. A., C.N.P._ cu domiciliul în Dr. Tr. S., ., județul M., având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.
Președinte, C. Z. | Judecător, C. P. | |
Grefier, A. M. M. |
Red. C.Z./Tehnored. A.M.M.
Ex. 4/5 pag./.10.2015
Jud. fond: U. M.G.
Cod op. 2626
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1962/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2403/2015. Tribunalul... → |
|---|
