Pretenţii. Sentința nr. 2/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 783/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 783/A
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Z.
Judecător C. P.
Grefier A. M. M.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta T. S. împotriva sentinței civile nr.2/09.01.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatul-pârât C. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin încheierea de ședință din data de 31.03.2015 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 01.10.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru ca, în conformitate cu dispozițiile art. 416 și 420 cod procedură civilă să se verifice dacă a intervenit perimarea.
Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de apel și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia, la data de 03.12.2013, sub nr._, reclamantul S. JUDETEAN DE URGENȚĂ DR. TR. S. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul C. D., să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 974 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare în perioada 08.09.-13.09.2011, sumă ce nu a fost achitată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în perioada 08.09.-13.09.2011 pârâtul a fost internat la Spitalului Județan de Urgență DR. TR. S., iar contravaloarea zilelor de spitalizare în cuantum de 974 lei nu a fost achitată până în prezent.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză.
La termenul de judecată din data de 09.01.2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.2/09.01.2015, Judecătoria Strehaia a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de instanță din oficiu și a respins acțiunea formulată ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată”.
Din analiza dispoziției legale anterior menționate, s-a reținut că spitalul poate cere contravaloarea serviciilor medicale doar de la persoana care a provocat vătămarea ce a necesitat spitalizare, iar nu de la însăși persoana care a suferit vătămarea, în acest sens furnizorul de servicii medicale având calea unei acțiuni directe împotriva presupusului vinovat de săvârșirea faptei ilicite pentru recuperarea prejudiciului cauzat, constând în cheltuielile efective ocazionate de îngrijirile acordate victimei.
Astfel cum rezultă din cererea introductivă de instanță, pârâtul a suferit o vătămare urmare a unei faptei ilicite săvârșite asupra sa. Cu toate acestea, reclamantul a acționat pe calea acțiunii de față împotriva pârâtului, victima faptei ilicite (vătămare corporală), pentru recuperarea cheltuielilor ocazionate cu îngrijirea sănătății acestuia.
Referitor la susținerea din acțiune în sensul că pârâtul, deși înștiințat de plata spitalizării, nu a făcut demersuri pentru a comunica numele făptuitorului, instanța a reținut că, față de prevederile art. 313 alin. 1 din legea 95/2006, calitate procesuală pasivă nu are persoana spitalizată, indiferent că este sau nu asigurată, ci autorul faptei, dispoziția legală fiind în conformitate cu practica europeană, prin care se acordă protecție victimelor faptelor ilicite, iar unitatea spitalicească nu poate pretinde victimei să identifice autorul.
În concluzie, instanța a apreciat că este necesar ca reclamantul să acționeze pe calea unei acțiuni directe împotriva agresorului pe temeiul răspunderii civile delictuale.
Întrucât una din condițiile generale de exercitare a acțiunii civile este și calitatea procesuală care presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă) precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă), instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Pacientul, victima unui accident/agresiune, nu poate fi interogat cu privire la numele părții vinovate, dat fiind că acesta este, fie în stare de urgență caz în care actul medical este prioritar, fie declară că nu cunoaște identitatea agresorului.
Aceste cheltuieli de spitalizare ce fac obiectul litigiului, nu intra sub incidența art. 213 din Legea 95/2006, care privesc gratuitatea serviciilor medicale. Art. 313 din aceeași lege, se refera cu strictețe la prejudiciile suferite de victimele accidentului rutier/agresiunilor, prejudicii care în mod natural trebuie suportate de persoana vinovata. Victimele accidentelor rutiere/agresiunilor nu cad sub incidența art.92 din Legea nr.95/2006, pentru ele așa cum s-a menționat mai sus există prevedere legala aparte. Art. 92 din respectiva lege se referă cu strictețe la accidentele de salvare aeriana și navală.
Calitatea de victima a unui accident rutier/agresiune rezultă din conținutul foii de observație cât si din decontul de cheltuieli atașat la acțiune.
În cazul accidentelor rutiere/agresiunilor,calitatea de asigurat sau nonasigurat nu are relevanță, cum de altfel nici calitatea de minor/major a pârâtului, întrucât serviciile, medicale de acest gen nu sunt decontate de CJAS.
A mai arătat că demersurile instituției au fost multiple, în sensul că au trimis nenumărate adrese către IPJ M., Serviciul de Evidență a Populației M. și către pârât care au rămas fără finalitatea urmărita. Nu constituie faptă ilicita, dar i-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, prin atitudinea pasiva a pârâtului-pacient, astfel ca s-au văzut nevoiți să intenteze acțiune împotriva acestuia.
Totodată, vis-a-vis de disp.art. 213 alin. 1 din Legea nr.95/2006, conform cărora unitatea sanitara acorda servicii medicale gratuite, victimele accidentelor rutiere/agresiunilor nu intră sub incidența acestui cadru legal ci acestea se supun prevederilor art.313 din Legea nr.95/2006. Deci în mod eronat instanța a hotărât ca pârâtul să fie exonerat de plata debitului în valoare de 1375 lei, întrucât acesta a beneficiat de servicii medicale, urmare a vătămării sale.
A solicitat admiterea apelului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și admiterea cererii de chemare în garanție formulată de către pârât.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 31.03.2015, cauza a fost suspendată, în baza art. 411 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
La data de 01.10.2015, prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei, având în vedere că de la data suspendării, 31.03.2015 și până în prezent au trecut mai mult de 6 luni, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
În ședința publică din data de 27.10.2015 a fost invocată, din oficiu, excepția perimării cererii de apel.
În conformitate cu disp. art. 248 c.pr.civ., analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, cu privire la perimarea cererii de apel, prin prisma actelor de procedură efectuate în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art.416 Cod procedură civilă –„ Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, iar conform art. 417 Cod procedură civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes”.
Legea statornicește existența cumulativă a două condiții de natură să atragă intervenția sancțiunii perimării și anume, investirea instanței cu o cerere care implică desfășurarea unei activități judiciare și rămânerea cauzei în nelucrare timp de 6 luni.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează, atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac și are o natură juridică mixtă care sancționează dezinteresul manifestat de părți în desfășurarea activități judiciare și se întemeiază pe prezumția de abandonare a judecății, dedusă tocmai din lipsa de stăruință a părților în întreținerea activității judiciare.
Ambele condiții legale sunt îndeplinite în prezenta cauză, instanța fiind investită cu judecata unei cereri dintre cele enumerate de art. 416 alin.1 Cod procedură civilă, între momentul suspendării judecării cauzei, 31.03.2015 și cel al repunerii pe rol, 27.10.2015, împlinindu-se termenul de 6 luni prescris de aceleași dispoziții legale.
Constatând că cererea de apel a rămas în nelucrare timp de 6 luni și că în tot acest interval de timp nu a fost efectuat nici un act de procedură în vederea judecății, că rămânerea în nelucrare se datorează culpei părții, că termenul de perimare nu a fost întrerupt sau suspendat în raport de dispozițiile art. 417 si art. 418 Cod procedură civilă și că nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială, instanța apreciază că sunt întrunite toate condițiile pentru a constata intervenită perimarea cererii de apel, cu toate consecințele ei firești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul declarat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta T. S., cu sediul în Dr. Tr. S., .. 4, jud. M., împotriva sentinței civile nr.2/09.01.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatul-pârât C. D., C.N.P._, cu domiciliul în comuna Voloiac, ., având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.
Președinte, C. Z. | Judecător, C. P. | |
Grefier, A. M. M. |
Red. C.P./Tehnored. A.M.M.
Ex. 4/4 pag./04.11.2015
Jud. fond: D. I.A.
Cod op. 2626
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2077/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 267/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
