Pretenţii. Sentința nr. 109/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 109/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 919/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 919/A
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător L. B.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil declarat apelanta-reclamanta S. Județean de Urgență Drobeta T. S. împotriva sentinței numărul 109/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatul-pârât D. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa părților și că prin încheierea de ședință din data de 05.05.2015 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, iar potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 05.11.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru ca în conformitate cu dispozițiile art.416 și 420 cod procedură civilă să se constate intervenită perimarea.
Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de apel și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 05.11.2014 sub nr._, reclamantul S. Județean de Urgență Dr. Tr. S. a chemat în judecată pe pârâtul D. M., pentru pretenții.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că numitul D. M. a fost internat la S. Județean de Urgență Dr. Tr. S. în perioada 10.04.-18.04.2011, urmare a unui accident rutier. Contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 1609 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent. Deși a făcut demersuri la IPJ M., reclamanta nu a obținut date privind identitatea persoanei ce a produs accidentul.
A solicitat obligarea pârâtului la plata sumei 1609 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare, plus dobânzi și penalități până la data plății efective.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 119-127 C.p.fiscală.
În dovedirea pretențiilor sale reclamantul a depus la dosar: înștiințare nr. 6076/11.03.2014, adresa nr.1377/23.01._ a Spitalului Județean de Urgență Dr. Tr. S., adresa nr._/11.11.2013 a Spitalului Județean de Urgență Dr. Tr. S., foaie de observație clinică generală, decont de cheltuieli, dispoziție nr.99/07.05.2014, adresa nr._/29.10.2014.
La data de 28.01.2015 pârâtul a depus concluzii scrise prin care a invocat excepția prescripția dreptului material la acțiune al reclamantei.
La termenul din 29.01.2015 instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 109/29.01.2015, Judecătoria Strehaia a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune a pârâtului; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de instanță din oficiu; a respins acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 248 alin. 1 C.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar potrivit art 248 alin. 2 C.pr.civ. în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut următoarele:
Art. 262 alin. 1 din legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede că sumele colectate în condițiile art. 256 alin. 2 din aceeași lege (contribuțiile persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator, precum și contribuțiile datorate de persoanele fizice obligate să se asigure) se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și a dispozitivelor medicale.
Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că, cheltuielile suportate din fond (cele prevăzute de art. 262 alin. 1) se suportă de la bugetul de stat.
Prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată la care se referă dispozițiile art. 313 alin. 1 din legea 95/2006 fac parte din categoria sumelor care constituie venituri ale bugetului general consolidat și constituie creanțe bugetare cărora li se aplică în materia prescripției dispozițiile art. 131 C.pr. fiscală.
Debitul solicitat, reprezentând cheltuieli de spitalizare, are valoare de creanță bugetară, conform codului de procedura fiscală, întrucât a fost achitat din bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, parte componenta a bugetului de stat.
În consecință, cererea este formulată în termenul de prescripție de 5 ani conform art. 91 alin.1 din O.G. nr. 92/2003, care prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
Potrivit art.91 alin.2 din O.G. nr.92/2003, „termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel”.
Prin urmare, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârât, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”.
Se observă că o condiție esențială pentru a putea fi declanșată acțiunea de recuperare a sumelor cheltuite, este ca acțiunea să fie îndreptată împotriva persoanei vinovate de vătămarea sănătății, iar o altă condiție este ca persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea să fi vătămat sănătatea altei persoane și nu pe cea proprie.
În cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii acestora. În acest sens, prin dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată, s-a prevăzut că, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
În nici un caz aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane.
Dimpotrivă, prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Nu are relevanță eventuala pasivitate a pârâtului în ceea ce privește stabilirea identității persoanei care a provocat accidentul sau pentru atragerea răspunderii civile a autorului agresiunii câtă vreme obligația acestuia din urmă de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale este reglementată în mod expres în lege: „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”.
Instanța a arătat, de asemenea, că nu există nicio dispoziție legală care să prevadă obligativitatea victimei unei fapte ilicite de a suporta cheltuielile de spitalizare în cazul în care autorul faptei ilicite nu a putut fi identificat, indiferent de motivul care a dus la neidentificarea acestuia. Interpretarea arătată de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cu privire la acest aspect, reprezintă o adăugare nepermisă la lege, condiții în care nu poate fi avută în vedere de către instanță.
Întrucât una din condițiile generale de exercitare a acțiunii civile este și calitatea procesuală care presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă) precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă), instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea acesteia și admiterea acțiunii formulate.
Pacienta, victima unui accident/agresiune, nu poate fi interogată cu privire la numele părții vinovate, dat fiind că acesta este, fie în stare de urgență caz în care actul medical este prioritar, fie declară că nu cunoaște identitatea agresorului.
Apelanta-reclmantă arată că își susține apelul pe baza înscrisurilor depuse: foaia de observație; decontul de cheltuieli; adresa către IPJ M. prin care a solicitat date privitorare la producerea accidentului rutier, cu nr. 1377/23.01.2013 și_/11.11.2013; adresă către Serviciul de Evidență a Populației M. prin care a solicitat ultimul domiciliu al intimatului-pârât pacient nr._/11.11.2013.
Apelanta-reclamantă susține că art. 313 din aceeași lege, se refera cu strictețe la prejudiciile suferite de victimele accidentului rutier/agresiunilor, prejudicii care în mod natural trebuie suportate de persoana vinovata. Victimele accidentelor rutiere/agresiunilor nu cad sub incidența art.92 din Legea nr.95/2006, pentru ele există prevedere legală aparte.
Calitatea de victima a unui accident rutier/agresiune rezultă din conținutul foii de observație cât si din decontul de cheltuieli atașat la acțiune.
În cazul accidentelor rutiere/agresiunilor,calitatea de asigurat sau nonasigurat nu are relevanță, cum de altfel nici calitatea de minor/major a pârâtului, întrucât serviciile, medicale de acest gen nu sunt decontate de CJAS, ca atare nu are relevanță conținutul art.220 din legea nr.95/2006, privind persoanele nonasigurate care au dreptul la servicii medicale de urgență.
A mai arătat că demersurile instituției au fost multiple, în sensul că au trimis nenumărate adrese către IPJ M., Serviciul de Evidență a Populației M. și către pârât care au rămas fără finalitatea urmărita. Nu constituie faptă ilicita, dar i-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, prin atitudinea pasiva a pârâtului-pacient, astfel ca s-au văzut nevoiți să intenteze acțiune împotriva acestuia.
A mai arătat apelanta că, în mod eronat instanța de fond a hotărât ca pacientul-pârât să fie exonerat de la plata debitului în valoare de 590 lei, întrucât acesta a beneficiat de servicii medicale, urmare a vătămării sale.
A solicitat admiterea apelului și casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și admiterea cererii de chemare în garanție formulată de intimatul-pârât.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 05.05.2015, cauza a fost suspendată, în baza art. 411 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
La data de 05.11.2015, prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei, având în vedere că de la data suspendării, 05.05.2015 și până în prezent au trecut mai mult de 6 luni, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
În ședința publică din data de 24.11.2015 a fost invocată, din oficiu excepția perimării cererii de apel.
Analizând excepția perimării cererii de apel, invocată din oficiu, prin prisma actelor de procedură efectuate în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art.416 Cod Procedură Civilă –„ Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, iar conform art. 417 Cod Procedură Civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.”
Prin urmare, legea statornicește existența cumulativă a două condiții de natură să atragă intervenția sancțiunii perimării și anume, investirea instanței cu o cerere care implică desfășurarea unei activități judiciare și rămânerea cauzei în nelucrare timp de 6 luni.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează, atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac și are o natură juridică mixtă care sancționează dezinteresul manifestat de părți în desfășurarea activități judiciare și se întemeiază pe prezumția de abandonare a judecății, dedusă tocmai din lipsa de stăruință a părților în întreținerea activității judiciare.
Ambele condiții legale sunt îndeplinite în prezenta cauză, instanța fiind investită cu judecata unei cereri dintre cele enumerate de art. 416 alin.1 Cod procedură civilă, între momentul suspendării judecării cauzei, 05.05.2015 și cel al repunerii pe rol, 05.11.2015, împlinindu-se termenul de 6 luni prescris de aceleași dispoziții legale.
Constatând că, cererea a rămas în nelucrare timp de 6 luni și că în tot acest interval de timp nu a fost efectuat nici un act de procedură în vederea judecății, că rămânerea în nelucrare se datorează culpei părții, că termenul de perimare nu a fost întrerupt sau suspendat în raport de dispozițiile art. 417 si art. 418 Cod procedură civilă și că nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială, instanța apreciază că sunt întrunite toate condițiile pentru a constata intervenită perimarea cererii de apel, cu toate consecințele ei firești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul formulat de apelanta-reclamanta S. Județean de Urgență Drobeta T. S. cu sediul în Dr. Tr. S., .. 4, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 109/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatul-pârât D. M., CNP_, domiciliat în comuna Tâmna, .. M., având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Noiembrie 2015.
Președinte, C. M. | Judecător, L. B. | |
Grefier, M. B. |
Red MC/M.B.
Ex. 4/02.12. 2015
Jud fond F. C
Cod operator 2626
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 692/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3075/2015. Tribunalul... → |
|---|
