Pretenţii. Sentința nr. 333/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 333/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 963/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 963/A
Ședința publică de la 07 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. C. O.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta T. S. împotriva sentinței nr. 333/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta-T. S. în contradictoriu cu intimatul-pârât G. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se prezintă tatăl intimatului-pârât.
Instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de apel și a reținut cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Drobeta-T. S. la data de 07.11.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S. în contradictoriu cu pârâtul G. M. a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 1466 lei plus dobânzi și penalități până la data plății efective cu titlu de despăgubiri civile.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 17.05.2011 numitul G. M. fost internat în cadrul unității spitalicești, în urma unui accident rutier, beneficiind de îngrijiri medicale in perioada 17.05-24.05.2011, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 1466 lei, în baza art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A susținut că în repetate rânduri a făcut diligentele necesare pentru a afla informații cu privire la numele persoanei vinovate de producerea accidentului rutier, însă fără nici un rezultat.
Totodată a menționat faptul că deși paratul a fost înștiințat de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nici o dovadă din care să reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, daca a depus plângere penală sau dacă se afla vreun dosar pe rol in acest sens și ținând seama că termenul de prescripție este de 5 ani, fiind vorba de creanțe - bugetare, completând cu refuzul părții vătămate de a transmite date referitoare la numele persoanei vinovate, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată pentru recuperarea sumei datorate.
A mai arătat că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art. 119-127 Cod proced.fiscala.
Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru.
Cererea de chemare în judecată a fost însoțită de înscrisuri doveditoare.
Instanța, la primirea acțiunii formulate de către reclamant a constatat că cererea de chemare în judecată nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 194-197 C.p.civ., și cu respectarea dispozițiilor art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii din data de 10.11.2014, aflată la fila 31 dosar, s-a pus în vedere reclamantului să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ.
La data de 14.11.2104 reclamantul depus la dosarul cauzei cerere de complinire a lipsurilor acțiunii, la care a atașat decont cheltuieli.
Prin rezoluția din 17.11.2014 instanța a dispus comunicarea către pârât a unui exemplar al acțiunii și înscrisurilor anexate, cu mențiunea de a formula întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.
Având în vedere că pârâtul G. M. nu a formulat întâmpinare în termenul de 25 zile prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., acțiunea fiindu-i comunicată la data de 23.05.2014, potrivit înștiințării de la fila 39 dosar, instanța, față de dispozițiile art. 201 alin. 4 C.proc.civ., prin rezoluția din 18.12.2014, a fixat termen al data de 28.01.2015 cu citarea părților.
Judecătoria Drobeta-T. S. prin sentința suspusă apelului, a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către reclamant a rezultat că pârâtul G. M. a beneficiat de servicii medicale de urgență în perioada 17.05-24.05.2011, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 1466 lei, pârâtul fiind victima unui accident rutier.
Cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea pârâtului G. M. în perioada sus amintita s-au ridicat la suma de 1466 lei, potrivit decontului de cheltuieli întocmit de unitatea medicala.
Prin prezenta acțiune reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S. a solicitat obligarea pârâtului G. M., victima a unei agresiuni, la plata sumei de 1466 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, invocând în drept dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Din analiza textului de lege mai sus enunțat a rezultat că legiuitorul a stabilit în mod imperativ categoria de persoane căreia îi revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând in cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata, în sensul că această obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile în această materie nu prevăd această posibilitate.
În ceea ce privește referirile făcute de reclamant la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de acesta este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico chirurgicale.
Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.
Totodată, potrivit disp. art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează că asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.
De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat și din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Instanța a apreciat ca nefiind întemeiate apărările reclamantului în sensul că pârâtul, în calitate de persoană vătămată, trebuie să suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicala dovezi privind numele făptuitorului sau dacă acesta a formulat plângere penala împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța a amintit că nu există nici o dispoziție legală care să oblige persoana vătămată, în speță pârâtul G. M., să formuleze plângere penala împotriva făptuitorului. De asemenea, nu s-a putut reține nici faptul că persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligație prevăzută de lege, astfel încât omisiunea să îi fie imputabila și să constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . și nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate.
Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamant nu este întemeiată, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S. în contradictoriu cu pârâtul G. M..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea acesteia și admiterea acțiunii formulate.
A motivat că pacientul, victima unui accident rutier/agresiune, nu poate fi interogată cu privire la numele părții vinovate, dat fiind că acesta este, fie în stare de urgență caz în care actul medical este prioritar, fie declară că nu cunoaște identitatea agresorului.
Apelantul-reclmant arată că își susține apelul pe baza înscrisurilor depuse: foaia de observație; decontul de cheltuieli; adresa către IPJ M. prin care a solicitat date privitorare la producerea accidentului rutier, cu nr. 1377/23.01.2013 și_/11.11.2013; adresă către Serviciul de Evidență a Populației M. prin care a solicitat ultimul domiciliu al intimatului-pârât pacient nr._/11.11.2013.
Apelantul-reclamant menționează că art. 313 din aceeași lege, se referă cu strictețe la prejudiciile suferite de victimele accidentului rutier/agresiunilor, prejudicii care în mod natural trebuie suportate de persoana vinovata. Victimele accidentelor rutiere/agresiunilor nu cad sub incidența art.92 din Legea nr.95/2006, pentru ele există prevedere legală aparte.
Calitatea de victima a unui accident rutier/agresiune rezultă din conținutul foii de observație cât și din decontul de cheltuieli atașat la acțiune.
În cazul accidentelor rutiere/agresiunilor,calitatea de asigurat sau nonasigurat nu are relevanță, cum de altfel nici calitatea de minor/major a pârâtului, întrucât serviciile, medicale de acest gen nu sunt decontate de CJAS, ca atare nu are relevanță conținutul art.220 din legea nr.95/2006, privind persoanele nonasigurate care au dreptul la servicii medicale de urgență.
A mai arătat că demersurile instituției au fost multiple, în sensul că au trimis nenumărate adrese către IPJ M., Serviciul de Evidență a Populației M. și către pârât care au rămas fără finalitatea urmărita. Nu constituie faptă ilicita, dar i-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, prin atitudinea pasiva a pârâtului-pacient, astfel ca s-au văzut nevoiți să intenteze acțiune împotriva acestuia.
A precizat apelantul că, în mod eronat instanța de fond a hotărât ca pacientul-pârât să fie exonerat de la plata debitului în valoare de 1466 lei, întrucât acesta a beneficiat de servicii medicale, urmare a vătămării sale.
A solicitat admiterea apelului și casarea hotărârii primei instanțe.
În procedura prealabilă intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare la motivele de apel.
La termenul de judecată din data de 25.05.2015, cauza a fost suspendată, în baza art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
La data de 27.11.2015, prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei, având în vedere că de la data suspendării, 25.05.2015 și până în prezent au trecut mai mult de 6 luni, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
În ședința publică din data de 07.12.2015 a fost invocată, din oficiu excepția perimării cererii de apel.
Analizând excepția perimării cererii de apel, invocată din oficiu, prin prisma actelor de procedură efectuate în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art.416 Cod Procedură Civilă –„ Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, iar conform art. 417 Cod Procedură Civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.”
Prin urmare, legea statornicește existența cumulativă a două condiții de natură să atragă intervenția sancțiunii perimării și anume, investirea instanței cu o cerere care implică desfășurarea unei activități judiciare și rămânerea cauzei în nelucrare timp de 6 luni.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează, atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac și are o natură juridică mixtă care sancționează dezinteresul manifestat de părți în desfășurarea activități judiciare și se întemeiază pe prezumția de abandonare a judecății, dedusă tocmai din lipsa de stăruință a părților în întreținerea activității judiciare.
Ambele condiții legale sunt îndeplinite în prezenta cauză, instanța fiind investită cu judecata unei cereri dintre cele enumerate de art. 416 alin.1 Cod procedură civilă, între momentul suspendării judecării cauzei, 25.05.2015 și cel al repunerii pe rol, 27.11.2015, împlinindu-se termenul de 6 luni prescris de aceleași dispoziții legale.
Constatând că, cererea a rămas în nelucrare timp de 6 luni și că în tot acest interval de timp nu a fost efectuat nici un act de procedură în vederea judecății, că rămânerea în nelucrare se datorează culpei părții, că termenul de perimare nu a fost întrerupt sau suspendat în raport de dispozițiile art. 417 si art. 418 Cod procedură civilă și că nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială, instanța apreciază că sunt întrunite toate condițiile pentru a constata intervenită perimarea cererii de apel, cu toate consecințele ei firești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul formulat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta T. S. cu sediul în Dr. Tr. S., .. 4, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 333/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta-T. S. în contradictoriu cu intimatul-pârât G. M., CNP_, domiciliat în ., jud. M., având ca obiect pretenții.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Decembrie 2015.
Președinte, A. M. | Judecător, M. C. O. | |
Grefier, D. D. |
Redactat. O.M.C. / 12. 2015
Tehnoredactat D.D. / 4 ex.
Jud. fond G. L./Cod operator 2626
| ← Pretenţii. Sentința nr. 340/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 120/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
