Anulare act. Hotărâre din 19-01-2016, Tribunalul MEHEDINŢI

Hotărâre pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 55/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 55/A

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.

Judecător L. B.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanții pârâți S. C. și S. M. împotriva sentinței civile nr. 1171/17.09.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în contradictoriu cu intimatul reclamant A. I., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. M. pentru apelanții pârâți și avocat T. D. pentru intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuție excepția tardivității formulări apelului invocată de intimat prin întâmpinare:

Avocat T. D. pentru intimatul reclamant solicită admiterea excepției susținând că apelul nu a fost formulat în termenul de 30 de zile prevăzut de lege și depune la dosar dovada cheltuielilor de transport.

Avocat D. M. pentru apelanții pârâți solicită respingerea excepției apelul formulat în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, fiind trimis prin poștă și depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului de avocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, ori excepții invocate de soluționat, instanța constatând deschise dezbaterile, conform disp. art. 392 c.p.civ., acordă cuvântul asupra apelului:

Avocat D. M. pentru apelanții pârâți solicită admiterea apelului, intimatul reclamant nu avea calitatea să solicite constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor din anul 2007 și nulitatea parțială absolută a contractului de vânzare cumpărare, a solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.43 din 05.02.2007 eliberat de BNP R. M. Cocuța. nulitatea parțială absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.281 din 07.02.2008 de către BNP R. M. Cocuța in ceea ce privește suprafața de_ m.p. din acte și_ m.p. din măsurători, teren arabil extravilan situat in com Dârvari, . in T 35 A, P 32 cu vecinătățile N- DE, S- DE, E-C. D-tru, V-B. I C-tin., cu cheltuieli de judecată.

cu cheltuieli de judecată la fond și apel.

Avocat T. D. pentru intimatul reclamant solicită respingerea apelului ca nefondat, iar pe cale de excepție a formulat tardivitatea formulării cererii de apel, aceasta fiind depusă peste termenul prev de art. 468 c.p.civ., cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport.

În baza art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA :

Deliberând asupra apelului civil de față.

Prin cererea adresată Judecătoriei Vînju M. la data de 15.04.2014, înregistrată sub nr._ reclamantul A. I. a chemat în judecată pe pârâții S. C. și S. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.43 din 05.02.2007 eliberat de BNP R. M. Cocuța. nulitatea parțială absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.281 din 07.02.2008 de către BNP R. M. Cocuța in ceea ce privește suprafața de_ m.p. din acte și_ m.p. din măsurători, teren arabil extravilan situat in . in T 35 A, P 32 cu vecinătățile N- DE, S- DE, E-C. D-tru, V-B. I C-tin., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 07.02.2008 BNP R. M. Cocuța a eliberat defunctului A. P., fostul său frate decedat la data de 04.04.2009, certificatul de moștenitori nr.43 prin care s-a dezbătut parțial succesiunea defunctului A. Ghe. M., fostul tată al reclamantului, decedat la data de 18.12.2006 și prin care în baza unei declarații olografe dată sub semnătură privată de către numita M. O. în fața notarului s-a constata faptul că unic moștenitor al tatălui său este A. P., fostul frate al reclamantului.

Această ilegalitate a fost întocmită în scopul vânzării suprafața de_ m.p. din acte și_ m.p. din măsurători, teren arabil extravilan situat in com Dârvari, . in T 35 A, P 32 cu vecinătățile N- DE, S- DE, E-C. D-tru, V-B. I C-tin., menționată în titlul definitiv de proprietate nr._/06.11.1998 emis pe numele tatălui reclamantului, defunctul A. Ghe. M..

Astfel în aceeași zi, respectiv 07.02.2008 BNP R. M. Cocuța a emis contractul de vânzare – cumpărare nr.281, prin care numitul A. M. P. prin mandatar T. A. R. O. a vândut suprafața mai sus menționată pârâților S. C. și S. M., de asemenea reprezentați de mandatarul T. A R. O..

Ulterior a decedat la data de 04.04.2009 și fratele reclamantului A. P., fără a fi căsătorit și fără a avea descendenți și dorind să dezbată succesiunea atât după tatăl său cât și după fratele său a constata faptul că activul succesoral fusese diminuat prin vânzarea – cumpărarea suprafeței de teren mai sus menționată.

Consideră că patrimoniul a fost diminuat printr-un act ilicit, el fiind prejudiciat.

De asemenea mai susține reclamantul că, în contractul de vânzare cumpărare nr. 281/07.02.2008 nu se menționează prețul vânzării pentru terenul vândut, preț care de altfel nici nu a fost plătit, în speță fiind incidente disp. art. 966 și 968 din vechiul Cod Civ., contractul de vânzare cumpărare având la bază o cauză ilicită.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 966, 968 din vechiul cod civ. și disp. art. 88 și 100 din Lg. nr.36/1995

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar: copie carte de identitate reclamant, procesul verbal nr. 3/21.01.2014 privind avantajele medierii, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, adresa nr.2517/02.07.2013, înștiințarea de plată nr.2728/09.07.2009, certificat de atestare fiscală, adresa nr.489/09.02.2011, declarația din data de 02.11.2009, adresa nr.695/17.02.2014, declarația numitei M. O., titlul definitiv de proprietate nr._/06.11.1998, certificat de moștenitori nr.424/11.12.2009, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 281/07.02.2008, acte de deces și filiație, dovada achitării taxei de timbru, împuternicirea avocațială și a solicitat proba cu interogatoriul pârâților și martorii T. S. și I. L. precum și comunicarea de către BNP R. M. Cocuța a actelor care au stat la baza emiterii certificatului de moștenitori nr.43/05.02.2007, probe încuviințate de către instanță.

Pârâții nu au depus întâmpinare și neprezentându-se la interogatoriu, s-a solicitat de către apărătorul reclamantului aplicarea disp. art. 358 c.pr.civ.

Cu adresa nr.877/03.11.2014 BNP R. M. Cocuța a înaintat documentația care a stat la baza emiterii certificatului de moștenitori nr.43/05.02.2007.

Din oficiu instanța a dispus audierea în calitate de martor a numitei M. O. care fiind audiată în instanță a declarat că nu a fost la notar pentru a da declaratie cu privire la succesiunea lui A. M., îl cunoaște pe acesta și știe că are doi copii pe I. și P., pe care îi cunoaște, nu știe când a decedat A. M., nu a fost la înmormântare, știe că, după decesul acestuia, cele două case ale acestuia au fost folosite de fii săi, una din case a fost vândută de A. I., nu știe cine s-a ocupat de în mormântarea lui A. M. .

Din depozițiile martorilor I. L. și T. S. se reține că autorul A. M. a avut doi fii A. I. și A. P. care în prezent și acesta este decedat și atât de înmormântarea și pomenirile ulterioare ale autorului cât și a lui A. P. s-a ocupat reclamantul A. I., acesta după decesul autorului venea des în gospodărie, avea cheia de la casă și a arendat o parte din terenurile autorului numitului Ș. I., el nu a avut cunoștință că fratele său A. P. a întrăinat o parte din terenuri.

Pârâții prin concluziile scrise au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, față de împrejurarea că acesta nu a acceptat succesiunea defunctului A. Ghe. M. în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, potrivit disp. art. 700 vechiul C.civ.

Prin sentința civilă nr. 1171/17.09.2015 Judecătoria Vînju M. a admis acțiunea civilă având ca obiect „ anulare act „ formulată de reclamantul A. I., împotriva pârâților S. C. și S. M., a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.43 din 05.02.2007 eliberat de BNP R. M. Cocuța., a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.281 din 07.02.2008 de către BNP R. M. Cocuța in ceea ce privește suprafața de_ m.p. din acte și_ m.p. din măsurători, teren arabil extravilan situat in com Dârvari, . in T 35 A, P 32 cu vecinătățile N- DE, S- DE, E-C. D-tru, V-B. I C-tin, reținând următoarele:

Prin cererea formulată în prezenta cauză, reclamantul A. I. a chemat în judecată pe pârâții S. C. și S. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.43 din 05.02.2007 eliberat de BNP R. M. Cocuța. Nulitatea parțială absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.281 din 07.02.2008 de către BNP R. M. Cocuța in ceea ce privește suprafața de_ m.p. din acte și_ m.p. din măsurători, teren arabil extravilan situat in . in T 35 A, P 32 cu vecinătățile N- DE, S- DE, E-C. D-tru, V-B. I C-tin., cu cheltuieli de judecată.

Referitor la capătul de cerere privind constate nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.43 din 05.02.2007 eliberat de BNP R. M. Cocuța, instanța a reținut că potrivit art.88 din Legea nr.36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială „cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor,conform legii”.

Față de acest text de lege și în raport cu situația invocată, instanța a constatat că, din actele de stare civilă depuse la dosar, reiese că reclamantul are calitatea de moștenitor legal al autorului A. Ghe. M. și nu a fost încunoștințat despre deschiderea procedurii succesorale notariale, nefiind citat în cadrul acestei proceduri.

Ori, la data de 18.12.2006 a decedat autorul A. M. cu ultimul domiciliu în ., cu moștenitori reclamantul A. I. și numitul A. Petree în calitate de fii și cu toate acestea, s-a eliberat certificatul de moștenitor nr.43 din 05.02.2007 eliberat de BNP R. M. Cocuța, numai unuia dintre moștenitori și anume numitului A. P., deși reclamantul avea vocație la succesiunea autorului.

În aceste condiții, certificatul de moștenitori s-a eliberat în absența sa, din cuprinsul certificatului reieșind că nu mai există alți moștenitori, având în vedere că la rubrica „au renunțat la succesiune” și „sunt străini de succesiune” s-a înscris mențiunea „nu este cazul”.

Instanța considera ca acest capăt de cerere trebuie admis, întrucât, procedura succesorală s-a desfășurat in fata notarului public, fără a fi citați toți moștenitorii care aveau vocație succesorala, respectiv reclamantul, în conformitate cu art.88 din Legea nr.36/1995.

Instanța a reținut reaua-credința a numitului A. P., prin declararea in fata notarului a faptului ca este singurul moștenitor al defunctului A. M..

F. de cele de mai sus, instanța a admis acest capăt de cerere și a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.43 din 05.02.2007 eliberat de BNP R. M. Cocuța.

Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.281 din 07.02.2008 de către BNP R. M. Cocuța in ceea ce privește suprafața de_ m.p. din acte și_ m.p. din măsurători, teren arabil extravilan situat in com Dârvari, . in T 35 A, P 32 cu vecinătățile N- DE, S- DE, E-C. D-tru, V-B. I C-tin, instanța a reținut următoarele:

S-a constatat astfel că, acest contract de vânzare cumpărare, este un act subsecvent certificatului de moștenitor a cărui nulitate s-a constatat, motiv pentru care este aplicabil principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal.

Regula anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), deși fără o consacrare legală cu titlu general, are caracterul unui principiu care guvernează efectele nulităților – retroactivitatea și repunerea în situația anterioară, dar și a principiului potrivit căruia nimeni nu poate transmite altuia un drept pe care nu îl are, în sensul că, dacă prin anularea actului juridic inițial se desființează dreptul transmițătorului din actul juridic subsecvent, înseamnă că acesta a transmis un drept pe care nu îl avea, deci nici subdobânditorul nu putea deveni titularul acestui drept.

Situația de fapt evocată în cauză este aceea a două acte juridice succesive prin care s-au transmis aceleași drepturi, pentru că se vorbește despre un certificat de moștenitor ca act inițial prin care s-a stabilit calitatea de moștenitor (act desființat ulterior) și un contract de vânzare-cumpărare, ca act subsecvent, care are același obiect.

Cât privește acest contract, el este unul cu titlu oneros, care are ca obiect imobile și în cuprinsul cererii introductive și de-a lungul procesului se arată în ce măsură retroactivitatea, ca principiul fundamental al efectelor nulităților, atrage în acest caz repunerea în situația anterioară, iar aceasta din urmă este obstrucționată de existența contractului în discuție, câtă vreme terenul nu era exceptat de la reconstituire, iar comandamente la fel de importante sunt necesitatea asigurării securității și stabilității circuitului civil (care reprezintă și o excepție citată la principiul anularea actului principal atrage anularea actului subsecvent) și principiul constituțional și convențional al garantării dreptului de proprietate.

Ori, sancțiunea pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale legii este nulitatea absolută a actului atacat.

Prin urmare dacă, prin anularea actului juridic inițial (în speță certificatul de moștenitor), se desființează dreptul transmițătorului din actul juridic subsecvent (în speță contractul de vânzare cumpărare), înseamnă că acesta a transmis un drept pe care nu îl are, deci nici subdobânditorul nu poate deveni titularul acelui drept.

Ori reclamantul, invocă o cauză ce nu are legătură cu momentul încheierii contractului, ci ulterioară acestuia, ce se subscrie principiului retroactivității efectelor nulității și face ca actul să fie desființat ex tunc, în speță certificatul de moștenitor anulat se consideră că nu a existat cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Față de considerentele reținute, instanța a apreciat și acest capăt de cerere ca fiind întemeiat, l-a admis și a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.281 din 07.02.2008 de către BNP R. M. Cocuța in ceea ce privește suprafața de_ m.p. din acte și_ m.p. din măsurători, teren arabil extravilan situat in com Dârvari, . in T 35 A, P 32 cu vecinătățile N- DE, S- DE, E - C. D-tru, V-B. I C-tin.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții S. C. și S. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căi de atac exercitată apelanții au susținut că prima instanță de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a intimatului reclamant A. I. invocată în ședința din 27.11.2014 având ca fundament neacceptarea succesiunii autorului A. M. în termenul prevăzut de art. 700 c.civ. vechi.

S-a arătat că din probele administrate cauzei rezultă că succesiunea autorului A. M. a fost acceptată numai de fiul său A. P. care a rămas în posesia activului succesoral a plătit impozite și a dispus de bunuri, dar și faptul că intimatul reclamant A. I. în anul 2009 a acceptat că A. P. este singurul moștenitor al defunctului A. Ghe M. conform certificatului de moștenitor nr. 424/11.12.2009, act notarial prin care s-a constatat că activul succesoral al defunctului A. Ghe M. a fost transmis în cotă de 1/1 fratelui său A. P., moștenirea acestuia fiind culeasă de același intimat reclamant și în baza aceluiași act notarial.

S-a susținut că nu există motive pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare a terenului, în condițiile în care ar fi admisă nulitatea certificatului de moștenitor, dreptul de proprietate al vânzătorului existând în continuare pe cote părți și nu exclusiv, contractul fiind în acest caz încheiat sub condiție rezolutorie.

Intimatul reclamant A. I. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, iar pe cale de excepție a invocat tardivitatea formulării cererii de apel, aceasta fiind depusă peste termenul prev de art. 468 c.p.civ.

Pe cale de apărare intimatul reclamant a arătat că în mod legal prima instanță a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor emis cu încălcarea dispozițiilor legii nr. 36/1995 dar și faptul că nulitatea absolută a unui act juridic nu poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacită.

S-a susținut de asemenea că în mod legal prima instanță aplicând principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial a constatat și nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.. 281 din 07.02.2008.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii ce constituie obiect al apelului în raport de motivele invocate, de probele administrate și actele normative cu incidență în litigiu, tribunalul constată următoarele:

În aplicarea disp. art. 248 c.p.civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate de părți în calea de atac exercitată și respectiv prin întâmpinare.

Intimatul reclamant A. I. a invocat excepția tardivității formulării cererii de apel.

Verificând dovezile de comunicare a s.c. nr. 1171/17.09.2015 și procesele verbale de înmânare încheiate, tribunalul constată că hotărârea a fost comunicată apelanților S. la data de 02.10.2015, iar apelul a fost trimis prin poștă la data de 02.11.2015 conform ștampilei de pe plic, deci înlăuntrul termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, motiv pentru care va fi respinsă excepția tardivității.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a intimatului reclamant A. I. prin neacceptarea succesiuni defunctului A. Ghe M. invocată de apelanții S. C. și S. M., instanța constată că aceasta este o excepție de drept privat care poate fi invocată doar de persoanele cu vocație la o moștenire și nu de terțe persoane al căror interes este subsidiar dobândirii calității de moștenitor într-o succesiune.

Cu alte cuvinte apelanții S. C. și S. M. nu pot avea calitatea de titulari ai excepției de neacceptare a unei succesiuni care vizează și interesează numai persoanele cu vocație la acea moștenire.

Pe de altă parte intimatul reclamant A. I. a solicitat prin cererea de chemare în judecată să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 43/05.02.2007, pentru încălcarea dispozițiilor legii nr. 36/1995 privind legea notarilor publici și a activității notariale.

Potrivit art. 1 din acest act normativ, activitatea notarială este una nelitigioasă, iar eliberarea certificatului de moștenitor a cărui nulitate absolută a fost solicitată s-a datorat înscrisurilor prezentate de moștenitorul care a sesizat biroul notarial cu deschiderea procedurii succesorale a autorului A. Ghe M. în sensul că este unicul moștenitor al acestuia.

Certificatul de moștenitor nr. 43/2007 prin care se constată că unicul moștenitor al autorului A. Ghe M. este A. P., este lovit de nulitate absolută deoarece vocație succesorală la momentul deschiderii succesiunii 18.12.2005 aveau cei doi fi ai acestuia, respectiv intimatul reclamant A. I. și fratele său (decedat) A. P..

Ambii moștenitori rezervatari erau în drept să participe la deschiderea procedurii succesorale notariale, iar în cazul în care între succesibili ar fi intervenit neînțelegeri legate de acceptarea succesiunii, notarul potrivit legii trebuia să suspende procedura succesorală notarială care este una necontencioasă, părțile putând să se adreseze instanței pentru a se face dovada pe cale contencioasă cu privire la acceptarea succesiunii.

Pentru motivele arătate va fi respinsă excepția neacceptării moștenirii de către intimatul reclamant, excepție invocată de apelanții pârâți S. C. și S. M..

Pe fondul cauzei tribunalul constată că prima instanță de fond a soluționat primul petit al cererii de chemare în judecată conform legii, constatând nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 43/05.02.2007 eliberat de BNP R. M. Cocuța.

În procedura succesorală notarială finalizată prin emiterea certificatului de moștenitor nr. 43/2007 nu au fost prezenți și nici nu au fost citați toți succesibili rezervatari ai autorului A. Ghe M. datorită declarației dată în fața notarului potrivit căreia singurul moștenitor legal al autorului ar fi A. P..

Cum din actele de stare civilă existente la dosar rezultă că și intimatul reclamant are calitatea de succesibil legal rezervatar, respectiv descendent de gradul I, se constată că actul notarial a fost emis cu încălcarea legii prin omisiunea de a i se stabili calitatea de moștenitor și respectiv opțiunea succesorală a acestuia de acceptant sau renunțător al devoluțiunii succesorale.

În ceea ce privește modul în care prima instanță a soluționat cel de-al doilea petit care a avut ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 281/2008, se constată că a fost aplicată regula potrivit căreia actul juridic subsecvent urmează soarta actului principal; principiul efectelor juridice ale aplicării sancțiunii nulității, respectiv repunerea părților în situația anterioară.

Aceste principii ar fi fost aplicabile în cazul în care părți în ambele acte, respectiv în certificatul de moștenitor și contractul de vânzare cumpărare ca act subsidiar ar fi aceleași.

În speța dedusă judecății contractul de vânzare cumpărare a cărui nulitate absolută parțială s-a solicitat a fi constatată nu decurge și nu constituie din punct de vedere juridic un act subsecvent al certificatului de moștenitor nr. 43/05.02.2007.

Prin certificatului de moștenitor nr. 43/05.02.2007 vânzătorul A. P. și-a dobândit un act care să-i confere dreptul exclusiv de proprietate asupra terenului în suprafață de 1,2 ha provenit de la autorul său A. Ghe M. pe care l-a înstrăinat apelanților S. C. și S. M. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 281/2008.

Intimatul reclamant A. I. a solicitat instanței la data de 15.04.2014 să se constate nulitatea absolută a actului de înstrăinare.

La data formulării cererii intimatul reclamant A. I. are calitatea de moștenitor legal al fratelui său A. P. (persoană care a înstrăinat terenul prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 281/2008) conform certificatului de moștenitor nr. 424/11.12.2009.

Unul dintre principiile care guvernează efectele actului juridic civil este principiul relativității efectelor actului juridic civil consacrat în disp. art. 973 c.civ. vechi în conformitate cu care „convențiile nu au efect decât între părțile contractante”.

Apelantul reclamant A. I. deși nu a fost parte în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 281/2008 datorită legăturii sale juridice cu vânzătorul din acest act A. P. în sensul că este moștenitorul universal al acestuia, efectele actului de înstrăinare se produc și în persoana sa.

Apelantul reclamant A. I. este având cauza – moștenitor universal al vânzătorului A. P. și continuator al personalității acestuia, situație în care chiar dacă nu a participat la încheierea actului de înstrăinare, efectele acestui act îi sunt opozabile.

Cum, în cauză nu a fost invocat un motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 281/2008, cum ar fi frauda la lege, complicitatea frauduloasă, etc, prima instanța a aplicat greșit legea desființând un act juridic fără a exista o cauză de nulitate absolută.

Pentru motivele arătate, tribunalul în temeiul disp. art.480 c.p.civ. va admite apelul, va schimba parțial sentința în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 281/07.02.2008 de către BNP R. M. Cocuța și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Făcând aplicarea disp. art. 453 pct. 2 c.p.civ., instanța va obliga intimata la 500 lei onorariu de avocat redus fond și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția tardivității.

Admite apelul civil formulat de apelanții pârâți S. C. și S. M. ambii domiciliați în . împotriva sentinței civile nr. 1171/17.09.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în contradictoriu cu intimatul reclamant A. I., domiciliat în municipiul C., .. 15, jud. M. având ca obiect anulare act.

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului

Schimbă sentința în parte.

Respinge capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 281/07.02.2008 de către BNP R. M. Cocuța.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Obligă intimata la 500 lei onorariu de avocat redus fond și apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2016.

Președinte,

C. M.

Judecător,

L. B.

Grefier,

M. B.

Red.MC/Tehnored.BM

Ex.5/0.02. 2016

Cod operator 2626

Jud fond D. AD

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Hotărâre din 19-01-2016, Tribunalul MEHEDINŢI