Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 105/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 105/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 338/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 338/A
Ședința publică de la 14 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. M.
Judecător V. R.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta-reclamantă G. A. L. împotriva sentinței civile nr.105/15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimații-pârâți A. M., Administrația F. P. M. București, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care, instanța potrivit dispozițiilor art.394 cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și o reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 16.09.2014 sub nr._, reclamanta G. A. L., în contradictoriu cu pârâții A. M. și Administrația F. P. M., în procedura prevăzută de art. 1.025 C.pr.civ., a solicitat instanței obligarea la plata sumei de 1000 lei reprezentând onorariul de avocat suportat în dosarul nr._, soluționat favorabil acesteia de către Judecătoria Drobeta-T. S., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a avut calitatea de reclamantă în dosarul nr._ al Tribunalului M. având ca obiect pretenții, în acest dosar fiind pronunțată sentința civilă nr 2004/02.06.2014, prin care s-a admis acțiunea formulată, pârâte fiind A. M., AFM București.
Fiind admisă acțiunea, pârâtele au căzut în pretenții, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecata, și-au rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată.
Cu ocazia judecării procesului a achitat suma de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat, astfel încât se impune ca pârâtele să fie obligate să plătească aceste cheltuieli.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 453 si art. 1025 si urm. Noul C. Proced. Civilă.
A depus la dosar: sentința nr. 2004/2014, dovada achitării onorariului de avocat.
În conformitate cu dispozițiile art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, s-a pus în vedere reclamantei să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ., respectiv să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei și împuternicire avocațială pentru avocat D. D., sub sancțiunea anulării cererii.
La data de 23.10.2014, reclamanta a depus la dosar prin serviciul Registratură, precizări scrise la care a fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei și împuternicire avocațială.
La data de 24.10.2014 i s-a comunicat pârâtului formularul de (anexa 3 din ORDIN nr. 359/C din 29 ianuarie 2013 pentru aprobarea formularelor utilizate în procedura cu privire la cererile de valoare redusă) și un exemplar formular de cerere și înscrisuri depuse de reclamant, cu mențiunea ca în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor să depună sau să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească, cu mențiunea că poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, conform art. 1.029 alin. 4 C.pr.civ.,
La data de 03.11.2014, A. M. a depus la dosar întâmpinare, la cererea adresata instanței, în temeiul art.1025 si urm. Cod pr. civ., de către reclamanta G. A. L., prin care solicită respingererea.
A arătat că, procedura privind cererile cu valoare redusă este o procedură specială care necesita îndeplinirea unor condiții speciale de admisibilitate a cererii, una dintre condiții fiind aceea ca reclamantul-creditor să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani în cuantum maxim de 10.000 lei.
Obligația corelativă, de esența raportului juridic dedus judecății, presupune un raport de reciprocitate. Văzând dispozițiile art.1.028 pct.(2) si (3) din C.pr.civ; reclamantul care declanșează procedura indică probele și face depunerea înscrisurilor pe care își întemeiază cererea. In speță, reclamanta a depus copia unei chitanțe prin care a dovedit că, Cabinet Avocat D. D. a primit de la aceasta o sumă de bani, pe care reclamanta a înțeles să o achite de bună voie în contul prestațiilor profesionale în dosarul nr._ . Această chitanța face dovada unor raporturi obligationale între părțile asumante, aici regăsindu-se raportul de reciprocitate, respectiv între avocat și client, nu intre client și pârâți.In consecință, îndreptarea pretențiilor reclamantului, în persoana căruia trebuie să se regăsească și calitatea de creditor, împotriva lor este vădit neîntemeiată, nejustificată și nedovedită, condiția cerută de procedura abordată nefiind, astfel, îndeplinită.
De asemenea, sentința civilă nr.2004/02.06.2014, pronunțată în dosarul nr._, nu dovedește calitatea de debitor, de persoana obligată la plata sumei de 1.000 lei din chitanța amintită. Pe de o parte, potrivit art.452 Cod pr. civ. "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", aspect care ar trebui să se regăsească în conținutul hotărârii sau în încheierile de ședință, prin care instanța a luat act de întinderea acestor cheltuieli, dispoziția enunțată fiind imperativă. Pe de altă parte, potrivit acestei sentințe, au fost obligați și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 97 lei. Cheltuielile de judecată se acordă la cerere, fiind exclusiv dreptul de dispoziție al părții. Deci, reclamanta a solicitat instanței în dosarul nr._ cheltuieli de judecată, instanța acordându-le în cuantumul de 97 lei, nemaiexistând vreo altă mențiune.
Potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, privind cheltuielile de judecată și acordarea lor, instanța acordă părții care a câștigat procesul, în totalitate sumele reprezentând taxele de timbru și taxele pentru expertize, dovedite ca atare cu acte în original, iar onorariile avocaților, dovedite asemenea, în măsura stabilită de către instanță, instanța având atributul dispoziției cu privire la cuantumul acestora.
In considerarea aceleiași idei, s-a putut observa motivarea dată soluției, într-o decizie de speță nr. 1378/23._, de către Secția Comercială a înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia, în cadrul operației de determinare a cheltuielilor de judecată, instanța a analizat în ce măsură cheieltuielile făcute de partea care a câștigat procesul sunt justificate. Astfel, a concluzionat Curtea că: onorariile avocaților se dovedesc prin depunererea la dosarul cauzei a originalului chitanței sau ordinului de plată reprezentând achitarea onorariului de avocat, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică. A menționat Curtea textual că "în raport de actele justificative ale plăților efectuate, instanța va acorda cheltuieli de judecată, iar dispozitivul hotărârii poate fi pus în executare silită privind aceste cheltuieli. Deci, dreptul de creanță al părții căreia i-au fost acordate cheltuielile de judecată este stabilit prin hotărârea instantei, care va constitui înscris justificativ pentru partea care a avansat aceste cheltuieli."
În speță, reclamanta din cererea de valoare redusă, nu a probat cu sentința nr.2004/02.06.2014 dreptul de creanță pentru suma pretinsă, respectiv 1.000 lei și nici faptul că acea chitanță a fost înaintată instanței ca dovada a cheltuielilor cu avocatul în proces, ci cu această sentință a probat numai faptul că a solicitat cheltuieli de judecată și a obținut un cuantum de 97 lei.
Consideră că raționamentul expus rezidă și din sinteza dispozițiilor privind Statutul profesiei de avocat, potrivit căruia, în mod imperativ, "onorariile se determină și se prevăd în contractul de asistență juridică la data încheieri acestuia.., înainte de începerea asistenței/reprezentării clientului." Și nu mai puțin din dispozițiile Codului de procedura civilă, în art.451 pct.(2) care prevede că "instanța poate chiar și din oficiu să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților...".
În cererea de față, valorificarea pretențiilor, sub forma cheltuielilor de judecată cu onorariul de avocat, prin simpla chitanța încheiata în ziua pronunțării soluției, încalcă chiar dispozițiile statutului profesiei privind dovada onorariilor, pe de o parte. Pe de altă parte, solicitarea onorariului de avocat pe calea cererii de valoare redusă inhibă atributul instanței de judecată de a aprecia asupra cuantumului suficient și necesar al onorariilor de avocat în dosarul ce a generat cheltuiala, lăsând fără substanță intenția legiuitorului și lipsind astfel de efect prevederea cuprinsă în art. 451 pct.(2] Cod pr. civ. Este evident faptul că instanța de față nu poate aprecia prin prisma dispozițiilor art 451 pct.2, pentru cauza nr._, având în vedere că valoarea cererii se referă la onorariu de avocat, din aceast dosar. Cum la fel de evident este faptul ca avocatul, în genere, ar găsi astfel o oportunitate "legală" de a-și valorifica onorariile, în cuantumul dorit, fără controlul instanței de judecată.
În concluzie, solicită respingererea cererii.
La data de 19.012.2014, reclamanta, a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtelor A. M. și AFM București, la plata sumei de 1.000,00 lei cu titlu de cheltuilei de judecată, reprezentând onorariu avocat.
În ceea ce privește aceste cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, și-a rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată, acesta fiind chiar obiectul prezentului dosar.
Având în vedere susținerile pârâtei din întâmpinare, cum că cererea cu valoare redusă este o procedură specială și necesită îndeplinirea unor condiții speciale de admisibilitate a cererii, una din condiții fiind aceea ca reclamantul-creditor să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani în cuantum maxim de 10.000,00 lei, aceasta condiție a fost îndeplinită de reclamantă, întrucat a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtele la plata sumei de 1.000,00 lei, sumă încadrată până în maximul prevăzut de procedura specială a cererii cu valoare redusă.
Având în vedere faptul că reclamanta a achitat o sumă de bani avocatului pentru a o reprezenta în instanță presupune o cheltuială de judecată, reclamanta fiind îndreptățită să recupereze și acești bani ca și cheltuială de judecată, la fel cum a recuperat și contravaloarea taxei de timbru judiciar.
Cum pârâtele sunt părți care au căzut în pretenții, reclamanta are dreptul la recuperarea tuturor cheltuielilor efective pe care le-a suportat în dosarul nr._ al Tribunalului M., faptul că pârâtele sunt terți față de contractul de asistență juridică neavând nici o relevanță și neputând să atragă exonerarea pârâtelor de la plata cheltuielilor de judecată.
În caz contrar, reclamanta ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpa procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu apreciat ca exagerat de către pârâtă.
Practica judiciară reține că nu are importanță dacă plata onorariului de avocat s-a făcut anterior sau după soluționarea litigiului deoarece momentul achitării acesteia este lăsat la aprecierea părților contractante, avocatul angajat fiind singurul în măsură să decidă dacă prestează serviciul anterior sau ulterior achitării onorariului.
Precizează că, potrivit art. 453 alin. 1 NCPC rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
Or, atât timp cât pârâtele se află în culpa procesuală, s-a apreciat că acestea datorează cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat.
P. toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea acțiunii formulate.
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, în temeiul art. 255 alin. 1 rap. la art. 1.029 C.pr.civ. instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.105/15.01.2015 Judecătoria Dr.Tr.S., a respins acțiunea, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.1025 și următoarele din NCPC care reglementează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă, reclamanta a ales să investească instanța cu o cerere prin care a chemat în judecată pârâtele pentru recuperarea unei sume ce nu depășește 10.000 lei la data sesizării instanței (fără dobânzi, cheltuieli de judecată sau alte venituri accesorii) și nici nu are o cauză ori nu provine dintr-unul din raporturile juridice prevăzute de art. 1025 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, pentru care procedura este doar scrisă (se depun și se verifică doar acte doveditoare) și se desfășoară în totalitate în Camera de Consiliu.
Prin sentința nr.2004 din 02.06.2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta G. A.-L., în contradictoriu cu pârâtele A. M., Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia și Administrația F. pentru M., fiind obligate pârâtele să plătească reclamantei dobânda legală în materie fiscală cu data de 12.03.2010- ziua următoare zilei la care a achitat această taxă, până la data de 31.07.2013, iar în baza art.453 C pr civ, au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 97 lei, reprezentând taxă de timbru.
Prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul_, reclamanta a solicitat printre altele și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
La starea de fapt reținută, instanța a avut în vedere dispozițiile art.453 alin.1 C.pr.civ., aplicabile în speță, potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Potrivit doctrinei și practicii judiciare, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată poate fi formulată și pe cale separată, în termen de trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care i s-a acordat câștig de cauză, în temeiul art. art.1357 Cod civil, dacă această cerere nu s-a formulat în timpul soluționării litigiului sau dacă, deși s-a formulat, instanța a omis să se pronunțe asupra ei.
S-a constatat astfel că obligarea uneia dintre părți la plata către cealaltă parte a cheltuielilor de judecată este întemeiată pe ideea de culpă procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile de judecată făcute în mod justificat de către partea câștigătoare.
Prin urmare, partea care a câștigat un proces este îndreptățită să i se plătească cheltuielile de judecată efectuate pe parcursul procesului, chiar pe cale separată, în măsura în care nu au fost solicitate, sau dacă, deși solicitate, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.
În speță, în ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea dosarului nr._, instanța a constatat că nu este incident niciunul din cazurile în care cheltuielile de judecată pot fi solicitate pe cale separată, întrucât a fost formulată o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată, petit soluționat de instanță.
În condițiile în care, printr-o hotărâre judecătorească instanța de judecată a soluționat capătul de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată, nu mai există situația de admisibilitate a solicitării cheltuielilor pe cale separată.
Față de considerentele expuse, instanța a respins acțiunea reclamantei.
Având în vederea și disp. art.453 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a reclamantei, a respins și cererea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, pentru considerentul că în ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate cu desfășurarea dosarului nr._, prin hotărârea judecătorească a fost soluționat capătul de cerere privind cheltuielile de judecată și nu se mai află într-o situație de admisibilitate a solicitării cheltuielilor pe cale separată.
În dosarul nr._ reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile constând în onorariu de avocat, cheltuielile de judecată acordate referindu-se doar la taxa de timbru.
Întrucât a achitat o sumă de bani avocatului pentru a o reprezenta, este evident că este îndreptățită să recupereze și această sumă, așa cum a recuperat taxa de timbru, atâta timp cât pârâtele au căzut în pretenții.
În consecință, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtelor la plata sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Intimata A. M. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu dispozițiile art.479 alin.1 cod procedură civilă, instanța apreciază că este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 453 c. pr. civ. –partea care a pierdut procesul ,va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată .
Fundamentul suportării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală și despăgubirea integrală a părții câștigătoare.
În speță, se constată că prin sentința nr. 2004/2014 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul M., a fost admisă acțiunea reclamantei, fiind solicitate și acordate numai cheltuielile de judecată constând în taxa de timbru în sumă de 97 lei, nu și cel privind onorariul de avocat, care au fost cerute separat, prin cererea dedusă judecății de față.
Deși s-a reținut că reclamanta are dreptul să-și recupereze integral cheltuielile efectuate în dosarul respectiv, chiar și pe cale separată,prima instanță a respins cererea, cu ignorarea disp. art. 453 c. pr. civ.
Ca atare, apreciind că sunt întemeiate criticile apelantei, urmează a fi admis apelul și în conf. cu disp. art. 480 alin. 2 c. pr. civ. ,a schimba sentința și a admite cererea în parte, cu aplicarea disp. art. 451 alin. 2 c. pr. civ., respectiv obligarea pârâtelor la plata sumei de 350 lei, onorariu de avocat din ds.nr._ , către reclamantă, diminuarea acestuia de la suma de 1000 lei, fiind justificată de munca desfășurată de apărătorul acesteia dar și complexitatea cauzei.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanta-reclamantă G. A. L. domiciliată în Drobeta Turnu Severin, . nr.1A, ., . și sediul procedural ales în Drobeta Turnu Severin, ..6, jud. M. împotriva sentinței civile nr.105/15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimații-pârâți A. M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ..1, jud. M., Administrația F. P. M. București cu sediul în București, Sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, . ca obiect cerere de valoare redusă.
Schimbă sentința.
Admite cererea în parte.
Obligă pârâții la plata către reclamant cu titlu de onorariu avocat în dosar nr._ a sumei de 350 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2015.
Președinte, F. M. | Judecător, V. R. | |
Grefier, M. B. |
Redactat F.M./29.05.2015
tehnoredactat M.B., Ex.5/ pag.
jud.fond B. L.
Cod operator 2626
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3932/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 323/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
