Contestaţie la executare. Decizia nr. 237/2012. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 237/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 27-02-2012 în dosarul nr. 237/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 237/R

Ședința publică de la 27 Februarie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. M.

Judecător L. B.

Judecător C. Z.

Grefier D. D.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-intimat B.E.J. P. M., împotriva sentinței civile nr. 5499 din 10.11.2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimata-contestatoare O. V. I. G. S.A., intimații V. G. și F. N., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns: părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că nu

s-a achitat taxa de timbru de 97 lei și 0,15 lei timbru judiciar, după care s-a trecut la soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 27.09.2011 sub nr._ contestatorul O. V. I. G. S.A. în contradictoriu cu intimații B.E.J. P. M., V. G., F. N., a formulat contestație la executare împotriva executării silite și a tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.47/E/2011 de B. P. M., solicitând instanței anularea formelor de executare silită și exonerarea societății . G. Sa. de plata cheltuielilor de executare stabilite de intimați, în sarcina sa, în baza sentinței comerciale nr. 400/22.03.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ .

În motivarea acțiunii contestatorul a arătat că la data de 12.09.2011 a fost înștiințată de B. P. M. că a procedat la compensația sumei de 6628 lei reprezentând cheltuieli de executare și 500 lei reprezentând onorariu de avocat în faza de executare silită în dosarul nr.47/E/2011 cu suma de 27.601,50 lei reprezentând debit în dosarul nr. 48/E/2011 ca urmare a plății duble făcute de . Sa. în dosarul nr.48/E/2011.

Consideră că B. P. M., cu rea credință a procedat la compensația sumelor respective, cu reținerea în dosarul nr.47/E/2011 a sumei de 7128 lei, de vreme ce chiar acesta recunoaște prin adresa sa că debitele așa cum au fost stabilite prin sentința nr.400/22.03.2011 au fost achitate de bună voie de . Sa. încă din data de 19.07.2011 cu mult înainte de obținerea încuviințării silite pronunțată în dosarul nr._ la data de 26.07.2011 de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

În drept și-a întemeiat cererea pe disp.art. 399-404 C.proc.civ.

În dovedirea cererii legal timbrată (OP nr._/04.10.2011 – 194 lei – fila 15 și timbru judiciar în cuantum de 5 lei) a depus la dosarul cauzei în copie proces verbal încheiat la data de 26.08.2011 în dosarul de executare nr. 47/E/2011 de B. P. M., extras portal.just.ro privind dosarul nr._ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin având ca obiect „încuviințare executare silită”.

La solicitarea instanței, a fost înaintat dosarul de executare nr.47/E/2011 al B. P. M., în copie conform cu originalul (filele 19-34 din dosar).

Sub aspectul materialului probatoriu instanța a încuviințat pentru părți și a administrat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă nr.5499/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. P. M. și respinsă contestația la executare promovată în contradictoriu cu B. P. M., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestator . S., în contradictoriu cu intimații V. G. și F. N.; a fost anulat procesul verbal de cheltuieli de executare nr. 47/E/2011 sub aspectul stabilirii onorariului executorului judecătoresc la suma de 5.000 lei, pe care îl reduce la suma de 1.000 lei, precum și actele de executare subsecvente întocmirii procesului verbal privind cheltuielile de executare și s-a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurentul-intimat B.E.J. P. M. criticându-l pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 06.02.2012, instanța a dispus citarea recurentului-intimat B.E.J. P. M. cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 97 lei și 0,15 lei timbru judiciar mobil.

Conform disp. art. 20 din legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, alin.3 din același articol prevăzând că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În cauză, deși recurentul-intimat a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, acesta nu s-a prezentat în instanță pentru a le achita.

Prin urmare, față de considerentele expuse, instanța va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurentul-intimat B.E.J. P. M., împotriva sentinței civile nr. 5499 din 10.11.2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimata-contestatoare O. V. I. G. S.A., intimații V. G. și F. N..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2012, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

F. M.

Judecător,

L. B.

Judecător,

C. Z.

Grefier,

D. D.

Red. B.L./D.D./2 ex.

13.03.2011

Jud. fond O. C.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 237/2012. Tribunalul MEHEDINŢI