Contestaţie la executare. Sentința nr. 1967/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1967/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 1012/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1012/R
Ședința publică de la 08 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător M. P.
Judecător V. N.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul contestator, M. O., împotriva sentinței civile nr.1967/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria D. T. S., în contradictoriu cu intimata Primăria D. T. S., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin încheierea de ședință din data de 24.04.2012, judecarea cauzei a fost suspendată conform art.242 pct.2 Cod de procedură civilă și că potrivit referatului întocmit la data de 06.09.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Instanța invocă din oficiu excepția perimării recursului și reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. T. S. la data de 26.11.2010 și înregistrată sub nr._, contestatorul M. O. in contradictoriu cu intimata Primăria D. T. S. Direcția I. și Taxe a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea formelor de executare întocmite de reprezentanții intimatei în dosarul de executare nr._ din 04.11.2010 și anularea procesului verbal de contravenție . nr._ emis la 30.05.2010 de către reprezentanții Poliției Municipiului D. T. S..
Prin sentința civilă nr. 1967 din 15.03.2012 Judecătoria D. T. S. a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din 24.04.2012 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul disp. art. 242 pct.2 C.p.civ.
La data de 06.09.2013, prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei având în vedere că de la data suspendării, 24.04.2012 și până în prezent a trecut mai mult de un an, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
Potrivit art. 248 din codul de procedură civilă la momentul suspendării, orice cerere de chemare in judecată, contestație, apel, recurs, revizuire si orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas in nelucrare din vina părții timp de un an.
Cum textul de lege sancționează lipsa de atitudine a recurenților care, nu a făcut nici un demers în vederea continuării judecății, instanța observând că în dosarul de față termenul de 1 an s-a împlinit (la 24.04.2013) excepția perimării invocată din oficiu fiind astfel întemeiată, in temeiul art. 252 raportat la art. 248 C.pr.civ., o va admite si va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul civil formulat de recurentul contestator, M. O., împotriva sentinței civile nr.1967/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria D. T. S., în contradictoriu cu intimata Primăria D. T. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Președinte, V. N. | Judecător, A. B. | Judecător, M. P. |
Grefier, D. A. D. |
Red BA/BM
Ex.2/ 14 Octombrie 2013
Jud. fond Guirgescu O
Cod operator 2626
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 165/2013. Tribunalul... | Întoarcere executare. Decizia nr. 1035/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








