Contestaţie la executare. Sentința nr. 3125/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3125/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 166/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 166/2013
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Z.
Judecător C. P.
Judecător C. M.
Grefier N. C. B.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenta intimată C. P. S. C. împotriva sentinței civile nr.3125/25.06.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimată contestatoare fiind D. E., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat N. L. ce substituie pe avocat S. S. pentru intimata contestatoare, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților.
Avocat N. L. ce substituie pe avocat S. S. pentru intimata contestatoare pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică întrucât în mod corect instanța de fond a reținut că autoturismul nu se mai afla în proprietatea contestatoarei la data săvârșirii contravenției, acesta fiind transcris la Serviciul de Înmatriculări D.. De asemenea, procesul verbal nu a fost comunicat în termen de 30 de zile contestatoarei, fiind afișat, aceasta luând cunoștință de existența acestuia la data comunicării actelor de executare, astfel că nu a putut formula plângere contravențională, fapt reținut în mod corect de instanța de fond. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
P. contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._, contestatoarea D. E. a chemat în judecată pe intimata C.N.A.D.N.R. P. S. C., solicitând anularea actelor de executare întocmite în dosarul nr. 3886/M/2012, respectiv: somație înștiințare înființare poprire nr. 3386/M/2012, emisă în 20.03.2013 și proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 3886/M/2012, emis la 20.03.2012 întocmite de către B. M. C. I., la cererea creditoarei C. prin S. C., cu sediul în C., .. 17, jud. D., privind" titlul executoriu procesul-verbal de constatare a contravenției . 1 nr. 03.88.586/31.10.2011, pe care le considerăm nelegale și a căror anulare o solicităm pe această cale.
În motivare, contestatoarea a arătat că în fapt, la data de 02.04.2013, i-au fost comunicate formele de executare din dosarul mai sus menționat si la această dată a luat cunoștință si de existența procesului verbal de constatare a contravenției . 1 nr._/31.10.2011, prin care a fost amendată cu suma de 125 de lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin. 1 al OG nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare.
Ulterior comunicării formelor de executare, a intrat și în posesia procesului verbal de contravenție, dar din cauza faptului că nu i-a fost comunicat în termen legal, respectiv cel mult o lună de la data încheierii lui, conform art. 8, alin. 1, din OG 2/2001, nu a avut posibilitatea de a formula plângere contravențională. Potrivit art. 27 din aceeași ordonanță, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată trebuia făcută prin poștă și cu aviz de primire, ceea ce nu s-a întâmplat în speță, motiv pentru care nu a putut ataca acest proces verbal în termenul legal, la instanța competentă. Se poate observa din cuprinsul procesului-verbal de contravenție că acesta nu este semnat de contravenient și nici de vreun martor asistent, nefiind respectate astfel prevederile art. 16 din OG 2/2001, care prevăd condițiile de valabilitate ale procesului-verbal de contravenție, iar acesta apare astfel ca fiind afectat de vicii de formă ce nu pot fi suplinite ulterior.
În condițiile în care nu s-au respectat normele legale edictate pentru întocmirea și comunicarea procesul verbal de contravenție în cauză, acesta nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a deveni un titlu executoriu valabil. Fără a avea un titlu executoriu valabil, nu pot fi efectuate acte de executare valabilă, în speța de față acestea fiind nule și în consecință apare ca deplin justificată anularea acestora.
Față de faptul că nu a avut posibilitatea să invoce aceste apărări de fond printr-o plângere contravențională, consideră că aceste apărări sunt pe deplin admisibile în cadrul contestației la executare, potrivit art.711 și urm. C. proc. civ.
A mai susținut contestatoarea că nu se face vinovată de neplata rovinietei întrucât la data de 08.02.2011 a înstrăinat autoturismul marca Renault Laguna, cu nr. de înmatriculare_ către P. I., cu domiciliul în mun. C., jud. D., însă acesta cu rea credință nu a efectuat demersurile pentru radierea din circulație a autoturismului mai sus menționat și a circulat fără a plăti rovinieta.
A menționat că nu este posesoare a unui permis de conducere, deci nici nu ar fi putut să conducă acest autoturism fără rovinietă.
A solicitat să se rețină că onorariul executorului judecătoresc este exagerat de mare, demersul executorului judecătoresc se poate încadra la punctul 1 sau 12 din anexa la Ordinul nr. 2550/2006 al Ministerului Justiției prin care se stabilesc onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, iar potrivit acestei anexe, onorariul maximal al executorului judecătoresc care se poate percepe pentru actele de executare efectuate până la data comunicării somației și procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare este de 400, respectiv 200 de lei. Pentru un debit de 125 de lei, se emite somația de executare silită pentru suma de 739,59 lei, mai mult decât triplul sumei ce reprezintă debitul principal.
Pentru toate aceste considerente, consideră că actele de executare sunt nule.
În drept, și-a întemeiat contestația pe prevederile art. 711 și urm. C. proc. civ. și pe dispozițiile amintite din OG 2/2001.
P. întâmpinare, intimata a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare în conformitate cu disp. art. 39 alin.4 din OG 2/2001, iar pe fond, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În cauză, s-a dispus emiterea unei adrese către B. M. C. I., pentru a înainta copii certificate din dosarul de executare nr. 3886/M/2012, acestea fiind depuse la dosar (filele 42-55).
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunțat s.c.nr.3125/28.06.2013 prin care a admis contestația la executare formulată de contestatoarea D. E. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. prin S. C.; a dispus anularea formelor de executare întocmite de B. M. C. I. în dosar de executare nr.3386/M/2012; a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
P. procesul verbal de contravenție .._/31.10.2011, contestatoarea D. E. a fost sancționată cu amenda de 125 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002.Aceasta susține că nu a primit procesul verbal de contravenție și din acest motiv nu l-a putut contesta.
În data de 02.04.2013, i-au fost comunicate de către B. Morararu C. I., formele de executare întocmite în baza cererii de executare silită formulată de intimată pentru neplata debitului de 28 euro reprezentând tarif de despăgubire prevăzut în titlul executoriu.
Contestatoarea a fost amendată la data de 31.10.2011, pentru neplata rovinietei deși, aceasta înstrăinase autoturismul marca Renault Laguna nr. de identificare VF1KGORO_, nr. de înmatriculare_, numitului P. I. din municipiul C., autoturismul fiind transcris în data de 21.09.2011 la SPCRPCIV, D..
P. urmare, la data sancționării contestatoarei, aceasta nu deținea autoturismul marca Renault Laguna nr. de identificare VF1KGORO_, nr de înmatriculare_ .
Din examinarea actelor dosarului, instanța a reținut că procesul verbal de contravenție nu a fost primit de contestatoare, modalitatea de comunicare realizându-se prin afișare la 02.11.2011 (fila 46 dosar), pentru ase putea naște dreptul la exercitarea plângerii contravenționale.
Dispozițiile art.399 alin.3 cod de procedură civilă condiționează admisibilitatea invocării unor apărări de fond, apărare care în speță se referă la prescripția executării amenzii, prevederile art.14 din OG nr.2/2001, referindu-se la necomunicarea procesului verbal de contravenție și nu de trimiterea în vederea comunicării.
Mai mult decât atât, la data sancționării contestatoarei respectiv 31.10.2011, aceasta nici nu mai figura înscrisă în evidențe ca posesor al autoturismului, ci numitul P. I. căruia îi înstrăinase autoturismul în februarie 2011.
P. urmare, instanța apreciind întemeiată contestația formulată a admis-o și a dispus anularea formelor de executare întocmite de B. M. C. I. în dosar de executare nr.3386/M/2012.
Față de soluția adoptată asupra contestației la executare, cererea de suspendare a executării a fost respinsă ca lipsită de obiect.
Împotriva s.c.nr. 3125/28.06.2013, în termen legal a declarat recurs intimata, cale de atac înregistrată ca apel.
Criticile aduse sentinței vizează în esență următoarele motive:
Din actele depuse la dosar, rezultă că data săvârșirii contravenției pentru care a fost sancționată contestatoarea este cu mult înaintea datei de înstrăinare a autovehiculului astfel că, cele invocate de contestatoare cu privire la înstrăinare nu pot fi luate în considerare.
Deși organul emitent al procesului verbal de contravenție a îndeplinit procedura legală de comunicare a procesului verbal în termen, potrivit art.27 din OG nr.2/2002, acesta fiind titlu executoriu, debitoarea D. E. nu a achitat contravaloarea debitului astfel că, legal s-a pornit executarea silită.
Susținerea petentei în sensul că a avut cunoștință despre existența procesului verbal de contravenție și implicit de obligația de plată a amenzii la momentul începerii procedurii executării silite este eronată și lipsită de orice temei.
Contestatoarea a avut la dispoziție 15 zile de la comunicarea procesului verbal pentru atacarea acestuia cu plângere contravențională însă nu și-a exercitat acest drept situație în care procesul verbal a devenit titlu executoriu.
Pe calea contestației la executare, se pot invoca apărării de fond împotriva titlului executoriu în cazul în care acesta nu este o hotărâre dată de o instanță de judecată sau alt organ cu activitate jurisdicțională dar, numai dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege ceea ce nu este în cazul de față pentru că, pentru desființarea titlului executoriu, contestatoarea avea la dispoziție formularea plângerii contravenționale.
Cu privire la cheltuielile de executare, susține recurenta că acestea au fost corect stabilite de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Ordinului nr.2550/C/2006 și art.39 alin.1 din Legea 188/2000.
P. întâmpinare, intimata contestatoare a solicitat respingerea recursului arătând că niciuna dintre criticile aduse sentinței nu este întemeiată.
P. încheierea de ședință din 29.10.2013, s-a dispus recalificarea căii de atac din apel în recurs.
Examinând sentința recurată în raport de motivele de recurs, cât și din oficiu conform art. 304 ind.1 c.pr.civ., tribunalul constată că recursul este întemeiat din considerentele ce urmează.
Potrivit art.14 alin.1 și 2 din OG nr.2/2001, executarea sancțiunii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii; prescripția executării sancțiunii contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța investită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Contestatoarea susține că procesul verbal de contravenție ce reprezintă titlu executoriu nu i-a fost comunicat pentru a-l putea contesta pe calea specială prev. de OG nr.2/2001 respectiv prin plângere contravențională, fapt pentru care este îndreptățită a invoca apărări de fond în cadrul contestației la executare, drept conferit de prevederile art.399 alin.3 c.pr.civ.
Această apărare a contestatoarei este neîntemeiată întrucât comunicarea procesului verbal de contravenție s-a realizat în conformitate cu prevederile art.27 din OG nr.2/2001.
Astfel, conform acestui text, comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliu sau la sediul contravenientului, operațiunea de afișare consemnându-se într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.
P. urmare, alegerea uneia dintre modalitățile de comunicare a procesului verbal aparține organului emitent, cele două modalități fiind alternative, nu poate fi vorba de o ordine în care se realizează comunicarea.
Din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare aflat la fila 46 dosar fond, rezultă că recurenta intimată s-a conformat dispozițiilor art.27 din OG nr.2/2001, în sensul că printr-un reprezentant al său a comunicat procesul verbal de contravenție . 11 nr._/31.10.2011 (ce reprezintă titlu executoriu) prin afișare la domiciliul contestatoarei, la data de 07.11.2011 în prezența martorului semnatar, R. I..
Așadar, în mod eronat instanța de fond a reținut că prin modalitatea de comunicare nu s-a născut dreptul contestatoarei la exercitarea plângerii contravenționale și în consecință greșit a constatat incidența art.14 din OG nr.2/2001 privitoare la prescripția executării sancțiunii contravenționale.
Față de aceste considerente, constatând că prin soluția adoptată instanța de fond nu a examinat în fond contestația, în temeiul art.312 c.pr.civ., va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond a contestației.
Cu ocazia rejudecării, se vor analiza toate motivele invocate de contestatoare în susținerea contestației privitoare la cheltuielile de executare și la faptul că intimata contestatoare, la momentul săvârșirii contravenției cu precizarea că referitor la această din urmă apărare se va avea în vedere înscrisul din 08.02.2011 invocat de contestatoare dar, în raport de adresa nr._/25.06.2013 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. (fila 60 dosar fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul civil declarat de recurenta intimată C. P. S. C. împotriva sentinței civile nr.3125/25.06.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimată contestatoare fiind D. E., având ca obiect contestație la executare .
Casează sentința.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Irevocabilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2013
Președinte, C. Z. | Judecător, C. P. | Judecător, C. M. |
Grefier, N. C. B. |
Red.CVP
Dact.CNB
Ex.4/29.11.2013
Cod operator 2626
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1570/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 81/2013. Tribunalul... → |
|---|








