Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 212/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 212/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-11-2012 în dosarul nr. 212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 212
Ședința publică de la 09 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C.
Grefier L. I.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta R. V. A.-M.
și pe pârât S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, susținerile și dezbaterile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 2 noiembrie 2012,încheiere ce face parte integrantă din prezenta.
Se ia act că, prin serviciul registratură reclamanta a depus la dosar concluzii scrise.
TRIBUNALUL;
Asupra cauzei civile de față;
Constată că la data de 29 mai 2012 reclamanta R. V. A.-M. a chemat în judecată pe pârât S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune materiale ca urmare a încălcării drepturilor fundamentale,suferințelor grave și prejudiciilor ce s-au adus familiei reclamantei de către autoritățile comuniste,prin măsuri administrative cu caracter politic constând în dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, în perioada 1951-1956.
In motivarea acțiunii reclamanta a precizat că în perioada anilor 1951-1956 împotriva familiei sale au fost luate măsuri administrative cu caracter politic, constând în strămutarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu în Câmpia Bărăganuli-localitatea Jegallia-Salcâmi, raionul Fetești.
Începând cu anul 1949 regimul totalitar comunist a inițiat o politică de dislocare și fixare a domiciliului obligatoriu pentru foștii exploatatori,moșieri, chiaburi,etc.
In anul 1951 tatăl adoptiv al reclamantei locuia în . împreună cu soția sa I. M. .Familia reclamantei avea o situație materială bună,obținând venituri îndestulătoare din activități agricole, fiind cunoscuți în localitate ca oameni înstăriți, tatăl reclamantei fiind învățător și apoi primar .Gospodăria cuprindea o casă cu construcții și anexe, grajd ,pătul, magazie, animale-cal vaci,păsări, circa 12 hectare pământ ,vii teren arabil.
In baza H.C.M nr.326/1951 și Deciziei MAI nr.200/1951 împotriva familiei reclamantei a fost luată în data de 18.06.1951 măsura deportării –dislocării din . domiciliului obligatoriu în Câmpia, în localitatea Jegalia,Salcâmi raionul Fetești, permițându-le să-și ia numai strictul necesar.
Restul bunurilor mobile și imobile au fost lăsate la domiciliu:casa mobilată cu două camere acoperită cu țiglă, un pătul, din lănteți acoperit cu țiglă, 1 clădire paiantă de 3x4m acoperită cu țiglă,, un grajd din cârpaci, lemn construcție din casă demolată 44 buc., cărămizi arse 2000 buc., var stins,scândură de paltin pentru tâmplărie, stâlpi gard vie 280 buc,.sârmă ghimpată,presă de struguri, tocătoare de nutreț, butoaie diferite,1 junc.10 porci, război de țesut,hârdău 2 buc.pompe stropit vie,recoltă grâu,porumb vin 1500 kg,3000 kg fân,27 buc.oi,pământ 12,36 ha,târșitoare, plug pentru vie,sobe, cazan țuică.
Pe perioada deportări reclamanta precizează că atât ea cât și familia sa au fost lipsiți de libertate și de drepturi fundamentale, trăind o viață sub limita demnității umane, vara în arșița Bărăganului, fără un acoperiși care să-i apere de arșiță,ploaie și frig, fără apă, igienă,fără alimente, principala activitate consta în muncă agricolă de dimineață până seara.
La întoarcerea din B. au aflat că toate bunurile avute în momentul plecării fuseseră confiscate. Li s-a înapoiat numai casa care se afla în stare de degradare, mobila fusese arsă ,iar anexele distruse.
Menționează reclamanta că în baza legi 18/10â991 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha din cele 12 ha teren.
Reclamanta a depus la dosar acte de filiație, certificate de naștere căsătorie, deces, adresa nr.134 din 2.11.2000 emisă de Direcția Instanțelor Militare, tabel cu bunuri,adeverință emisă de Primăria comunei Podeni.
In dovedirea acțiuni reclamanta a solicitat proba testimonială cu doi martori și încuviințarea unei expertize de specialitate.
Au fost audiați martorii B. Pompilica și H. Ș. care au confirmat că părinții reclamantei au fost ridicați de la domiciliul lor și nu li s-a permis să ia cu ei decât bunurile de strictă necesitate rămânând la domiciliul lor atât bunurile imobile cât și toate uneltele și utilajele necesare gospodăriei dar și animale și alte bunuri mobile .
P. încheierea de ședință din data de 07 septembrie 2012 a fost numit expert specialitatea bunuri mobile - I. R..
La raportul de expertiză a formulat obiecțiuni pârâta, obiecțiuni ce au fost încuviințate de instanță.
Din concluziile raportului de expertiză reiese că valoarea bunurilor mobile și imobile solicitate de reclamantă este de 69.222 lei .
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât reclamanta nu face dovada confiscării bunurilor ca urmare a măsurii administrative luate și nici a apartenenței bunurilor a căror contravaloare o solicită .
Analizând cererea de chemare în judecată instanța constată și reține următoarele:
Reclamanta este descendent gradul I al autorilor I. C. și I. M. împotriva cărora a fost luată la data de 18.06.1951, prin Decizia MAI nr. 200/1951 măsura strămutării și fixarea domiciliului obligatoriu în Jegălia .
Măsura constituie de drept, conform art. 3 lit. e din Legea nr. 221/2009, măsură administrativă cu caracter politic .
Din înscrisurile depuse (adeverință de la Arhivele Statului, adeverință Consiliul Popular al comunei Pătulele, proces verbal de consemnare a bunurilor) coroborate cu declarațiile martorilor audiați ) reiese că la momentul strămutării autorii reclamantei dețineau un imobil casă cu anexe, animale, utilaje și unelte agricole și de uz gospodăresc .
Este adevărat că nu există un act de confiscare a acestora dar dat fiind faptul că din adeverința eliberată de arhivele statului reiese că la nivelul anului 1957 imobilul casă de locuit ce a aparținut părinților reclamantei fusese atribuit numitului preot R., că deși la data de 27.07.1955 le-au fost ridicate restricțiile imobiliare, la data de 14.02.1957 imobilul nu le fusese restituit iar pârâta nu a făcut vreo dovadă că le-ar fi fost ulterior restituit vreunul din bunurile rămase la data strămutării, instanța apreciază că cererea de despăgubire formulată de reclamantă este întemeiată .
Cât privește cuantumul despăgubirii, din raportul de expertiză reiese că acesta este de 69.222 lei reprezentând contravaloarea tuturor bunurilor mobile și imobile indicate de reclamantă .
Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009, persoanele ce au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile legii 10/2001 sau ale legii 247/2005 .
Din perspectiva art. 5, alin. 1, lit. b față de trimiterile acestui articol la Legea 10/2001 și Legea 247/2005 instanța apreciază că în sfera de aplicare a acestei norme legale intră doar bunurile imobile, fie prin natura fie prin destinația lor, așa încât, doar sumele reținute la pct.-ele 1-3, 7-11, 14, 17, 25-27 din raportul de expertiză, corespunzând bunurilor de această natură și însumând_ lei pot fi acordate cu titlu de despăgubiri materiale, conform legii nr. 221/2009 .
Față de aceste considerente instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta R. V. A.-M. și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de_ lei reprezentând despăgubiri materiale .
Față de disp.art.274 C.pr.civ.,va fi obligat pârâtul către reclamant la plata sumei 600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta R. V. A.-M., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în bucurești, ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de_ lei reprezentând despăgubiri materiale.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei reprezentând onorariu expert.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică de la 09 Noiembrie 2012 la sediul Tribunalului M. .
Președinte, S. C. | ||
Grefier, L. I. |
CS/LI /4 ex.
Confidențial cod.op.2626
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1241/2012. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 252/2012. Tribunalul... → |
|---|
