Fond funciar. Decizia nr. 777/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 777/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 15-06-2012 în dosarul nr. 777/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 777/R
Ședința publică de la 15 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C.
Judecător A. M.
Judecător M. C. O.
Grefier T. I.
Pe rol judecarea recursurilor civile formulate de recurentele interveniente D. M., N. Sevastița, recurenta intimată B. E. și recurenta intimată C.J.F.F. M. împotriva sentinței civile nr.1700 din 06.03.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimații petenți I. E., M. A., I. M. și intimata C.L.F.F. Malovăț, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta intervenientă D. M., personal și asistată de avocat M. M., care reprezintă și pe recurenta intervenientă N. Sevastița și recurenta intimată B. E., intimatele petente I. E. și I. M., personal și asistate de avocat N. A., care o reprezintă și pe intimata petentă M. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat M. M., pentru recurentele interveniente D. M., N. Sevastița și recurenta intimată B. E., solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se administra întregul probatoriu necesar care să conducă la o soluție legală și temeinică. Probele administrate au fost greșit interpretate de instanța de fond. Expertiza efectuată în cauză s-a făcut în funcție de indicațiile părților nu de planurile cadastrale. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta intimată C.J.F.F. M. solicită respingerea ca nefondat.
Avocat N. A., pentru intimații petenți I. E., M. A. și I. M., solicită respingerea recursurilor formulate și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată la data de 04.04.2011 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, sub nr._, petenții I. E., M. A., I. M., B. Elenea și D. M. au solicitat, în contradictoriu cu Comisia Locală de Fond Funciar Malovăț și Comisia Județeană de Fond Funciar M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea titlului de proprietate cu tricolor nr._/07.02.2005 emis pe numele defunctului I. M. cu moștenitorii B. M. și I. M. G. și obligarea pârâtelor să emită un titlu de proprietate corect conform registrului agricol din anul 1959.
În motivarea acțiunii petenții au arătat că I. E., M. A. și I. M. sunt moștenitoarele lui I. M. G., iar B. E. și D. M. sunt moștenitoarele mamei lor B. M..
Au mai arătat că se impune anularea titlului de proprietate cu tricolor nr._/07.02.2005 emis pe numele defunctului I. M., deoarece în registrul agricol se găsesc 8 poziții cu terenul ce a aparținut lui I. M., iar în acest titlu se găsesc 14 poziții. Astfel în acest titlul sunt trecute terenuri fictive pe care petenții nu le-au avut, nu le au dar în schimb sunt obligați să plătească impozit .
De asemenea, au mai arătat că din titlul de proprietate trebuie scoase suprafața de 5.700 m.p. T 11 P 9, cu vecinii: N-ogaș, E- G. N., S – Potecă, V – B. T., suprafața de 490 m.p. curți construcții T2, P 37, cu vecinii: N – DC, E – P. C, S – Ratescu G. și V – G. I., suprafața de 1970 m.p. arabil T 110, P 3 cu vecinii: N – DC, E – V. C.R.C., S- ogaș, V – B. T..
A depus la dosar copie titlu de proprietate cu tricolor nr._/07.02.2005, acte de stare civilă și copie registru agricol .
C. Malovăț a înaintat, în copie, titlurile de proprietate nr._/07.02.2005, nr._/15.02.2002, copie registru agricol și cererile de reconstituire formulate de I. G., Bârla Naria și I. E..
Numitele D. M. și N. Sevastița au formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care au arătat că solicită respingerea acțiunii formulată de petente, că sunt moștenitoarele autorului I. M. (bunic) prin reprezentarea mamei acestora B. M., decedată .
În motivarea cererii au arătat că suprafețele de teren ce se solicită a fi scoase din titlul de proprietate sunt terenuri productive, aparțin tuturor moștenitorilor, le dețin și le folosesc în parte atât intervenientele cât și petenții. Astfel suprafața de 5700 m.p - categoria fânețe și suprafața de 1970 m.p. – teren arabil, sunt folosite în cotă de ½ de către intervenienta D. M. și petenta I. E., iar suprafața de 490 m.p. – curți construcții, a fost înstrăinată de petenții I. fără acordul intervenientelor .
În drept a invocat disp. art. 49 al. 1 c.p.civ.
Prin încheierea din 17.05.2011 s-a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele D. M. și N. Sevastița .
La data de 17.06.2011, petentele I. E., M. A. și I. M. au formulat precizare de acțiune prin care a arătat că solicită anularea titlului de proprietate cu tricolor nr._/07.02.2005 emis pe numele defunctului I. M. și emiterea unui nou titlu de proprietate.
Intervenientele N. Sevastița și D. M. au formulat întâmpinare la precizarea de acțiune formulată de petente, prin care au arătat că solicită admiterea în parte a cererii în sensul de a fi radiată din titlul de proprietate suprafața de 490 m.p teren curți construcții situat în T 2 P 37, cu vecinii N – DE, E- P. C., S – Ratescu Gr., V – G., teren ce se află înscris în titlul de proprietate nr._/07.02.2005 emis pe numele autorului I. M..
Au arătat că nu mai au în posesie această suprafață, întrucât au vândut-o, că suprafața de 1000 m.p. din T 39 P 15 din titlul acestora de proprietate nu este una și aceeași cu suprafețele din cele două parcele de 318 m.p. și 860 m.p. din titlul de proprietate al petenților, terenul intervenientelor fiind teren intravilan, iar terenul petentelor din cele două parcele este situat în extravilanul satului, T 88 și 89 .
În ceea ce privește susținerile petenților potrivit cărora suprafața de 1824 m.p. din T 11, P 23 din titlul de proprietate nr._ (titlul intervenientelor) este una și aceeași cu suprafața de 1970 mp T 110, P 3 tot din titlul de proprietate al intervenientelor, aceste susțineri sunt eronate, întrucât prima parcelă situată în extravilanul satului, este în posesia intervenientelor, iar cea de-a doua, respectiv suprafața de 1970 m.p. este tren intravilan, lucrat de petenta I. E. și de intervenienta D. M..
Cu privire la terenul de 5700 m.p., intervenientele au arătat că acesta este înscris corect în titlul de proprietate al acestora, provine de la autorul lor, I. M., și este folosit de către interveniente pentru pășunatul animalelor, acest teren fiind o parte fânețe și o parte fiind acoperită de lăstari de salcâm.
În cauză a fost încuviințată efectuarea unei expertize tehnice - specialitatea topografie, având ca obiective:
- identificarea suprafețelor de 318 m.p., situată în T. 89, P.6, având ca vecini la N- DN 67, E- P. G., S- DC, Vest- C. P și 860 m.p., situată în T-88, P.13, având ca vecini la N- DC, E- P. G., S- ogaș, V- C. P, trecute în titlul de proprietate nr._/15.02.2002;
- să se precizeze dacă aceste suprafețe de teren se suprapun cu suprafața de 1000 m.p. din T. 39, P.15, având ca vecini la N- moșt. P., E- Pleșuva, S- D. A.., V- DN 67, înscrisă în titlul de proprietate nr._/7.02.2005, urmând a identifica și pe aceasta din urmă;
- să se precizeze dacă cele două suprafețe de 318 m.p. și 860 m.p., de mai sus, se regăsesc în rolul lui I. G.;
- să se identifice suprafața de 1824 m.p. din T. 110, P.23, având ca vecini la N-De, E- Z., S-rest proprietate, V-domeniu public, înscrisă în titlul de proprietate nr._/2005;
- să se identifice suprafața de 1970 m.p. din T. 110, P.3, având ca vecini la N-De, E- V. C.R.C, S- ogaș, V- B. T., înscrisă în titlul de proprietate nr._/2005, urmând ca expertul să precizeze dacă aceste două suprafețe de teren, în fapt, sunt una și aceeași, fiind doar o eroare de identificare;
- să se precizeze care din aceste două suprafețe corespund în RA al lui I. M.;
- să se identifice suprafața de 490 m.p. din T 2, P. 37, având ca vecini la N- De, E- P. C., S- Rătescu Gr., V- G. C.I., înscrisă în titlul de proprietate nr._/2005 și să se menționeze cine o ocupă în prezent;
- să se identifice suprafața de 5700 m.p. din T. 11, P. 9, având ca vecini la N-ogaș, E- G. N., S- potecă, V- B. T., înscrisă în titlul de proprietate nr._/2005 și să precizeze dacă aceasta se regăsește în RA al lui I. M. .
C. Malovăț a înaintat, în copie, registrul agricol 1959, pentru I. M..
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă recursului a admis în parte acțiunea precizata, a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr._/2005 emis de C.J.F.F. Mehedinti.
S-a dispus radierea din titlul de proprietate nr._/2005 emis de C.J.F.F. Mehedinti, a următoarelor suprafețe de teren:
- suprafața de 1000 m.p. din T 39, P 15, având ca vecini la N – moșt. P., E- Pleșuva, S – Dica A.., V – DN 67 .
- suprafața de 1824 m.p. din T 110, P 23, având ca vecini la N – De, E – Z., S – rest. proprietate, V – domeniul public.
- terenul din T 11 P 9 respectiv suprafata 4 219 mp având ca vecini la N – ogaș, S – potecă, E – G. N., V – Birlan T. reprezentând diferența dintre suprafața de 5700 mp trecuți in titlu si suprafața reală de 1481 mp.
Au fost respinse capetele de cerere privind anularea de proprietate nr._/2005, referitor la - suprafața de 490 m.p. din T 2 P, 37 având ca vecini la N – De, E – Pirvan C., S – Ratescu Gr., V – G. C . I.
- terenul din T 11, P 9 în suprafața reală de 1481 mp având ca vecini la N – ogaș, S – potecă, E – G. N., V – Birlan T., ca neîntemeiate.
A fost obligată C.J.F.F. Mehedinti sa radieze de pe titlul de proprietate nr._/2005:
- suprafața de 1000 m.p. din T 39, P 15, având ca vecini la N – moșt. P., E- Pleșuva, S – Dica A.., V – DN 67 .
- suprafața de 1824 m.p. din T 110, P 23, având ca vecini la N – De, E – Z., S – rest proprietate, V – domeniul public .
- terenul din T 11 P 9 respectiv suprafata 4 219 mp având ca vecini la N – ogaș, S – potecă, E – G. N., V – Birlan T. reprezentând diferența dintre suprafața de 5700 mp trecuți în titlu si suprafața reală de 1481 m.p.
A fost omologat raportul de expertiza si suplimentele întocmite în cauza de expert I. C., aflate la filele 96-106, 197, 209-212.
Au fost admise în parte cererile de intervenție formulate de Dica M. și N. Sevastita, în sensul respingerii capetelor de cerere din acțiune privind anularea de proprietate nr._/2005, referitor la - suprafața de 490 m.p. din T 2 P, 37 având ca vecini la N – De, E – Pirvan C., S – Ratescu Gr., V – G. C . I.; - terenul din T 11, P 9 in suprafața reală de 1481 m.p având ca vecini la N – ogaș, S – potecă, E – G. N., V – Birlan T. si respinse cererile de interventie in ceea ce privește celelalte capete de cerere din acțiune.
Au fost obligate în solidar intimatele si intervenientele în interes propriu la plata sumei de 1502 lei din care suma de 802 lei către I. M. și suma de 700 lei către Ionascu E., reprezentând cheltuieli de judecata.
Au fost obligați în solidar petenții la plata către intervenientele in interes propriu D. M. si N. Sevastita a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că petenții I. E., M. A., I. M., B. Elenea și D. M. au solicitat, în contradictoriu cu Comisia Locală de Fond Funciar Malovăț și Comisia Județeană de Fond Funciar M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea titlului de proprietate cu tricolor nr._/07.02.2005 emis pe numele defunctului I. M. cu moștenitorii B. M. și I. M. G. și obligarea pârâtelor să emită un titlu de proprietate corect conform registrului agricol din anul 1959.
La data de 17.06.2011, petentele I. E., M. A. și I. M. au formulat precizare de acțiune prin care au arătat că solicită anularea titlului de proprietate cu tricolor nr._/07.02.2005 emis pe numele defunctului I. M. și emiterea unui nou titlu de proprietate.
Din înscrisurile depuse în copie la dosar, respectiv titlu de proprietate nr._/07.02.2005, acte de stare civilă și copie registru agricol, copie, titlul de proprietate nr._/15.02.2002, copie registru agricol, cererile de reconstituire formulate de I. G., B. M. și I. E., raport de expertiza si suplimentele întocmite în cauza de expert I. C., aflate la filele 96-106, 197, 209-212, adresa nr. 602/14.07.2011, registrul agricol 1959 pentru I. M., instanța retine că: Ionascu M. decedat bunicul căsătorit cu Ionascu A. a avut 2 copii respectiv pe Ionascu G. și B. (fosta Ionascu) M., ambii fiind decedați; Ionascu G. fiul decedat 12.11.2000, are următorii moștenitori: I. E.–soție, M. (fosta Ionascu) A. –Fiica, I. (fosta Ionascu) M. –fiica, ultimele doua fiind nepoatele lui Ionascu M., B. (fosta Ionascu) M. fiica decedata are următorii moștenitori: B. (fosta B.) E.-fiica si N. (fosta B.) Sevastita-fiica, ambele nepoatele lui Ionascu M.; după autorul Ionascu M. formulează cerere de reconstituire a dreptului de proprietate Ionascu G. –fiu în 1991 și B. M., prin mandatar soțul său în 07.03.1991, filele 68,69 dosar; Ionascu G. a formulat cerere in nume propriu pentru rolul sau si pentru rolul tatălui său, în 1991, iar în anul 2005, după acesta a formulat soția sa Ionascu E..
In urma acestor cereri s-au eliberat TP_/2005 după Ionascu M. cu moștenitori B. M. și Ionascu M. G. pentru terenurile din registrul agricol al numitului Ionascu M. si TP_/2002 eliberat pe numele Ionascu M. G. pentru terenurile din registrul agricol al acestuia.
În registrul agricol al defunctului Ionascu M., fila 73 dosar se observa ca in punctul „La moară„ are 0,10 ha in anul 1956, având o suprafața totala de 2,69 ha iar in anul 1959 fila 90, dosar dispare punctul „La moara” iar suprafata totala rămâne de 2,16 ha, de asemenea se observa in registrul agricol al acestuia din 1959 ca figura cu 0,36 ha in punctul „În dos”, cu 0,50 ha în punctul „Crihala” iar „În lunca” cu 0,19 ha.
Referitor la suprafața de – suprafața de 318 m.p. situată în T 86, P 6, având ca vecini la N-DN 67, E- P. G., S – DC, V – C. P., este trecută în titlul de proprietate nr._/15.02.2002 și că aceasta are suprafața reală de 420 m.p. împreuna cu suprafața de 860 m.p., situată în T 88 P 13, având ca vecini la N – DC, E – P. G., S– ogaș, V– C. P., este trecută în titlul de proprietate nr._/15.02.2002 (eliberat pe numele lui Ionascu G. fiul lui Ionascu M.), că acest teren formează corp comun cu terenul în suprafață de 120 m.p. din T 88 P 12, în cadrul acestuia aflându-se identificarea corecta, însă totodată aceasta suprafață se suprapune cu cea de 1000 m.p. din T 39, P 13, având ca vecini la N – moșt. P., E- Pleșuva, S – Dica A.., V – DN 67, înscrisă în titlul de proprietate nr._/07.02.2005 (titlu eliberat pe numele defunctului Ionascu M. după rolul acestuia).
In acest sens se observa faptul ca terenul din punctul „La moara” de 1000 mp al lui Ionascu M. identificat ca fiind cel de mai sus dispare din registrul agricol al acestuia în anul 1959 prin urmare acesta nu îl mai avea la rol, trecuse la fiul sau Ionascu G., iar terenurile lui Ionascu M. s-au diminuat de la 2.69 ha la 2,16 ha.
Așadar acest teren este corect înscris in TP nr._/15.02.2002, emis pe numele Ionascu G. si eronat trecut in TP_/2005 al lui Ionascu M. întrucât nu-l mai avea la rol.
Referitor la suprafata de - suprafața de 1824 m.p. din T 110, P 23, având ca vecini la N – De, E – Z., S – rest proprietate, V – domeniul public, înscrisă în titlul de proprietate nr._/2005, din probatoriul administrat instanța retine ca este una si aceeași suprapunându-se cu suprafața de 1970 mp din T 110, P 3, având ca vecini la N – De, E – V. C.R.C., S – ogaș, V – Barlan T., înscrisă în același titlul de proprietate nr._/2005.
Totodată se constata faptul ca in punctul „La lunca” registrul agricol al lui Ionascu M. suferă modificări de asemenea astfel în 1956 găsim in registrul agricol al acestuia doua suprafețe in acest punct de 0,16 ha si 0,05 ha iar in registrul din 1959 cel care are ultimele înscrieri se regăsesc doar suprafața de 0,19 ha in punct „La lunca”, motiv pentru care acesta nu poate avea doua suprafețe de teren in același punct cu atât mai mult ca se suprapun, in acest sens se retine ca - suprafața de 1824 m.p. din T 110, P 23, având ca vecini la N – De, E – Z., S – rest. proprietate, V – domeniul public, înscrisă în titlul de proprietate nr._/2005, este înscrisa din eroare, urmând ca acesta sa fie radiata din titlul de mai sus.
In ceea ce privește suprafața de 4 219 mp din T 11 P 9 având ca vecini la N – ogaș, S – potecă, E – G. N., V – Birlan T. reprezentând diferenta dintre suprafața de 5700 mp trecuți in titlu si suprafața reală de 1481 m.p, se retine faptul ca in urma măsurătorilor a reieșit cu elocventa ca terenul din punctul numit popular „În dos” in registrul agricol al lui Ionascu M. care avea suprafața de 0,36 ha, insa in realitate in limitele indicate se afla doar 1481 mp, prin urmare diferența de 4 219 mp este înscrisa in mod eronat in TP_/2005, aceasta excedând chiar si celei din registrul agricol, motiv pentru care urmează a fi înlaturată din TP_/2005.
In acest sens potrivit art. 8-11 din Legea 18/1991, așa cum a fost modificată și republicată, prin Legea 169/1997, Legea 1/2000 și Legea 247/2005 „stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găseau în patrimoniul CAP se face la cerere prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate. Suprafața adusă în CAP este cea care rezultă din actele de proprietate, carte funciară, cadastru, registru agricol, cerere de înscriere în CAP, evidența CAP sau în lipsa acestora prin orice alte mijloace de probă, inclusiv declarații de martori”.
Potrivit dispozițiile art. 27 alin 1din legea 18/1991 republicata, care prevăd faptul ca „Punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile”, iar din probatoriul administrat rezulta ca la emiterea TP_/2005 au fost încălcate dispozițiile legale amintite anterior, comițându-se erori in ceea ce privește suprafețele asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs intervenientele D. M., N. Sevastița, B. E. și C. M., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs intimata C. M. a precizat faptul că prin încheierea din 17.05.2011 s-a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele D. M. și N. Sevastița.
La data de 17.06.2011 petentele I. E., M. Aurleia și I. M. au formulat precizare de acțiune prin care au arătat că solicită anularea titlului de proprietate cu tricolor nr._/07.02.2005 emis pe numele defunctului I. M. și emiterea unui nou titlu de proprietate.
Prin sentința civilă nr.1700/06.03.2012 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis în parte acțiunea precizată de către I. E., M. A. și I. M., s-a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr._/205 emis de C. M..
S-a dispus radierea din titlul de proprietate nr._/2005 emis de C. M. a următoarelor suprafețe de teren:
- suprafața de 1000 m.p. din T 39, P 15; suprafața de 1824 m.p. din T 110, P 23; terenul din T 11 P 9 respectiv suprafața 4 219 mp reprezentând diferența dintre suprafața de 5700 mp trecuți in titlu si suprafața reală de 1481 m.p., obligând C.J.F.F. Mehedinti sa aducă la îndeplinire aceste dispoziții.
De asemenea, instanța prin sentința civilă atacată a obligat în solidar intimatele și intervenientele în interes propriu la plata sumei de 1502 lei reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 802 lei către I. M. și suma de 700 lei către I. E..
Având în vedere aceste aspecte C. M. consideră că în mod greșit Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința recurată a obligat C. M. în solidar cu C. Malovăț și intervenientele în interes propriu la plata sumei de 1502 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Potrivit art.116 alin.2 din Legea nr. 18/1991- republicată - comisiile prevăzute la alin.1 vor efectua operațiunile de punere în posesie, întocmind în acest scop procese verbale pe care le vor înainta comisiilor județene.”
Potrivit art. 5 lit. h din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate, aprobat prin Hg nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare: „comisiile comunale înaintează și prezintă spre aprobare și validare comisiei județene situațiile definitive, împreună cu documentația necesară, precum și divergențele produse și consemnate la nivelul acestor comisii”.
La lit. i a aceluiași articol se menționează tot ca o atribuție a comisiei locale „că acestea pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute și le înmânează titlurile de proprietate potrivit competențelor ce le revin”.
Intervenientele D. M., N. Sevastița și intimata B. E., consideră că soluția instanței de fond a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a legii, pe de o parte interpretându-se eronat probele administrate, iar pe de altă parte, probatoriul administrat nefiind suficient și nici îndeajuns de concludent pentru a conduce la pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Mai arată că deși au solicitat administrarea probei testimoniale, încuviințarea acestei probe a fost prorogată după administrarea probei cu expertiză, fără însă a se lua act prin încheierea de solicitare și de prorogarea discutării administrării acestei probe, iar ulterior efectuării expertizei, administrarea acestei probe nemaifiind pusă în discuție, în acest mod încălcându-le dreptul la un proces echitabil, ca și principiul contradictorialității și cel al disponibilității.
Soluția instanței de fond s-a grefat pe concluziile expertului care a efectuat expertiza strict pe susținerile părților.
Susținerea expertului cum că Primăria Malovăț nu deține un plan parcelar, nu poate fi primită, aceasta însemnând că la nivelul primăriei nu se pot identifica tarlalele și parcelele comunei, ceea ce ar însemna că fiecare persoană poate susține că oricare teren este al său.
Consideră că instanța nu a dat dovadă de rol activ și nu a administrat întreg probatoriul necesar, pertinent și concludent în prezenta cauză.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 304 c.pr.civ., tribunalul constată că sunt fondate și le va admite pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost investită cu soluționarea unei acțiuni în anulare a titlului definitiv de proprietate nr._/2005 emis pe numele I. M. cu motivarea că terenurile trecute în acest titlu se suprapun cu terenurile trecute în titlul definitiv de proprietate nr._ /2002 emis pe numele I. G. ,fiul autorului I. M. și pe care acesta le-a primit de la tatăl său.
Se observă, din actele premergătoare emiterii celor două titluri de proprietate, respectiv copia RA anii 1959-1962, copia cererilor de reconstituire că autorul părților respectiv I. M. a figurat în RA cu o suprafață totală de 2, 16 ha din care 1,58 suprafață agricolă și 0,48 alte terenuri și 0,10 curți construcții, iar fiul acestuia I. G. a figurat în RA cu o suprafață totală de 2,69 ha, cereri de reconstituire au formulat la poziția de rol a autorului comun fiul I. G. și B. M. ( filele 68-69 dosar fond ) .
Titlurile definitive de proprietate au fost eliberate pentru o suprafață de teren mai mică decât suprafața cu care autorii părților au figurat în registrele agricole și pe cale de consecință susținerea petentelor în sensul că titlul de proprietate a cărei nulitate se solicită cuprinde suprafețe ce nu sunt în RA la poziția de rol a autorului nu poate fi primită.
De altfel, motivele de nulitate invocate de către petenți nu au fost dovedite, din compararea celor două titluri de proprietate nu rezultă că terenurile ce se solicită a fi scoase din titlul nr._/2005 emis pe numele I. M. se suprapun cu terenurile trecute în titlul definitiv de proprietate nr._ /2002 emis pe numele I. G., acestea având număr de . și cu alți vecini iar expertiza efectuată în cauză deși concluzionează că terenurile se suprapun (ex. teren situat în T 88 P 12+13 cu teren situat în T 39, P13 ) nu arată modul în care a ajuns la această concluzie bazată pe susținerile părților, cu atât mai mult cu cât constată că nu corespund vecinătățile terenurilor situate în T 88 P12, 13 cu cele trecute în titlul definitiv de proprietate nr._/15.02.2002 considerând că în titlu sunt trecute eronat .
Mai mult decât atât expertul constată că terenul în suprafață de 1834 m.p. situat în T 110, P 23 înscrisă în titlul definitiv nr._/2005 este unul și același cu terenul în suprafață de 1970 m.p. situat în T110 P3 înscris în același titlu, însă stabilește alte vecinătăți total diferite față de cele trecute în titlu, deși terenurile sunt situate unul în intravilanul localității și altul în extravilan, au număr de parcelă și vecini diferiți. De altfel titlul de proprietate eliberat pe numele autorului I. M. cuprinde la rubrica moștenitori atât pe B. M. cât și pe I. M G. astfel că eventualele neînțelegeri cu privire la suprafețele de teren se pot soluționa pe calea partajului.
Față de acestea se apreciază că, din probatoriul administrat în fața instanței de fond coroborat cu faptul că în cauză nu suntem în prezența nici unui motiv de nulitate a titlului, acțiunea este nefondată și prin urmare recursul urmează a fi admis, modificată sentința în sensul respingerii în totalitate .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile formulate de recurentele interveniente D. M., N. Sevastița, recurenta intimată B. E. și recurenta intimată C.J.F.F. M. împotriva sentinței civile nr.1700 din 06.03.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimații petenți I. E., M. A., I. M. și intimata C.L.F.F. Malovăț, având ca obiect fond funciar.
Modifică sentința în sensul că respinge în totalitate acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2012, la sediul Tribunalului M..
Președinte, S. C. | Judecător, A. M. | Judecător, M. C. O. |
Grefier, T. I. |
OMC/LI//2 ex.
Jud. fond O. G.
Cod operator 2626
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 11-11-2013, Tribunalul... → |
|---|








