Fond funciar. Decizia nr. 9/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 9/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 9/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia Nr. 9/2015

Ședința publică de la 28 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. C.

Judecător A. M.

Judecător V. N.

Grefier D. D. V.

Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta E. V., împotriva deciziei civile nr. 44/R/23.02.2015 pronunțată de Tribunalul M., în contradictoriu cu intimații C. C., M. D., M. F., C. D. T. S., C. M., U. A. T. M. Dr Tr S. - P., Instituția P. Județului M. prin P., având ca obiect fond funciar – revizuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile

Procedura îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință, după care, s-a luat act că dezbaterile asupra cererii de revizuire au avut loc în ședința publică din 21.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care, a fost reținută cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Asupra cererii de revizuire de față;

P. cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ revizuienta E. V. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 44/R/23.02.2015 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu C. C., M. D., M. F., C. D. T. S., C. M., U. A. T. M. Dr Tr S. - P., Instituția P. Județului M. prin P., apreciind că, în soluționarea cauzei instanța de recurs, evocând fondul, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

A susținut că în cauză au devenit incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod Procedură Civilă, sub imperiul căruia s-a început judecarea pricinii fondului cauzei.

A mai arătat că motivele urmează a fi depuse print-un memoriu pe cale separată.

În drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 322 pct.2 Cod Procedură Civilă.

La termenul de judecată din data de 31.03.2015, intimatul C. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de revizuenta E. V., împotriva deciziei civile nr. 44/R/23.02.2015 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, ca nefondată.

În motivarea a arătat că prin cererea de revizuire nu s-a arătat care sunt lucrurile asupra căror instanța nu s-a pronunțat, precum și lucrul asupra căruia instanța s-a pronunțat fără să se fi cerut.

Astfel, decizia nr. 44/R/23.02.2015 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, este legală și temeinică, instanța de recurs pronunțându-se motivat cu privire la motivele de recurs invocate d către recurenta E. V..

În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 115 Vechiul Cod Procedură Civilă.

În notele de ședință depuse la termenul din 21 .04.2015, revizuienta a învederat că, în privința primului motiv de revizuire invocat, înțelege să susțină că în cadrul criticilor aduse prin recursul declarat împotriva sentinței de fond, nu a solicitat omologarea raportului de expertiză în varianta supliment, dat fiind că nici acesta nu îi convenea, dimpotrivă, prin apărător, a formulat constant obiecțiuni la expertizele efectuate. A arătat că, în ambele variante ale expertizei, ea a rămas fără nici un metru pătrat de teren.

Referitor la cel de-al doilea motiv de revizuire, a precizat că, în criticile inserate în calea de atac a recursului, s-a referit la aspectul greșitei aprecieri a instanței de fond asupra îndreptățirii reclamantului la a deține ½ din plațul din ., pentru simplul fapt că în contractul său de vânzare cumpărare sunt identificate cu certitudine imobilele cumpărate.

Examinând cererea de revizuire prin prisma criticilor aduse și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, se constată că aceasta nu poate fi primită, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac,putând fi exercitată doar pentru motivele limitativ prevăzute în arrt.322 c.pr.civ.

Se reține că, prin cererea de revizuire formulată, pârâta recurentă a invocat ca temei de drept, dispozițiile art.322 pct.2 c.pr.civ,aducând în atenția instanței de revizuire mai multe critici susținând că acestea intră în sfera de reglementare a acestui motiv de revizuire.

Textul art.322 pct 2 c.pr.civ este o aplicare a principiului disponibilității și vizează neconcordanțe între ceea ce s-a cerut de către reclamant și ceea ce instanța a pronunțat, putând fi invocat atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau a dat mai mult decât s-a cerut.

In sensul dispozițiilor art. 322 pct 2 C. pr.civ. ”prin lucru cerut” trebuie sa se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia si au stabilit obiectul pricinii supuse judecații, iar nu argumente care susțin sau combat aceste cereri sau soluții de admitere doar în parte a unei căi de atac.

Ceea ce caracterizează aceste cereri si le delimitează de toate celelalte - ce pot fi formulate de părți in proces -, constă in aceea că, prin pronunțarea asupra lor, instanța poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, in acea parte a hotărârii care poate fi pusă in executare, respectiv dispozitivul.

În speță, Tribunalul constată că, prin cererea de chemare în judecată cu care a fost investită Judecătoria D. Tr.S., reclamantul C. C. a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a trei titluri de proprietate emise în procedura de constituire reglementată de legea 18/1991, respectiv Ordinele P. nr.285/20.10.2003 ,nr.35/20.02.2002 și nr.196/31.08.2011, precum și să se dispună ieșirea din indiviziune a sa și a pârâtei E. V. cu privire la imobilul teren de 219 mp, ce face parte din suprafața de 455 mp, situat în Tr.S., ..

P. sentința civilă nr. 3153/23.10.2014, Judecătoria D. Tr.S. s-a pronunțat asupra tuturor cererilor deduse judecății de reclamant, deci inclusiv asupra cererii de ieșire din indiviziune, sub acest aspect fiind împărtășită varianta I de lotizare efectuată de către expertul P. O., variantă ce a fost criticată de către pârâta E. V. pe calea recursului exercitat împotriva sus enunțatei sentințe, susținerile sale fiind în sensul că, o astfel de modalitate de partajare o împiedică a ajunge la terenul în suprafață de 20 mp atribuit, notat pe schiță cu 4CC/1, de asemenea, nu mai are acces la magazia de lemne .

Apreciind ca fiind întemeiat acest motiv de recurs, prin decizia civilă a cărei revizuire se cere în prezenta, Tribunalul a admis calea de atac declarată de către pârâta E. V., dispunând modificarea parțială a sentinței controlate în sensul omologării variantei II de lotizare efectuată de către același expert, în considerente reținându-se că, o astfel de modalitate de ieșire din indiviziune înlătură prejudiciul creat pârâtei în varianta I propusă de expert, prejudiciu materializat în imposibilitatea acesteia de a accede la magazia de lemne și la suprafața de 20 mp atribuită prin partaj.

Deși revizuenta pârâtă a invocat ipoteza prevăzută de pct. 2 din art. 322 Cod procedură civilă, în esență, susținerile din cererea de revizuire reprezintă nemulțumiri exprimate atât față de modul în care instanța de recurs a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului în suprafață de 219 mp, cât și față de argumentelor pentru care celelalte critici aduse de pârâtă sentinței nu au fost primite, iar acestea nu se pot subsuma motivului de revizuire reglementat prin textul de lege mai sus indicat.

În temeiul considerentelor expuse, cum instanța de recurs a respectat limitele investirii

cererea de revizuire fiind neîntemeiată, va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta E. V., împotriva deciziei civile nr. 44/R/23.02.2015 pronunțată de Tribunalul M., în contradictoriu cu intimații C. C., M. D., M. F., C. D. T. S., C. M., U. A. T. M. Dr Tr S. - P., Instituția P. Județului M. prin P., având ca obiect fond funciar – revizuire.

Obligă revizuenta la plata către intimatul C. Ctin. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Aprilie 2015, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. E. C.

Judecător,

A. M.

Judecător,

V. N.

Grefier,

D. D. V.

R.. AM /DDV

2ex/.06.05.2015

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 9/2015. Tribunalul MEHEDINŢI