Fond funciar. Sentința nr. 1350/2016. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 1350/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 107/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043.0000

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 107/2016

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. R.

Judecător F. M.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta-petentă B. E. împotriva sentinței civile nr.1350/28.10.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimatele C. L. de Fond Funciar Poroina M. și C. Județeană de Fond Funciar M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta-petentă, lipsă fiind intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se identifică apelanta-petentă în baza actului de identitate, ocazie cu care instanța constată că aceasta se numește B. și nu B. cum greșit a fost conceptată și dispune a se efectua rectificarea cuvenită.

Având în vedere că intimatele nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă precum și dispozițiile art.104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, instanța dispune reapelarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta-petentă, lipsă fiind intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apelanta-petentă insistă în audierea martorului M. P., probă solicitată prin cererea de apel.

Instanța, observând înscrisurile atașate la instanța de fond și constatând că M. P. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.6 alin.13 din Legea 1/2000, respectiv nu este proprietar vecin al terenului solicitat de petentă, în conformitate cu dispozițiile art.309 cod procedură civilă, respinge cererea de probatoriu.

Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.392 cod procedură civilă, constată deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.

Apelanta-petentă solicită admiterea cererii de apel și reconstituirea dreptului de proprietate.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Vânju M. la data de 27.05.2015, reclamanta B. E., a chemat în judecată pe pârâtele C. L. de Fond Funciar Poroina M. și C. Județeană de Fond Funciar M..

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 1/02.03.2015 și respectiv hotărârea nr. 405/08.05.2015 i s-a respins reconstituirea suprafeței de 0,20 ha teren vegetație forestieră în punctul numit –sub vii-, prin proba cu martori. De asemenea, a arătat că cererea de reconstituire în baza legii nr.247/2005, prin proba cu martori, a fost respinsă de C. locală de fond funciar Poroina M., pe motiv că declarațiile martorilor nu sunt însoțite de acte sau înscrisuri din care să reiese că au fost sau sunt vecini cu suprafața de 0,20 ha deținută de mama reclamantei, hotărâre menținută și de CJFF M. prin hotărârea nr. 405/2015, pădurea la această dată fiind sub administrarea Ocolului Silvic Vânju M..

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar: cerere reconstituire legea 247/2005 nr. 3/18.08.2005, anexă la hotărârea nr.405/08.05.2015, hotărâre privind reconstituirea suprafeței de teren vegetație forestieră, copie certificat de naștere . nr._, copie titlu de proprietate nr._, copie certificat de naștere . nr._ și a solicitat încuviințarea probei cu martorii G. I. și M. P..

La termenul din data de 16.09.2015, instanța a luat act că pârâtele au fost decăzute din dreptul de a mai propune probe și a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică, conform art.208 alin. 2 C.p.c. și a solicitat emiterea unei adrese către C. L. de Fond Funciar Poroina M. pentru a comunica documentația care a stat la baza cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamantă.

La termenul din data de 07.10.2015, a fost ascultat martorul G. I., care a declarat că suprafața de 20 de ari de pădure pretinsă de reclamantă avea ca vecini pe O. G. și M. P., iar la nord se află terenul agricol al martorului în suprafață de 1,29 ha înscris în TP nr._/18.06.2003 . Instanța nu l-a audit pe martorul M. P. întrucât acesta nu a făcut dovada că se învecinează cu terenul pretins de reclamantă

În ședința publică din data de 07.10.2015, reclamanta a solicitat revenirea cu adresă la C. L. de Fond Funciar Poroina M..

În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.1350/28.10.2015 Judecătoria Vânju M., a respins acțiunea, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea de față, reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru suprafața de 0,20 ha teren vegetație forestieră situat în extravilanul comunei Poroina M., în punctul „ sub vii”, teren ce provine prin moștenire de la mama sa, pentru care i s-a refuzat reconstituirea acestui drept, întrucât suprafața nu se regăsește înscrisă în registrul agricol al comunei Poroina M., iar cererea de reconstituire prin proba cu martori a fost respinsă.

Prin cererea nr. 3/18.08.2005, adresată CLFF Poroina M., reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,20 ha teren vegetație forestieră situat în extravilanul comunei Poroina M., în punctul „ sub vii”, teren neînscris în registrul agricol, prin proba cu martori.

Prin hotărârea nr. 1/02.03.2015 a Comisiei Locale de Fond Funciar Poroina M. s-a respins cererea nr.3/18.08.2005 formulată de reclamantă cu motivarea că declarațiile martorilor nu sunt însoțite de acte doveditoare din care să reiasă cele declarate.

Prin hotărârea nr. 405/08.05.2015 a Comisiei Județene de Fond Funciar M. s-a respins contestația formulată de reclamantă.

Potrivit art. 6 alin. 1³ din legea 1/2000 în situația în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.

Reclamanta a pretins că a deținut suprafața în litigiu cu titlu de moștenire de la autoarea sa, însă această susținere nu a fost recunoscută de toți proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului, așa cum prevăd disp. art. 6 alin. 1³ din Lg. nr. 1/2000 .

Pentru a fi luate în considerare depozițiile martorilor în condițiile art 6 alin. 1³ din legea 1/2000, trebuia ca aceștia să aibă calitatea de proprietari, condiție neîndeplinită în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la terenul din litigiu cu martorul G. I., care este vecin pe latura de nord cu terenul, deținând și un titlu de proprietate care dovedește că este moștenitoare de drept.

A solicitat audierea martorului M. P., susținând că în mod greșit instanța a refuzat audierea acestuia la fond.

Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu dispozițiile art.479 alin.1 cod procedură civilă, instanța apreciază că nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Se reține că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 0,20 ha teren cu vegetație forestieră ,situat în pct. Sub vii – formulată de petentă ,în calitate de moștenitor al autoarei B. E. la 18.08.2005, a fost respinsă prin hotărârea nr. 1/2005 a CLFF Poroina M.,, pentru nedovedirea de către martorii invocați de aceasta, a calității de proprietari vecini cu terenul respectiv, rămasă definitivă prin hotărârea CJFF M. nr. 3/2005.

Prin plângerea formulată ,petenta a susținut că terenul nu este înscris în registrul agricol, motiv pentru care a solicitat proba cu martorii ce se învecinează cu terenul, respectiv M. P. și G. ,însă prima instanță ,în mod corect a înlăturat de la audiere pe martorul M. P. ,întrucât nu a făcut dovada că este proprietar vecin al terenului din litigiu.

Această cerință este impusă de art. 6 alin. 1 indice 3 din Legea nr. 1/2000, care prevede că în situația în care nu există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente ,dacă martorii ce le recunosc sunt proprietari vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.

Ca atare, susținerea apelantei că este dovedită calitatea sa de moștenitoare a autoarei B. E., nu prezintă relevanță pentru dovedirea dreptului de proprietate, ci a calității de persoană îndreptățită la reconstituire, calitate ce nu a fost contestată.

Așa fiind, în conf. cu art. 480 alin. 1 c. pr. civ. ,urmează a respinge apelul și a păstra hotărârea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta-petentă B. E. domiciliată în comuna Poroina M., . M. împotriva sentinței civile nr.1350/28.10.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimatele C. locală de fond funciar Poroina M. și C. județeană de fond funciar M., având ca obiect fond funciar.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2016.

Președinte,

V. R.

Judecător,

F. M.

Grefier,

M. B.

Redactat F.M/02.02.2016.

tehnoredactat M.B., Ex.5/ pag.

jud.fond L. L.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1350/2016. Tribunalul MEHEDINŢI