Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 140/2012. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 140/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-02-2012 în dosarul nr. 140/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 140/R

Ședința publică de la 09 Februarie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător C. M.

Judecător V. R.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta-creditoare . I. SA împotriva încheierii din 13.12.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimata-debitoare . SRL, având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 cod procedură civilă, după care, instanța potrivit dispozițiilor art.150 cod procedură civilă, a constatat încheiate dezbaterile și a reținut-o pentru soluționare.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Strehaia, executorul judecătoresc D. F. a solicitat în baza art.3731, art.572, art.573 cod procedură civilă coroborat cu art.2442 si art.2443 Cod Civil, încuviințarea executării silite a titlului executoriu contract de leasing financiar nr._ din 04.05.2009, fără a se emite somație de executare a debitoarei . SRL.

Cererea a fost legal timbrată.

La dosar s-au depus în copie titlul executoriu, taxa de timbru, cererea creditoarei, extras din Arhiva electronica de garanții reale imobiliare, notificare și somație către debitor.

Prin încheierea din 13.12.2011 Judecătoria Strehaia, a respins cererea de încuviințare a executării silite, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 572 cod procedură civilă, în cazul în care obligația debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în lăsarea posesiunii unui bun, în predarea unui bun ori a folosinței acestuia, în desființarea unei construcții, plantații sau a altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activități stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului, iar debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa în termenul prevăzut în somație, executorul sau, după caz, creditorul, în raport cu împrejurările cauzei și natura obligației ce se execută, va proceda fie la executarea silită, fie va sesiza instanța de executare în vederea aplicării unei amenzi civile.

Conform art. 573 cod procedură civilă, dacă creditorul justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire, președintele instanței de executare va putea dispune, prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părților, ca executarea silită a obligațiilor prevăzute la art. 572 să se facă de îndată, fără somație.

În speță, creditoarea . I. SA deține un titlu executoriu împotriva debitorului . SRL, însă nu justifică urgența cerută de textul de lege pentru ca executarea silită să se încuviințeze fără somație. Astfel, contractul de leasing ce constituie titlul executoriu a fost reziliat la data de 02.09.2010, dată de la care subzistă obligația restituirii bunului. Pe de altă parte, nici măcar nu a invocat vreo împrejurare din care să rezulte pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire.

Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, instanța a respins cererea.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A precizat că, potrivit contractului de leasing finanțatorul are dreptul de a rezilia acest contract, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul.

În mod greșit instanța de fond a respins cererea, deși a reținut că obiectul contractului este un bun mobil, contractul a fost reziliat din data de 02.09.2010, însă față de faptul că utilizatorul se opune vehement să restituie bunul, reprezintă principalul argument ce justifică urgența pentru ca executarea silită să se facă fără somație.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Conform art. 573 cod procedură civilă, dacă creditorul justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire, președintele instanței de executare va putea dispune, prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părților, ca executarea silită a obligațiilor prevăzute la art. 572 să se facă de îndată, fără somație.

Se observă așadar că, pentru a putea dispune încuviințarea executării silite fără somație creditorul trebuie să justifice o nevoie urgentă sau existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire. Deși legiuitorul nu a arătat, nici chiar exemplificativ, situații de genul celor avute în vedere de text, tribunalul apreciază că ar fi putut constitui un astfel de motiv de exemplu situația în care s-a încercat preluarea bunului în conformitate cu art.572 și s-ar fi refuzat predarea iar în legătură cu acest refuz există înscrisuri care să-l consemneze cu certitudine și nu de natura celui existent la fil.7 din recurs, care este semnat doar de firma de colectare .

Culpa invocată de către recurentă în cuprinsul recursului așa cum este dezvoltată în motivarea recursului prin raportare la prevederile anexei D la contractul de leasing poate constituit motiv de denunțare unilaterală a contractului și de obținerea de daune interese și nu ca motiv al admiterii cererii de încuviințare. De altfel în fața instanței de fond nici nu s-au invocat dispozițiile anexei arătate și față de art.316 coroborat cu art.294 C.pr.civ. nici nu se impune a fi analizate în recurs.

Față de acestea, cum în cauză recurenta nu a făcut dovada existenței uneia dintre situațiile arătate de art.573 C.pr.civ., apreciind că încheierea recurată este legală și temeinică, tribunalul, în baza art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare . I.F.N. S.A. împotriva încheierii din 13.12.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimata-debitoare . SRL, având ca obiect încuviințare executare silită.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2012.

Președinte,

C. P.

Judecător,

C. M.

Judecător,

V. R.

Grefier,

M. B.

MCM/CNB

Ex.2

22.02.2012

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 140/2012. Tribunalul MEHEDINŢI