Legea 10/2001. Sentința nr. 83/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 83/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-02-2012 în dosarul nr. 83/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 83
Ședința publică de la 24 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul S. D. și pe pârâții S. R. prin M. Finanțelor P., ., . H. Porțile de F., C. Județeană de F. F. M., C. L. de F. F. Șimian, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: consilier juridic C. C. pentru pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin încheierea de ședință din data de 14.01.2011, judecarea cauzei a fost suspendată conform art.1551 Cod de procedură civilă, și că, potrivit referatului întocmit la data de 07.02.2012 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și acordă cuvântul asupra excepției.
Consilier juridic C. C. pentru pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., pune concluzii de admitere a excepției.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 31.05.2010, petentul S. D. a chemat în judecată pe intimații Primăria Comunei Șimian, prin primar, . H. Porțile de F., C. L. de F. F. Șimian, C. Județeană de F. F. M., pentru ca prin hotărâre judecătorească să i se restituie în natură imobilul compus din terenul în suprafața de 750 mp situată în intravilanul comunei S..
În motivare a susținut că, imobilul a aparținut autoruluzi S. Gh.D. și a fost expropriat în baza decretului nr.213/1981, l-a solicitat în baza legii 10/2001, însă nu i-a fost restituit.
La solicitarea apărătorului petentului, la termenul de judecată din 13.09.2010 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de intimat a Statului R. prin M. Finanțelor P..
P. încheierea de ședință din 14.01.2011, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul disp.art.1551 C.p.civ..
La data de 07.02.2012, prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei având în vedere că de la data suspendării, 14.01.2011și până în prezent a trecut mai mult de un an, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
Potrivit art. 248 din codul de procedură civilă în vigoare la momentul suspendării, orice cerere de chemare in judecată, contestație, apel, recurs, revizuire si orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas in nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină când, actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Cum art.248 C. pr. civ., sancționează lipsa de atitudine a petentului care, nu a făcut nici un demers în vederea continuării judecății, instanța observând că în dosarul de față termenul de 1 an s-a împlinit (la 16.01.2012), excepția perimării invocată din oficiu fiind astfel întemeiată, in temeiul art. 252 raportat la art. 248 C.pr.civ., o va admite si va constata perimată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de petentul S. D. în contradictoriu cu intimații S. R. prin M. Finanțelor P., ., . H. Porțile de F., C. Județeană de F. F. M., C. L. de F. F. Șimian.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2012
Președinte, A. M. | ||
Grefier, M. B. |
Red MA/M.B.
EX. 8-cod operator 2626
14.03.2012
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Partaj judiciar. Decizia nr. 279/2012. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








