Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 93/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 93/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 93/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 93/R

Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C.

Judecător M. C. O.

Judecător A. M.

Grefier T. I.

Pe rol judecarea recursurilor civile formulate de recurenta reclamantă Fundația "F. S. D.-M."- reprezentată prin M. M. și recurenta petentă Fundația "F. S. D.-M."- prin E. N. împotriva încheierii din 06.11.2012 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intervenienta în numele altei persoane Organizația Județeană a Partidului S. D. M., având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra recursurilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 21.01.2013 și încheierea de amânare ulterioară a pronunțării din 24.01.2013, ce fac parte integrantă din prezenta decizie, după care, a fost reținută cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Asupra recursurilor civile de față;

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 05.06.2012 sub nr._, s-a solicit instanței înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor al Judecătoriei Dr. Tr. S. a modificărilor aduse actului constitutiv și statutului Fundației F. S. D. M..

În dovedirea cererii petenta a depus la dosar în original: certificat de înscriere a persoanei juridice nr.11/24.02.2011, hotărâre nr.035/10.04.2012 atestată sub nr. 18/25.05.2012 de avocat M. M.-L., actul adițional nr.034/10.04.2012 privind modificarea actului constitutiv al Fundației F. S. D. M. atestat sub nr. 19/25.05.2012 de avocat M. M.-L., actul adițional nr.037/10.04.2012 privind actualizarea statutului Fundației F. S. D. M. atestat sub nr.20/25.05.2012 de avocat M. M.-L., statutul Fundației F. S. D. M. atestat sub nr. 21/25.05.2012 de avocat M. M.-L., certificatele de cazier fiscal nr.5483, 5484, 5485, 5487, 5482, 5488/2012, certificat de atestare fiscală, iar în copie, sentința civilă nr.79/23.04.2000 a Tribunalului M., copia statutului Partidului S. D., actul constitutiv al Fundației F. S. D. M. autentificat sub nr.952/10.03.2010 de BNP G. V., C.I.

Cererea a fost legal timbrată.

P. încheierea din data de 08.06.2012 a fost admisă cererea formulată de Fundația F. S. D. M., prin împuternicit M. M. și s-a dispus înscrierea modificărilor actului constitutiv și statutului FUNDAȚIEI F. S. D. M., in registrul special ținut la instanță, în ceea ce privește modificarea componentei Consiliului Director format din G. V.- președinte, Z. S. și N. E. – vicepreședinte, M. M. – secretar general, M. L. V. – secretar economic, P. I. și Tuculescu V – secretar pensionari si cu probleme sociale, N. G. – secretar – Relații cu partide politice și N. A. – secretar tineret, modificarea articolelor nr.1 – 11 și introducerea unor articole noi de la numărul 12 - 14 așa cum au fost menționate in actul adițional nr.034/10.04.2012 privind modificarea actului constitutiv al Fundației F. S. D. M. atestat sub nr. 19/25.05.2012 de avocat M. M.-L., precum și modificarea articolelor 1, 2, 3 - 10, 12 - 15, 17, 19 – 36, 39, 40, 42 din statut, așa cum au fost menționate in actul adițional nr.037/10.04.2012 privind actualizarea statutului Fundației F. S. D. M. atestat sub nr. 20/25.05.2012 de avocat M. M.-L..

P. a pronunța această încheiere, instanța a reținut că prin cererea adresată instanței la data de 05.06.2012, Fundatia F. S. D. Mehedinti a solicitat înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor al Judecătoriei Dr. Tr. S. a modificărilor aduse actului constitutiv și statutului Fundației F. S. D. M. in ceea ce privește modificarea componentei Consiliului Director format din G. V. - președinte, Z. S. și N. E. – vicepreședinte, M. M. – secretar general, M. L. V. – secretar economic, P. I. și Tuculescu V – secretar pensionari si cu probleme sociale, N. G. – secretar – Relații cu partide politice și N. A. – secretar tineret, modificarea articolelor nr.1 – 11 și introducerea unor articole noi de la numărul 12 - 14 așa cum au fost menționate in actul adițional nr.034/10.04.2012 privind modificarea actului constitutiv al Fundației F. S. D. M. atestat sub nr. 19/25.05.2012 de avocat M. M.-L., precum și modificarea articolelor 1, 2, 3 - 10, 12 - 15, 17, 19 – 36, 39, 40, 42 din statut, așa cum au fost menționate in actul adițional nr.037/10.04.2012 privind actualizarea statutului Fundației F. S. D. M. atestat sub nr. 20/25.05.2012 de avocat M. M.-L..

A constatat că aceste modificări sunt în spiritul prevederilor art. 33 din OG nr.26/2000 și nu contravin dispozițiilor de ordine publică astfel că, fiind îndeplinite dispozițiile privind înscrierea modificărilor aduse actului constitutiv și statutului al asociației în registrul asociațiilor și fundațiilor, instanța a admis cererea formulată.

Împotriva acestei încheieri, la data de 21.06.2012 a declarat recurs Fundația F. S. D. reprezentată prin E. N., iar la data de 22.06.2012 recurenta a depus la dosar motivele de recurs, solicitând totodată repunerea în termenul de recurs.

În motivarea cererii de repunere în termenul de recurs, recurenta a arătat că Fundația F. S. D. reprezentată prin E. N. nu a depus nicio cerere de înregistrare modificări acte constitutive, singura cerere care s-a făcut în acest sens și prin care s-a modificat actul constitutiv al Fundației a fost prin Încheierea nr. 2/F/19.02.2012 pronunțată de J. Dr. Tr. S. în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare și prin care M. M. a fost schimbat din funcția de secretar, acesta nemaiavând nici o calitate în cadrul Fundației.

A mai arătat recurenta că a aflat de existența unei cereri de înscriere a modificărilor actelor constitutive și statutului Fundației, ce face obiectul dosarului nr._, în mod accidental, la data de 21.06.2012, dată la care a și depus recursul împotriva Încheierii din data de 08.06.2012, iar acțiunea de modificare a actelor constitutive și a statului Fundației ce face obiectul dosarului nr._ a fost depusă fără știrea reprezentantului Fundației, M. M. nemaiavând nicio calitate în cadrul acestei Fundații, astfel că în temeiul art. 103 C.pr.civ. solicită repunerea în termenul de recurs.

În ceea ce privește motivele de recurs, recurenta a arătat că prin cererea înregistrată sub nr._ la J. Dr. Tr. S., Fundația F. S. D. reprezentată prin E. N. a solicitat înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor a modificărilor privind actul constitutiv al Fundației, aceasta fiind singura cerere depusă de reprezentanții legali ai fundației și care a fost admisă prin Încheierea nr. 2/F/ 19.02.2010 a Judecătoriei Dr. Tr. S., rămasă definitivă și irevocabilă. Conform procesului verbal din data de 22.01.2010 care a stat la baza emiterii Încheierii nr. 2/F/ 19.02.2010, numitul M. M. a fost revocat din funcția de secretar al Fundației, datorită numeroaselor activități care contravin statutului Fundației.

Ulterior acestei date, s-a pus în vedere acestuia să predea actele și ștampila Fundației și cum acesta a refuzat, reprezentanții de drept ai Fundației au fost nevoiți să declare nulă ștampila care este folosită în dosarul nr._ al Judecătoriei Dr. Tr. S., formulându-se și o plângere penală împotriva acestuia, astfel că toate acțiunile depuse de dl. M. M. în numele Fundației F. S. D., ulterioare datei de 22.01.2010, inclusiv cea care a făcut obiectul dosarului nr._ sunt lovite de nulitate întrucât nu emană de la un împuternicit legal al Fundației.

În aceste condiții, susține recurenta, instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată, interpretând greșit probele administrate în cauză, întemeindu-se pe reprezentativitatea unui Act constitutiv legalizat de BNP G. V. sub nr. 7371/05.10.2011, care nu mai era valabil, singurul act constitutiv valabil la momentul depunerii cererii (05.05.2012) fiind cel din dosarul nr._, act înregistrat în Registrul special privind asociațiile și fundațiile al Judecătoriei Dr. Tr. S. și potrivit căruia M. M. nu avea nicio calitate.

Recurenta a depus la dosar în copie încheierea nr. 2/F/19.02.2010 a Judecătoriei Dr. TR. S., plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă J. Dr. Tr. S., extras din ziarul România Liberă –mica publicitate privind declararea ca pierdută și nulă a ștampilei Fundației.

Intimata Fundația F. S. D. prin reprezentant M. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că Adunarea Generală de bilanț a Fundației a fost convocată la sediul fundației din Dr. Tr. S., . iar participanții la această adunare au aprobat prin vot Hotărârea nr.035/10.04.2012 în care sunt înregistrate și aprobate toate punctele înscrise pe ordinea de zi a Adunării Generale de bilanț.

Conform art.5 din Hotărârea nr. 035/10.04.2012 a Adunării Generale de bilanț și conform împuternicirii nr. 036/10.04.2012 aprobată prin vot de aceeași Adunare, împuternicire acordată d-lui M. M., Secretar general al Fundației, toate documentele oficiale ale Fundației au fost înregistrate la grefa Judecătoriei Dr. Tr. S..

Mai arată intimata că N. E. a fost revocat din orice funcții ale Fundației, nefiind împuternicit de nicio Adunare Generală legitimă a fundației, fiind lipsit de orice competență procesuală de folosință și de orice competență procesuală de exercițiu, astfel că orice act de procedură întocmit și semnat de N. E. este de lovit de nulitate absolută și nu poate produce efecte juridice împotriva Fundației.

De asemenea, a arătat intimata, Încheierea pronunțată de J. Dr. Tr. S. la data de 08.06.2012 în dosarul nr._ a rămas definitivă și irevocabilă la data de 19.06.2012 iar cererea de recurs formulată de N. E. a fost înregistrată la data de 22.06.2012, fiind tardivă.

Examinând cu prioritate cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentă, instanța a constatat că aceasta este întemeiată. Cererea formulată de petenta din cauza de față, privind înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor a modificărilor actului constitutiv și statutului aceleiași Fundații este supusă dispozițiilor speciale ale OG nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, din care rezultă că cererea trebuie judecată de urgență și cu precădere în cadrul unei proceduri necontencioase.

P. urmare regulile de procedură necontencioasă prevăzute de art. 331 și următoarele C. pr.civ. se aplică și în cazul cererilor reglementate de OG nr. 26/2000, iar potrivit art. 336 alin. 3 C.pr.civ. împotriva încheierii prin care se încuviințează cererea poate formula recurs orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii.

Instanța a constat că prin încheierea nr. 2/F/19.02.2010 pronunțată de J. Dr. Tr. S. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de Fundația F. S. D. și s-a dispus înscrierea modificărilor actului constitutiv al Fundației așa cum sunt menționate în actul adițional atestat sub nr. 58/08.02.2012 în registrul special ținut la grefa instanței. Din cuprinsul acestei încheieri rezultă că modificarea actului constitutiv al Fundației privește componența Biroului Executiv al FSD M. și anume, președinte –N. E., vicepreședinți- C. P., N. L., S. I., secretar general-S. C..

Ca atare, N. E., având calitatea de președinte al Biroului Executiv al Fundației, potrivit acestei încheieri, justifică interes în cauza de față și cum nu a fost parte în procesul derulat la instanța de fond, necomunicându-i-se nici hotărârea instanței, luând cunoștință de aceasta la data de 21.06.2012, când a solicitat eliberarea unei copii de pe Încheierea din data de 08.06.2012, se constată că sunt îndeplinite cerințele art. 103 C.pr.civ. pentru a fi repus în termenul de declarare a recursului.

În consecință, s-a admis cererea formulată de recurenta Fundația F. S. D. reprezentată prin E. N. și a fost repusă în termenul de declarare a recursului.

În ceea ce privește recursul propriu-zis, instanța a constat că prin motivele invocate se contestă atât calitatea d-lui M. M. de reprezentant al Fundației F. S. D., cât și legalitatea modificărilor actului constitutiv și statutului Fundației, invocându-se Încheierea nr. 2/F/19.02.2010 .

În aceste condiții, având în vedere că există o terță persoană care justifică interes în prezenta cauză, considerând că este necesar să se verifice în contradictoriu și cu această persoană îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.33 din OG nr.26/2000, referitor la înscrierea modificărilor aduse actului constitutiv și statutului Fundației, prin aceasta, cererea petentei nedobândind caracter contencios, care să facă aplicabile dispozițiile art. 335 C.pr.civ., întrucât prezenta cerere nu poate fi soluționată decât în baza procedurii speciale reglementate de OG nr. 26/2000, neexistând posibilitatea judecării acesteia pe cale contencioasă, în temeiul art. 304 1 și art. 312 alin.1 C.pr.civ., prin Decizia Civilă nr. 962/R/ 11.09.2012 pronunțată de Tribunalul M. - Secția I Civilă, s-a admis cererea de repunere în termen formulată de recurenta Fundația "F. S. D. - M." prin reprezentant E. N., s-a admis recursul, s-a casat încheierea și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, la data de 25.09.2012, sub nr._ .

La dosarul cauzei, în exercițiul rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat 5 Cod procedură civilă, a fost acvirat dosarul nr._ în care s-a pronunțat încheierea nr. 2/F/19.02.2010

La termenul de judecată din data de 01.11.2012, instanța, față de faptul că la dosarul cauzei s-a depus de către Fundația F. S. D. M. la data de 01.10.2012 cerere de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului nr._, iar la interpelarea de către instanță a împuternicitului M. M., acesta a învederat faptul că nu insistă în cererea formulată, a luat act de faptul că împuternicit M. M. nu insistă în cererea de suspendare a prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului M..

Fundația F. S. D. M. prin președinte E. N., a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității de reprezentant al Fundației F. S. D. M. a numitului M. M., respingerea acțiunii depusă de către M. M. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată rezultate din toate ciclurile procesuale către Fundația F. S. D. M. prin președinte E. N..

A atașat la întâmpinare, în fotocopie, următoarele înscrisuri: act adițional la actul constitutiv al Fundației F. S. D. M., încheiere nr.2/F din 19.02.2010 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, adresa nr._/_/28.01.2010- IPJ M., notificare, pagini ziar România Liberă din 10.09.2010, plângere penală, Decizia nr. 13/R/CA din 20.02.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, Decizia nr. 30/R din 09.04.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, încheiere din 25.11.2011 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._/225/2011, încheiere din 25.10.2011 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._/225/2011.

J. Drobeta Turnu Severin prin încheierea din 06.11.2012 a respins cererea de înscriere a modificărilor aduse actului constitutiv și statutului Fundației F. S. D. M. în Registrul asociațiilor și fundațiilor al Judecătoriei Dr-Tr-S., formulată de Fundația F. S. D. M. prin împuternicit M. M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M. și a respins cererea de obligare a împuternicitului M. M. la plata cheltuielilor de judecată formulată de Fundația F. S. D. M. prin Președinte E. N..

P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:

P. prezenta cerere Fundația F. S. D. M. prin imputernicit M. M. a solicitat instanței înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor al Judecătoriei Dr. Tr. S. a modificărilor aduse actului constitutiv și statutului Fundației F. S. D. M..

P. încheierea nr.2/F/19.02.2010 pronunțată de Judecatoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._ s-a modificat actul constitutiv si compunerea Biroului Executiv ca fiind format din N. E., C. P., S. I., N. L. si Sirbulescu C., iar Consiliului de Conducere este format din N. Amina, N. L., C. V., C. Stelica, C. N.V., V. V., V. M., L. Nicolita, G. D. si Leparda G..

Instanța constată că instanța de control judiciar a reținut că Fundația F. S. D. M. prin președinte E. N. justifică interes în cauza de față potrivit art. 336 alin. 3 C.pr.civ., conform cărora împotriva încheierii prin care se încuviințează cererea poate formula recurs orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii. Însă textul legal vizează exclusiv faza procesuală a recursului, ori în ceea ce privește fondul cauzei se observă că „terța persoană care justifică interes în prezenta cauză” nu a formulat nicio cerere prin care să dobândească calitate procesuală cu privire la etapa judecării fondului cauzei.

Astfel, cu ocazia trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, și înregistrării pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, sub nr._, Fundația F. S. D. M. prin președinte E. N., a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității de reprezentant al Fundației F. S. D. M. a numitului M. M..

Pe de alta parte, și petenta, prin reprezentant M. M. susține ca N. E. nu mai este membru activ al fundației si ca mandatul președintelui de 4 ani al lui N. E. a expirat, iar începând cu ianuarie 2009 este revocat din orice funcție în cadrul Consiliul Director al Fundației F. S. D. M..

Instanța reține că potrivit ultimei modificări a actului constitutiv al Fundației F. S. D. M. înscrisa în Registrul Asociațiilor si Fundațiilor de la nivelul Judecatoriei Dr.Tr.S. conform încheierii nr.2/F/19.02.2010 data în dosarul nr._ s-a modificat actul constitutiv si compunerea Biroului Executiv ca fiind format din N. E., C. P., S. I., N. L. si Sirbulescu C., iar membrii Consiliului de Conducere este format din N. Amina, N. L., C. V., C. Stelica, C. N.V., V. V., V. M., L. Nicolita, G. D. si Leparda G..

Ulterior s-a mai solicitat modificarea actelor constitutive ale fundației de catre Fundatia F. S. D. M. reprezentata de domnul M. M., cereri respinse astfel cum rezultă din sentințele și certificatele de grefă depuse la dosarul cauzei.

Instanța constata ca petenta FUNDATIA F. S. D. M., reprezentata prin domnul M. M. nu recunoaște calitatea de membru activ al lui N. E. întrucât numele acestuia nu figurează pe lista membrilor activi ai Forumului S. D. Mehedinti, nr.033/10.04.2012 (fila 68).

Pe de alta parte, nici FUNDATIA F. S. D., prin reprezentant N. E. nu recunoaște calitatea de reprezentant al forumului al domnului M. M., pe care susține ca l-a exclus din fundație la data de 30.01.2010.

Într-adevăr, în procesul verbal din data de 22.01.2010 încheiat cu ocazia ședinței Consiliului de conducere al Fundația F. S. D. M., s-a consemnat revocarea din funcția de secretar general al domnului M. M. (f.79-81), iar cu ocazia ședinței Adunării Generale a membrilor fondatori și membrilor activi ai Fundației F. S. D. Mehedinti din data de 30.01.2010 s-a aprobat cu unanimitate de voturi excluderea domnului M. M. din Fundația F. S. D. Mehedinti (f.85-86).

Astfel, instanța constata ca în prezent consiliul de conducere, ce corespunde consiliului director, conform art.28 din OG nr.26/2000, ce are atribuții de conducere si de administrare, în varianta menționată în hotărârea nr. 035/10.04.2012 are o alta componenta, față de membrii Consiliului de Conducere înscriși în Registrul Asociatiilor si Fundatiilor de la nivelul Judecatoriei Dr.Tr.S., iar legalitatea hotărârilor din data de 22.01.2010 și din data de 30.01.2010 nu se poate pune în discuție in cadrul acestei proceduri. Numai prin urmarea procedurii prevăzute de art.29 alin.4, raportat la art.23 din OG nr.26/2000 se poate pune in discuție legalitatea acestor hotărâri.

Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant al Fundației F. S. D. M. a numitului M. M., conform art.33 din OG nr.26/2000 privind asociațiile si fundațiile judecătorul delegat cu atribuții în legătura cu înființarea asociațiilor si fundațiilor, precum si cu modificarea actelor constitutive ale acestora, exercita doar un control formal al legalității documentelor supuse spre înregistrare in registrul special ținut la grefa instanței, plecând de la prezumția de legalitate de care se bucura actul juridic prezentat, respectiv hotărârea de modificare, iar procedura judiciara care se desfășoară urmărește obținerea publicității si opozabilitatea modificărilor respective.

Astfel procedura prevăzută de art.33 din OG nr.26/2000 este prin natura sa o procedură necontencioasă, ce presupune un control formal judecătoresc specific procedurii exclusiv grațioase. Spre deosebire de procedura contencioasă, procedura necontencioasă se caracterizează prin lipsa unui litigiu, prin inexistența unui conflict de interese, astfel încât dacă pe parcursul procesului intervin alte persoane care solicită „stabilirea unui drept potrivnic” față de cel care a formulat cererea introductivă, caracterul cererii se transformă într-unul litigios.

Cum în cazul cererilor întemeiate pe OG nr. 26/2000 se aplică regulile procedurii necontencioase, se observă că textele care au incidență și în această cauză precum art. 334,335,336 C.proc.civ. nu folosesc noțiunea de părți, delimitându-se și prin aceasta de procedura contencioasă, tocmai pentru că nu se poate vorbi de un litigiu propriu zis.

P. urmare, deși Fundația F. S. D. M. prin președinte E. N., a invocat în mod expres excepția lipsei calității de reprezentant al Fundației F. S. D. M. a numitului M. M., acesta și-a formulat apărări în cauză în virtutea terței persoane care justifică interes (calitate justificată în faza procesuală a recursului), fără ca în urma trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe să intervină în dosar sub una dintre formele de intervenție prevăzute de normele de procedură.

Pe de altă parte invocarea unor excepții de procedura sau de fond, în procedura necontencioasă în care se judecă prezenta cerere, face ca cererea prin obiecțiile ridicate să prezinte caracter contencios, în condițiile în care judecătorul învestit cu soluționarea acesteia nu poate exercita decât un control formal al legalitățiidocumentelor supuse spre înregistrare in registrul special ținut la grefa instanței, plecând de la prezumția de legalitate de care se bucura actul juridic prezentat, astfel încât dezbaterea și dezlegarea unor excepții în mod expres în cadrul acestei procedurii excede normelor ce reglementează această procedură esențialmente necontencioasă.

In acest context, instanța considera ca nu se poate trece la modificarea actului constitutiv si al statutului in forma prezentata de fundație, prin reprezentant domnul M. M., întrucât este contestat dreptul acestuia ca reprezentant, în condițiile în care la o verificare pur formală instanța constata ca prezenta cerere de înscriere a modificărilor aduse actului constitutiv și statutului Fundației F. S. D. M. nu este introdusa de reprezentantul legal al fundației, așa cum a fost modificat si înscris in registrul special al instanței de judecata.

Astfel, deși domnul M. M. se prevalează de împuternicirea nr. 036/10.04.2012 aceasta este dată de Adunarea Generală de bilanț din data de 10.04.2012 și semnată de membrii Consiliul Director al fundației, format din alte persoane decât cele înscrise in registrul special al instanței de judecata.

De asemenea și în ceea ce privește hotărârea Adunării Generale Ordinare nr. 059/30.06.2010 (f.73) prin care s-a decis că își pierde calitatea de membru activ, printre alții, și N. E., este semnată tot de membrii Consiliul Director al fundației, format din alte persoane decât cele înscrise in registrul special al instanței de judecata.

Însă, toate aceste decizii invocate de Fundația F. S. D. M. prin M. M., ce emană de la organele de conducere ale fundației, s-au luat fără a se solicita modificarea statutului, pentru ca aceste modificări sa fie publice, opozabile membrilor prin înscrierea în registrul special ținut la grefa instanței.

Deși domnul M. M. a ridicat multe aspecte legate de legitimitatea reprezentării forumului de către N. E. si de imposibilitatea excluderii din forum a unui membru fondator, nu a făcut dovada ca a urmat procedura prevăzută de art.23 din OG nr.26/2000 prin care sa fi obținut anularea în instanță a hotărârilor din datele de 22.01.2010 si din 30.01.2010.

Potrivit art.28 din OG nr.26/2000 organele fundației sunt consiliul director, care este organul de conducere si de administrare al acesteia, care intre atribuții are înscrisă si modificarea statutului fundației si cenzorul sau după caz comisia de cenzori. Deciziile contrare legii, actului constitutiv sau statutului fundației pot fi atacate în justiție în condițiile art.23 de fondator sau de oricare dintre membrii consiliului director.

Pe de altă parte, se observă că actele care emană de la Fundația F. S. D. M., prin împuternicit M. M., poartă o altă ștampilă decât cele care emană de la Fundația F. S. D. M. prin președinte E. N., fiecare arogându-și legitimitatea folosirii propriei ștampile.

P. urmare, se impune clarificarea la nivelul fundației dacă a avut loc sau nu o scindare a fundației în doua părți, caz în care s-ar impune divizarea fundației în două fundații, urmată de împărțirea întregului patrimoniu, așa cum se prevede in art.34 ind.1 din OG nr.26/2000, insa nu in cadrul acestei proceduri, iar daca nu a avut loc divizarea se pune problema dreptului de reprezentare al fundației in fata instanței de judecata, al dreptului de conducere si administrare al fundației.

Din definiția legala a fundației, rezulta ca elementul definitoriu principal al acesteia este patrimoniul, in sensul constituirii unei mase de bunuri susceptibila a realiza un scop ideal, de interes obștesc. Tocmai de aceea, exista o deosebire importanta fata de asociație, care potrivit art.4 din OG nr.26/2000 este o grupare de persoane care pun in comun, in mod permanent contribuția materiala, cunoștințele sau aportul lor in munca pentru realizarea unor activități in interes general al unor colectivități sau in interesul lor personal nepatrimonial. Si in cazul de fata interesul este legat prioritar de patrimoniul fundației.

In mod uzual, asociațiile apar ca structuri „democratice, pe când fundațiile sunt prin definiție „structuri nedemocratice”, ce reflecta voința fondatorului sau a membrilor fondatori.

Potrivit art. 33 (1)din OG nr.26/2000 „ Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul asociația, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 - 12., iar art. 34 prevede ca dispozițiile art. 33 se aplică în mod corespunzător în cazul modificării actului constitutiv sau a statutului fundației.”

Procedura prevăzută de art.8-11, respectiv art. 33-34 din OUG nr.26/2000 se judeca potrivit procedurii necontencioase, prevăzută de art.331-339 din C.proc.civ.

Insa potrivit art.335 din C.proc.Civ „dacă cererea, prin însuși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanța o va respinge.”

Mai mult, modificările aduse actului constitutiv și statutului Fundației F. S. D. M. a căror înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor al Judecătoriei Dr-Tr-S. se solicită, au fost luate în carul unei Adunări Generale de bilanț din 10.04.2012 semnată de membrii ai Consiliul Director, constituit din alte persoane decât cele înregistrate în Consiliul de Conducere înscriși în Registrul Asociațiilor si Fundațiilor de la nivelul Judecătoriei Dr.Tr.S..

Potrivit art.30 din OG nr.26/2000 „Consiliul director se compune din cel puțin 3 membri desemnați de fondator sau, după caz, de fondatori, in momentul constituirii fundației, iar in cazul imposibilității constituirii consiliului director, pe parcursul funcționării fundației, în condițiile stabilite de statut, instanța va desemna pe cale de ordonanță președințială, la cererea persoanelor interesate, persoanele care vor intra in componenta consiliului director.”

In cazul de fata membrii aleși in consiliul director, potrivit procesului - verbal nr.33/10.04.2012 nu sunt aleși de membrii fondatori, stabiliți la data constituirii fundației in anul 2000 si sunt diferiți de cei numiți in urma ultimei modificări ale Consiliul de Conducere, potrivit încheierii din 19.02.2010.

De asemenea, prin actul adițional privind actualizarea Statutului fundației se observa ca se completează scopului fundației, (art.6 din statut), or potrivit art.29 pct.5 din OG nr.26/2000, scopul fundației poate fi modificat numai de către fondator sau de majoritatea fondatorilor in viata, iar daca nici unul nu mai este in viata, schimbarea se face numai cu întrunirea votului a patru cincimi dintre numărul consiliului director. In cazul de fata, hotărârea nu se ia de cel puțin 4/5 din membrii consiliului director, întrucât semnatarii nu fac parte din ultima forma a consiliului director înregistrată in registrul asociațiilor si fundațiilor.

În ceea ce privește susținerile lui M. M. privind caracterul definitiv și irevocabil al încheierii pronunțate la data de 08.06.2012 în dosarul nr._, și contestarea legitimității lui N. E. sub aspectul competenței acestuia de a ataca această încheiere, instanța reține că în baza art. 315 C.proc.civ. decizia nr. 962/R/2012 a Tribunalului M. are caracter obligatoriu pentru judecătorul fondului, astfel încât asemenea susțineri nu mai pot fi puse în discuție fiind tranșate în faza procesuală a recursului.

Cu privire la susținerile Fundației F. S. D. M., prin împuternicit M. M., privind nulitatea absolută a încheierii nr.2/F/19.02.2010 pronunțată de Judecatoria Dr.-Tr.S. în dosarul nr._, instanța reține că astfel de apărări sunt inadmisibile în procedura grațioasă de față, cu atât mai mult cât acesta avea la îndemână calea procesuală a recursului prevăzută de art. 11 din OG nr. 26/2000.

P. urmare, având în vedere cele expuse mai sus, instanța constată că prin susținerile invocate atât de Fundația F. S. D. M., prin împuternicit M. M., cât și de Fundația F. S. D. M. prin președinte E. N., cererea inițială a căpătat un caracter contencios, astfel ca instanța o va respinge.

În ceea ce privește cererea de obligare a împuternicitului M. M. la plata cheltuielilor de judecată formulată de Fundația F. S. D. M. prin P. E. N., instanța o va respinge având în vedere că acest petit este unul accesoriu ce urmează regimul juridic al cererii principale, ori cum prezenta procedură are caracter necontencios nu se poate vorbi de o parte care a căzut în pretenții.

Cu privire la solicitarea Fundației F. S. D. M. prin președinte E. N. de amendare în baza art. 1081 C.proc.civ. a domnului M. M., instanța nu este învestită cu un astfel de petit, această solicitare fiind formulată prin concluzii scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor.

Împotriva acestei încheierii în termen legal au formulat recurs atât Fundația F. S. D. M. - reprezentată prin M. M. cât și Fundația F. S. D. M. – reprezentată prin E. N..

În motivele de recurs, Fundația F. S. D. M. - reprezentată prin M. M. a arătat că încheierea atacată este nelegală deoarece instanța de fond nu a ținut cont de faptul că sentința civilă nr. 2/F/19.02.2010 este lovită de nulitate absolută atâta vreme cât mandatul d-nului N. a expirat pe data de 31.12.2008 iar prin Hotărârea Adunării de Bilanț din 20.01.2009 acesta și-a pierdut calitatea de membru activ și această hotărîre nu a fost atacată .

Un alt motiv de recurs vizează interpretarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 23 alin.1 din OG nr.26/2000 și art. 26 din Statut care prevăd obligativitatea respectării hotărârilor adunării generale de către toți membrii, d-nul N. nu mai este membru activ și prin urmare nu avea calitatea de a interveni în acest dosar cu atât mai mult cu cât prin Hotărârea Adunării Generale de bilanț nr.035/10.04.2012 a fost aprobată împuternicirea d-nului M. M. de a reprezenta fundația.

De asemenea instanța de fond trebuia să dispună introducerea în cauză a terței persoane care justifică interes respectiv Organizația Județeană a Partidului S. D., persoană ce are sediul la aceeași adresă cu a fundației .

În concluzie a arătat că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că toate actele depuse la dosar sunt nelegale deoarece sunt semnate de noua conducere a fundației având în vedere că Adunarea Generală a stabilit prin vot schimbarea componenței organelor de conducere și prin urmare vechiul Consiliu Director se consideră revocat și nu mai are drept de semnătură pe nici un document oficial al fundației .

În motivele de recurs, Fundația "F. S. D.-M."- prin E. N., critică încheierea din data de 06.11.2012 cu privire la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Arată că la instanța de fond a ridicat excepția lipsei calității de reprezentant al Fundației F. S. D.-M. a numitului M. M., excepție care odată soluționată nu ar mai fi fost nevoie de discutarea pe fond a pricinii, urmând ca prin admiterea acestei excepții să se constate că numitul M. M. nu a depus o acțiune în numele fundației, ci o acțiune în nume propriu uzând în mod nelegal de numele fundației, fiind obligat astfel la plata cheltuielilor de judecată rezultate din toate fazele procesuale ale acestui dosar.

Din actele depuse la dosar rezultă faptul că numitul M. N. nu reprezintă Fundația F. S. D.-M. ci a depus o acțiune în nume propriu.

Împuternicirea nr.036/10.04.2012 dată de Adunarea Generală de bilanț din data de 10.04.2012 nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 68 cod procedură civilă pentru a justifica dreptul său de a introduce, în numele persoanei juridice Fundația F. S. D.-M., o acțiune prin care modifică actele constitutive ale acesteia, cu atât mai mult cu cât din respectiva împuternicire nu rezultă că poate reprezenta fundația în fața instanțelor de judecată.

În concluzie, arată că, cum cererea dedusă judecății, în numele persoanei juridice, de o persoană ce nu a justificat calitatea de reprezentant al acesteia, excepția invocată se găsește a fi întemeiată, consecința fiind admiterea recursului în sensul admiterii excepției lipsei calității de reprezentant a numitului M. M. și obligarea acestuia către Fundația F. S. D.-M., în temeiul art. 274 cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată rezultate din toate fazele procesuale ale dosarului de față.

În cauză a formulat cerere de intervenție în nume propriu Organizația Județeană a Partidului S. D.- M..

Instanța, prin încheierea din data de 14.01.2013, a pus în discuție calificarea juridică a cererii, a calificat-o ca fiind în interesul uneia din părți și a admis în principiu cererea de intervenție în interesul altei persoane a Organizației Județene a Partidului Sociale D. - M., și a dispus conceptarea în cauză în calitate de intervenientă în interesul unei din părți a Organizației Județene a Partidului Sociale D. – M..

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 304 c.pr.civ., tribunalul constată că sunt nefondate și le va respinge pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul declarat de Fundația F. S. D. M. - reprezentată prin M. M., față de motivele invocate care se circumscriu aceluiași scop, instanța le va analiza în mod unitar și va răspunde tuturor printr-un considerent comun .

Instanța de fond a fost investită, după casare, cu soluționarea cererii formulată de petenta Fundația F. S. D. M. - reprezentată prin M. M. privind înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor a modificărilor actului constitutiv și statutului fundației, cerere supusă dispozițiilor speciale ale OG 26/2000 .

Modificările actului constitutiv constau în modificarea componenței Consiliului Director și introducerea unor noi articole .

Se observă că statutul fundației nu a fost modificat de la data când fundația a dobândit personalitate juridică și a fost înscrisă în Registrul Special ținut la Grefa Tribunalului M. prin sentința civilă 79 din 28 aprilie 2000, înscriere ce s-a făcut sub imperiul vechii legi respectiv Legea 21/1924 .

Conform art. 28 din Statut Adunarea Generală a membrilor Forumului îndeplinește, pe lângă alte atribuții și pe aceea de a alege Consiliul de Conducere și de a face propuneri pentru modificarea sau completarea statutului forumului iar conform art.24 ,,Adunarea Generală se consideră statutar constituită, dacă la prima convocare sunt prezenți cel puțin jumătate plus unu din totalul membrilor iar la a doua convocare oricare ar fi numărul membrilor ,,.

La dosarul cauzei au fost depuse :procesul verbal din 10.04.2012 încheiat cu ocazia ședinței Adunării Generale de bilanț al fundației ,, F. S. D. ,, Hotărârea Adunării Generale de bilanț, Actul adițional privind modificarea actului constitutiv însă petenta nu a făcut dovada convocării adunării generale în condițiile art. 28 din Statut neexistând la dosarul cauzei un convocator cu semnăturile tuturor membrilor fundației și data convocării .

De asemenea atât procesul verbal de ședință încheiat în data de 10.04.2012 cât și hotărârea adunării generale nu poartă semnăturile persoanelor care au participat la ședința de bilanț, acestea fiind semnate doar de către persoanele ce fac parte din noul Consiliu Director ales deși în procesul verbal încheiat se constată prezența unui număr de 37 membrii legitimi .

La dosarul cauzei a fost depus (filele 68-69) tabelul cu membrii activi ai fundației și despre care se susține că au participat la adunarea generală însă nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte modalitatea în care acestea au devenit membrii activi ai fundației cu atât mai mult cu cât patru dintre acestea au devenit membrii activi în aceeași ședință a Adunării Generale fiind aleși și în organele de conducere .

De asemenea în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că nu au fost respectate nici prevederile art. 30 din OG nr. 26/2000 potrivit cu care ,, Consiliul director se compune din cel puțin 3 membri desemnați de fondator sau, după caz, de fondatori, in momentul constituirii fundației, iar in cazul imposibilității constituirii consiliului director, pe parcursul funcționării fundației, în condițiile stabilite de statut, instanța va desemna pe cale de ordonanță președințială, la cererea persoanelor interesate, persoanele care vor intra in componenta consiliului director”, în situația dedusă judecății membrii aleși in consiliul director, potrivit procesului-verbal nr.33/10.04.2012 nu sunt aleși de membrii fondatori, stabiliți la data constituirii fundației în anul 2000 si sunt diferiți de cei numiți in urma ultimei modificări ale Consiliul de Conducere, potrivit încheierii din 19.02.2010.

Nu poate fi primit nici motivul de recurs ce privește nulitatea absolută a încheierii nr. 2//F/19.02.2010 pronunțată de J. Dr.Tr. S. în dosarul nr._, atâta vreme cât recurenta avea la îndemână calea de atac a recursului prevăzută în mod expres de art. 11 din OG nr. 26 /2000.

Nici susținerea potrivit căreia d-nul N. și-a pierdut calitatea de membru activ al fundației și prin urmare nu poate avea calitatea de reprezentant al acesteia nu poate fi primită hotărârea Adunării Generale din 30.06.2010 –fila 73 dosar fond – prin care s-a decis pierderea acestei calități nu a stat la baza unei cereri de modificare act constitutiv pentru ca aceasta să devină opozabilă membrilor prin înscrierea în registrul special ținut la grefa instanței cu atât mai mult cu cât d-nul N. face parte din membrii fondatori conform actului constitutiv al fundației din anul 2000, act ce a fost modificat ulterior numai în ceea ce privește componența Biroului Executiv al Fundației ( încheierea nr.2 din 19.02.2010 ). Se constată astfel că recursul fiind nefondat va fi respins și pe cale de consecință va fi respinsă și cererea de intervenție în interesul recurentei formulată de Organizația Județeană a Partidului S. D. – M..

În ceea ce privește recursul declarat de Fundația F. S. D. M. – reprezentată prin E. N. tribunalul constată că în mod corect a reținut instanța de fond că prezenta procedură are caracter necontencios și prin urmare nu se poate vorbi de o parte care a căzut în pretenții în sensul prevăzut de art.274 c.pr.civ., iar pe de altă parte că nu a fost investită cu solicitarea Fundației F. S. D. M. prin președinte E. N. de amendare în baza art. 1081 C.proc.civ. a domnului M. M., aceasta fiind formulată prin concluzii scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor.

P. aceste considerente se apreciază recursurile nefondate și vor fi respinse.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile civile formulate de recurenta reclamantă Fundația "F. S. D.-M."- reprezentată prin M. M. și recurenta petentă Fundația "F. S. D.-M."- prin E. N. împotriva încheierii din 06.11.2012 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intervenienta în numele altei persoane Organizația Județeană a Partidului S. D. M., ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Ianuarie 2013.

Președinte,

S. C.

Judecător,

M. C. O.

Judecător,

A. M.

Grefier,

T. I.

O.M.C./T.I. – 2 ex

29 Ianuarie 2013

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 93/2013. Tribunalul MEHEDINŢI