Contestaţie la executare. Sentința nr. 7946/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 7946/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 161/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR.161/R

Ședința publică de la 04 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C.

Judecător M. C. O.

Judecător A. M.

Grefier T. I.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul intimat L. V. împotriva sentinței civile nr.7946 din 19.11.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatul contestator P. G., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat I. A. C., pentru intimatul contestator, lipsă fiind recurentul intimat.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat I. A. C., pentru intimatul contestator, arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat I. A. C., pentru intimatul contestator, solicită respingerea recursului, ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea depusă la această instanță la data de 05.07.2012 petentul P. G. a formulat contestație împotriva formelor de executare întreprinse în dosarul nr.54/E/2012 al B. P. C. și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, în contradictoriu cu intimatul L. V..

În motivarea contestației s-a susținut că printr-o hotărâre judecătorească a fost obligat să lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 1081 m.p. și să demoleze construcțiile situate pe acest teren. A arătat că a formulat acțiune pentru constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._ din 14.09.2009, solicitând totodată reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 800 m.p., astfel că solicită suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr._ . A susținut că și cheltuielile de executare sunt excesive.

În dovedirea contestației la executare au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: carte de identitate și certificat de naștere ale petentului, certificate de naștere ale copiilor, declarația extrajudiciară a numitei Ț. A., cerere de chemare în judecată și certificat de grefă ce privesc dosarul nr._ .

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare. A depus la dosar titlul de proprietate nr._ din 14.09.2009.

La data de 01.10.2012 petentul a depus note de ședință prin care arată că solicită anularea procesului verbal privind cheltuielile de executare și a somațiilor emise în dosarul nr.54 E/2012 al B. P. C.

La cererea instanței, B. P. C. a înaintat în copie actele ce cuprind dosarul de executare nr.54 E/2012, respectiv cerere de executare silită, încheiere de investire cu formulă executorie din 04.05.2012, decizia nr.409 din 29.03.2012 a Tribunalului M., sentința civilă nr.5860 din 22.11.2012 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, raport de expertiză întocmit de expert S. I. M. în dosarul nr._, încheiere de încuviințare a executării silite din 31.05.2012 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, proces verbal privind cheltuielile de executare, somație nr.54 E din 15.06.2012, proces verbal din 04.07.2012 al B. P. C..

Prin sentința civilă nr.7946 din 19.11.2012 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis în parte contestația la executare, a redus onorariul executorului judecătoresc stabilit în dosarul de executare nr.54 E/2012 pentru punere în posesie și demolare construcție la câte 500 lei de la câte 2000 lei.

Din actele dosarului, instanța a reținut că petentul, prin apărător, și-a restrâns motivarea cererii introductive, menținând-o doar cu privire la cheltuielile de executare, pe care le-a apreciat ca excesive și aplicate cu nerespectarea Ordinului nr.2550/2006 al Ministerului Justiției.

În raport de aceste critici, instanța a reținut că executarea, la cererea intimatului, s-a pornit în baza sentinței civile nr.5860 din 22.11.2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, rămasă irevocabilă prin anularea ca netimbrat a recursului la 29.03.2012, prin care petentul era obligat să lase în deplină proprietate și pașnică folosință un teren în suprafață de 1081 m.p. identificat prin punctele 6,7,8,3,4,5 din anexa 1 la raportul de expertiză și obligat să-și demoleze o polată și un coteț de porci existente pe acest teren.

În raport de aceste obligații, potrivit procesului verbal privind cheltuielile de executare încheiat la 18.06.2012 de B. P. C. au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum total de 4715 lei, din care o pondere însemnată o are onorariul pentru punerea în posesie în cuantum de 2000 lei și onorariul pentru demolarea construcțiilor în cuantum de 2000 lei.

Apreciind asupra acestor onorarii prin prisma Ordinului 2550/2006 al Ministerului Justiției, care prevede onorarii maximale și minimale, și ținând seama de volumul de muncă pentru ducerea la îndeplinire a celor două obligații stabilite prin titlul executoriu, se apreciază că ambele pot fi puse în executare la o singură deplasare la fața locului, punerea în posesie fiind ușurată de efectuarea unei expertize tehnice în faza de judecată, prin care a fost identificat terenul revendicat, iar obligarea la demolare privește niște construcții de o importanță economică minimală și care de regulă în lumea satului se fac din materiale de mică valoare și a căror desființare nu implică un efort deosebit, nici sub aspectul volumului și nici al duratei.

Față de cele reținute, s-a apreciat că onorariile despre care s-a făcut vorbire au fost orientate spre limita maximă, s-a dispus reducerea acestora de la câte 2000 lei la câte 500 lei, astfel că a fost admisă în parte contestația.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs intimatul L. V. arătând că sentința pronunțată este nelegală pentru faptul că, diminuarea onorariului executorului judecătoresc este excesivă în raport de munca depusă de executor dar și de prestațiile pe care acesta le face, respectiv poprirea pe pensie pentru cheltuielile de judecată din titlul executoriu, cuantumul acestui onorariu fiind unul minimal în raport cu dispozițiile Ordonanței M.J. nr. 2250/2006, de asemenea, la punerea în posesie s-a apelat și la poliție datorită comportamentului debitorului.

A mai arătat că executorul judecătoresc nu putea dispune și efectua demolarea construcțiilor de pe terenul său deoarece nu s-au judecat pentru obligație de a face (demolarea construcțiilor) ci, pentru revendicare și punere în posesie, acesta doar a identificat construcția făcută abuziv și fără autorizație de construire.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul mențineri actelor de executare silită întocmite de B. P. C., cu cheltuieli de judecată.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor aduse și în raport de dispozițiile art.304 ind.1 c.pr.civ, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ordinul ministrului justiței nr.2550/2006 ce reglementează limitele minimale, respectiv maximale pe care le poate percepe un executor, prevede că pentru activitatea prestată ce are ca obiect punerea în posesie a creditorului persoană fizică, onorariul minim este de 60 lei și cel maxim de 2200 lei, iar pentru cea care vizează desființarea de lucrări sau construcții, aceste onorarii sunt de 150 lei minim, respectiv 2200 lei maxim.

În speță, prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.5860 din 22.11.2012 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, s-a stabilit în sarcina debitorului obligația de a lăsa creditorilor în deplină proprietate și pașnică folosită un teren în suprafață de 1081 mp identificat prin expertiza efectuată în procedura judiciară, respectiv la demolarea construcțiilor situate pe acesta, în concret, a unei polate și a unui coteț de porci.

Cum debitorul nu și-a îndeplinit de bunăvoie aceste obligații, este justificat demersul creditorilor de a apela la executarea silită, cheltuielile impuse de o astfel de procedură căzând în sarcina debitorului în temeiul art.3717 alin.2 c.pr.civ.

Se reține totodată că, onorariile în sumă de câte 2000 lei stabilite de executor prin procesul verbal de cheltuieli de executare din 18.06.2012 pentru îndeplinirea activităților de executare enunțate mai sus, se încadrează în limitele impuse de lege, ele por fi cenzurate de către instanță în situația în care se consideră a fi nejustificate în raport de volumul de muncă efectiv pe care-l implică aceste acțiuni.

Ori, în condițiile în care, ambele obligații urmărite pot fi aduse la îndeplinire silită la o singură deplasare a organului de executare, iar construcțiile ce urmează a fi desființate implică un efort relativ mic tocmai pentru că sunt realizate din materiale ușor demontabile, în mod corect prima instanță a statuat că, respectivele onorarii trebuie reduse la câte 500 lei, acest cuantum respectând proporționalitatea între natura creanțelor și volumul de muncă efectuat de executorul judecătoresc.

Pe baza considerentelor expuse și văzând dispozițiile art.312 c.pr.civ, recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurentul intimat L. V. împotriva sentinței civile nr.7946 din 19.11.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatul contestator P. G., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2013, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

S. C.

Judecător,

M. C. O.

Judecător,

A. M.

Grefier,

T. I.

M.A./B.M - 2 ex./ cod operator 2626

12 Februarie 2013

Jud fond G. D

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7946/2013. Tribunalul MEHEDINŢI