Fond funciar. Sentința nr. 1630/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 1630/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 130/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 130/R

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Judecător A. B.

Judecător M. P.

Grefier D. A. D.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta intimată C. L. de fond funciar D., împotriva sentinței civile nr. 1630/29.10.2012 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatul petent I. I. C. și intimații P. . de fond funciar M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocata B. I. pentru recurenta intimată C. L. de fond funciar D., lipsă fiind toate părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța pune în discuția părților excepția tardivității recursului, invocată din oficiu la termenul anterior, din data de 08 ianuarie 2013.

Avocat B. I. pentru recurenta intimată a arătat că nu s-au putut aduce alte dovezi cu privire la depunerea în termen a recursului si lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față;

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Strejaia la nr._, petentul I. I C. a solicitat în contradictoriu cu intimatele C. Județeană pentru aplicarea Lg. 18/91 M. și C. L. pentru aplicarea Lg. 18/91 D., obligarea Primarului C. D. în calitate de președinte al Comisiei Locale pentru aplicarea Lg. 18/91 D. să înainteze CJFF M. documentația necesară în vederea eliberarii t.p. definitiv pentru suprafețele pentru care i s-a recunoscut dreptul de proprietate.

În ședința publică din data de 15.10.2012, petentul a precizat obiectul cererii ca fiind obligarea CLFF D. să înainteze CJFF M. documentația necesară eliberării t.p. pentru suprafața de 2,40 ha pădure pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr.100/2005 a Judecatoriei Strehaia și pentru suprafața de 6,73 ha conform titlului provizoriu eliberat pe numele I. M I. precum si obligarea Primarului C. D. în calitate de președinte al CLFF D. la daune cominatorii până la îndeplinirea obligației stabilite în sarcina CLFF D..

În motivarea plângerii a susținut că pînă în prezent nu s-au eliberat titluri definitive de proprietate pentru aceste suprafețe de teren ce au făcut obiectul titlului provizoriu amintit și a sentinței civile întrucât comisia locală a refuzat nejustificat să înainteze documentația necesară eliberarii titlului de proprietate.

La dosar s-au depus în copie titlul provizoriu și sentința civilă nr.100/2005 a Judecatoriei Strehaia, definitivă și irevocabilă.

Prin adresa nr. 2110/2012 Primăria D. comunică faptul că petentul a fost pus în posesie cu întreaga suprafață de_ m.p. conform titlului de proprietate provizoriu, că a întocmit documentația urmând ca după parcelarea întregii tarlale petentului să i se elibereze titlul definitiv de proprietate.

Judecătoria Strehaia prin sentința supusă recursului a admis acțiunea civilă precizată formulată de către reclamantul I. I C., a obligat Obligă CLFF D. să înainteze CJFF M. documentația necesară eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 2,40 ha pădure pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr.100/2005 a Judecatoriei Strehaia și pentru suprafața de 6,73 ha conform titlului provizoriu eliberat pe numele I. M I..

A fost obligat P. C. D. în calitate de președinte al CLFF D. la 10 lei pe zi de întîrziere cu titlu de daune cominatorii până la îndeplinirea obligației stabilite în sarcina CLFF D..

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut căprin titlul de proprietate provizoriu fără numar, se atribuie în proprietate lui I. M I., tatăl petentuluui suprafața totală de 6,7303 ha, compusă din mai multe suprafețe de teren identificate, fiecare în parte prin ..

Prin sentința civilă nr.100/2005 a Judecatoriei Strehaia, definitivă și irevocabilă se reconstituie dreptul de proprietate în favoarea petentului pentru suprafața de 2,40 ha pădure pe raza localității D..

Întocmirea titlului provizoriu, nu s-a putut realiza decât în baza evidențelor RA, unde tatăl petentului, I. M I. figurează înscris cu suprafata de 6,23 ha, a validării de către comisia locală și în condițiile legii, art. 27 din legea 18/1991R atâta timp cât titlul provizoriu întocmit de C. L. a fost precedat de punerea în posesie a petentului fapt recunoscut de către comisia locală prin adresa nr.2110/2012, a intrat în circuitul civil și nu a intervenit o hotarâre judecatorească care să constate că este nul.

Întocmirea titlului provizoriu este prezumată a fi făcută de către C. L. în condițiile și cu repectarea dispozițiilor art.5 lit c din HG 890/2005 întrucât C. L. în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate stabilește mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente și consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane;

Totodată în temeiul art. 2 pct. 1 din legea 1/2000R, drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii Fondului F. nr.18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nici o altă confirmare.

Sentinta civilă nr. 100/2005 a Judecatoriei Strehaia devenită irevocabilă, a intrat în puterea lucrului judecat astfel că în temeiul art. 36 pct.5 din GH nr 890/2005R, titlul de proprietate se va completa și se va elibera cu respectarea hotărârii judecătorești irevocabile.

În aceste condiții C. Județeană de F. F. are obligația legală

ca pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, să emită titlurile de proprietate. Documentațiile se trimit în două exemplare, dintre care unul se reține și se depozitează la arhiva oficiului de cadastru și publicitate imobiliară.

Legiuitorul a prevăzut și situația în care volumul lucrărilor depășește posibilitățile de lucru ale comisiei. Acestea se pot executa prin prestări de servicii de către specialiști în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea teritoriului, îmbunătățiri funciare și cadastru general ai agenților economici- art.34 din HG 890/2005.

În speță intimata CLFF D. nu justifică în mod temeinic cauza pentru care nu s-au eliberat titlurile de proprietate definitive pentru suprafețele de teren pentru care s-au emis titlul de proprietate provizoriu si sentința civilă, atât timp cât suprafețele de teren sunt identificate prin vecinătăți în titlul provizoriu astfel că instanța apreciază că există un refuz al comisiei locale pentru a proceda la înaintarea documentației necesare CJFF M. pentru eliberarea titlurilor de proprietate definitive.

Daunele cominatorii reprezintă o sancțiune pecuniară, ce se aplică de instanțele de judecată în vederea asigurării executării unei obligații de a face sau de a nu face, determinată prin hotărâre judecătorească. Rațiunea acordării unor astfel de daune o constituie exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligației.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs intimată C. L. de fond funciar D.,criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de recurs intimata a susținut că a făcut dovada că a înaintat întreaga documentație la CJFF M. însă OCPI a refuzat scrierea titlului de proprietate pentru că documentația trebuia să cuprindă și planurile parcelare. Ori, planurile parcelare se întocmesc de către experți care trebuie plătiți iar în bugetul local nu au prevăzute fonduri pentru acest lucru pentru nu se știa că OCPI nu mai scrie titlurile fără planuri parcelare.

În ședința publică din 08 ianuarie 2013 instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului formulat de CLFF D. și a acordat termen la data de 29.01.3013, la cererea apărătorului recurentei, pentru a face dovada depunerii în termen a recursului, însă la termenul acordat reprezentantul recurentei a arătat că nu mai are alte dovezi.

Examinând excepția tardivității recursului, invocată de instanță din oficiu, se constată că recursul a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de art. 301 C.pr.civ. ,de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Astfel, din dovada de comunicare a hotărârii, aflată la dosarul de fond, rezultă că hotărârea primei instanțe a fost comunicată către CLFF D. și către P. comunei D. la data de 02.11.2012, dovezile de comunicare fiind semnate de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței.

Recursul a fost formulat și depus la instanța de fond la data de 26.11.2012, ori, termenul de recurs a expirat la data de 19.11.2012, astfel că, față de dispozițiile art. 301 C.pr.civ. recursul va fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta intimată C. L. de fond funciar D., împotriva sentinței civile nr. 1630/29.10.2012 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatul petent I. I. C. și intimații P. . de fond funciar M.,ca fiind tardiv.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2013

Președinte,

V. N.

Judecător,

A. B.

Judecător,

M. P.

Grefier,

D. A. D.

01.02.3013/Red.B.A. Tehn.L.I./2 ex.

Jud.fond.V. S.

Confidențial cod.op.2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1630/2013. Tribunalul MEHEDINŢI