Reziliere contract. Decizia nr. 20/2016. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 20/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 20/A
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător C. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de către apelanta pârâtă D. D. M. împotriva sentinței civile nr. 2507/08.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimata reclamantă U. Administrativ Teritorială a Municipiului Dr. Tr. S., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat de către apelantă judecarea cauzei în lipsă și că s-a depus la dosar prin serviciul registratură la data de 15.12.2015 adresa nr. 3521/_/14.12.2015 EMISĂ DE Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin prin care menționează că își menține cererea de renunțare la judecată formulată la 02.10.2015, după care:
Instanța în baza art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 20.04.2015, sub nr._, reclamanta U. Administrativ Teritorială a municipiului DROBETA T. S. a chemat în judecată pe pârâta D. D.-M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 505/29.09.2014; evacuarea pârâtei din locuința situată în municipiul Drobeta Turnu Severin, str. . A, ., ., județul M.; obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei compusă din: 3740 lei reprezentând contravaloare chirie neachitată pe perioada 01.06._15; 60 lei reprezentând penalități de întârziere; 4580 lei reprezentând c/val consumului de apă pentru perioada 30.04._14; 1637 lei c/val consumului de energie termică pentru perioada 31.12._15, cheltuieli ce cad în sarcina pârâtului conform contractului nr.505/29.09.2014.
În fapt, a arătat că între U. administrativ-teritorială a municipiului Dr. Tr. S. și pârâta D. D.-M. a fost încheiat contractul de închiriere nr. 505/29.09.2014 pentru imobilul din Dr. Tr. S., . A, . contract în contextul căruia nu a fost achitată suma de_ lei compusă din: 3740 lei reprezentând contravaloare chirie neachitată pe perioada 01.06._15; 60 lei reprezentând penalități de întârziere; 4580 lei reprezentând c/val consumului de apă pentru perioada 30.04._14; 1637 lei c/val consumului de energie termică pentru perioada 31.12._15.
Deși au fost făcute numeroase demersuri în vederea rezolvării problemei apărute pe cale amiabilă, pârâta nu a luat nici o măsură în vederea stingerii debitului (exemplificând în acest sens somația nr. 3525/15.10.2014).
În concluzie a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată și să se dispună: rezilierea contractului de închiriere nr. 505/29.09.2014; evacuarea pârâtei din locuința situată în municipiul Drobeta Turnu Severin, . A, .; obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei compusă din: 3740 lei reprezentând contravaloare chirie neachitată pe perioada 01.06._15; 60 lei reprezentând penalități de întârziere; 4580 lei reprezentând c/val consumului de apă pentru perioada 30.04._14; 1637 lei c/val consumului de energie termică pentru perioada 31.12._15, cheltuieli ce cad în sarcina pârâtei conform contractului nr. 505/29.09.2014.
Potrivit art. 30 și art. 40 alin. 1 din OUG nr. 80/26.06.2013 rep., a arătat că acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 114/1996, HG nr. 1275/2000, ale art. 1777-1835 din Codul civil și ale contractului de închiriere nr. 331/01.03.2013.
În dovedirea cererii a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art.223 alin 3 din codul de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La dosar a depus, un set de înscrisuri în copie: contractul de închiriere nr. 505/29.09.2014, delegație de reprezentare, somația nr. 3525/15.10.2014, adresa nr. 20/20.03.2015 emisă de SECOM SA cu situația analitică la data de 19.03.2015a abonatului D. D. M., adresa nr. 772/23.03.2015 emisă de RAAN ROMAG-TERMO, raport facturi neîncasate la data de 23.03.2015, adresa nr. 1123/17.04.2015 emisă de DADPP Dr. Tr. S., delegație nr.7415/20.04.2015.
Conform disp. art. 200 al. 1 C.. instanța a verificat cererea de chemare în judecată și constatând că aceasta îndeplinește cerințele prev. de art. 194 -197 C., prin rezoluția din data de 23.04.2015 de la fila 24 verso dosar, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, pârâtei, cu mențiunea de a formula întâmpinare.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în fața instanței și nu și-a făcut apărări, astfel că instanța a acordat primul termen de judecată la data de 08.09.2015.
În scop probator, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin sentința civilă nr. 2507/08.09.2015 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis acțiunea, a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 505/29.09.2014 și evacuarea pârâtei din imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, ., ., ..
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de_ lei compusă din: 3740 lei reprezentând contravaloare chirie neachitată pe perioada 01.06._15; 60 lei reprezentând penalități de întârziere; 4580 lei c/v consum de apă pe perioada 30.04._15; 1637 lei c/v consum de energie termică pe perioada 31.12._15, reținând următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta U. Administrativ Teritorială a municipiului DROBETA T. S. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta D. D.-M., să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 505/29.09.2014; evacuarea pârâtei din locuința situată în municipiul Drobeta Turnu Severin, str. . A, ., .; obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei compusă din: 3740 lei reprezentând contravaloare chirie neachitată pe perioada 01.06._15; 60 lei reprezentând penalități de întârziere; 4580 lei reprezentând c/val consumului de apă pentru perioada 30.04._14; 1637 lei c/val consumului de energie termică pentru perioada 31.12._15, cheltuieli ce cad în sarcina pârâtei conform contractului nr. 505/29.09.2014.
S-a reținut că între reclamanta, U. Administrativ Teritorială a municipiului DROBETA T. S., și pârâta D. D.-M. a fost încheiat contractul de închiriere nr. 505/29.09.2014 pentru imobilul din municipiul Drobeta Turnu Severin, . A, ..
În temeiul contractului încheiat între părți, pârâta a obținut dreptul de folosință asupra imobilului cu destinația de locuință situată la adresa sus menționată dar și obligația de a achita contravaloarea chiriei lunare precum și contravaloarea serviciilor furnizate.
Din actele depuse de reclamantă s-a reținut că pârâta nu a achitat suma de_ lei compusă din: 3740 lei reprezentând contravaloare chirie neachitată pe perioada 01.06._15; 60 lei reprezentând penalități de întârziere; 4580 lei reprezentând c/val consumului de apă pentru perioada 30.04._14; 1637 lei c/val consumului de energie termică pentru perioada 31.12._15, cheltuieli ce cad în sarcina pârâtului conform contractului nr. 505/29.09.2014.
Din contractul încheiat între cele 2 părți la Cap. III lit. B s-a reținut că pârâta se obligă să plătească chiria în cuantumul și la termenul stabilite prin contract, c/val serviciilor furnizate, agent termic, apă rece-canal, gunoi menajer, energie electrică, agenților economici prestatori, cât și celelalte cheltuieli de regie calculate de către asociația de proprietari sau de către cei în drept în lipsa asociației de proprietari.
De asemenea părțile au stabilit că neplata chiriei, regiei mai mult de trei luni consecutive sau nu și-a achitat obligațiile ce îi revin din cheltuielile comune pe o perioadă de trei luni, dacă acestea au fost stabilite prin contractul de închiriere în sarcina chiriașului, conduce la rezilierea de drept a contractului de închiriere și respectiv evacuarea chiriașului pe cale administrativă, fără sesizarea instanței de judecată.
În speța de față s-a constatat de instanță că pârâta D. D.-M., în calitate de chiriaș al imobilului situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, . A, . nu a achitat mai mult de trei luni consecutive atât reprezentând c/v energiei termice pentru perioada 31.12._15, cât și c/v consumului de apă pentru perioada 30.04._14, fapt ce face în cauză aplicarea dispozițiilor sus menționate coroborate cu disp. art. 1777-1835 cod civil și ale Legii nr. 114/1996 privind locuințele.
Față de motivele sus menționate, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta U. Administrativ Teritorială a municipiului Drobeta Turnu Severin, așa cum a fost formulată iar pe fond a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 505/29.09.2014 încheiat între părți, evacuarea pârâtei din imobilul situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, . A, ., . precum și obligarea acesteia la plata sumei de_ lei compusă din: 3740 lei reprezentând contravaloare chirie neachitată pe perioada 01.06._15; 60 lei reprezentând penalități de întârziere; 4580 lei reprezentând c/val consumului de apă pentru perioada 30.04._14; 1637 lei c/val consumului de energie termică pentru perioada 31.12._15.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta pârâtă D. D. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac exercitată apelanta pârâtă a arătat că a achitat toate obligațiile stipulate în contractul de închiriere nr.505/29.09..2014 așa încât nu mai subzistă cauza pentru care a fost chemată în judecată.
În dovedirea apelului au fost depuse chitanțe din care rezultă achitarea debitelor către RAAN-Romag Termo, SECOM și Primăria Drobeta Turnu Severin.
Intimata reclamantă prin adresa nr.3521/_/14.12.2015 a făcut cunoscut instanței că își menține cererea de renunțare la judecată în întregime întrucât pârâta apelantă a achitat sumele datorate care constituie obiect al cererii de chemare în judecată.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport de actele de procedură efectuate în cauză și actele normative cu incidență, tribunalul constată apelul fondat pentru considerentele care succed.
Prin sentința civilă ce constituie obiect al prezentului apel, instanța a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 505/29.09.2014, evacuarea pârâtei apelante și obligarea acesteia la plata sumei de_ lei.
În calea de atac exercitată de pârâta apelantă, intimata reclamantă UAT Dr Tr S. a formulat cerere de renunțare la judecată cu privire la toate petitele formulate motivând că apelanta pârâtă a achitat toate obligațiile din contractul de închiriere încheiat la data de 29.09.2014.
Instanța de apel în baza principiului disponibilității care guvernează procesul civil în temeiul art.406 alin. 5 c.p.civ. va lua act de renuntarea în tot a intimatei reclamante la judecarea cauzei și va duispune anularea sentinței civile nr. 2507/08.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Întrucât apelanta pârâtă a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 305 lei, reclamanta intimată va fi obligată în temeiul disp. OG nr. 51/2008 la plata acestei sume către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de către apelanta pârâtă D. D. M. având CNP_, cu domiciliul în municipiul Drobeta Turnu Severin, str. . A, ., ., județul M. împotriva sentinței civile nr. 2507/08.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimata reclamantă U. Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta Turnu Severin având CUI_, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, . nr. 2, județul M., având ca obiect reziliere contract.
Anulează sentința.
Ia act de renunțarea la judecată a cauzei.
Obligă reclamanta intimată la plata către stat a sumei de 305 lei reprezentând taxă de timbru apel la care a fost scutită apelanta conform OG 51/2008.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2016.
Președinte, L. B. | Judecător, C. M. | |
Grefier, M. B. |
RED. CM/TEHNORED. MB
EX. 4/ 4 pag./ 08.02.2016
COD OPERATOR 2626
Jud fond T. T.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 3133/2016. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretenţii. Hotărâre din 26-01-2016, Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








