Reziliere contract. Sentința nr. 456/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 456/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 719/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 719/A
Ședința publică de la 13 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. C.
Judecător V. N.
Grefier L. I.
Pe rol pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelantul pârăt I. C. T. împotriva sentinței civile nr. 456/29.04.2015 pronunțată de Judecătoria S.. Intimată fiind U. A. T. A ORAȘULUI S., având ca obiect
reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, s-a luat act că, dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate prin încheierea de ședință din 6.10.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta.
Prin serviciul registratură la termenul de astăzi apelantul pârât a depus la dosar concluzii scrise, după care s-a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Asupra apelului civil de față ;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. cu nr._, reclamanta U. A. T. a orașului S. l-a chemat în judecată pe pârâtul I. C. T., pentru ca prin sentința ce se va pronunța, acesta să fie obligat să plătească suma de 6827,65 lei, din care 4734,23 lei chirie pe perioada mai-septembrie 2014, 2093,42 lei majorări la suma datorată. Totodată s-a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. 6517/04.05.2009.
În motivare, reclamanta a arătat că prin HCL nr. 3/29.01.2009 s-a aprobat închirierea directă a suprafeței de 158,74 m.p. teren domeniu public pe o perioadă de doi ani către pârâtul I. C. T.. S-a încheiat contractul nr. 6517/04.05.2009, stabilindu-se chirie lunară de 793 lei. Contractul a fost prelungit succesiv prin acte adiționale pe anii_-2014. În perioada mai-septembrie 2014 pârâtul nu a achitat chiria și nici nu a comunicat reclamantei intenția de incetare a contractului.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1777 și urm. Art. 1817 din legea 134/2010, art. 10 lit. e din contractul părților.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie: contractul de închiriere nr. 6517/04.05.2009, HCL 3/2009, acte adiționale, titlu executoriu nr. T 3952/18.08.2014, somație, dovadă afișare.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii. A susținut că a dobândit construcția aflată pe terenul în litigiu de la . contractul autentificat sub nr. 2592/2004. Potrivit art. 14 din legea 213/1998, închirierea bunurilor proprietate publică a unităților administrativ teritoriale se aprobă prin hotărârea consiliului local. Art. 15 prevede imperativ că închirierea se face numai prin licitație publică în condițiile legii. În speță, contractul de închiriere a fost încheiat de UAT S., și nu de Consiliul Local. În literatura și practica judiciară s-a statuat că proprietarul construcției dobândește și un drept de folosință asupra terenului, proprietate privată a statului sau unităților administrativ-teritoriale. A invocat disp. art. 21 al. 1, art. 19, art. 67 al. 1 din legea 215/2002 privind calitatea unităților administrativ teritoriale de a sta în judecată prin reprezentanții lor. A susținut că contractul de închiriere nr. 6517/04.05.2009 este lovit de nulitate, conform art. 11 al. 2 din legea 213/1998, iar reclamanta nu poate pretinde sume de bani în temeiul unui act nul.
La data de 22.01.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei S. dosarul nr._ prin care reclamanta U. A. T. a orașului S. l-a chemat în judecată pe pârâtul I. C. T., pentru a fi obligat să plătească suma de 4488,58 lei, reprezentând chirie pe perioada octombrie-decembrie 2014 și penalități de întârziere.
Prin încheierea nr. 106/31.03.2015 s-a dispus conexarea dos. nr._ la dos. nr._ .
În soluționarea cauzei, instanța a luat o declarație pârâtului și a administrat proba cu înscrisuri.
Judecătoria S. prin sentința supusă apelului a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta U. A. T. A ORAȘULUI S..
A fost obligat să plătească reclamantei suma de 4734,23 lei reprezentând chirie pe perioada mai-septembrie 2014 și 931,62 lei majorări de întârziere, calculate până la data de 13.10.2014.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2911,05 lei, reprezentând chirie pe perioada octombrie-decembrie 2014 și 279,48 lei majorări de întârziere, calculate până la data de 12.01.2015.
Constată rămasă fără obiect cererea privind rezilierea contractului de închiriere, prin încetarea contractului la expirarea termenului.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că,prin HCL S. nr. 3/29.01.2009 s-a aprobat închirierea directă a suprafeței de 158,74 m.p. teren, aparținând domeniului public, către proprietarul construcției, I. C. T., pe o perioadă de 2 ani, cu drept de prelungire. Chiria a fost stabilită la 793 lei/lună.
În baza HCL 3/2009, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 6517/04.05.2009 între Primăria S. și I. C. T., prin care Primăria orașului S. i-a închiriat pârâtului un teren în suprafață de 158,74 mp, situat în S., . BIG, pentru o perioadă de 2 ani, începând cu data de 02.02.2009. Chiria a fost stabilită la suma de 793 lei lunar, urmând a fi indexată anual în funcție de rata inflației. Prin art. 6, părțile au stabilit că plata chiriei se va face până la data de 10 ale lunii pentru luna anterioară. Pentru neplata la termen, în art. 8 s-a stabilit dreptul proprietarului de a percepe penalități de întârziere de 0,3% pe zi și dreptul de a solicita rezilierea contractului.
Potrivit art. 17 din contract, chiriașul putea rezilia contractul unilateral cu condiția notificării proprietarului cu cel puțin 30 de zile; chiria nu se mai calcula de la data eliberării terenului, operațiune care se consemna într-un proces-verbal încheiat între reprezentanții părților.
Prin actele adiționale nr._/2011, 1065/01._, 582/2013 și 1781/30.01.2014 s-a prelungit doar durata contractului și cuantumul chiriei.
Contractul de închiriere dintre părți a fost încheiat sub imperiul Codului civil de la 1864. Conform art. 102 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului Cod civil, valabila sa încheiere și efectele sale trebuie analizate sub imperiul acestui Cod, inclusiv în privința actelor adiționale care au prelungit acest contract, deoarece voința părților și clauzele esențiale ale contractului au fost încheiate sub imperiul Codului civil de la 1864.
Pârâtul a invocat o . motive de nulitate a contractului de închiriere nr. 6517/04.05.2009. Astfel, a susținut că nu s-au respectat dispozițiile art. 14 din legea 213/1998, contractul de închiriere fiind încheiat de UAT S., și nu de Consiliul Local.
Susținerea este neîntemeiată. Este adevărat că art. 14 din legea 213/1998 stabilește că închirierea bunurilor proprietate publică a unităților administrativ teritoriale se aprobă prin hotărârea consiliului local. De asemenea, conform art. 36 al. 5 lit. a din legea 215/2001, consiliul local hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii.
În speță, închirierea suprafeței de 158,74 m.p. teren în litigiu s-a aprobat prin HCL S. nr. 3/29.01.2009, fiind respectate dispozițiile legii. Contractul de închiriere nr. 6517/04.05.2009 a fost încheiat de Primăria S., având în vedere dispozițiile art. 77 din legea 215/2001, conform cărora primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
A mai susținut pârâtul că contractul de închiriere nr. 6517/04.05.2009 este lovit de nulitate, conform art. 11 al. 2 din legea 213/1998, care prevedea că bunurile din domeniul public pot fi închiriate în condițiile legii. Pârâtul consideră că nu s-au respectat dispozițiile art. 15 din lege 213/1998, care prevăd imperativ închirierea bunurilor proprietate publică numai prin licitație publică.
Este adevărat că prin HCL S. nr. 3/29.01.2009 s-a aprobat închirierea directă a suprafeței de 158,74 m.p. domeniu public către I. C. T., fără licitație publică. Instanța apreciază că nu s-au încălcat dispozițiile legale, atribuirea făcându-se pe considerentul că pârâtul era proprietarul construcției edificate anterior pe teren. Deși nu s-a depus act de vânzare-cumpărare al construcției, situația juridică este recunoscută de ambele părți, chiar în HCL 3/2009 făcându-se mențiune că locatarul este proprietarul construcției.
Astfel, art. 123 al. 3 din legea 215/2001 instituie dreptul de preemțiune al constructorului de bună credință la cumpărarea terenului aferent construcției, aflat în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale. Interpretând logic această dispoziție, prin prisma argumentului a fortiori, dacă legea permite efectuarea unui act de dispoziție, prin excepție de la principiul vânzării prin licitație publică, cu atât mai mult se impune această excepție pentru efectuarea unui act de administrare, cum este contractul de închiriere.
Pârâtul invocă dobândirea dreptului de superficie asupra terenului, cu referire generică la literatura și practica judiciară. Susținerea este neîntemeiată. Unul din caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică este inalienabilitatea. Aceasta semnifică nu doar imposibilitatea înstrăinării, ci și imposibilitatea de a constitui cu privire la bunurile proprietate publică dezmembrăminte ale dreptului de proprietate( uzufruct, uz, abitație, superficie). Această interpretare apare în teorie(Dreptul nr. 9/1995), dar și în practica judiciară( decizia nr. 790/1995 a CSJ-Secția contencios administrativ). Când legiuitorul a dorit să facă excepție de la principiul inalienabilității, a prevăzut expres( ex. art. 13 din legea 213/1998).
Instanța reține că contractul de închiriere nr. 6517/04.05.2009 a fost legal încheiat. De altfel, părțile l-au și executat, pârâtul achitând chiria stabilită prin actul inițial, și l-au prelungit prin actele adiționale ulterioare. Prin ultimul act adițional, nr. 1781/30.01.2014, durata contractului de închiriere a fost prelungită până la 01.01.2015, chiria lunară pe anul 2014 fiind de 970,46 lei.
Începând cu luna mai 2014 pârâtul nu a mai achitat chiria și nici nu a notificat reclamantei intenția de denunțare unilaterală a contractului, potrivit art.17 din contract, concomitent cu predarea terenului ce a făcut obiectul convenției.
Deși prin acțiunea introdusă la data de 17.10.2014 reclamanta a solicitat rezilierea contractului pentru neîndeplinirea obligației de plată a chiriei, a revenit implicit asupra acestui petit, prin cererea ce face obiectul dos. nr._ conexat, solicitând executarea contractului prin plata chiriei aferente perioadei octombrie-decembrie 2014.
Deși Primăria S., prin Serviciul impozite și taxe locale, a emis titlu executoriu impotriva pârâtului I. C. T. pentru sumele reprezentând chirie și majorări, acest titlu a fost emis în lipsa unui titlu de creanță, fiind nul de drept, conform art. 141 art. 1 ind. 1din OG 92/2003. Așa cum s-a arătat mai sus, contractul de închiriere nr. 6517/04.05.2009 este supus Codului civil d la 1864 privind efectele sale, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 1798 din legea 287/2009, pentru a constitui titlu executoriu. Pe de altă parte, contractul a fost încheiat printr-un înscris sub semnătură privată și nu s-a făcut dovada înregistrării la organul fiscal.
Având în vedere dispozițiile art. 1429 cod civil de la 1864 și art. 4,6 din contractul părților, instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 4734,23 lei solicitată de reclamantă, reprezentând chirie pe perioada mai-septembrie 2014.
În ce privește majorările de întârziere, calculate de reclamantă la suma datorată până la 13.10.2014, în mod greșit au fost calculate începând cu luna ianuarie 2014. Astfel, chiria pe luna mai 2014 trebuia achitată până la data de 10.06.2014, întârzierea fiind de 125 zile iar majorarea de 363,92 lei=970,46 lei( chirie) x 125 zile x 0,3%. Calculând asemănător, majorarea pentru chiria aferentă lunii iunie este de 276,58 lei, iulie=186,32 lei, august=96,07 lei, septembrie=8,73 lei, în total 931,62 lei.
De asemenea, va obliga pârâtul la plata sumei de 2911,05 lei solicitată de reclamantă, reprezentând chirie pe perioada octombrie-decembrie 2014.
Și pentru această sumă, majorările au fost greșit calculate. Astfel, majorarea pentru neplata chiriei aferente lunii octombrie este de 183,41 lei= 970,46 lei ( chirie) x 63 zile( de la 10 noiembrie la 12.01.2015, cum s-a solicitat prin acțiune) x 0,3%, pentru luna noiembrie=96,07 lei, în total 279,48 lei.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel pârătul I. C. T. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de apel apelantul pârât a precizat că, instanța de fond trebuia sa observe însa ca, raportat la data la care contractul a fost încheiat, terenul se afla in folosința constructorului de la momentul la care acesta a edificat construcțiile.
F. MECAREX, a făcut investiții edificând construcțiile în cauza pe terenul pe care îl avea dat în folosința de stat.
Este de necontestat ca succesiunea evenimentelor a creat o situație juridica complexa si atipica, dar la momentul edificării lucrărilor de investiții de către fosta MECAREX, aceasta beneficia de un drept real de folosința atribuit de stat, ce era proprietarul terenului, pe calea unui act administrativ. Prin urmare, edificarea lucrărilor a avut un temei legal.
Interesul paratului este dat tocmai de situația în care dreptul de superficie îi este recunoscut de o persoana care nu era titulara dreptului de proprietate asupra terenului în cauza, insa il deținea si il folosea cu acordul proprietarului de drept.
Instanța de fond trebuia sa aprecieze ca I. C. a fost la rândul sau beneficiarul unui drept real de folosința asupra terenului pe care s-au edificat lucrările de investiții cu acordul titularului dreptului.
Constatând existenta dreptului de folosința al constructorului asupra terenului pe care s-au edificat construcțiile, prin acordul titularului dreptului, si anume al Statului Român, instanța de fond trebuia sa aprecieze ca paratul care a dobândit proprietatea construcțiilor a dobândit odată cu acestea si dreptul de superficie asupra acestui teren,în consecința, instanța de control, in baza argumentelor prezentate, poate aprecia cu privire la constatarea dreptului de superficie al paratului, mai ales ca aceasta nu schimba cu nimic situația fizica a acestui teren, construcția fiind edificata legal iar acest teren neputand fi eliberat in vederea atribuirii unei alte destinații.
Prin urmare, UAT S. era obligata ca, la data dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției de către paratul I. C. sa-i respecte acestuia dreptul de folosința al terenului ca proprietar al construcției, pe durata existentei construcției.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/1998 închirierea bunurilor proprietate publică a unităților administrativ teritoriale se aprobă prin hotărâre a consiliului local.
în continuare, art. 15 prevede imperativ că închirierea acestor bunuri se face numai prin licitație publică în condițiile legii.
Se observă că, in situația expresa a terenului in discuție este evidenta imposibilitatea atribuirii terenului altcuiva decât proprietarului construcției
Prin urmare, nici din acest punct de vedere, contractul supus controlului judiciar nu a fost încheiat cu respectarea condițiilor menționate mai sus, fapt ce atrage nulitatea absoluta a contractului de închiriere nr. 6517/04.05.2009.
S-a statuat in literatura și practica juridică de specialitate că, în prezent, dreptul de folosință împreună cu dreptul de proprietate asupra construcției trebuie calificat ca fiind un drept de superficie - dezmembrământ al dreptului de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.
In temeiul dispozițiilor Legii administrației publice locale nr. 215/2001, art. 21 alin. (1), unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu.
Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de inregistrare fiscala si ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, având capacitate juridica si putând fi reprezentate injustiție.
Sunt persoane juridice de drept public comunele, orașele, municipiile, județele (art. 19 din Legea nr. 215/2001), adică unitățile administrativ teritoriale.
Aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, anume primarii ori prefecții - art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 87 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă.
Chiar daca s-ar retine faptul ca terenul ce face obiectul contractului de închiriere este bun public ce face parte din patrimoniul orașului conform nr.HG nr.973/05.09. 2002, rezultă că acest contract de închiriere nr. 6517/04.05.2009 este lovit de nulitate absolută (art. 11 al.2 din Legea nr. 213/1998).
Nulitatea în speță este o nulitate absolută, totală și expresă și poate fi invocată de oricine are interes și nu poate fi acoperită prin confirmare. Nulitatea este o sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice editate pentru încheierea sa valabilă.
în aceste condiții, dat fiind caracterul de ordine publică al nulității prevăzute de art. 11 al.2 din legea menționată, primează principiul conform căruia nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine (civilă sau penală) sau imoralitate pentru a obține protecția unui drept.
De asemenea, in raport de dispozițiile art. 1246 Cod civil nulitatea actelor juridice ilicite impune desființarea lor retroactivă, urmând ca părțile să fie repuse în situația anterioară.
Instanța de fond a considerat, in mod greșit ca nu poate fi pusa in discuție dobândirea dreptului de superficie asupra terenului intrucat proprietatea publica este inalienabila, fiind o imposibilitate de a constitui cu privire la bunurile proprietate publica dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, invocând decizia nr. 790/1995 a Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.
Se poate observa ca Judecătoria S. s-a aflat in eroare atunci când a considerat terenul in suprafața de 119,18 m.p. ca făcând parte din domeniul public al statului, acesta fiind preluat abuziv si considerat a fi in domeniul privat al UAT S..
Cu privire la contractul de închiriere trebuie sa arătam faptul ca instanța de fond in mod eronat a considerat ca a fost încheiat legal, fara a justifica acesta afirmația, arătând doar ca părțile l-au si executat.
Prin motivele de apel apelantul pârât a solicitat admiterea apelului si modificarea in tot a sentinței civile nr.456/29.04.2015 pronunțata de Judecătoria S. in dosarul cu nr. de mai sus, impunându-se respingerea acțiunii promovate de UAT S..
In procedura prealabilă intimata a formulat întâmpinare U. A. T. A ORAȘULUI S. prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat cu menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
In întâmpinare intimata a precizat că instanța de fond a analizat întreaga documentație depusă de UAT S. cât și în baza apărărilor formulate de pârât, după administrarea întregului probatoriu, în mod temeinic și legal a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtul C. T. la plata sumelor aferente perioadei solicitate cu titlul de chirie restantă. Consideră că motivele de apel exced obiectului cauzei întrucât se invocă vicii ale contractului de închiriere, întrucât acest contract a fost însușit de ambele părți fără vreo eventuală constatare a clauzelor acestuia ( a produs efete juridice), iar în prezent invocarea vreunui viciu al acesteia este tardiv.
Apelul este nefondat pentru următoarele argumente.
În susținerea cererii de apel, apelantul a invocat două motive. Primul dintre acestea se referă la faptul că la momentul la care s-a încheiat contractul de închiriere între părți, pârâtul avea dreptul de folosință asupra terenului și cum era și proprietar al construcției edificate pe acest teren, este titularul unui drept de superficie potrivit art. 693 al. 3 din Codul civil.
Tribunalul reține că la data la care apelantul pârât a dobândit de la . construcției ce se află pe terenul în litigiu, 11.06.2004, terenul se afla în domeniul public al orașului S., conform HG nr.973/05.09. 2002.
Astfel cum rezultă din art. 136 al. 4 teza I din Constituție, preambulul primului alineat al art. 11 din Legea nr. 213/1998, art. 5 al. 2 din Legea nr. 18/1991, art. 1844 din Vechiul Cod civil și art. 120 al. 2 din Legea nr. 215/2001, dreptul de proprietate publică este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil. Caracterul inalienabil presupune că dreptul de proprietate publică nu numai că nu poate fi înstrăinat și dobândit prin mijloace de drept privat, dar nici nu poate fi dezmembrat pentru a se putea constitui un drept de superficie, singura excepție fiind dată de limitele normale de exercitare a dreptului în raporturile de vecinătate, respectiv existența unor servituți naturale sau legale care să fie compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile ( art. 13 din Legea nr. 213/1998).
Dreptul de proprietate asupra unui bun din domeniul public se exercită prin altul doar în modalitățile expres prevăzute de lege, respectiv prin darea în administrare, concesiune, folosință gratuită sau închiriere ( art. 12 din Legea nr. 213/1998), cum s-a întâmplat și în speță.
De altfel, nici în contractul de vânzare cumpărare nu se menționează de către vânzător că odată cu dreptul de proprietate asupra construcției s-ar înstrăina și vreun drept de folosință asupra terenului aferent, ci din contră, se arată că terenul nu face obiectul prezentului contract.
Declarația lichidatorului judiciar care a vândut în numele societății construcția, că terenul este liber de sarcini și nu a ieșit din circuitul civil, nu este opozabilă intimatei-reclamante ce nu a participat la încheierea actului, putând atrage, dacă este cazul, doar răspunderea contractuală.
Nu în ultimul rând, dispozițiile art. 693 al. 3 din Codul civil, invocate de apelantă nu sunt aplicabile speței, pe de o parte pentru că Legea de aplicare a Noului Cod civil prevede că nu se aplică drepturilor de superficie constituite anterior intrării în vigoare a codului, iar pe de altă parte ipoteza prevăzută de text, respectiv un singur proprietar asupra terenului și construcției nu se regăsește în speță, construcția aflându-se în proprietatea . terenul în proprietatea orașului S..
Al doilea motiv de apel se referă la nevalabilitatea actului pe care se întemeiază pretențiile reclamantei, contractul de închiriere nr. 6517/04.05.2009 este lovit de nulitate, conform art. 11 al. 2 din legea 213/1998, susține apelanta, care prevedea că bunurile din domeniul public pot fi închiriate numai prin licitație publică.
Este adevărat că prin HCL S. nr. 3/29.01.2009 s-a aprobat închirierea directă a suprafeței de 158,74 m.p. domeniu public către I. C. T., fără licitație publică, însă în cauză, pârâtul era chiar proprietarul construcției edificate anterior pe teren, situație în care scopul instituirii acestei proceduri nu își mai găsește rațiunea, devreme ce terenul nu putea să fie închiriat altei persoane.
Susținerea apelantei că prima instanță nu a motivat de ce a apreciat ca fiind legal încheiat contractul de închiriere nu poate fi primită, deoarece în considerentele sentinței apelate instanța a arătat că dacă art. 123 al. 3 din legea 215/2001 instituie dreptul de preemțiune al constructorului de bună credință la cumpărarea terenului aferent construcției, aflat în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale, prin excepție de la principiul vânzării prin licitație publică, cu atât mai mult se impune această excepție pentru efectuarea unui act de administrare, cum este contractul de închiriere.
Față de cele expuse, în temeiul art. 480 al. 1 din Codul de procedură civilă, va fi respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 456/29.04.2015 pronunțată de Judecătoria S..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul pârăt I. C. T., domiciliat în Dr. TR. S., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 456/29.04.2015 pronunțată de Judecătoria S.,intimată fiind U. A. T. A ORAȘULUI S., cu sediul în S., ., jud. M., reprezentată prin primar B. Sîmion, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2015.
Președinte, C. E. C. | Judecător, V. N. | |
Grefier, L. I. |
CC/LI/4 ex.
Data 18.11.2015
Jud.fond.Foculecu A.
Confiodențial cod.op.2626
| ← Abţinerea întregii instanţe. Sentința nr. 1363/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1425/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
