Contestaţie la executare. Decizia nr. 144/2013. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 144/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 2797/308/2012/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 144

Ședința publică de la 21 Februarie 2013

Completul compus din:

Președinte C. M.

Judecător E. O.

Judecător R. I.

Grefier C. S.

Pe rol judecarea recursului declarat de contestatorul S. M. Sighișoara cu sediul în Sighișoara, ..40, jud.M. împotriva Încheierii civile pronunțată de Judecătoria Sighișoara la data de 07.12.2012 în dosarul nr._ 12.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentei, dl.avocat P. T. S., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată întocmit proces-verbal privind modificarea componenței completului de judecată în sensul că doamna judecător I. O. care nu mai figurează la Secția Civilă a Tribunalului M. a fost înlocuită cu domnul judecător R. I. care figurează pe planificarea de permanență a instanței de azi, 21 februarie 2013.

Se depune de către dl.avocat P. T. S. împuternicire avocațială de reprezentare în instanță a intereselor recurentei contestatoare.

Se constată depusă la dosar, prin registratura instanței la data de 20 februarie 2013, din partea intimatei, întâmpinare, în trei exemplare, un exemplar se înmânează reprezentantului recurentei.

Reprezentantul recurentei arată că nu solicită amânarea cauzei în vederea studierii întâmpinării.

Nemaifiind cereri de formulat în cauză, instanța declară încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei contestatoare solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea încheierii pronunțate la 7 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara și a se constata suspendarea de drept a executării din dosarul execuțional al B. Kenosz A. Z., pentru motivele expuse de larg în declarația de recurs. Solicită instanței a avea în vedere dispozițiile OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, executarea silită pornită în dosarul execuțional fiind suspendată de drept.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 7.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosar nr._ 12 s-a respins cererea contestatorului Spitalului M. Sighișoara formulată în contradictoriu cu intimata P. S. C. având ca obiect constatarea intervenirii suspendării de drept a executării silite pornită în dosarul execuțional 182/2012 al B. Kenosy A. Z..

S-a reținut de prima instanță că prin ..2009 pronunțată de Tribunalul M.-Secția civilă în dosarul_ irevocabilă prin decizia 1706/R/11.11.2009 a curții de Apel Tg. M.-Secția civilă s-a admis acțiunea formulată de reclamanta P. S. C. in contradictoriu cu pârâtul S. M. Sighișoara și, in consecință, s-au anulat deciziile nr. 28/1.04.2009 și 33/29.04.2009 emise de pârât, s-a dispus reintegrarea reclamantei în postul deținut anterior emiterii deciziilor mai susmenționate, a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a drepturilor salariale de care aceasta a fost lipsit începând cu data de 1.05.2009 și până la data reintegrării efective pe postul deținut anterior și la 800 lei cheltuieli de judecată.

P. S. C. a formulat cerere de executare silită formându-se dosarul execuțional 182/2012.

Prin încheierea nr. 719/C/18.10.2012 a Judecătoriei Sighisoara pronunțată în dosarul_ s-a admis cererea creditoarei P. S. C., înaintată instanței prin intermediul B. Kenosy A. Z. și, in consecință s-a încuviințat la cererea creditoarei împotriva debitorului S. M. Sighișoara, executarea silită, pentru debitele rezultate în baza și conform titlului execuțional reprezentat de ..2009 a Tribunalului M.-Secția civilă, ca și pentru cheltuieli de executare probate.

La 2.11.2012 B. Kenosy A. a emis somație împotriva debitorului în sensul că este obligat să achite suma de_,48 lei, din care_,78 lei creanță și 1631,70 lei cheltuieli de executare, sume ce vor fi actualizate la data plății, în termen de o zi de la pornirea, lăsarea sau afișare somației. Somația a fost comunicată debitorului la data de 6.11.2012.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 71/2009 plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) in anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) in anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) in anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. A.. 2 al aceluiași articol prevede că în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Prima instanță a constat că titlul executoriu reprezentat de ..2009 a Tribunalului M. nu face obiectul OUG 71/2009, întrucât acest act normativ se referă la hotărâri judecătorești privind restanțele salariale neacordate potrivit legii, și nu ca urmare a reintegrării în funcție.

Pentru considerentele ce preced instanța a respins cererea contestatorului având ca obiect constatarea intervenirii suspendării de drept a executării silite pornită în dosarul execuțional 182/2010 al B. Kenosy A. Z..

Împotriva respectivei încheieri a formulat recurs S. M. Sighișoara, care a solicitat modificarea în tot a încheierii atacate și admiterea cererii privind constarea suspendării de drept a executării silite. S-a susținut că este întemeiată cererea de suspendare a executării silite în baza art.1 alin.2 din OUG nr.71/2009 aprobată prin Legea nr.230/2011. S-a susținut că cererea de executare intră sub incidența prevederilor care se referă la plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar devenite executorii până la 31.12.2011.

Instanța de recurs examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor expuse în declarația de recurs și văzând și dispozițiile art. 304 1 și 304 C.pr.civ., reține următoarele:

La 21.11.2012 s-a înregistrat sub nr._ 12 contestația la executare formulată de contestatorul S. M. Sighisoara în contradictoriu cu intimata P. S. C., in cadrul căreia s-a solicitat să se constate intervenită suspendarea de drept a executării silite pornită în dosarul execuțional nr. 182/12.10.2012 al B. Kenosy A. Z..

În motivarea cererii s-a susținut că solicitarea privind constatarea suspendării de drept a executării silite pornită în dosarul de executare 182/12.10.2012 al B. Kenosy A. Z.-Sighisoara, se întemeiază pe prev. exprese si imperative ale art. 1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar aprobată cu modificări prin L. nr. 230/2011, potrivit cărora „ în cursul termenului prevăzut la alin 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.

Executarea silită a fost pornită in dosarul de executare nr. 182/12.10.2012 in baza titlului executoriu reprezentat de ..06.2009 pronunțată de Tribunalul M. devenită executorie la data de 9.02.2011. cu privire la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie își are temeiul juridic în prev. art. 376 alin 1 C.pr.civ.

Sentința civilă nr. 836/11.06.2009 a rămas definitivă la data de 11.06.2009 și a devenit irevocabilă la data de 11.11.2009 prin respingerea recursului in baza Deciziei nr. 1706/R/11.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel M., aceasta a devenit executorie prin investirea cu formulă executorie la data de 9.02.2011,

Instanța de recurs reține că prin Sentința civilă nr. 836/11.06.2009 a rămas definitivă la data de 11.06.2009 s-a dispus plata către creditoare a drepturilor salariale ca urmare a anulării unor decizii de concediere.

Conform art.1 din OUG nr. 71/2009 sub incidența acestui act normativ sunt plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Or în cauza care a făcut obiectul dosarului soluționat prin Sentința civilă nr. 836/11.06.2009 obiectul principal l-a constituit anularea unor decizii de concediere iar acordarea drepturilor salariale este consecința anulării ca nelegale a respectivelor decizii.

Prin urmare în mod corect a apreciat prima instanță că actul normativ se referă la hotărâri judecătorești privind restanțele și drepturile salariale neacordate potrivit legii, și nu ca urmare a reintegrării în funcție.

Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul S. M. Sighișoara cu sediul în Sighișoara, ..40, jud.M. împotriva Încheierii civile pronunțată de Judecătoria Sighișoara la data de 07.12.2012 în dosarul nr._ 12.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 21 februarie 2013.

Președinte,

C. M.

Judecător,

E. O.

Judecător,

R. I.

Grefier,

C. S.

Red.R.I./28.02.2013

Tehnored.C.S./04.03.2013

4 pag/ 2 ex.

Jud.fond D.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 144/2013. Tribunalul MUREŞ