Pretenţii. Decizia nr. 133/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 133/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 968/320/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 133
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul constituit din:
Președinte E. O.
Judecător M. M.
Grefier C. S.
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamantul G. G. domiciliat în com.Crăciunești, ..124, jud.M. împotriva Sentinței civile nr.8800 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelantului reclamant G. G. dl.avocat C. M., lipsă fiind apelantul și reprezentanții legali ai intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se depune de către dl.avocat C. M. împuternicire avocațială de reprezentare în instanță a intereselor apelantului reclamant precum și chitanța prin care face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,6 lei.
Instanța constată că apelul a fost declarat în termen și motivat prin declarația de apel, fiind legal timbrat u suma de 4 lei și timbru judiciar de 0,6 lei.
Se constată depusă la dosar, prin registratura instanței la data de 22 mai 2013, din partea intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice M., întâmpinare, în două exemplare.
Nemaifiind cereri în probațiune de formulat în cauză, instanța în temeiul art.150 Cod procedură civilă încheie faza procedurii probatorii și acordă cuvântul asupra apelului:
Reprezentantul apelantului reclamant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, în temeiul art.297 alin.1 teza II Cod procedură civilă anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Susține motivele de apel astfel cum au fost formulate înscris în cuprinsul apelului. Solicită a se avea în vedere faptul că în anul 1945, când a fost emis titlul de împrumut, legea nu prevedea în privința dreptului de a cere restituirea nici un fel de termen de prescripție și nici nu declara astfel de acțiune ca fiind imprescriptibilă. În această situație, potrivit Codului civil din 1924 în vigoare la acel moment, potrivit vechiului cod civil și actualului, era aplicabilă prescripția de 30 de ani, pentru astfel de acțiuni și de asemenea, potrivit codului din 1924 și potrivit art.1890 din codul civil următor, anterior celui în vigoare astăzi, prescripțiile începute sub imperiul legii vechi trebuiau să rămână supuse prevederilor acelor legi. În această situație, la momentul la care S. R. a introdus cele două acte normative în temeiul cărora prima instanță a admis excepția prescripției erau începute dar nu erau împlinite, soluția de admitere a excepției prescripției a fost greșită. Solicită pe cale de consecință, admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8800 din 28 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Târgu M., a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, fiind respinsă astfel cererea formulată de reclamantul G. G. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice M..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 1 mai 1947 a fost promulgată Legea nr. 142 pentru amortizarea datoriei publice interne, publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 1 mai 1947, act normativ ce face referire inclusiv la titlurile rentelor datoriei publice menționate.
A mai reținut prima instanță că, potrivit art. 3 al actului normativ indicat, plata titlurilor amortizate prin efectul acestei legi începe din ziua de 1 mai 1947, dată la care sumele reprezentând valoarea integrală a titlurilor la dispoziția deținătorilor pot fi încasate în termen de două luni, contra prezentării titlurilor.
Sumele corespunzătoare titlurilor neîncasate până la 1 iulie 1947 s-au vărsat într-un fond la Casa de Depuneri. În conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 124/1948, pentru deblocarea fondului și plata titlurilor de rente amortizate prin Legea nr. 142/1997 și pentru chemarea la plată a rentelor perpetue emise de stat, care a fost publicat în Monitorul Oficial din iulie 1948, sumele corespunzătoare titlurilor neîncasate până la 15 august 1947, pot fi încasate în termen de un an de la data emiterii decretului, contra prezentării titlurilor la ghișeele plătitoare.
Conform prevederilor art. 2 alin. 2 din Decretul nr. 124/1948, prin derogare de la orice dispozițiuni legale contrarii, titlurile neprezentate la plata înlăuntrul acestui termen s-au prescris, iar sumele corespunzătoare au fost făcute venituri la Trezoreria Statului.
Constatând că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 27.01.2012, iar suma corespunzătoare titlului de valoare menționat nu a fost încasată de către reclamant în termenul legal, prima instanță a reținut că dreptul de a cere restituirea acesteia s-a prescris.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul G. G., solicitând „anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea soluționării pe fond”.
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a apreciat că hotărârea primei instanțe este criticabilă prin raportare la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Reluând susținerile potrivit cărora Legea nr. 142/1947 și Decretul nr. 124/1948, reprezintă o gravă atingere adusă titularilor acestor titluri, fiind o intruziune în sfera raporturilor juridice de drept privat, aceste acte normative schimbând regulile jocului și modificând în mod unilateral condițiile din prospectul de emisiune, apelantul a mai precizat că:
- la data de 5 aprilie 1945 – data încheierii contractului de împrumut, termenul de prescripție era de 30 de ani;
- cele două acte normative anterior enumerate au introdus în mod abuziv termenul de prescripție de 1 an și au intrat în vigoare la un moment la care termenul inițial de prescripție de 30 de ani era început și nu era împlinit;
- începând cu anul 1947 și până în prezent, Codul civil, sub toate formele sale prevedea că prescripțiile sunt supuse legislației sub imperiul cărora au început. Prin urmare, în cauză este aplicabilă prescripția de 30 de ani;
- în opinia apelantului, termenul de 30 de ani începe să curgă doar de la data de 1 ianuarie 1990, până la acea dată termenul de prescripție fiind suspendat, „astfel cum au dispus în mod constant instanțele de judecată ale statului român, datorită faptului că puterea politică aparținea regimului comunist, autorul actelor normative fraudatoare la adresa ordinii de drept și a drepturilor noastre”.
În sprijinul celor susținute, apelantul a invocat sentința civilă nr. 18.404/17 decembrie 2001 pronunțată de Judecătoria C..
Prin întimpinarea comunicată (f. 8 - 10), intimatul S. R. – prin Ministerul finanțelor Publice, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
Procedând la examinarea apelului declarat, prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 295 – 296 Cod procedură civilă, pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare, tribunalul apreciază că acesta nu este întemeiat:
Având în vedere principiul potrivit căruia „lex speciali derogat generali”, nu pot fi primite susținerile referitoare la aplicabilitatea în cauză a termenului de prescripție de 30 de ani. Astfel, după cum a reținut și prima instanță, în condițiile în care prin art. 2 din Decretul 124/1948 a fost instituit termenul de un an pentru încasarea sumelor corespunzătoare titlurilor neîncasate până la data de 15 august 1947, la data de 27.01.2012, dreptul reclamantului de a cere restituirea sumei menționate în Titlul provizoriu nr._ era prescris.
Chiar acceptând susținerile referitoare la întreruperea termenului de prescripție și reținând că prescripția a început să curgă la data de 01 ianuarie 1990, când a fost înlăturat regimul comunist în România, tribunalul constată că termenul de prescripție este împlinit și prin raportare la această dată, apelantul neindicând motivele ce l-au împiedicat a acționa ulterior datei de 01 ianuarie 1990.
Referitor la caracterul așa zis abuziv al actelor normative incidente în cauză, instanța arată că, în condițiile în care aceste acte nu au fost declarate neconstituționale, excede rolului său analiza acestui caracter.
În acest context, apar ca neîntemeiate și susținerile referitoare la faptul că „termenul prevăzut în cele două acte normative abuzive, abrogate de altfel implicit ca urmare a reinstaurării ordinii de drept, după decembrie 1989, nu este aplicabil în speță și nu ne este opozabil”.
De asemenea, contrar susținerilor apelantului, în cauză nu poate fi reținută similaritate cu situația de fapt reținută în considerentele sentinței civile nr. 18.404/17.12.2001 pronunțată de Judecătoria C.. După cum se arată în cuprinsul cererii de apel, Judecătoria C. a reținut că la data de 15.08.1947 – data până la care puteau fi încasate titlurile „autorul reclamanților aflându-se în închisoare, așa cum s-a dovedit cu martorul audiat”.
Deși raportul juridic de drept material excede domeniului de aplicare în timp a CEDO, instanța apreciază că reglementările introduse prin Legea 142/1947 și Decretul lege 124/1948 se circumscriu în marja conferită statului prin art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 de a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
Față de cele anterior expuse, având în vedere că motivele invocate în declarația de apel nu sunt întemeiate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge prezentul apel, conform dispozitivului.
Având în vedere și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, prin raportare la soluția adoptată, instanță va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de reclamantul G. G. domiciliat în com.Crăciunești, ..124, jud.M. împotriva Sentinței civile nr.8800 din 28 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Târgu M..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 13 Iunie 2013
Președinte, E. O. fiind plecat în concediu de odihnă semnează judecător delegat V. O. | Judecător, M. M. fiind plecată în concediu de odihnă semnează judecător delegat V. O. | |
Grefier, C. S. fiind plecată în concediu de odihnă semnează prim-grefier C. S. |
Red./Tehnored./E.O.
Listat/S.D./06.08.2013/5 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 308/2013. Tribunalul MUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 595/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
