Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 454/2013. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 454/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 4162/102/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ (Număr în format vechi 5146/2012)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 454/2013

Ședința publică din data de 12 februarie 2013

Completul compus din:

Președinte: A. B.

Grefier: S. D.

Cu participarea Ministerului Public reprezentat prin d-nul procuror F. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul M..

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta C. I. cu domiciliul în Târgu-M., ., ., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta C., lipsă fiind reprezentantul legal al pârâtului Ministerul Finanțelor Publice..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 30 ianuarie 2013, din partea D.G.F.P. M. în numele pârâtului, întâmpinare cu respectarea formalității multiplului exemplar și prin care solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul din Târgu-M., .. 1-3, jud. M.. De asemenea, se constată încheiat de grefierul de ședință proces-verbal privind efectuarea verificărilor în conformitate cu prevederile art. 95 alin. 1 ind. 1 din Hotărârea nr. 387/2005 a C.S.M..

Instanța, înmânează un exemplar din întâmpinare, reclamantei. Totodată, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Reclamanta arată că lasă la aprecierea instanței.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței admiterea excepției.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

TRIBUNALUL,

P. cererea înregistrată la data de 8 mai 2012 la Tribunalul M., formulată de reclamanta C. I. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, s-a cerut instanței pronunțarea unei hotărâri prin care:

- să se constate caracterul politic al măsurii prizonieratului și a deportării în URSS, în perioada 18.12.1944 – 20.09.1948, a socrului său, C. I. ;

- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin măsura suportată de socrul său;

- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale cauzate prin măsura suportată de socrul său;

În motivarea cererii formulate reclamanta a arătat că socrul său a fost luat prizonier și deportat în fosta U.R.S.S. în perioada 18.12.1944 – 20.09.1948, măsură prin care i s-au adus grave prejudicii materiale și morale.

În drept s-au invocat prevederile art. 4, alin. 4 și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009.

S-a depus la dosarul cauzei copia actului de identitate a reclamantei, copii ale actelor de stare civilă, copia livretului militar al socrului reclamantei.

Direcția Generală a Finanțelor Publice M., în numele Ministerului Finanțelor Publice, a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a arătat că prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Finanțelor Publice și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1, lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale. În considerentele hotărârii s-a arătat că după anul 1989 statul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la repararea pagubelor pricinuite de suferințele cauzate de regimul comunist anterior adoptând reglementări în acest sens. S-a apreciat că nu poate exista o „obligație morală” a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Analizând actele normative incidente în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice, art. 4 din Decretul nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 221/2009, ambele cu aceeași finalitate. Considerațiile din expunerea de motive la Legea nr. 221/2009, potrivit cărora pot exista situații în care măsuri reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de Decretul nr. 118/1990 să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist nu pot constitui baza instituirii unei noi norme juridice, cu scop identic celui prevăzut de Decretul nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată, prestații lunare sau o sumă globală. De asemenea prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume de cel al dreptății și al echității. S-a concluzionat astfel că acordarea de despăgubiri pentru daune morale suferite de foștii deținuți politici contravine legii fundamentale a României.

Analizând în prealabil, potrivit art. 137 Cod de procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale active, invocată din oficiu, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.

Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la ..”. În cauză reclamanta este nora persoanei despre care se afirmă că a suferit măsuri administrative cu caracter politic, numitul C. I., decedat la data de 29 iunie 2011.

Se constată astfel că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite să exercite acțiunea în constatarea caracterului politic al măsurii administrative și acordarea de despăgubiri.

Urmează astfel să se admită excepția invocată și să se respingă acțiunea exercitată, în baza art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și în consecință:

Respinge acțiunea civilă exercitată C. I. cu domiciliul în Târgu-M., ., ., împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 12 februarie 2013.

Președinte,

A. B.

Grefier,

S. D.

Red./Tehnored./A.B./5 ex./07.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 454/2013. Tribunalul MUREŞ