Rezoluţiune contract. Decizia nr. 901/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 901/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 1223/289/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 901/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte M. M.
Judecător C. S.
Judecător A. A.-B.
Grefier M. T.
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta F. I., cu domiciliul procesual ales în Ideciu de Jos, nr.43, jud.M. împotriva sentinței civile nr. 398/28.03.2013 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 24 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța a amâna pronunțarea hotărârii pentru data de 31 octombrie 2013 și apoi pentru termenul de azi.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3987 28 martie 2013 pronunțată de judecătoria Reghin în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta F. I. în contradictoriu cu pârâții C. D. și C. M. G., fiind dispusă obligarea reclamantei la plata către pârâți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea introductivă s-a solicitat în cauză rezoluțiunea judiciară a contractului de întreținere autentificat sub nr. 1162 din data de 13.06.2005, de BNPA Tăran V. & E. C. F. din Toplița, așa cum a fost rectificat prin Încheierea de rectificare nr. 3165 din data de 11.07.2005 emisă de același birou notarial cu consecința repunerii părților în situația anterioară inclusiv în ceea ce privește înscrierile în cartea funciară, ca și obligarea pârâților la plata în favoarea reclamantei a sumei de 7.859,99 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea prestațiilor neexecutate în natură de către pârâți, aferente perioadei 17.04.2009 – 17.04.2012; cu cheltuieli de judecată.
Din probele administrate în cauză, s-a constatat de către instanță că între părți s-a încheiat la data de 13.06.2005 contractul autentic de întreținere nr. 1162/2005 (rectificat ulterior prin încheierea de rectificare nr. 3165/11.07.2005) prin care pârâții s-au obligat să asigure reclamantei întreținerea pentru tot restul vieții. Potrivit aceluiași contract, în schimbul întreținerii, pârâții au primit cu titlul de drept de proprietate casa de locuit situată în ., jud. M., cota de ½ din suprafața totală de 27.091 mp teren, de sub A - 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, înscris în CF Stânceni nr. 1029, top 2473/1, 2771, 2857, 2905, 2858/1, 2896/1, 2773/1/1 (minus suprafața de 800 mp de teren) înstrăinată în favoarea lui T. A.) și suprafața de 10.088 mp teren din aceeași carte funciară și aceleași numere topo și cota de 15/168 parte din imobilul înscris în C.F. nr. 972 Stânceni de sub A+1-4, nr.top.1048/1, 1048/2, 2764/2, 2765/1, 2766/2, 2036/1, 2937/1 pășune, arabil și fâneață în suprafață totală de 33.090 mp.
Instanța a arătat că principala obligație asumată de pârâți prin contract a fost de a asigura reclamantei întreținere pe tot restul vieții, asigurându-i alimente, îmbrăcăminte, spațiu de locuit, încălzire și iluminat în spațiul de locuit, asistență medicală de specialitate și medicamente în caz de boală, iar la decesul acesteia o vor înmormânta potrivit obiceiurilor locale; de asemeni, s-a constatat că reclamanta și-a menținut un drept de uzufruct viager asupra unei camere a construcției, conform încheierii de rectificare la contractul autentic de întreținere.
Față de motivul invocat de reclamantă în cererea introductivă, respectiv faptul că pârâții nu și-au mai îndeplinit obligațiile asumate prin convenție, instanța a concluzionat că acțiunea dedusă judecății nu este dovedită.
Din probele administrate în cauză a reieșit că reclamanta a beneficiat de un trai corespunzător, neducând lipsă de alimente, îmbrăcăminte, încălzire, iluminat sau spațiu de locuit, deși acestea nu au fost asigurate de către pârâți. De altfel, din interogatoriile luate celor doi pârâți coroborate cu declarațiile martorilor U. Z. D. și F. A. a reieșit că reclamanta a fost cea care în fapt a refuzat întreținerea.
Chiar dacă din declarațiile martorilor propuși spre a fi audiați în cauză de către reclamantă a reieșit că pârâții nu i-au mai acordat întreținere reclamantei, s-a dovedit în cauză că acest fapt s-a datorat refuzului reclamantei a mai primii întreținerea.
Instanța a mai arătat în același sens că, pe parcursul desfășurării procesului reclamanta a manifestat o atitudine ostilă față de pârâți, iar din analiza sentinței civile nr. 1820 din 07.10.2010 ( prin care anterior a fost soluționată o altă cerere vizând reziliere contratului de întreținere ) a rezultat că reclamanta este cea care le-a solicitat pârâților să părăsească imobilul în cauză și nu mai dorește să beneficieze de întreținerea acestora.
În consecință, instanța a concluzionat că pârâții nu au vreo culpă în executarea contractului de întreținere, aceștia fiind de bună credință și fiind în imposibilitate de a-și respecta obligațiile asumate prin contract din cauza reclamantei, astfel că s-a dispus respingerea acțiunii.
În cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta F. I., solicitând admitere recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii principale, în ceea ce privește rezilierea contractului de întreținere, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată prin memoriul de recurs că, contrar celor reieșite din probele administrate – respectiv că în fapt pârâții nu au mai prestat întreținere reclamantei recurente, în mod greșit a concluzionat instanța de fond că reclamanta recurentă este cea care a refuzat în mod constant să primească întreținere.
Se arată în această privință că, chiar pârâții au recunoscut la interogatoriu că în anul 2008 nu au mai prestat întreținere, astfel că declarațiile martorilor propuși spre a fi audiați în cauză de către pârâți nu sunt concludente. Martora U. Z.-R. a declarat că pârâții au prestat întreținere reclamantei inclusiv în intervalul 2008-2012, ceea ce contravine chiar recunoașterii pârâților, iar declarația martorei referitoare la faptul că recurenta ține întotdeauna poarta încuiată nu sunt reale.
Mai arată recurenta că se impune cenzurarea declarației martorei F. A., întrucât faptele relatate de aceasta s-au petrecut după momentul la care acțiunea se afla pe rol.
Recurenta arată că instanța de fond nu a avut în vedere susținerile și probele administrare de către reclamantă, probe prin care s-a dovedit că reclamanta este ajutată de alte persoane la treburile gospodărești și plătește pentru aceste servicii.
În fine, reclamanta mai arătat că, este o persoană în vârstă,care are nevoie de îngrijiri și de peste cinci ani nu i-a mai fost prestată întreținere, în timp de pârâții s-au îmbogățit fără a se achita de obligațiile asumate.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9, art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă.
Intimații au solicita prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată prin întâmpinare că din probele administrate în cauză a reieși cu prisosință că nu intimații sunt culpabil în ceea ce privește neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de întreținere, ci reclamanta recurentă,care a refuzat să primească întreținerea.
În ceea ce privește probele administrate în cauză, se susține că, declarația martorei T. V. se impunea fi înlăturată, întrucât acesta a fost declarațiile eronate în ceea ce privește cabinetul medicului de familie la care a susținut că ar fi transportat-o pe reclamantă.
Ulterior, reclamanta a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a arătat modul în care s-au derulat relațiile dintre părți. Astfel, recurenta a arătat că, anterior încheierii contractului de întreținere, intimații pârâții s-au comportat foarte bine în ceea ce o priește, dar că ulterior, aceste s-au deteriora ca urmare a decizie pârâtei intimate de a se angaja – decizie la care reclamant s-a opus vehement, întrucât în temeiul contractului de întreținere prin a apreciat că se impunea ca pârâta să stea permanent la domiciliul.
Recurenta susține că după acest moment pârâții intimați au început să îi vorbească urât, ea fiind nevoită să-și procure singură cele necesare, să achite facturile, impozitul.
Recurenta susține că nu este de rea credință, chiar dorește ca intimații să-și dovedească întreținerea, iar faptul că aceasta închide poarta cu lanțul nu pot constitui un impediment în prestarea întreținerii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor expuse prin întâmpinare și având în vedere prevederile art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:.
Sancțiunea rezilierii unui contract de întreținere, ca de altfel a oricărui contract, presupune existența unei culpe în neexecutarea clauzelor contractuale.
Reclamanta recurentă în cauză a invocat neexecutarea de către pârâți a obligației de întreținere pe care acești și-au asumat-o prin autentificat sub nr. 1162 din data de 13.06.2005, de BNPA Tăran V. & E. C. F. din Toplița, așa cum a fost rectificat prin Încheierea de rectificare nr. 3165 din data de 11.07.2005.
În cauză, după cum și instanța de fond a reținut, s-a dovedit faptul că pârâții nu au mai prestat întreținere de către pârâții intimați,însă esențial în soluționarea cauzei este stabilirea culpei în neexecutare acestei obligații.
La interogatori cu le-a fost luat, pârâții intimați au precizat că și după respingerea primei cereri a reclamantei de reziliere a contractului de întreținere au încercat să reia acordare prestațiilor, însă reclamanta a fost cea care a refuzat să primească alimentele pe care aceștia le aduceau, le-a refuzat accesul în imobil pentru ca aceștia să poată face curățenie, să o ducă la mediul de familie sau să le înmâneze facturile pentru a avea posibilitatea să le achite (cu excepția facturilor pentru energie eclectică).
În cauză au fost administrate probe testimoniale, instanța de fond concluzionând în mod corect că martorii propuși de reclamantă spre a fi audiați în cauză au confirmat că acestei nu i se mai prestează întreținere, însă, declarațiile acestora nu au fost relevante în ceea ce privește culpa pârâților în acest sens.
Sub acest aspect, având în vedere precedentul litigiu purtat între părți, așa cum s-a reținut prin hotărârile judecătorești pronunțate, tribunalul constată că încă din anul 2008 reclamanta a fost cea care le-a solicitat pârâților să părăsească imobilul și că nu mai dorește să beneficieze de întreținerea asigurată de aceștia (sentința civilă nr. 1820/07.10.2010 a Judecătoriei Reghin și decizia civilă nr. 649/20.06.2011a Tribunalului M.).
Ori,această concluzie,a fost coroborată de către instanța de fond cu declarațiile martorilor audiați în cauză,martori care au relatat că pârâții au intenționat să continue a presta întreținerea; astfel, martora U. Z. R. a arătat că îi vedea pe pârâți cam de două trei ori pe lună ducând alimente la reclamantă, martora afirmând că i-a văzut personal făcând acest lucru, iar martora F. A. a confirmat aceste susțineri. Este adevărat că în declarația martorei U. se face referire la faptul că doar din vara anului 2013 nu s-a mai acceptat de către reclamantă ajutor din partea pârâților,însă această consemnare apare mai degrabă o eroare materială a redactării declarației,în contextul în care în restul declarației martora face în mod constant referire la anul 2008 ca fiind anul din care reclamanta a încuiat poarta și nu a mai permis accesul. În ceea ce privește declarația martorei F. A., chiar dacă acesta relatează un incident din vara anului 2012 (deci după ce prezentul litigiu se afla pe rol), incident la care a fost de față, starea de fapt relatată este concludentă în cea ce privește atitudinea reclamantei față de pârâții intimați.
Referitor la probele testimonial administrate în cauză la solicitarea reclamantei,după cum mai sus s-a arătat, tribunalul apreciază că acestea sunt concludente în ceea ce privește faptul că, din anul 2008 pârâții nu i-au mai prestat întreținerea reclamantei, însă nu prezintă aceeași concludență în ceea privește culpa în neexecutarea obligației contractuale. Martorii au relatat că au ajutat-o pe reclamantă la treburile gospodărești, și de asemenea că nu i-a întâlnit în imobil pe pârâți (lucru evident câte vreme reclamanta a fost cea care le-a cerut să părăsească locuința). În ceea ce-l privește pe martorul M. V. M., este evident că acesta a relata chestiunile pe care le-a constatat în ocaziile în care o vizita pe reclamantă și pe care le cunoștea din spusele reclamantei; martorul T. A. M. a afirmat în fața instanței de fond că nu i-a văzut niciodată pe pârâți să o viziteze pe reclamantă (dar aceste declarații sunt infirmate de celelalte probe administrate ). Pe de altă parte, nu poate fi apreciată ca fiind concludentă nici declarația martorei T. V., cea care a susținut că se deplasează la reclamantă două-trei zile pe săptămână pentru a o ajuta, în contextul în care această martoră susține că este singura care o ajută, ceea ce contravine celorlalte declarații. Astfel, așa cum a arăat martorul Trușa, un alt vecin a ajutor la înlăturare zăpezii din curte, și nu T. V. – așa cum aceasta a afirmat ; această martoră a mai arătat că nu i-a văzut niciodată pe pârâți la locuința reclamantei, dar știa că de situația acesteia se mai interesează telefonic nepoții ei – deși martorul M. a arătat că o vizita pe reclamantă, chiar și iarna, de 2-3 ori pe lună.
Interesant însă cu privire la declarația martorei este faptul că, la momentul la care a arătat că a cunoscut-o pe reclamantă, aceasta din urmă i-ar fi spus că pârâții, imediat după ce s-a încheiat contractul de întreținere, ar fi refuzat să-i presteze întreținerea, supunându-i duce la azil.
Ori, după cum chiar reclamanta a arătat, relațiile dinte părți s-au deteriorat ulterior, odată cu momentul la care pârâta și-a manifestat dorința de a se angaja, astfel că, afirmațiile făcute față de martoră denotă atitudinea de rea credință pe care reclamanta o are față de pârâți, chestiune care, coroborată cu toate celelalte probe administrate, impune concluzia că aceasta este cea care, dorind rezilierea contractului de întreținere încearcă a stabili o culpă a pârâților în neexecutarea clauzelor contractuale.
Instanța de fond, în mod corect a concluzionat că în cauză nu s-a făcut dovada unei culpe a pârâților, de natura a atrage rezilierea contractului, procedând la respingerea cererii reclamantei.
Pentru toate motivele mai sus arătate, apreciind că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în baza prevederilor art. 312 alin.1 cod de procedură civilă,tribunalul urmează a dispune respingerea recursului.
Recurenta fiind în culpă procesuală,în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, urmează a fi obligată la plata sumei d 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de F. I., cu domiciliul procesual ales în Ideciu de Jos, nr.43, jud.M., împotriva sentinței civile nr 398 din 28.03.2013 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
Obligă recurenta să plătească intimaților suma de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.11.2013.
Președinte, M. M. | Judecător, C. S. | Judecător, A. A.-B. |
Grefier, M. T. |
Red./Thred:M.M./06.02.2014
M.T./2 ex./07.02.2014
Jud.fodn:L. G.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 454/2013.... → |
|---|
