Partaj judiciar. Decizia nr. 290/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 290/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 1013/308/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 290/2013
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte V. S.
Judecător A. A.-B.
Grefier G. O.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul reclamant P. C., domiciliat în S. de P., ., jud.M. împotriva sentinței civile nr. 609/09.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ și a apelului declarat de apelanta D. E., domiciliată în S. de P., ..28, jud.M. împotriva aceleiași hotărâri.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07 noiembrie 2013 când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 14 noiembrie 2012, apoi pentru data de 21 noiembrie 2013, iar apoi pentru data de azi, 28 noiembrie 2013, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta cale de atac.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 609 din 09.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosar nr._, această instanță a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere nr. 2 din acțiunea introductivă, invocată din oficiu și referitor la reluarea de către fiecare dintre părți a numelui purtat anterior căsătoriei, a respins excepțiile nulității cererii de chemare în judecată și nelegalei timbrări a acțiunii invocate de către pârâtă și a admis în parte acțiunea civilă precizată a reclamantului P. C. în contradictoriu cu pârâta D. E. astfel:
A constatat că părțile au dobândit cu contribuție comună și egală, în timpul căsătoriei, un drept de creanță constând din contravaloarea edificatelor realizate la imobilele din S. de P., .. 28 și . A, așa cum sunt enumerate și evaluate în cuprinsul raportului de expertiză tehnică specialitatea construcții civile, întocmit de către expert tehnic judiciar M. K., aflat la filele 167 – 190 din dosar, cu completarea de la filele 212 – 217 din dosar și care fac parte integrantă din prezenta, în valoare de 170.880 lei, iar în urma partajării acestui bun comun prin atribuirea acestuia pârâtei a dispus obligarea pârâtei la plata unei sulte de 50.000 lei către reclamant.
De asemenea, pârâta a fost obligată la 4458 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamant.
A fost respinsă în rest acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul instanței la data de 8 aprilie 2010, reclamantul P. D. C. a chemat în judecată pârâta P. D. E., solicitând partajarea bunurilor dobândite de către reclamant, în timpul căsătoriei cu pârâta, masa partajabilă fiind compusă din renovarea întregii case, refacerea complet a bucătăriei vechi din lemn, situată în spatele casei și construirea uneia noi din cărămidă, la același imobil fiind amenajat și un salon de coafură care a funcționat mai mulți ani, inclusiv în prezent, toate la imobilul din S. de P., .. 28, jud M., precum și dintr-o casă nou edificată, cu o suprafață de 290 mp, aflată în stadiul de finalizare „ în roșu”, situată în S. de P., . A, jud M., pe un teren proprietatea părinților pârâtei. S-au mai efectuat mențiuni de către reclamant în cuprinsul acțiunii referitoare la acordul său privind reluarea de către părți a numelor avute anterior căsătoriei, respectiv acela de D. pentru „pârât” și de P. pentru „reclamantă”, în cadrul acestui petit efectuându-se mențiuni eronate cu privire la calitățile părților deținute în prezenta cauză, afirmându-se de către reclamant, în partea finală a părții petitorii din acțiune, că nu este de acord cu suportarea cheltuielilor de judecată aferente pricinii.
În considerentele acțiunii s-a învederat de către reclamant că a lucrat în Ungaria, pentru a asigura un trai decent pentru el și „reclamantă”, aducând venituri însemnate în familie, care au fost investite în casa părinților „reclamantei”, unde a fost amenajat și un salon de coafură, iar toate economiile realizate în aceste împrejurări au fost folosite pentru investițiile realizate la cele două imobile descrise în partea petitorie a acțiunii. La imobilul proprietatea părinților pârâtei, se impunea renovarea acestuia în întregime, fiind refăcută complet bucătăria de lemn din spatele casei, mai precis construindu-se o bucătărie nouă din cărămidă în același imobil din S. de P., .. 28, amenajându-se și un salon de coafură, folosit de către pârâtă și în prezent. S-a mai susținut de către reclamant că, întrucât părinții pârâtei au consimțit să pună la dispoziție un teren, situat în S. de P., . A, părțile au început că edifice împreună o casă de locuit, în prezent la stadiul „în roșu”, cu o suprafață construită de 290 mp, acest imobil având electricitate, fântână în curte, o cabană de week-end, gard de beton pe stâlpi de beton cu plasă de sârmă, toate aceste lucrări fiind demarate în anul 2000, ultima lucrare - casa nouă, fiind edificată în anul 2007, însă, cum după anul 2007 au debutat problemele în căsnicie, treptat reclamantul afirmă că nu a mai investit atât de mulți bani ca înainte, fiind vorba de martie 2009, însă până la această dată menționată, în considerente, reclamantul susține că trimitea aproximativ 3000 lei RON pe lună pârâtei, astfel că nu poate accepta ca întreaga sa muncă încorporată în aceste lucrări, mai ales că susține că a muncit și efectiv la cele două case când se afla în țară, să fie apreciată derizoriu la suma de 10.000 lei RON pe care i-a oferit-o pârâta, în condițiile în care pretențiile sale se ridică la suma de 25.000 Euro, reclamantul susținând că îi revine cel puțin cota de ½ parte din valoarea de piață a investiților.
De către pârâtă, prin reprezentat convențional – avocat ales, s-a depus întâmpinare, la data de 13.05.2010 (fila 16 din dosar), solicitându-se anularea acțiunii reclamantului ca insuficient timbrată în cazul în care acesta nu va timbra cererea la valoarea pretențiilor formulate, pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În data de 9 iunie 2010 s-au depus de către reclamant precizare de acțiune și răspuns la întâmpinare, prin care s-a arătat că sub aspectul petitului 2 din acțiune este de acord cu excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu motivarea că acesta a fost inserat din eroare în cuprinsul acțiunii de partaj, iar în privința primului capăt de cerere din acțiune s-a învederat că valoarea totală a pretențiilor pe care le solicită în contradictoriu cu pârâta, este de 50.000 lei . prin răspunsul la întâmpinare s-a arătat că înțelege să diminueze pretențiile din acțiunea introductivă, de la 25.000 Euro, la 50.000 lei, în raport de posibilitățile sale financiare în susținerea prezentei cauze și de evoluția prețurilor imobilelor pe piața liberă, la suma precizată menționând că o să se efectueze și timbrajul, punându-se și concluzii de respingere a excepției nelegalei timbrări a acțiunii invocată de către pârâtă prin întâmpinare. Sub aspectul pretinsei neconformări de către reclamant la exigențele art. 112 Cod procedură civilă invocată de asemenea de către pârâtă, s-a solicitat să se aibă în vedere că în cuprinsul acțiunii s-a arătat care au fost investițiile realizate la imobilul părinților pârâtei, din S. de P. nr. 28, astfel că nu se poate susține cu temei că reclamantul nu ar fi indicat obiectul litigiului, aceeași fiind situația și în cazul imobilului din S. de P., . A. S-au negat afirmațiile pârâtei privind împrejurarea că reclamantul nu a participat și contribuit financiar la investițiile realizate la cele două imobile, motivându-se că există probe suficiente privind faptul că reclamantul nu a fost un „întreținut” al familiei pârâtei, ci că a câștigat și adus bani acasă, care au fost investiți în cele două imobile, iar aserțiunile pârâtei privind folosirea banilor câștigați în alte scopuri decât pentru familie de către reclamant au fost calificate ca fiind neadevărate și chiar jignitoare, susținând că deține înscrisuri privind sumele de bani pe care le-a trimis familiei, ca și recunoașterile scrise ale părinților pârâtei cu privire la investiții. S-a concluzionat că, deși pârâta nu neagă în totalitate că reclamantul a contribuit la realizarea investițiilor, încearcă să le minimalizeze astfel ca acestea să echivaleze cu derizoriul (filele 20-21 din dosar).
Instanța de fond a reținut că părțile din cauză au avut calitatea de soți, iar prin . 2009 pronunțată în Dosar_ al Judecătoriei Sighișoara s-a declarat desfăcută prin acordul soților căsătoria părților încheiată și înregistrată sub nr. 27 / 23 decembrie 2000 în S. de P. și s-a dispus revenirea reclamantei Poncracz D. E. la numele purtat anterior căsătoriei, acela de D., iar a pârâtului P. D. C., la numele anterior de P., această sentință devenind irevocabilă la data pronunțării ei.
La termenul de judecată în ședința publică din data de 13 mai 2010 s-a invocat din oficiu excepția inadmisibilității capătului nr. 2 din acțiunea introductivă prin care s-a solicitat, chiar dacă într-o formulare ambiguă și improprie, ca instanța să dispună cu privire la numele din căsătorie al părților din prezenta cauză, iar această excepție s-a unit cu fondul, conform celor consemnate cu cuprinsul încheierii pronunțate în ședința publică din data de 30 septembrie 2010. Excepția apare ca fiind întemeiată în raport de prev. art 40 al. 3 Codul familiei, întrucât chestiunea numelui se soluționează la pronunțarea divorțului, după cum s-a și dispus prin ..2009 a Judecătoriei Sighișoara, astfel că de la data pronunțării acestei hotărâri reclamantul a reluat numele de P., iar pârâta pe aceea de D., după cum s-a dispus efectuarea îndreptării necesare și în citativ în raport de efectele puterii de lucru judecat al .>
Cu privire la excepțiile nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa elementelor prevăzute de art. 112 Cod procedură civilă și pentru nelegala timbrare a acesteia, instanța, față de motivarea reținută cu privire la prima excepție în considerentele încheierii de ședință din 30 septembrie 2010 și vânzând că prin chitanța de la fila 28 din dosar reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar așa cum s-au stabilit în sarcina sa de către instanță, urmează să dispună respingerea și a acestor excepții.
Referitor la fondul litigiului dedus judecății, s-au reținut următoarele:
Fapt necontestat în cauză, după încheierea căsătoriei, părțile au locuit și s-au gospodărit împreună cu părinții pârâtei la imobilul din S. de P., .. 28.
În timpul cuprins dintre data încheierii căsătoriei și cea a divorțului părților din prezenta cauză, la imobilul de pe .. 28 s-au efectuat următoarele lucrări: 1. - amenajarea unui salon de coafură în anul 2005, lucrările constând din montarea a două uși de intrare în salonul de coafură, realizarea pardoselii de gresie în antreu și salon, placarea peretelui din jurul spălătorului, gletuirea pereților și a tavanului, realizarea zugrăvelilor lavabile în antreu și salon, montarea a două ferestre noi cu tâmplărie PVC și geam termopan, crearea unui gol de ușă pentru asigurarea accesului din antreu în salon, realizarea instalației de apă-canal interior aferent salonului, realizarea încălzirii centrale care asigură încălzire și pentru întreaga casă și montarea a două chiuvete; 2.- alte amenajări interioare la casa de locuit au constat din: montare ușă de intrare nouă, creare gol de ușă la camera nr. 6, unde s-a montat o ușă folosită, izolarea termică exterioară a unei porțiuni din casă, schimbarea jgheaburilor și burlanelor casei ( numai la fațada principală și fațada laterală stânga); 3.- extinderea casei vechi cu o bucătărie și un WC, realizându-se instalațiile de apă-canal, instalații electrice și de gaz aferente; 4.- realizarea unei terase acoperite în fața bucătăriei și a WC –ului: 5.- realizarea încălzirii centrale în întreaga clădire (salon de coafură și casă de locuit), conform constatărilor realizate de către expertul tehnic judiciar M. K. și aflate la filele 169- 170 din dosar în cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit, acestea fiind evaluate la 13.405 lei (fila 214 din dosar ) De asemenea pe terenul din S. de P., . S de asemenea fapt necontestat, acesta găsindu-se în proprietatea părinților pârâtei, după cum s-a învederat și de către reclamant în cuprinsul acțiunii, s-au realizat, în perioada anilor 2006 – 2007 următoarele edificate: casă de locuit, casă de vacanță, puț și împrejmuire, valoarea totală de circulație a acestora fiind de 157.475 lei (fila 217 din dosar).
În practica judiciară s-a statuat în mod constat că investițiile efectuate de către soți în timpul căsătoriei lor, în forma edificatelor, renovărilor la imobilele proprietatea părinților unuia dintre ei, nasc în favoarea soților un drept de creanță care constituie bun comun, în înțelesul art.30 Codul familiei, iar aceste drepturi patrimoniale, evaluabile în bani, pot și trebuie să facă obiectul împărțelii între soți, potrivit art. 36 Codul familiei, aplicabile conform art 3,5 din L 71 / 2011, această chestiune fiind de altfel pusă în discuția părților conform celor consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din 30.09.2010 (filele 29-30 din dosar).
Avându-se în vedere că în cauză nu s-au formulat cerere reconvențională prin care să se solicite stabilirea unor drepturi proprii asupra acestor bunuri și nici vreo cerere de intervenție din partea părinților pârâtei prin care să solicite să se constate și cuantifice drepturi proprii în contradictoriu cu foștii soți, instanța va reține caracterul de bun comun al dreptului de creanță rezultat din edificarea construcțiilor precizate în acțiune, descrise și evaluate în raportul de expertiză.
Probațiunea administrată conduce spre concluzia că în timpul căsătoriei lor soții au avut un aport comun și egal la dobândirea acestor bunuri, reclamantul prestând muncă în străinătate și efectuând chiar un împrumut în perioada realizării acestor construcții (filele 35,37 din dosar), iar martorii P. M., K. A., Szekely Juliana și K. C. (filele 57,58,69,95 din dosar) au relatat despre sumele câștigate de către reclamant și destinația acestora, fiind folosite pentru investițiile la cele două imobile. Nici declarațiile martorilor Gyurky I. I. ( fila 56 din dosar), M. M. (fila 66 din dosar, V. I. (fila 67 din dosar) și M. R. (fila 68 din dosar), nu contrazic caracterul de bun comun al investițiilor și cota de contribuție egală la dobândirea dreptului de creanță, ci prin declarațiile lor au tins să declare despre fapte și împrejurări legate de bunurile deținute în proprietate și de activitățile părinților pârâtei, cu a căror judecată instanța nu a fost investită, astfel că valoarea probatorie a acestora este limitată, ca și a înscrisurilor de la filele 79-85, 104-105 din dosar, fiind apreciată doar în raport de obiectul cererii deduse judecății, conform art. 129 al. 6 Cod procedură civilă, ținând seama și de apărările pârâtei care, nedovedindu-se că au o legătură intrinsecă, directă cu obiectul pricinii, nu sunt apte să aducă modificări stării de fapt constatate de către instanță în temeiul probațiunii analizate coroborat.
Nici prin răspunsul la interogatoriu al pârâtei nu se conturează altă stare de fapt, decât negarea sub aspectul cotei de contribuție a reclamantului la dobândirea bunurilor, ceea ce însă nu corespunde realității rezultate din probe.
Circumscrierea instanței la obiectul pricinii impune limitarea acesteia la bunurile și valoarea indicată de către reclamant, aceea de 50.000 lei, cu toate că valoarea totală a creanței bun comun, așa cum a rezultat din evaluarea pe care instanța o apreciază, în raport de criteriile obiective și științifice utilizate de expert, ca fiind reală cu atât mai mult cu cât, deși au existat obiecțiuni din partea pârâtei, la acestea s-a răspuns punctual și motivat de către expert (filele 212 – 217 din dosar), astfel că acestea vor fi reținute ca atare de către instanță, este mai mare, respectiv este de 157.475 lei + 13.405 lei, din care reclamantului conform cotei sale de contribuție, îi revine 50 %, întrucât pârâta rămâne pe mai departe cu atributele posesiei și folosinței investițiilor.
Considerentele care preced, justifică soluția admiterii în parte a acțiunii reclamantului, pârâta aflată în culpă procesuală fiind obligată, în baza art. 274, 276 Cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată constând din ½ parte din contravaloarea decontului expertizei tehnice și a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 2058 lei (2616 lei +1500 lei: 2) la care se adaugă onorariul avocațial de 2400 lei (fila 228 din dosar), în total pârâta urmând să fie obligată la plata sumei de 4458 lei cu acest titlu, către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți, calea de atac fiind exercitată și motivată în termenele legale.
Apelantul P. C. a solicitat admiterea apelului propriu și schimbarea în parte a hotărârii în sensul obligării pârâtei intimate la plata sultei în cuantum de ½ parte din valoarea stabilită prin cele două expertize efectuate în cauză, adică ½ din suma de_ lei, respectiv suma de_ lei, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii și cu obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată din apel.
În motivarea acestui apel s-a susținut că se critică modul în care prin hotărâre s-a limitat valoarea creanței reclamantului, care a fost limitată la suma de_ lei, valoare indicată la debutul acțiunii de partaj, în condițiile în care momentul la care a fost apreciată valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este îndepărtată față de momentul stabilirii acestei valori, iar pe de altă parte pentru că prin concluzii orale s-a solicitat în primă instanță cuantumul în lei al cotei de ½ parte din valoarea stabilită prin expertize. Instanța de fond avea posibilitatea de a stabili completarea taxei de timbru pentru diferența de valoare ori de a da în debit partea cu suma reprezentând această diferență, în vederea pronunțării cu privire la valoarea stabilită în cursul procesului, apelantul solicitând a fi stabilită valoarea creanței sale în mod corect, la suma de_ lei.
Apelanta D. E. a solicitat admiterea apelului propriu și anularea în tot a hotărârii atacate, cu rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii reclamantului, cu obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată.
În primul rând apelanta a invocat nepronunțarea primei instanțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, care echivalează cu nedezlegarea unui mijloc de apărare, care era hotărâtor pentru soluția dată, Prin nesoluționarea excepției au fost prejudiciate drepturile și interesele legitime ale părților dar și cele ale terților debitori ai dreptului personal de creanță al reclamantului, transformat în bun comun al părților în proces. Cum instanța de control judiciar nu se poate pronunța prima dată sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive fără a-i răpi părții dreptul la calea de atac și la un proces echitabil, s-a cerut aplicarea prevederilor referitoare la anularea hotărârii și trimiterea ei în rejudecare.
În al doilea rând apelanta a susținut că prima instanță s-a pronunțat extra petita, întrucât nu a fost sesizată cu un capăt de cerere în constatare și nici cu un capăt de cerere în partajarea unui drept de creanță al foștilor soți asupra unor debitori comuni.
În al treilea rând s-a susținut că hotărârea este lovită de nulitate în temeiul art. 105 alin. 2 și art. 85 cod procedură civilă, dreptul de creanță trebuind a fi stabilit în contradictoriu cu debitorii comuni ai soților, în caz contrar aceștia fiind privați de dreptul de a se apăra de pretențiile reclamantului, impunându-se restabilirea legalității sub acest aspect.
Pe de altă parte, dreptul de creanță este relativ și opozabil numai debitorului față de care acesta a fost constituit, conferind titularului un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului, dar nu conferă un drept de urmărire și nici un drept de preferință. Dreptul de creanță al foștilor soți împotriva unui pretind debitor comun nu constituie bun comun care poate fi partajabil și nici nu transferă riscul creditului comun numai în patrimoniul unuia din soți sau convertirea acestui drept în obligația unuia dintre soți de a-l recupera integral, astfel cum a stabilit prima instanță. În acest sens au fost invocate prevederile art. 29 și 36 cod familiei, creanțele negarantate ale soților față de terți neintrând în categoria bunurilor mobile, iar potrivit art. 472 și 474 cod civil aplicabil, creanțele de tipul celei ce formează obiectul cererii reclamantului nu constituie bunuri mobile și în consecință nu poate constitui bun comun.
În ceea ce privește stabilirea dreptului de creanță al intimatului la ½ parte din valoarea de piață a proprietății părinților, apelanta a susținut că acesta este nelegală și peste probele administrate în cauză, criticând respingerea obiecțiunilor sale la expertiză.
Ambele părți au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelului advers.
Analizând hotărârea atacată în raport de motivele de apel invocate și de prevederile art. 292 – 295 cod procedură civilă tribunalul constată următoarele:
- Apelul reclamantului nu este întemeiat.
Pentru a ajunge la această concluzie instanța de control judiciar are în vedere faptul că reclamantul a sesizat instanța cu o cerere având ca obiect partajarea bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei, iar la data de 09.06.2010, acesta a fixat cadrul procesual la suma de_ lei, menținând această valoare pe tot cursul judecății în primă instanță. Sub acest aspect, instanța de fond nu putea acorda mai mult decât s-a cerut sub aspect valoric pentru că s-ar fi adus atingere principiului disponibilității, fiind obligatorie pronunțarea exclusiv cu privire la obiectul cererii deduse judecății și în limitele investirii instanței. Pe de altă parte, o majorare a pretențiilor după închiderea dezbaterilor în prima fază procesuală este sancționată cu neluarea în considerare, instanța neavând obligația de a repune cauza pe rol, pentru că nu se poate substitui părții, care are alegerea de a-și promova cum consideră de cuviință drepturile procesuale, sens în care își putea majora pretențiile odată cu luarea la cunoștință a evaluării făcute de expert. De asemenea, în raport de prevederile art. 294 alin. 1 cod procedură civilă, o majorare a pretențiilor în faza de apel este inadmisibilă, neputând fi analizată direct în calea de atac.
Chiar dacă majorarea pretențiilor nu se califică procedural ca o precizare de acțiune ci are caracterul unei majorări a câtimii obiectului cererii, încadrându-se în prevederile art. 132 alin. 2 pct. 2 cod procedură civilă, se apreciază că în lipsa unei declarații a reclamantului verbale ori scrise în sensul că își majorează valoarea la care solicită să se constate creanța cu privire la investiții la aceea stabilită în cadrul expertizei de specialitate, instanța de fond era obligată să analizeze cererea în limita sumei de_ lei.
Având în vedere argumentele expuse, potrivit art. 296 cod procedură civilă apelul reclamantului P. C. va fi respins ca neîntemeiat.
II. Apelul pârâtei D. E. este întemeiat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art.30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale acestora. În temeiul acestor prevederi, un bun devine comun al soților în măsura în care este dobândit de oricare dintre aceștia în timpul căsătoriei.
În cauză reclamantul pretinde că a efectuat împreună cu pârâta în timpul căsătoriei lor investiții la imobilul din loc. S. de P. nr. 28, jud. M., proprietatea părinților pârâtei, iar acest aspect nu a fost contestat, pârâta recunoscând efectuarea investițiilor însă într-un cuantum diferit și diminuat față de cel solicitat de reclamant. Instanța de fond a observat în mod corect că investițiile efectuate de către soți în timpul căsătoriei sub forma edificatelor, renovărilor la imobilele proprietatea părinților unuia dintre ei, nasc în favoarea soților un drept de creanță care constituie bun comun, în înțelesul art. 30 Codul familiei, iar aceste drepturi patrimoniale, evaluabile în bani, pot să facă obiectul împărțelii, potrivit art 36 Codul familiei, omițând însă a avea în vedere faptul că dreptul de creanță astfel constituit are natura unui drept personal și nu real. Astfel, suma stabilită cu titlu de creanță în favoarea reclamantului nu poate fi opusă pârâtei întrucât aceasta nu are calitate de debitoare a reclamantului. Această calitate o au însă proprietarii imobilului la care s-au adus îmbunătățiri de către foștii soți, care sânt, după cum rezultă din susținerile ambelor părți coroborate cu extrasul CF nr._ S. de P., numiții D. E. și D. A., părinții pârâtei. În condițiile în care aceștia nu au fost chemați în judecată, o stabilire a sporului de valoare adus de reclamant împreună cu reclamanta în timpul căsătoriei ar duce atingere dreptului terților proprietari de a se apăra în proces și de a-și susține apărările având în vedere că acest spor teoretic afectează valoarea proprietății lor. În opinia acestei instanțe însă cel mai puternic argument este acela că prin această judecată s-ar crea un raport obligațional între creditorii creanței constituită de valoarea investițiilor la imobil și proprietarii imobilului care nu au participat la judecată, ceea ce nu poate fi permis. Din aceste motive se apreciază că deși nu se contestă efectuarea investițiilor, stabilirea lor valorică și constituirea prin hotărâre a unui drept de creanță în favoarea părților nu poate fi făcută decât prin participarea în judecată a proprietarilor imobilului. În condițiile în care reclamantul a uzat de beneficiile principiului disponibilității și a înțeles să se judece doar cu pârâta D. E., instanța de apel nu-l poate obliga să modifice cadrul procesual ales, iar o trimitere în rejudecare cu scopul extinderii acestuia nu se poate efectua pentru că ar conduce la încălcarea acestui principiu precum și a celui de imparțialitate în soluționarea cererii. Judecătorul este obligat a se pronunța exclusiv cu privire la obiectul cererii și în limitele determinate de partea reclamantă astfel încât sub acest aspect cererea reclamantului va fi respinsă. În ceea ce privește invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive de către pârâtă și nesoluționarea acesteia de către instanța de fond, din analiza tuturor înscrisurilor depuse la dosar nu reiese că aceasta a fost invocată ca atare, cu toate că argumentele invocate în cuprinsul întâmpinării puteau conduce la concluzia că se susține lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, însă aceste argumente se constituie în apărări care vizează fondul cererii, prin urmare nelegalitatea hotărârii sub acest aspect nu poate fi reținută în apel.
Sub aspectul soluționării cererii referitoare la ridicarea unei case de locuit în S. de P. ., jud. M., instanța are în vedere că la dosar a fost depus un contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1803/2007 la BNP C. O. ( fila 104 dosar fond) și un extras CF nr._ S. de P. ( fila 118 dosar fond) din care reiese că părțile au dobândit în proprietate terenul intravilan în suprafață de 2600 mp pe .. Pe de altă parte, în cererea de chemare în judecată, reclamantul a susținut că părinții reclamantei le-au pus părților la dispoziție un teren la adresa de mai sus, pe care acestea au ridicat o construcție nouă, iar din toate precizările aduse ulterior în prima fază procesuală a rezultat că reclamantul a solicitat să se constate edificarea construcției și partajarea bunului comun constituit de valoarea creanței și nu partajul imobilului teren proprietatea părților și a construcțiilor neevidențiate CF. Sub acest aspect instanța de control judiciar a analizat în ce măsură rolul activ al judecătorului fondului, care trebuia să lămurească această contradicție între înscrisuri și cererile reclamantului, a avut un rol precumpănitor în lămurirea cauzei, raportat la principiul disponibilității care trebuie să guverneze procesul. Instanța de apel a constatat astfel că reclamantul a avut prilejul lămurii cererilor sale, insistând în numeroasele note de ședință depuse în primă instanță sub aspectul obligării pârâtei la plata sultei constituită din valoarea edificatelor construite pe terenul părinților pârâtei. În consecință, având în vedere că stabilirea unui drept de creanță ( impropriu denumit sultă de către reclamant), cu privire la construcțiile edificate pe un teren care constituie proprietatea tabulară a părților este inadmisibilă în raport de faptul că părțile pot solicita partajul, instanța urmează să respingă și acest capăt al cererii reclamantului.
Potrivit celor de mai sus, în temeiul art. 296 cod procedură civilă, apelul pârâtei va fi admis iar hotărârea va fi schimbată în parte în sensul respingerii integrale a cererii reclamantului, cu eliminarea dispoziției de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și păstrarea restului dispozițiilor și care nu sânt contrarii prezentei.
În temeiul art. 274 alin. 1 cod procedură civilă, reclamantul intimat P. C. va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, dovedit prin chitanța nr. 28 din 10.10.2013 ( fila 58 dosar apel), în favoarea pârâtei apelante D. E..
Întrucât pentru prima fază procesuală pârâta nu a dovedit avansarea unor sume cu titlu de cheltuieli de judecată, acestea nu vor fi acordate.
Având în vedere că prin încheierea camerei de consiliu din 26.09.2013 instanța a dispus acordarea ajutorului public judiciar în favoarea apelantei D. E., constând din scutirea acesteia de la plata taxei de timbru de 1309,5 lei, stabilită în apel, în raport de dispozițiile art. 18 din OUG nr. 51/2008 intimatul P. C. va fi obligat la plata acestei sume cu titlu de taxă timbru în favoarea statului român.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul P. C., domiciliat în S. de P., ., jud.M. împotriva sentinței civile nr. 609/09.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
Admite apelul declarat de pârâta D. E., domiciliată în S. de P., ..28, jud.M. împotriva aceleiași hotărâri.
Schimbă în parte hotărârea atacată în sensul respingerii integrale a acțiunii precizate de reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâta D. E..
Elimină din hotărâre dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate și care nu sunt contrar prezentei.
Obligă reclamantul la plata cheltuitelor de judecată din apel, în sumă de 1.000 lei, în favoarea pârâtei apelante.
Obligă reclamantul P. C. la plata sumei de 1309,5 lei, reprezentând scutire de la plata taxei de timbru dispuse prin încheierea din 26.09.2013 în favoarea apelantei D. E., către statul român.
Fără cheltuieli de judecată în favoarea apelantei D. E. pentru prima fază procesuală.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședința publică azi, 28.11.2013.
Președinte, V. S. | Judecător, A. A.-B. | |
Grefier, G. O. |
Red SV/Teh GO
Predat 24.02.2014/ ex 4jud fond L. M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 945/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1939/2013.... → |
|---|
