Pretenţii. Decizia nr. 232/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 232/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 8599/211/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 9334/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 232/2013
Ședința publică de la 12 Martie 2013
Completul constituit din:
Președinte M. B.-I.
Judecător C. B. B.
Judecător A. T.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul O. N. C., cu domiciliul procesual ales în Voluntari, ., jud.Ilfov, împotriva sentinței civile nr.1714/26.01.2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ – strămutare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 26 februarie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța a amânat pronunțarea pentru termenul din 5 martie 2013 și apoi pentru termenul de azi.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1714 pronunțată la data de 26 ianuarie 2012 de către Judecătoria Cluj-N. s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la sumele de 3000 lei, 1632,62 lei, 1000 lei, 2975 lei, 2420 lei, 4154,74 lei, 2082,5 lei solicitate ce titlu de cheltuieli de judecată și au fost respinse aceste pretenții ca fiind prescrise, s-a respins cererea având ca obiect plata de către pârâtă a sumelor de 3570 lei,_ lei,_ lei, 1190 lei, 3570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată formulate de reclamantul O. N. C. în contradictoriu cu pârâta .>
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamantul înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj și strămutat la Tribunalul M. prin încheierea civilă nr. 5242 din 12.09.2012 a ÎCCJ, prin declarația de recurs solicitându-se modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost dedusă judecății.
În motivare a arătat că este neîntemeiată susținerea instanței de fond potrivit cu care termenul de prescripție de trei ani curge de la data rămânerii definitive a hotărârii și nu de la data rămânerii irevocabile a acesteia, literatura de specialitate fiind împărțită în această materie, existând și puncte de vedere potrivit cărora termenul de prescripție curge de la data rămânerii irevocabile. În susținerea acestui punct de vedere prezintă o . situații ipotetice din care s-ar desprinde concluzia că este necesar ca hotărârea să fie irevocabilă pentru a curge termenul de prescripție. În privința sumelor de 3570 și_ lei reprezentând onorarii de succes arată că actele adiționale cu privire la acestea au fost încheiate anterior pronunțării hotărârii irevocabile, motiv pentru care nu se poate reține cauza imorală a acestora, fiind incidente și prevederile art. 2 din contractul cadru din statutul profesiei de avocat. În privința sumelor de_ lei, 1190 lei și 3570 lei arată că în mod incorect reține instanța de fond că nu s-a făcut dovada plăților, din ordinele de paltă aflate la dosar rezultând că s-a plătit mai mult decât sumele indicate, dar acest lucru nu înseamnă că nu au fost plătite.
În drept a indicat prevederile art. 299 și următoarele din C. pr. civ.
Pârâta intimată a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că soluția primei instanțe este temeinică și legală, excepția prescripției dreptului material la acțiune fiind soluționată în mod corect prin prisma prevederilor art. 1,3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, art. 405, art. 299 și urm., art. 300, art. 376 alin. 1, art. 377 C.pr. civ., iar onorariile de succes reprezintă cheltuieli voluntare și voluptuarii care nu se pot reține în sarcina părții ce a pierdut procesul lipsindu-le caracterul necesar și rezonabil. Mai arată că înscrisurile de la dosar nu susțin efectuarea plăților sumelor de_ lei, 1190 lei și 3570 lei, sumele achitate prin ordinele de plată depuse de către reclamant nu au legătură cu obiectul prezentei cauze.
Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Prima critică adusă de recurent hotărârii atacate ce vizează modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune în privința unei părți a pretențiilor solicitate sub aspectul momentului de care începe să curgă termenul de prescripție este apreciată de către tribunal ca nefondată.
Astfel, art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prevede că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar din prevederile art. 376 și art. 377 C. pr. civ. rezultă că în cazul hotărârilor judecătorești în momentul în care rămân definitive pot fi puse în executare. Din interpretarea per a contrario a art. 300 din C. pr. civ. reiese că recursul nu suspendă executarea hotărârii în alte cazuri decât cele menționate expres de textul de lege. De asemenea, art. 274 C. pr. civ. prevede că partea carte cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Prin urmare, în lipsa vreunei prevederi legale care să temporizeze introducerea cererii de chemare în judecată pentru a se obține obligarea celui căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, solicitarea acestora putând fi făcută chiar odată cu introducerea acțiunii principale, nu se poate aprecia că începutul termenului de prescripție ar fi doar la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești.
În ceea ce privește ipotezele prezentate de către recurent în cererea de recurs, tribunalul arată că nu se opun curgerii termenului de prescripție de la data rămânerii definitive a hotărârii ca regulă generală. Astfel trebuie avut în vedere că nu dispozițiile legale menționate mai sus se opun posibilității de solicitare a cheltuielilor de judecată de la momentul rămânerii definitive a hotărârii, ci împrejurarea că la acest moment nu exista pentru reclamant dreptul la acordarea lor, pârâtul nefiind căzut în pretențiile sale, în schimb o eventuală cerere în acest sens a pârâtului ar fi fost admisibilă. În ceea ce privește împrejurarea că în instanța de recurs se desființează hotărârea definitivă, nici această ipoteză nu este aptă a împiedica solicitarea cheltuielilor de judecată, deoarece devin incidente prevederile art. 311 C. pr. civ., putându-se solicita restituirea plăților efectuate în temeiului hotărârii casate.
Nefondată este și critica referitoare la modul de soluționare a pretențiilor solicitate cu titlu de onorariu de succes, relevant fiind caracterul acestuia voluptuar, în sensul că tinde la recompensarea apărătorului părții pentru rezultatul obținut, fără a fi prețul muncii prestate în desfășurarea litigiului, doar acesta din urmă putând a fi pus în sarcina părții ce a pierdut procesul.
În privința criticilor aduse soluției de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata sumelor de_ lei, 1190 lei și 3570 lei, tribunalul le apreciază ca fiind nefondate.
Pentru a fi apte să conducă la admiterea cererii, mijloacele de probă trebuie să conducă la reținerea împrejurării că aceste cheltuieli au fost efectuate chiar în litigiile care le-au generat. În lipsa dovedirii acestei condiții de cauzalitate între prejudiciul cauzat și fapta generatoare de prejudiciu, nu se poate reține răspunderea civilă delictuală a pârâtei conform art. 998-999 C. civ. coroborat cu art. 274 C. pr. civ. Or, din verificarea înscrisurilor depuse de către reclamant ca mijloace de probă nu rezultă că sumele menționate în ordinele de plată au fost generate de litigiile în care parte căzută în pretenții a fost pârâta intimată.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 C. pr. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul O. N. C. împotriva sentinței civile nr.1714/26.01.2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ .
În temeiul art. 274 C. pr. civ. va obliga recurentul la plata către intimată a sumei de 1.200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial potrivit înscrisurilor de la fila 26-27.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de către reclamantul O. N. C., cu domiciliul procesual ales în Voluntari, ., jud.Ilfov, împotriva sentinței civile nr.1714/26.01.2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ .
Obligă recurentul la plata către intimată a sumei de 1.200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 martie 2013.
Președinte, M. B.-I. | Judecător, C. B. B. | Judecător, A. T. |
Grefier, M. T. |
Red./Tehnored.AT/2ex./19.04.2013.
Jud. fond: Iascu V..
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 357/2013. Tribunalul MUREŞ | Legea 10/2001. Sentința nr. 589/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
