Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 46/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 46/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 46/2015
Ședința publică de la 05 Februarie 2015
Completul constituit din:
Președinte M. L.
Judecător P. M.
Grefier C. M. P.
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul H. LUKACSY A., cu domiciliul în Tg. M., ., ., împotriva Sentinței civile nr. 3253 din 1 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă d-na avocat A. M. în substituirea d-nei avocat F. I. S. în calitate de reprezentantă a apelantului, lipsă fiind reprezentantul legal al instituției intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta apelantului depune la dosarul cauzei delegație de substituire.
Potrivit art. 482 și 219 Cod procedură civilă instanța procedează la efectuarea verificărilor privind prezența părților și îndeplinirea procedurii de citare cu părțile.
Potrivit art. 131 coroborat cu prev. art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța verificând din oficiu competența stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, apelul declarat în cauză fiind formulat în termenul legal prevăzut de Codul de procedură civilă, motivat și timbrat corespunzător în cuantumul stabilit de instanță.
Potrivit art. 238 Cod procedură civilă instanța estimează durata cercetării procesului la 1 lună.
În baza art. 390 Cod procedură civilă, reprezentanta apelantei arată că nu mai formulează alte cereri în probațiune.
Nemaifiind alte cereri în probațiune, în baza prevederilor art. 244 Cod procedură civilă instanța declară terminată faza cercetării procesului și în temeiul art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile în fond și acordă cuvântul reprezentantei apelantului asupra apelului declarat în cauză.
Aceasta solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii astfel cum fost formulată, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul declarației de apel. Solicită cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile în fond și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3253 din 01 iulie 2014 a Judecătoriei Tîrgu-M. pronunțată în dosar_ a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul H. Lukacsy A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M..
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că activitatea polițiștilor care la data de 16.07.2013, în jurul orelor 21,30 l-au oprit pe reclamant și l-au testat cu aparatul etilotest stabilindu-se că acesta avea o alcoolemie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, nu se circumscrie unei fapte ilicite deoarece agenții de poliție au acționat cu respectarea prevederilor legale.
Prima instanță a mai reținut că în cauză nu există un prejudiciu întrucât reclamantului i-a fost eliberată la data de 16.07.2013 o dovadă înlocuitoare cu drept de circulație pe 5 zile, începând cu data de 17.07.2013 orele 21,30 până la data de 21.07.2013 iar în baza informativă de date a pârâtei, reclamantul nu figurează cu vreo perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și nu s-a mai luat măsura sancționării contravenționale a reclamantului deoarece în baza buletinului de analiză toxicologică s-a stabilit că alcoolemia era negativă. Privitor la prejudiciul moral, prima instanță a apreciat că cei doi martori propuși de reclamant au aflat de la reclamant cele declarate și nu au fost martori oculari ai evenimentelor iar între declarațiile acestor martori există contradicții referitoare la concediul reclamantului, contradicții ce vin în sprijinul înlăturării celor două declarații ale martorilor ca nesincere.
Se mai reține în considerentele sentinței atacate că prin conduita lor, agenții pârâtului au respectat normele în vigoare neputându-se pune problema vinovăției acestora, atât sub forma intenției cât și a culpei. Privitor la eroarea tolerată pentru stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat, prima instanță arată că în general eroarea tolerată este o marjă în care se permite variația rezultatelor măsurătorilor și există în cadrul oricărui dispozitiv de măsurare, legiuitorul considerând că un dispozitiv care se încadrează în aceste limite este suficient de exact pentru a fi folosit în scopul pentru care este destinat. Din momentul în care se eliberează un buletin de verificare metrologică iar măsurătorile sunt efectuate în termenul de valabilitate al acestuia, aparatul este prezumat că afișează măsurătorile în mod corect, prezumție care ar putea fi răsturnată în cazuri cum ar fi lipsa verificării metrologice la zi, lipsa omologării sau prin alte probe.
Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamantul solicitând admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în apel.
În motivarea apelului se arată că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică. Apelantul arată că în situația în care nu ar fi fost dispus a face demersuri pentru recoltarea de probe biologice ar fi ajuns în situația de a-i fi fost suspendat permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile pentru o contravenție inexistentă. Eroarea tolerată a cauzat apelantului, după cum susține acesta în declarația de apel, prejudicii financiare și l-a adus în imposibilitate de a pleca în concediu alături de familie, suma de 160 lei reprezentând contravaloarea analizelor de sânge a cărei restituire a solicitat-o a constituit un prejudiciu suferit de apelant.
Apelantul arată că nu contestă prevederile legale care stabilesc modalitatea în care se recoltează probele biologice sau se stabilește concentrația în aerul expirat dar solicită ca, întrucât aparatul utilizat a afișat o eroare cauzatoare de prejudicii, aceste prejudicii să fie îndreptate prin soluționarea prezentei cauze.
Apelantul critică aprecierea ca nesinceră a declarațiilor de martori întrucât scopul final al acestora era acela de a arăta faptul că apelantul nu a mai putut face călătoria în concediu alături de familie, iar prima instanță a susținut că erorile precum cele în cauză trebuie tolerate de societate, chiar dacă sunt cauzatoare de prejudicii întrucât în sarcina ofițerilor de poliție nu poate fi reținută nicio formă de vinovăție. Apelantul apreciază că refuzul agentului de poliție de a retesta pe apelant a îngrădit dreptul acestuia de a conduce, întreaga situație putând fi soluționată prin simpla retestare a apelantului.
La solicitarea instanței apelantul a depus la data de 05 decembrie 2014 dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 92,5 lei (f. 12).
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de reclamantul H. Lukacsy A. este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
În fapt reținem că la data de 16 iulie 2013 orele 21.30 apelantul a fost oprit în trafic de către agenții intimatului și testat cu aparatul etilotest, rezultatul acestuia fiind de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit susținerilor apelantului, cu această ocazie acesta a explicat agenților poliției rutiere că nu a consumat băuturi alcoolice și a solicita retestarea sa cu aparatul etilotest, însă a fost refuzat, solicitând recoltarea de probe de sânge în vederea efectuării analizelor toxicologice pentru stabilirea alcoolemiei. La solicitarea apelantului, a fost condus de agenții intimatului la unitatea medicală, au fost recoltate probe de sânge și a fost efectuată analiza toxicologică, rezultatul acesteia fiind negativ. Totodată s-a procedat la reținerea permisului de conducere al apelantului, fiind eliberată o adeverință cu drept de circulație pentru o perioadă de 5 zile, iar ulterior rezultatului analizei de sânge nu a mai fost aplicată vreo sancțiune apelantului, fiindu-i restituit permisul de conducere.
Față de această stare de fapt, reținem că agenții intimatului au respectat dispozițiile legale în vigoare la momentul faptelor.
Astfel cum a reținut și prima instanță, potrivit art. 88 alin. 3-5 OUG 195/2002 „Stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.
(4) Stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
(5) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităților sau instituțiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.”
Potrivit art. 193 HG 1391/2006 „(1) Conducătorului de autovehicul sau tramvai, testat cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, i se reține permisul de conducere dacă valoarea concentrației este de cel mult 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, eliberându-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulație, dacă nu dorește recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în condițiile stabilite la art. 194 alin. (1).
(2) Când conducătorul vehiculului solicită recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta va fi însoțit de polițistul rutier la cea mai apropiată instituție medicală autorizată sau instituție medico-legală, iar după recoltare i se va elibera o dovadă înlocuitoare cu drept de circulație pentru cel mult 15 zile, a cărei valabilitate intră în vigoare la 24 de ore de la cea de-a doua recoltare de probe biologice.”
Față de aceste dispoziții legale, constatăm că deși apelantul invocă ilicitatea faptelor agenților poliției rutiere, nu indică dispozițiile legale încălcate de aceștia în cursul incidentului descris. Reținem că potrivit dispozițiilor legale citate, agenții poliției rutiere nu au obligația sau posibilitatea retestării conducătorilor auto, dispozițiile legale citate prevăzând exact conduita de urmat de către agenții de poliție în situația descrisă.
În aceste condiții, apreciem că în cazul dat, intimatul, prin agenții săi nu se face culpabil de săvârșirea vreunei fapte ilicite, cu potențial generator de prejudicii pentru apelant, întrucât ilicitatea faptelor presupune contradicția dintre acestea și normele legale care prevăd conduita acceptată de legiuitor într-o anumită situație.
În speță, apelantul nu a făcut mențiunea normelor legale încălcate de agenții intimatului, așa cum, de altfel, nu a indicat în moc neechivoc temeiul juridic pentru care solicită obligarea intimatului la plata de despăgubiri.
Constatăm reaua credință a intimatului care deși solicită obligarea intimatului la plata de despăgubiri, invocă în susținerea pretențiilor sale, fapte pretins ilicite, săvârșite de agenții intimatului, fără a invoca raportul de prepușenie de care legiuitorul a legat răspunderea civilă delictuală într-o astfel de situație, coroborat și cu faptul că prin acțiunea introductivă de instanță, temeiul juridic indicat de apelant îl reprezintă dispozițiile „art. 1349 și următoarele Cod civil”, temei juridic cel puțin ambiguu, întrucât art. 1349 cod civil reglementează răspunderea civilă delictuală iar art. 1350 Cod civil reglementează răspunderea civilă contractuală, pentru ca art. 1351-1356 Cod civil să reglementeze cauzele exoneratoare de răspundere.
În aceste condiții, reținem că sentința atacată este legală și temeinică, rațiunile avute în vedere de prima instanță sunt pertinente și corect expuse în considerentele hotărârii, iar tribunalul și le însușește, adăugind propriile considerente anterior expuse, astfel că apelul declarat este nefondat.
Mai mult decât atât, reținem că nici prin declarația de apel nu sunt aduse precizări privind raportul de prepușenie dintre intimat și agenții a căror conduită este invocată de apelant ca fiind ilicită, și nici nu se indică dispozițiile legale încălcate de agenții poliției rutiere în desfășurarea evenimentelor, acesta rezumându-se să reia descrierea faptelor invocate ca temei pentru pretențiile formulate și să critice, în mod subiectiv și cu rea-credință hotărârea atacată, fără a invoca vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii sau vreun temei legal pentru afirmațiile pe care le-a făcut și fără a proba susținerile suplimentare făcute în cadrul declarației de apel.
Față de toate aceste considerente, tribunalul urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant constatând că intimatul nu a solicitat și nu a probat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul H.-Lukacsy A. (cu domiciliul în Tîrgu-M. .. 28, și domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat F. I. S., ., .), împotriva sentinței civile nr. 3253 din data de 01 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 februarie 2015.
Președinte, M. L. | Judecător, P. M. | |
Grefier, C. M. P. |
Red. ML/Dact. ML
2 ex./06.03.2015
Judecător fond: U. G. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 57/2015. Tribunalul MUREŞ | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 51/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
