Pretenţii. Decizia nr. 44/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 44/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 44/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 44/2015
Ședința publică de la 27 februarie 2015
Completul constituit din:
Președinte R. I.
Judecător A. B.
Judecător A. A.-B.
Grefier G. O.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul M. T. G., cu domiciliul în Tg. M., .. 11, jud. M. și cu domiciliul ales în Tg. M., .. 7, jud. M., împotriva sentinței civile nr.6689 din 07 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 24 februarie 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 27 februarie 2015.
TRIBUNALUL,
Constată că prin Sentința civilă nr.6689/07.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosar nr._ a fost admisă în parte cererea formulată de reclamant, M. T. G. în contradictoriu cu pârâta, societatea A. R. ASTRA S.A
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 10.296,605 lei, cu titlu de despăgubiri reprezentând jumătate din valoarea prejudiciului asigurat; a mai fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.424,295 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând jumătate din suma compusă din onorariul avocatului, onorariul expertului, valoarea taxei judiciare de timbru achitată și contravaloarea timbrului judiciar aplicat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să plătească suma de 20.593,21 lei reprezentând prejudiciu asigurat la societatea pârâtă, cauzat de fapta civilă delictuală a asiguratului persoană fizică.
În cauză, s-a reținut că la data de_, ora 07:30, reclamantul circula cu autoturismul Mercedes-Benz_ _ în localitatea Corunca spre Tîrgu-M., iar din sens opus circula autoturismul Chevrolet Aveo_ condus de asiguratul persoană fizică J. S. I., care a intenționat să vireze stânga în direcția lui de mers spre . la Vila C., a depășit axul drumului, moment în care reclamantul a crezut că va exista impact între cele două autoturisme și a decis efectuarea unei manevre de evitare a impactului, a virat ușor dreapta în direcția lui de deplasare și a pătruns pe acostamentul drumului, unde a lovit bordura de pe marginea drumului, așa cum rezultă din datele ce rezultă din procesul-verbal de contravenție . nr._ din_ (f. 5), din concluziile expertizei tehnice judiciare (f. 78-92), precum și din declarația martorului J. S.-I. (f. 102).
În continuare, din expunerea punctului 3.4 din concluziile raportului de expertiză (f. 78-92) s-a reținut că starea de pericol în trafic se declanșează în momentul în care autoturismul Chevrolet începe să acceseze banda de drum pe care se deplasa autoturismul Mercedes-Benz. Astfel, până la acel moment autoturismul Mercedes-Benz a efectuat o mișcare uniform accelerată, după care a efectuat o mișcare uniform încetinită, fiind acționat sistemul de frânare. Viteza de impact cu bordura, deoarece nu s-au declanșat airbag-urile, a fost de aproximativ 15 km/h, ceea ce conduce expertul la concluzia că viteza inițială a autoturismului Mercedes-Benz în momentul apariției stării de pericol a fost de 50,93 km/h, iar distanța dintre cele două autoturisme la momentul apariției stării de pericol a fost de 19,15 m (f. 89). Așadar, în ceea ce privește stabilirea vinovăției la producerea prejudiciului, instanța a reținut culpa asiguratului J. S.-I., care a avut un comportament rutier neadecvat, în sensul că nu s-a asigurat pentru a efectua manevra de virare la stânga în direcția lui de mers în condiții de deplină siguranță și fără a stânjeni alți participanți la trafic (reclamantul), în fapt intrând pe sensul opus de mers fără a se asigura că are suficient timp pentru a efectua integral virajul și fără a stânjeni conducătorul autoturismului care circula din sens contrar (reclamantul), așa cum rezultă din declarația lui de martor (f. 102) și din declarația scrisă după incidentul rutier (f. 105). În continuare, în ce privește conduita rutieră a reclamantului, instanța a reținut că viteza matematică rezultată din calculele expertului cu care autoturismul condus de acesta circula pe drumul public din localitatea Corunca a fost de 50,93 km/h, deci peste limita prevăzută de lege, ceea ce presupune, în opinia instanței, existența culpei concurente a lui la producerea prejudiciului. Instanța a reținut dispozițiile art. 123 lit. e) „Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, în următoarele situații: când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;”. S-a apreciat că reclamantul a circulat cu o viteză cu peste 20 km/h peste viteza legală pe sectorul respectiv de drum, având o conduită periculoasă, care în concurență cu conduita periculoasă a asiguratului J. S.-I. a contribuit la producerea prejudiciului. În concluzie, s-a apreciat că fiecare dintre cei doi conducători auto au încălcat norme de conducere obligatorii, încălcări care din perspectiva dreptului civil substanțial au semnificația unor fapte civile delictuale, așa încât prejudiciul a fost cauzat de faptele ambilor conducători auto, contribuția acestora la producerea prejudiciului în lipsă de alte criterii fiind de jumătate - jumătate, conform unei prezumții rezonabile care nu a fost răsturnată de niciuna dintre părți.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 998-1003 din Codul civil, și al contractului de asigurare de răspundere civilă obligatorie încheiat de pârâtul persoană fizică cu pârâta societate de asigurare, dovedit prin polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./02/X1/SP nr._ (f. 6), instanța a constatat întrunite toate elementele răspunderii delictuale, motiv pentru care va obliga pârâta, în calitate de asigurător, să plătească reclamantului, în calitate de terț păgubit, jumătate din valoarea prejudiciului cauzat prin fapta culpabilă a asiguratului. În ceea ce privește cuantumul lichid al sumei, instanța a ținut seama de valoarea reparațiilor estimată în devizul de lucrări, de valoarea reparațiilor facturată în factura . nr. 1147 și de chitanța doveditoare a plății sumei de 20.593,20 lei. În concluzie, rezultă suma de 10.296,605 lei, reprezentând jumătate din valoarea prejudiciului.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (1) din Ordinul nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, „Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.” În continuare, s-a reținut că potrivit art. 37 din același act normativ, „Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.” În consecință, instanța a arătat că scadența obligației de plată fiind în viitor și neputându-se anticipa conduita debitorului obligației, creanța accesorie privind penalitățile de întârziere nu este certă, motiv pentru care cererea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, având în vedere faptul că pârâta a căzut în pretenții, ținând cont de faptul că îi aparține în parte culpa procesuală în declanșarea procesului, instanța a obligat-o să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, reprezentând jumătate din suma compusă din onorariul avocatului, onorariul expertului, valoarea taxei judiciare de timbru achitată și contravaloarea timbrului judiciar aplicat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. T. G. a solicitat reținere cauzei spre rejudecare, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul admiterii în întregime a pretențiilor formulate prin cererea introductivă, precum și la plata penalităților solicitate prin precizarea de acțiune, în baza art.304 pct.9, art.312 al.3 și urm. Cod de procedură civilă; cu cheltuieli de judecată, în temeiul art.274 Cod de procedură civilă.
Apreciază soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, deoarece nu au fost analizate toate probele de la dosar, iar cele luate în considerare au fost greșit apreciate și analizate. Astfel, cu toate că procesul verbal din data de 24.12.2011 stabilește fără dubiu vinovăția conducătorului auto J. S., instanța nu ia în considerare acest aspect, extrem de important în stabilirea culpei producerii accidentului, din motivarea hotărârii reieșind că ambii conducători auto au fost vinovați de producerea accidentului.
Arată recurentul că atât din expertiza tehnică auto efectuată în cauză cât și din declarația numitului J. S. reiese că acesta din urmă este singurul vinovat de producerea accidentului.
Mai arată recurentul că prin efectuarea manevrei de evitare a autoturismului care practic i-a tăiat calea, a evitat producerea unui accident care putea avea consecințe mult mai grave.
Cele reținute de instanța de fond, referitoare la existența unor condiții speciale de trafic în ziua producerii accidentului sunt total nereale și nefondate, neavând relevanță în cauză.
Recurentul critică și soluția primei instanțe de respingere a penalităților de întârziere solicitate, instanța apreciind în mod greșit că societatea de asigurare nu ar fi fost de drept în întârziere pentru plata despăgubirii cuvenite.
Arată recurentul că aceste penalități de întârziere reprezintă, așa cum și Ordinul CSA nr.5/2010 o arată, o măsură punitivă și coercitivă, aplicată față de asigurătorul care u își îndeplinește voluntar obligațiile de despăgubire, obligații ce îi revin în temeiul contractului de asigurare.
În drept se invocă prevederile art.304 pct.9, art.312 al.3 și urm., art.242 al.2, art.274 Cod de procedură civilă, art.36 și 37 din Ordinul CSA nr.5/2010.
P. întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 24.02.2015 intimata S.C. Astra SA a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului M. în soluționarea prezentului recurs, excepție respinsă prin Încheierea de ședință din data de 24.02.2015.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl apreciază ca fondat pentru următoarele considerente:
Pentru stabilirea valorii despăgubirilor ce se cuvin victimei unui accident de circulație se impune a se stabili în ce măsură și aceasta a contribuit la producerea accidentului, respectiv dacă se poate reține în sarcina sa vreun grad de culpă.
În condițiile în care se reține contribuția victimei la producerea accidentului/prejudiciului, valoarea daunelor ce se acordă este proporțională cu gradul de culpă al autorului faptei ilicite.
În speță, instanța de fond a interpretat eronat materialul probator administrat în cauză, reținând în mod greșit culpa concurentă a reclamantului la producerea accidentului de circulație din data de 24.12.2011.
Astfel, din cuprinsul procesului verbal de contravenție nr._/24.12.2011 se reține că numitul J. S. se face vinovat de producerea accidentului de circulație în care a fost implicat și reclamantul. Astfel se reține că autorul accidentului „a încercat să vireze stânga pe o stradă lăturalnică, spre Vila C., nu a semnalizat din timp, fără să se asigure…”, determinând reclamantul să efectueze o manevră de evitare a impactului, manevră care a avut drept consecință avarierea autoturismului reclamantului.
Din cuprinsul procesului verbal se desprinde concluzia că manevra intempestivă și lipsa de diligență a celuilalt conducător auto a condus la producerea accidentului, neexistând nici un element care să conducă la concluzia că și reclamantul ar fi contribuit în mod culpabil la producerea evenimentului rutier, atâta vreme cât în sarcina acestuia nu s-a reținut vreo încălcare a legislației rutiere.
Cu toate acestea, în mod neîntemeiat și în lipsa unui suport probator, prima instanță a apreciat că reclamantul, la rândul său a încălcat regulile de circulație, respectiv prevederile art.123 lit. e din H.G. nr.1391/2006, contribuind la producerea accidentului într-o măsură care să justifice reducerea daunelor materiale proporțional cu culpa concurentă a victimei, respectiv neacordarea în întregim a contravalorii prejudiciului produs, prejudiciu pe deplin dovedit în cauză.
Dinamica producerii accidentului descrisă în expertiza tehnică auto efectuată în cauză se coroborează cu starea de fapt descrisă în procesul verbal de constatare a contravenției, excluzând implicit orice culpă a reclamantului în producerea evenimentului rutier.
Instanța, în mod nejustificat, reține culpa concurentă a reclamantului în producerea accidentului, considerând că acesta a încălcat prevederile art.123 lit. e din H.G. nr.1391/2006 care îl obligau să circule cu o viteză de 30 km /h în situația în care partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică udă.
Ori, din nici una din probele administrate în cauză nu rezultă că partea carosabilă pe care rula reclamantul se găsea în vreuna din situațiile descrise de textul de lege iar din motivare nu rezultă în ce temei s-a ajuns la această concluzie.
Este real că evenimentul rutier s-a produs în data de 24.12.2011, pe timp de iarnă așadar, dar acest aspect nu presupune în mod automat că în acea perioadă a anului carosabilul se găsește în situațiile la care s-a făcut anterior referire, chiar dacă în perioada respectivă este o probabilitate mai mare ca partea carosabilă să fie într-o asemenea stare.
Însă în cauză, în lipsa unor probe care să confirme o asemenea ipoteză, nu se poate ajunge la o concluzie de natura celei reținute în cauză, care să deplaseze o parte din culpa pentru producerea accidentului în sarcina victimei, reducând apoi proporțional despăgubirile ce i se cuvin.
Tribunalul apreciază că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că în sarcina reclamantului se poate reține vreo culpă în producerea incidentului rutier, așa încât acesta trebuie să beneficieze de reparația integrală a prejudiciului suferit, în raport de costurile pe care le-a suportat pentru remedierea avariilor cauzate de autovehiculul său.
În privința penalităților solicitate de reclamant în temeiul art.36, 37 din Ordinul CSA nr.5/2010, instanța de fond a apreciat că acestea nu pot fi acordate, dreptul la aceste despăgubiri nefiind actual, în condițiile în care scadența obligației de plată este viitoare, astfel încât creanța accesorie nu este certă.
Instanța a apreciat în mod greșit că penalitățile solicitate nu au un caracter cert, deoarece tocmai neconformarea asigurătorului la prevederile anterior menționate, coroborată cu temeinicia pretențiilor reclamantului, așa cum rezultă din probele administrate, dă naștere dreptului celui din urmă nu numai la plata despăgubirilor ci și a penalităților de întârziere.
A accepta punctul de vedere al primei instanțe ar presupune ca reclamantul, ale cărui pretenții sunt întemeiate, să fie constrâns a promova un nou demers judiciar, în situația in care în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a obligației asiguratorul nu își va îndeplini totuși, obligația de plată.
Ori aceste penalități au caracterul unor daune interese moratorii, prin care instanța determină anticipat eventualul prejudiciu pe care l-ar suferi creditorul în ipoteza în care obligația stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă nu este executată în termenul prevăzut de lege.
În raport de cele anterior expuse, tribunalul apreciază că hotărârea instanței de fond este greșită, în privința penalităților de întârziere fiind rezultatul greșitei aplicări a legii, devenind astfel incident motivul de recurs prevăzut la art.304 ăpct.9 Cod de procedură civilă.
În privința datei de la care asigurătorul datorează aceste despăgubiri, această este data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească și nu data prevăzută de teza I a art.36 din Ordinul CSA nr.5/2010.
Astfel potrivit art.36 teza I din Ordinul CSA nr.5/2010 despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, iar nerespectarea acestui termen atrage obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor prevăzute de art.37.
Ori în speță această prevedere nu este aplicabilă, deoarece nu ne aflăm în ipoteza în care aceasta a refuzat tacit să soluționeze cererea de despăgubiri legal depusă de către solicitant.
În speță, asigurătorul, în interiorul termenului de 3 luni prevăzut de art.36 al.4 din Ordin a notificat persoanei prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în tot sau în parte, pretențiile solicitate cu titlu de despăgubire, aspect care rezultă din cuprinsul procesului verbal din data de 14.02.2012 întocmit ca urmare a eșecului concilierii dintre reclamant și pârâta în cauză.
În aceste condiții, este evident că pârâtei îi incumbă obligația de plată a penalităților doar în eventualitatea în care nu va plăti despăgubirile stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, în termenul prevăzut de art.36 teza ultimă din Ordin.
Pentru toate considerentele anterior expuse, reținând incidența prevederilor art.304 pct.9 și 304 nd.1 Cod de procedură civilă, tribunalul va admite recursul declarat și va modifica hotărârea atacată, după cum urmează:
Va obligă pârâta S.C. A. R. Astra S.A., la plata către reclamant a următoarelor sume:
- 20.593,21 lei, cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea reparației autoturismului marca Mercedes Benz_, cu număr de înmatriculare_ .
- penalități de întârziere în cuantum de 0, 1 % pentru fiecare zi de întârziere începând de la data expirării termenului de 10 zile calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a sumei.
- 4.848,58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Reținând culpa procesuală a intimatei, o va obliga la plata către recurent a sumei de 365 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul M. T. G., cu domiciliul în Tg. M., .. 11, jud. M. și cu domiciliul ales în Tg. M., .. 7, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 6689 din 7 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M. și în consecință:
Modifică în parte hotărâre recurată în sensul că obligă pârâta S.C. A. R. Astra S.A., cu sediul în București, .. 3, . 10, sector 3, la plata către reclamant a următoarelor sume:
- 20.593,21 lei, cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea reparației autoturismului marca Mercedes Benz_, cu număr de înmatriculare_ .
- penalități de întârziere în cuantum de 0, 1 % pentru fiecare zi de întârziere începând de la data expirării termenului de 10 zile calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a sumei.
- 4.848,58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă intimata la plata către recurent a sumei de 365 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 februarie 2015.
Președinte, R. I. | Judecător, A. B. | Judecător, A. A.-B. |
Grefier, G. O. |
Red AAB/Teh GO
Predat 03.06.2015/ ex 2
Jud fond F. L.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 31/2015. Tribunalul MUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 45/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
