Contestaţie la executare. Decizia nr. 209/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 209/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 11601/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 209/2015
Ședința publică din data de 16 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. T.
Judecător: P. M.
Grefier: G. O.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 4688 din data de 06 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depusă la dosar, prin registratura instanței, la data de 07 aprilie 2015, din partea intimatei T. A., o cerere prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și pregăti apărarea și a avea posibilitatea angajării unui apărător.
Instanța constată că este legal sesizată cu soluționarea apelului declarat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., împotriva sentinței civile nr. 4688 din data de 06 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._, apel care este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, constată că apelanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă prin cererea de apel depusă la dosar fila 4 verso. Totodată, respinge cererea de amânare formulată de intimată pentru lipsă de apărare, față de împrejurarea imposibilitatea angajării unui apărător până la acest moment nu este dovedită și mai mult decât atât, în întreaga procedură prealabilă judecării apelului, a avut suficient timp la dispoziție.
În baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată încheiată faza procedurii probatorii și reține cauza în pronunțare, soluția urmând să fie pună la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4688 din data de 06 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ , s-a admis contestația la executare formulată de către contestatoarea T. A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M.. A fost anulată somația nr. 26/_ /_ din data de 24.09.2013 și titlul executoriu nr._ din data de 24.09.2013 emise de către intimată în dosarul de executare nr. T2143. A fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/10.07.2013 (f. 25, f. 61), intimata a stabilit obligații de plată în sarcina contestatoarei în valoare de 25.727 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată. Această decizie a fost comunicată prin publicitate, conform anunțului colectiv nr._/29.08.2013 (f. 26-27) și extrasului de pe site-ul intimatei (f. 28, f. 64. f. 76).
La data de 24.09.2013, intimata a emis titlul executoriu nr._ pentru suma de 25.727 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată conform deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/10.07.2013, având termen legal de plată data de 20.09.2013 (f. 30, f. 66).
În temeiul titlului executoriu menționat, intimata a emis somația nr. 26/_ /_ din data de 24.09.2013 (f. 29, f. 65) în dosarul de executare nr. T2143, punându-i în vedere contestatoarei ca, în termen de 15 zile de la primirea somației, să achite suma de 25.727 lei.
În drept, potrivit art. 110 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz, iar, potrivit alin. 3 al aceluiași articol, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii, putând constitui titlu de creanță decizia de impunere, declarația fiscală sau decizia referitoare la obligații de plată accesorii.
De asemenea, potrivit art. 114 alin. 1^1 din Codul de procedură fiscală, cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii, iar, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
În prezenta cauză, instanța de fond a constatat că nu s-a făcut dovada comunicării deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/10.07.2013 (f. 25, f. 61) decât prin publicitate, astfel încât instanța s-a raportat la prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora, în cazul citării prin publicitate, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului. Așadar, decizia nr._/10.07.2013 fiind afișată la data de 29.08.2013, potrivit anunțului colectiv nr._ (f. 26-27) și extrasului de pe site-ul intimatei (f. 28, f. 64. f. 76) de la aceeași dată, aceasta a fost considerată comunicată la data de 14.09.2013.
Astfel cum s-a menționat și în cuprinsul deciziei, contestatoarea avea obligația de a achita suma de 25.727 lei în termenul prevăzut de art. 111 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. În aceste condiții, dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare, iar dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare. În prezenta cauză, data comunicării considerându-se a fi 14.09.2013, termenul de plată era data de 05.10.2013, iar nu data de 20.09.2013, cum în mod greșit s-a menționat în cuprinsul titlului executoriu nr._/24.09.2013, unde s-a calculat termenul de plată de la data afișării anunțului, iar nu de la data la care decizia a fost considerată comunicată.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat faptul că decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/10.07.2013 (f. 25, f. 61) nu devenise, potrivit art. 114 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, titlu executoriu prin expirarea termenului de plată, astfel încât, în mod nelegal a fost emis titlul executoriu nr._/24.09.2013 și implicit somația nr. 26/_ /_ din data de 24.09.2013. În aceste condiții, instanța a admis contestația la executare formulată de către contestatoarea T. A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., și a anulat somația nr. 26/_ /_ din data de 24.09.2013 și titlul executoriu nr._ din data de 24.09.2013 emise de către intimată în dosarul de executare nr. T2143.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța, văzând prevederile art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, precum și soluția ce a fost pronunțată cu privire la petitul principal al cererii de chemare în judecată, a obligat intimata la plata către contestatoare a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanței . nr._/22.10.2013 depusă la fila nr. 12 dosar.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în parte a sentinței atacate, cu consecința exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului formulat, apelanta a reiterat, în esență, argumentele expuse în cuprinsul întâmpinării formulate cu ocazia judecății fondului. De asemenea, apelanta a criticat hotărârea atacată, sub aspectul faptului că în considerente s-a reținut nelegalitatea impunerii sumelor percepute în procedura executării silite, punctând că în speță este vorba despre obligații accesorii, calculate în conformitate cu prevederile art. 120 din O.G. nr. 92/2003.
Apelanta a apreciat că actele de executare au fost întocmite cu respectarea cerințelor legale impuse de legiuitor privind executarea, fiind aplicate corect prevederile art. 141 și art. 145 din OG nr. 92/2003.
De asemenea a susținut apelanta, că în mod greșit s-a considerat de către prima instanță că nu s-a făcut dovada comunicării deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii decât prin publicitate.
A mai apreciat apelanta, că prima instanță în mod greșit a obligat-o la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, raportat la dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, care permit părții câștigătoare în procesele având ca obiect contestație la executare, să solicite restituirea sumelor plătite statului cu acest titlu. Totodată, a susținut că în pricina de față, culpa procesuală nu îi aparține, întrucât nu atitudinea sa a fost aceea care a determinat efectuarea cheltuielilor de către contestator.
Împotriva apelului declarat, contestatoarea T. A. nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține poziția.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Referindu-ne mai întâi la soluția dată de prima instanță asupra fondului contestației la executare, constatăm că aceasta este legală și temeinică, nefiind dată cu încălcarea vreunor dispoziții de drept material ori de drept procesual. Mai mult decât atât, modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate este și el ferit de critici. Judecătoria a făcut o analiză corectă a probelor administrate, pronunțându-se asupra cererii în întregul ei, soluționând toate chestiunile care îi cădeau în sarcină, iar interpretarea dată dispozițiilor legale care reglementează punerea în executare a creanțelor fiscale și eventual, momentul de la care se consideră comunicată decizia de impunere, alături de momentul de la care se pot declanșa procedurile de executare silită fiscală, este corectă și ea.
Nu găsim nicio critică aptă să fie invocată din oficiu, iar motivele de apel formulate de apelată în sprijinul poziției sale procesuale sunt neîntemeiate in corpore, ele nefiind în măsură să conducă nici măcar la admiterea în parte a căii de atac. De altfel, argumentele aduse de aceasta au mai fost analizate și respinse de prima instanță, prezentul apel nefiind altceva decât o reiterare, în esență, a apărărilor formulate de pârâtă în fața primei instanțe.
Constatăm că judecătoria și-a fundamentat soluția pe împrejurarea că la data emiterii titlului executoriu decizia de calcul accesorii nr._/10.07.2013 (care este titlul de creanță fiscală ce se pune în executare în speța de față) nu dobândise deplină putere executorie, întrucât nu erau expirate încă termenele instituite de legiuitor pentru plata voluntară a sumelor consemnate în titlul de creanță.
Susținerile apelantei, în sensul că în mod greșit s-ar fi considerat de către prima instanță că nu s-a făcut dovada comunicării deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii decât prin publicitate sunt eronate, întrucât nu sunt confirmate de niciun mijloc de probă. Nu regăsim la dosar nicio dovadă că decizia de calcul accesorii fusese comunicată cu succes într-o altă modalitate și de altfel, ar fi chiar absurd ca organul emitent al decizie de impunere să fi urmat formalitățile de comunicare prin publicitate a deciziei de impunere dacă ea ar fi fost comunicată în mod efectiv printr-o altă modalitate, prioritară, reglementată de lege.
Prin urmare, pornind de la premisa că decizia de calcul accesorii nr._/10.07.2013 în condițiile indicate deprima instanță, concluzionăm că judecătoria a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 111, art. 114 și art. 114^1 din OG nr. 92/2003, hotărând că la data emiterii titlului executoriu termenul de plată nu era încă împlinit.
Pornind de la aceste considerente, apreciem că hotărârea judecătorească atacată, în ceea ce privește fondul problemei deduse judecății, este corectă și trebuie păstrată.
Pe de altă parte însă, apelul declarat de apelantă este întemeiat sub aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată.
Nu împărtășim teza lipsei culpei procesuale, invocată de către apelantă în sprijinul poziție sale, însă considerăm că aceasta nu poate fi îndatorată să plătească contestatarei, cu titlu de cheltuieli de judecată, contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate. Pentru a decide în acest mod, avem în vedere că sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru nu pot fi stabilite în sarcina intimatei, întrucât suntem în procedura contestației la executare, unde în cazul admiterii cererii, partea câștigătoare (contestatorul) are dreptul să obțină restituirea taxei plătite. Prin urmare, în acest context, partea care a pierdut procesul (intimatul) nu poate fi obligată la plata taxei de timbru pe care partea câștigătoare ar putea lesne să o recupereze. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. f din Ordonanța de Urgență nr. 80/2013, potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă. Or, în ipoteza din speță, suntem tocmai în această situație, motiv pentru care, apelanta nu poate fi îndatorată să plătească contestatoarei suma de 1.000 lei pe care aceasta din urmă a achitat-o cu ocazia judecării fondului, cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Pentru toate motivele prezentate mai sus, în temeiul art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite apelul declarat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., împotriva sentinței civile nr. 4688 din data de 06 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ și în consecință, va schimba în parte hotărârea apelată, în sensul că va respinge cererea formulată de contestatoarea T. A., de obligare a intimatei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei.
Întrucât numai aceasta este limita în care a fost admisă calea de atac, în mod evident, celelalte dispoziții ale hotărârii atacate vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 4688 din data de 06 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea formulată de contestatoarea T. A., cu domiciliul în Sâncraiul de M., . D, jud. M., CNP_, de obligare a intimatei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței la data de 16 aprilie 2015.
Președinte, A. T. | Judecător, P. M. | |
Grefier, G. O., Pentru grefierul de ședință, aflat în concediu de odihnă, semnează prim-grefierul instanței, C. S. |
Red. P.M./Dact. P.M.
29.06.2014/2 ex.
Judecător fond: M. Dumitrița S.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 405/2015. Tribunalul MUREŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 99/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
