Contestaţie la executare. Decizia nr. 71/2015. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 71/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 6212/320/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 71/2015

Ședința publică de la 31 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Judecător A. A.-B.

Judecător R. I.

Grefier M. T.

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul O. P., cu domiciliul în Sântana de M., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr.4066/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosar nr. _ și a recursului declarat de același recurent împotriva sentinței civile nr.3279/02.07.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în același dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 24 martie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru termenul de azi.

Se mai constată că la data de 27 martie 2015 au fost depuse la dosar concluzii scrise din partea recurentului.

INSTANȚA

Prin Sentința civilă nr.3279/2 iulie 2014 a Judecătoriei Tg.M. s-a admis exceptia tardivitatii contestatiei la excecutare, exceptie invocata de intimatul P. S. DE M..

S-a respins contestatia la executare formulata de contestatorul O. P., in contradictoriu cu intimatul P. S. DE M., ca fiind tardiva.

S-a reținut de prima instanță că prin procesul verbal ., nr._/17.01.2002, contestatorul din prezenta cauza a fost sancționat contravențional cu amenda in cuantum de_ lei.

Deoarece contestatorul nu a achitat amenda arătată, intimata a demarat procedura executării silite împotriva sa, in baza titlului executoriu menționat.

Astfel, analizând dosarul execuțional depus de intimata, precum si înscrisurile depuse de contestator, se constata ca intimata a emis către contestator mai multe somații de plata in baza titlului executoriu menționat, astfel: somația 1226/21.03.2003- fila 4, 1226/03.05.2006- fila5, titlurile executorii nr. 2481/05.07.2011, nr.554/20.02.2012.

Prin precizarea la acțiune depusa de contestator la solicitarea instanței, acesta arata ca obiectul contestației la executare îl reprezintă anularea următoarelor acte de executare silita: somația 1226/21.03.2003 - fila 4, 1226/03.05.2006 – fila 5, titlurile executorii nr. 2481/05.07.2011, nr. 554/20.02.2012.

Contestatorul a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silita iar intimata a invocat excepția tardivității depunerii contestației la executare.

In analiza excepțiilor invocate de părțile din prezenta cauza, prioritate la soluționare are excepția tardivității formulării contestației la executare, pentru ca doar in situația in care contestația nu este tardiva se poate analiza daca dreptul ce trebuie executat este sau nu prescris.

Potrivit art. 401 Cod pr. civ., contestația se poate face in termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contesta sau de la data când debitorul care contesta însăși executarea a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare.

In prezenta cauza, contestatorul contesta somația 1226/21.03.2003, 1226/03.05.2006, titlurile executorii nr. 2481/05.07.2011, nr.554/20.02.2012.

Cererea avand ca obiect contestatie la executare a fost depusa de contestator e la data de 12.05.2014, asadar cu depășirea termenului imperativ de 15 zile stabilit de lege prin art. 401 C.pr. civ., astfel ca s-a admis excepția tardivității formulării contestației la executare, excepție invocata de intimata, cu consecința respingerii contestației, ca fiind tardiva.

Prin Sentința civilă nr.4066 din 1 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Reghin s-a respins cererea privind lămurirea si completarea dispozitivului sentinței civile nr. 3279/02.07.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.M. in dosarul nr._, cerere formulata de reclamantul O. P., in contradictoriu cu paratul P. COMUNEI S. DE M..

S-a reținut de prima instanță că potrivit art. 443, cod pr. civ., in cazul in care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori daca aceasta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea sa lămurească dispozitivul sau sa înlăture dispozițiile potrivnice.

In prezenta cauza reclamantul apreciază că instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt principal de cerere, solicitând completarea si lămurirea sentinței amintite.

Deoarece pricina a fost soluționata in baza unei excepții procedurale, care, prin efectul admiterii sale, a făcut de prisos analiza fondului cauzei, s-a constatat de către instanță ca cererea formulata, de lămurire si completare a Sentinței civile nr. 3279/ 02.07.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.M. in dosarul nr._, este neîntemeiata, fiind respinsa.

Împotriva celor două sentințe nr.3279 din 2.07.2014 și nr.4066 din 1.10.2014 a declarat recurs O. P. care a solicitat casarea hotărârilor respective și constatarea prescripției dreptului de urmărire și încasare pentru suma de 10.000 lei.

S-a susținut că nu se mai poate pune în executare suma de 10.000 lei aceasta fiind prescrisă, însă nu s-a motivat recursul asupra excepției tardivității.

La termenul din 24 martie 2015 s-a invocat de instanța de recurs excepția tardivității recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 3279/ 02.07.2014, pronunțata de Judecătoria Tg.M..

Recurentul a susținut că a primit Sentința civilă nr. 3279/ 02.07.2014 în data de 24.07.2014 și că în termenul de recurs s-a formulat o cerere de lămurire a hotărârii. De abia după ce s-a pronunțat Sentința civilă nr.4066 din 1 octombrie 2014 privind lămurirea s-a formulat recurs, deoarece a considerat că doar după acel moment se impunea promovarea recursului

Instanța de recurs reține excepția tardivității recursului, împotriva Sentinței civile nr. 3279/ 02.07.2014 este fondată.

Conform, art. 3o1 Cod de procedură civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză hotărârea recurată a fost comunicată recurentului la data de 24 iulie 2014, procedura de comunicare fiind îndeplinită prin înmânarea actului, recurentul recunoscând de altfel acest aspect.

Susținerea recurentului că a așteptat mai întâi soluționarea cererii de lămurire și completare nu poate fi primită. Din nici un text legal nu rezultă că în cazul formulării unei asemenea cererii recursul se va exercita doar după soluționarea cererii. Dimpotrivă textul art.299 C.pr.civ. arată că „(1) Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.” Conform art.402 alin.2 C.pr.civ. hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel, iar în art.301 C.pr.civ. se arată că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În consecință în cazul în care vroia să ataceSentința civilă nr. 3279/ 02.07.2014 recurentul trebuia să o facă în termenul legal de 15 zile de la data de 24.07.2014, astfel că se va admite excepția tardivității recursului referitor l această hotărâre.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva Sentinței civile nr.4066 din 1 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Reghin prin care s-a respins cererea privind lămurirea si completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 3279/02.07.2014, pronunțata de Judecătoria Tg.M. în dosarul nr._, cerere formulata de reclamantul O. P., in contradictoriu cu paratul P. COMUNEI S. DE M., acesta este nefondat.

Reclamantul a apreciat ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt principal de cerere, solicitând completarea și lămurirea sentinței amintite.

Se observă însă că s-a respins contestația la executare, în întregime, ca tardivă. Nu au existat capete de cerere care să poată fi analizate separat, contestatorul solicitând prin contestația la executare a se constata prescripția dreptului pârâtei de a mai urmări și incasa suma de 10 000 lei, reprezentând amenda contravenționala aplicata la data de 17.01.2002 de către Garda Financiara M., conform Procesului Verbal, ., nr._ și, pe cale de consecința să se dispună: radierea din evidenta nominal fiscală a creanței de 10 000 lei și obligarea paratei la suportarea cheltuielilor de judecata vizând taxa judiciară de timbru. Prin urmare această cerere fiind respinsă ca tardivă, instanța de fond nu mai avea de analizat prescripția aplicării și executării sumei de 10.000 lei după cum dorea de fapt petentul.

Urmează astfel ca instanța să admită excepția invocată și să respingă ca tardiv recursul declarat împotriva sentinței civile nr.3279 din 02.07.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-M..

Se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul O. P., împotriva sentinței civile nr.4066 din data de 01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității recursului, invocată din oficiu si în consecință:

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul O. P., cu domiciliul în Sântana de M., ., jud. M. împotriva sentinței civile nr.3279 din 02.07.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-M..

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul O. P., cu domiciliul în Sântana de M., ., jud. M. împotriva sentinței civile nr.4066 din data de 01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-M..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi: 31.03.2015.

Președinte,

A. B.

Judecător,

A. A.-B.

Judecător,

R. I.

Grefier,

M. T.

Red./Thred:R.I./03.04.2015

M.T./2 ex./03.04.2015

Jud.fond:C. I. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 71/2015. Tribunalul MUREŞ