Acţiune în constatare. Decizia nr. 66/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 1475/320/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 66/2015
Ședința publică de la 24 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. B.
Judecător: A. A.-B.
Judecător: R. I.
Grefier: M. T.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta O. B. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1 împotriva sentinței civile împotriva sentinței civile nr.8055 din 13.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă (fila 6).
Instanța, în raport de obiectul cauzei, invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului M. - Secția civilă în soluționarea prezentei căi de atac și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 8055 din data de 13 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu M. s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta S. C. în contradictoriu cu pârâta societatea O. B. Romania S.A. și:
- s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 6, art. 7, art. 8.3 și 8.6, art. 9.1 și 9.8 din contractul de credit ipotecar C_ din_ așa cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din_ și prin actul adițional nr. 2 din_, încheiat între pârâtă, în calitate de profesionist și S. C., în calitate de consumator.
- a fost obligată pârâta să modifice contractul de credit C_ din_ , așa cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din_ și prin actul adițional nr. 2 din_, încheiat între pârâtă, în calitate de profesionist și S. C., în calitate de consumator, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive, cu consecința refacerii graficului de rambursare.
- s-a constatat nulitatea clauzelor cuprinse în art. 6, art. 7, art. 8.3 și 8.6, art. 9.1 și 9.8 din contractul de credit ipotecar C_ din_ așa cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din_ și prin actul adițional nr. 2 din_, încheiat între pârâtă, în calitate de profesionist și S. C., în calitate de consumator.
- a fost obligată pârâta să restituie sumele percepute în temeiul art. 9.1 din contractul de credit C_ din_ așa cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din_ încheiat între pârâtă, în calitate de profesionist și S. C., în calitate de consumator.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătoria a reținut că între O.T.P. B. Romania S.A., în calitate de bancă și numita S. C., în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de credit ipotecar C_ din_ având ca obiect acordarea unui credit de 54.178 CHF pe o durată de creditare de 372 luni, cu prima rată de plată la data de_, conform scadențarului creditului (f. 21-25), precum și actele adiționale la contractul de credit nr. 1 din_ și nr. 2 din_, prin care au fost modificate clauzele contractului de credit inițial
Aceste convenții reprezintă un contracte de credit bancar, ale căror clauze intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți (profesioniști) și consumatori, banca având calitatea de comerciant (profesionist), iar împrumutatul, de consumator
În cauză s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a cerut constatarea existenței unor clauze abuzive inserate în art. 6, art. 7, art. 8.3 și 8.6, art. 9.1 și 9.8 din contractul de credit ipotecar C_ din_ așa cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din_ și prin actul adițional nr. 2 din_ . De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, orice contract încheiat între comercianți și consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauzele contractuale, clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar, potrivit dispozițiilor alin. (2) din aceeași lege „În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului”. În fine, potrivit dispozițiilor alin. (3) „Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.
Conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „O clauză contractuală care nu a făcut negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”. Art. 4 alin. (2) din aceeași lege prevede că „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.” În continuare, potrivit art. 4 alin. (3) teza a II-a din aceeași lege, „Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”
În ceea ce privește analiza caracterului abuziv al clauzei stipulate în art. 6, art. 7, art. 8.3 și 8.6, art. 9.1 și 9.8 din contractul de credit ipotecar C_ din_, instanța a apreciat că o clauză contractuală poate fi constatată ca abuzivă dacă, în primul rând, nu a fost negociată direct cu consumatorul, conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Astfel, conform dispozițiilor art. 4 alin. (3) teza a II-a, existența negocierilor nu poate fi confundată cu prezentarea, chiar detaliată, a ofertei din partea profesionistului și nici cu simpla manifestare a intenției de a negocia din partea consumatorului, ci trebuie să cuprindă oferte reciproce și succesive, urmate de refuzuri, parțiale sau integrale, finalizate prin acceptarea reciprocă a condițiilor fixate de o parte și de cealaltă. În orice caz, situația în care una dintre părți semnează cuprinsul unui contract prestabilit de cealaltă parte, fără a exista dovada că măcar în parte cuprinsul contractului conține și unele condiții sau acorduri stabilite și de cealaltă parte, nu poate fi reținută ca fiind expresia unui proces de negociere. În concluzie, în lipsa dovezilor privind existența unor negocieri, cel puțin clauzele în discuție sunt considerate ca nefiind negociate direct cu consumatorii semnatari ai contractului de credit
În continuare, instanța reține că prin raportare și la alte clauze contractuale, aceste clauze speciale, au caracter abuziv, deoarece creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În ce privește acest aspect, s-a considerat că dezechilibrul economic s-a concretizat în perceperea lunară a comisionului de risc, având consecința scăderii patrimoniului consumatorilor și creșterea patrimoniului profesionistului. Acest dezechilibru este semnificativ, pe de o parte, deoarece raportat la toată durata contractului ar duce la perceperea unei sume care nu este modică, ci semnificativă ca valoare economică, iar, pe de altă parte, deoarece a constituit o componentă a unei oferte comerciale atractive și de care, pentru că nu a constituit obiect al negocierii, nu a putut fi disociată.
În ceea ce privește clauzele stipulate în art. 6 din contract privitoare la dobânda curentă, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.” Astfel, instanța a reținut, având în vedere și jurisprudența Curții Europene de Justiție, că este posibilă analizarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobândă, ca parte componentă din costul contractului, având în vedere faptul că art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu exclude „ab initio” controlului unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la preț ca parte a obiectului contractului, în condițiile în care acea clauză care le determină este clară, neechivocă și exprimată într-un limbaj inteligibil. Sintagma ”…exprimate într-un limbaj ușor inteligibil” folosită de legiuitorul național în cuprinsul Legii nr. 193/2000, cât și cea folosită în norma comunitară, „…exprimate în mod clar și inteligibil”, nu pot fi reduse la o exprimare clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care clauza să fie clar definită astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu. Așadar, deși dobânda face parte din obiectul contractului, respectiv reprezintă costul contractului de credit, clauza ce reglementează perceperea acesteia poate fi analizată în condițiile în care ea nu este exprimată în mod clar și inteligibil, lăsând loc la echivoc. În cauză, instanța a apreciat că modalitatea în care au fost redactate clauzele privitoare la calculul cuantumului dobânzii curente la soldul creditului, nu din punct de vedere semantic și gramatical, ci din punct de vedere juridic și a normelor tehnice speciale aplicabile domeniului reglementat, nu sunt de natură a reprezenta pentru consumator o exprimare într-un limbaj clar și inteligibil, așa încât el să poată avea reprezentarea, încă de la momentul încheierii actului, a modului de calcul, criteriilor de calcul sau evoluției cuantumului dobânzii. Concluzionând, s-a considerat că clauza poate fi analizată și va fi constatată ca fiind abuzivă inclusiv pentru aceste motive.
În ceea ce privește clauzele stipulate în art. 17 din contractul de credit C_ din_ cu privire la dreptul de cesionare a creanței, instanța a considerat că acestea se încadrează din punct de vedere al scopului în categoria clauzelor firești într-un contract, dreptul creditorului de a cesiona creanța derivând din contract nefiind de natură a crea vreun dezechilibru contractual între el și consumator.
În ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată a creditului stipulat în art. 8.3, 9.1 și 9.8 din contract, așa cum a fost modificat prin actele adiționale, s/a considerat că potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, „Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiționat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate.” Așadar, clauzele care prevăd un asemenea comision sunt abuzive și pârâta are obligația legală să modifice contractele și să elimine un asemenea comision
Referitor la clauza stipulată în art. 8.6 din contract, așa cum a fost modificat prin actele adiționale, s/a reținut de către prima instanță că o clauză prin care profesionistul își rezervă dreptul să modifice unilateral comisioanele și nivelul acestora, fără să fie prevăzute criterii previzibile și obiective pe baza cărora poate opera aceste modificări, este prin sine o clauză care produce, contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile profesionistului și cele ale consumatorului, în defavoarea celui din urmă
În ceea ce privește clauzele stipulate în art. 7 din contract, referitoare la dobânda penalizatoare, s-a de judecătorie că în coroborare și cu clauzele prevăzute la art. 6, reținând că rata dobânzii penalizatoare este dependentă de modul de calcul a dobânzii curente, și aceste clauze creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile profesionistului și ale consumatorului în detrimentul celui din urmă pentru rațiunile arătate în analiza caracterului abuziv al clauzelor privind dobânda curentă.
În consecință, s-a constatat ca fiind abuzive clauzele stipulate în art. 6, art. 7, art. 8.3 și 8.6, art. 9.1 și 9.8 din contractul de credit ipotecar C_ din_ așa cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din_ și prin actul adițional nr. 2 din_, încheiat între părți și s-a dispus modificarea acestora și restituirea de către pârâtă a sumelor încasate nelegal în baza lor.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada de către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate cu procesul astfel că cererea sa, de obligare a pârâtei la plata acestora, apare ca neîntemeiată.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta O. B. România S.A. cerând ca în urma admiterii acestuia să se modifice în tot hotărârea în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii exercitate de reclamantă.
În motivarea căii de atac s-a arătat, în esență, că prima instanță a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, hotărârea fiind lipsită de temei legal, că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
La termenul de judecată din data de 24 martie 2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului M.-secția civilă și a reținut cauza spre soluționare asupra acestui aspect.
Examinând excepția necompetenței materiale, tribunalul reține următoarele:
Instanța de fond a fost investită cu o acțiune derivând din contractul de credit ipotecar C_ din_ așa cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din_ și prin actul adițional nr. 2 din_ încheiat între părțile din dosar, contract încheiat între un profesionist și un consumator, respectiv încheiat cu o societate bancară, în exercitarea obiectului său de activitate, în calitate de împrumutător și un consumator, în calitate de împrumutat.
Ca o consecință, având în vedere și prevederile art. 226-228 din Legea nr. 71/2011 conform cărora competența de soluționare a litigiilor cu profesioniști revine completelor sau tribunalelor specializate, Tribunalul apreciază că prezentul recurs este de competența Tribunalului Specializat M..
Pentru aceste motive, în baza art. 2, lit. d) și art. 37 din Legea 304/2004 coroborat cu art.158 alin. 3 Cod proc. civ., va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului M. în soluționarea prezentului recurs și va dispune declinarea soluționării prezentului recurs în favoarea Tribunalului Specializat M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția necompetentei materiale a Tribunalului M. și în consecință:
Declină în favoarea Tribunalului Specializat M. competenta de soluționare a recursului declarat de recurenta O. B. România S.A., cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1, împotriva sentinței civile nr.8055 din 13.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-M..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi: 24.03.2015.
Președinte, A. B. | Judecător, A. A.-B. | Judecător, R. I. |
Grefier, M. T. |
Red./Thred:A.B./22.04.2015
Listat M.T./2 ex./24.04.2015
Jud.fond: F. L.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 105/2015. Tribunalul MUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 56/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
