Obligaţie de a face. Decizia nr. 38/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 38/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 38/2015
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
Președinte V. S.
Judecător A. A.-B.
Grefier M. T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta M. M., având CNP_, cu domiciliul în Tg-M., ./1, jud.M. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat O. I. din Tg-M., ., jud.M., împotriva sentinței civile nr. 1778 din 15.04.2014, pronunțată în dosar nr._ .
Procedura este legal îndeplinită, în lipsa părților.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 6 ianuarie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 20 ianuarie 2015 și apoi pentru termenul de azi.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.1788/15.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosar nr._ a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâtul O. D.-L..
Pârâtul a fost obligat să predea reclamantei apartamentul nr. 15, compus din o cameră și dependințe, situat în Tg. M., . jud. M.
În rest cererea reclamantei a fost respinsă.
Pârâtul a fost obligat la plata în favoarea reclamantei a sumei de 803 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocațial parțial.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la întabularea și predarea apart. nr. 15, situat la parterul blocului edificat de acesta în Tg. M., ., precum și obligarea la plata de daune interese în sumă de 50 lei/zi, începând cu data de 01.08.2013.
În ceea ce privește situația de fapt, instanța reține că între părți a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2900/30.11.2006, prin care reclamanta a vândut pârâtului o suprafață de 600 mp teren intravilan în schimbul unui spațiu comercial în suprafață de 30 mp, situat la parterul clădirii ce urma a fi construită de către cumpărător pe terenul în cauză. Prin actul adițional la contract, autentificat sub nr. 80/15.01.2013, s-a convenit modificarea punctului 2 din contractul de vânzare cumpărare, în sensul înlocuirii spațiului comercial ce reprezenta prețul terenului cu apartamentul nr. 15 situat în blocul de locuințe edificat în Tg. M., ., compus din 1 cameră și dependințe, în suprafață de 30 mp.
S-a reținut din probele administrate în cauză că apartamentul în cauză, ce reprezenta prețul terenului înstrăinat de către reclamantă, nu a fost predat acesteia nici până în prezent, deși termenul de predare s-a stabilit la data de 30.05.2013, potrivit actului adițional autentificat.
Referitor la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la predarea locuinței, instanța a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 1516 alin. 1 Cod civil, potrivit cu care „creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației”. În egală măsură, au fost avute în vedere dispozițiile art. 1527 Cod civil, potrivit cărora „creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natură”. Raportat la prezenta situație de fapt, s-a constatat că debitorul obligației, respectiv pârâtul, nu și-a îndeplinit obligația de predare a bunului până la termenul expres stabilit în acest sens. Ca urmare, instanța a apreciat ca întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la predarea imobilului apartament, potrivit învoielii părților.
Instanța a avut în vedere și atitudinea procesuală a pârâtului, care, deși legal citat cu mențiune, nu s-a prezentat pentru administrarea interogatoriului și nu a depus întâmpinare, făcând aplicarea art. 358 Cod procedură civilă în sensul interpretării lipsei la interogatoriu ca un început de dovadă, ce urmează a fi coroborată cu restul probelor administrate în cauză.
Referitor la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la întabularea aceluiași apartament, instanța a constatat faptul că nu au fost administrate probe din care să reiasă faptul că întregul imobil în cauză, inclusiv apart. nr. 15, nu ar fi înscris în cartea funciară. Ca urmare, în lipsa unor probe concludente în acest sens, instanța a respins această solicitare.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata de daune interese de 50 lei/zi de întârziere, instanța a reținut faptul că daunele interese pentru neexecutarea la timp a obligației se datorează de la data punerii în întârziere a debitorului obligației sau de la momentul de la care acesta se află de drept în întârziere.
În ceea ce privește obligația de predare a bunului imobil, instanța a arătat faptul că abia prin prezenta hotărâre pârâtul va punea fi obligat la predarea imobilului în cauză, pe data rămânerii definitive a hotărârii. În cazul neexecutării acestei obligații, reclamanta va avea posibilitatea reală de a solicita obligarea pârâtului la plata unor penalități, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 905 Cod procedură civilă, la acest moment însă solicitarea acesteia a fost apreciată ca neîntemeiată.
Făcând aplicarea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtului, precum și proporția în care a fost admisă cererea introductivă a reclamantei, a dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 803 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocațial parțial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta M. M., solicitând schimbarea parțială a sentinței atacate în sensul obligării intimatului la întabularea în cartea funciară a apartamentului care face obiectul contractului dintre părți, obligarea acestuia la plata de daune interese și cheltuieli de judecată.
Apreciază apelanta că soluția instanței de fond, de admitere doar în parte a acțiunii formulate nu este una corectă.
Arată apelanta că obligația intimatului de intabulare izvorăște din contract iar prin faptul că a respins acest capăt de cerere instanța a modifica voința părților, ceea ce depășește atribuțiile instanțelor judecătorești.
Se mai arată că dacă pe acest petit ar fi promovată o nouă acțiune, ar fi incidentă excepția autorității de lucru judecat.
Susține apelanta că instanța a respins acest capăt de cerere fără a avea nici o dovadă care să răstoarne susținerile reclamantei, ori în lipsa acestora prezumțiile nu pot justifica o soluție.
În privința capătului de cerere constând în obligarea intimatului la plata de daune interese, se arată că instanța a ignorat notificarea de la fila 5 prin care intimatul a fost pus în întârziere, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.
Apreciază ca fiind indubitabil faptul că situația creată de intimat este cauzatoare de prejudicii care se întind pe o perioadă de 2 ani. Arată apelanta că dacă se ia în calcul durata scursă de la încheierea contractului și până în prezent, se poate observa că apelanta nu a avut nici un beneficiu, în schimb intimatul a avut.
În drept se invocă prevederile art.453, 470-476, 480 (2) Cod de procedură civilă, art.1522 și 1530 Cod civil.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 08.07.2014 a solicitat respingerea apelului declarat.
Arată intimatul că rațiunea pentru care a fost efectuată de părți modificarea clauzei contractuale privitoare la preț o constituie tocmai acoperirea unui eventual prejudiciu al apelantei ca urmare a întârzierii îndeplinirii obligației asumate de către intimat în sensul că există o vădită disproporție între cele 2 categorii de imobile în zona respectivă, mai exact între un spațiu comercial, cu o valoare de piață de aproximativ 15.000 de euro și un apartament cu 1 cameră având o valoare de piață de 23.000 de euro.
În considerarea acestei diferențe valorice apreciază că nu se poate acredita ideea unui beneficiu exclusiv în favoarea intimatului.
Mai arată că a suportat toate costurile rezultate din modificarea de proiect, intabularea în cartea funciară, etc., în acest fel scăzând și beneficiul său, fără însă a-l afecta pe cel al apelantei.
În final arată că apartamentul a fost predat apelantei la începutul lunii iunie a anului 2014, urmând a se îndeplini și formalitățile translative de proprietate.
În drept se invocă prevederile art.223 Cod de procedură civilă.
În cuprinsul completării la întâmpinare depusă la dosarul cauzei în data de 19.09.2014 intimatul solicită ca instanța să țină seama de faptul că prin actul intitulat Declarație, autentificată sub nr.1.496/09.09.2014, beneficiara prețului a declarat că nu mai are nici o pretenție, prezentă sau viitoare cu privire la terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 30.11.2006, modificat prin actul adițional din 15.01.2013, consecința directă a acestui fapt trebuind să fie, în opinia intimatului, lipsa obiectului cauzei.
La termenul de judecată din data de 02.10.2014 apelanta a depus la dosarul cauzei în copie, Declarația autentificată de S.P.N. D. sub nr.1.559/18.09.2014 prin care numita O. D.-I. a revocat declarația autentificată sub nr.1.496/09.09.2014.
Analizând apelul invocat, prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl apreciază ca fondat, pentru următoarele considerente:
Contractul încheiat la data de 30.11.2006 între O. D. L. și M. M. are natura unei stipulații pentru altul, contract definit în doctrină ca fiind acel contract sau clauză din contract, prin care o parte, numită promitent, se obligă față de cealaltă parte, numită stipulant, să execute o prestație în favoarea unei alte persoane, străină de contract, numită terț beneficiar.
Prin contractul din data de 30.11.2006 care, contrar susținerilor reclamantei apelante și denumirii sub car s-a încheiat, nu este un contract de vânzare cumpărare ci un contract nenumit, translativ de proprietate, având caracteristicile unui contract de schimb, promitentul se obligă ca în schimbul terenului primit de la beneficiar să transfere în proprietatea terțului beneficiar o unitate din imobilul-. urmează a fi edificat, în viitor pe terenul primit.
Astfel, într-o primă etapă părțile au convenit ca obiectul schimbului, respectiv obiectul prestației promitentului să fie un bun imobil determinabil, bun care a fost însă determinat ulterior, în cuprinsul actului adițional autentificat sub nr.80/2013, act la încheierea căruia a participat și terțul beneficiar, numita O. D.-I..
Prin actul adițional, încheiat la data de 15.01.2013 părțile au convenit la modificarea conținutului pct.2 din contractul de vânzare cumpărare în sensul că echivalentul valoric al înstrăinării se va concretiza într-un spațiu de cel puțin 30 mp, cu destinație de locuință - respectiv apartamentul nr.15, compus dintr-o cameră și dependințe situat în Tg. M., . în loc de spațiul comercial în suprafață de 30 mp, cu mențiunea că termenul de predare va fi 30.05.2013.
Stipulația pentru altul este explicată ca fiind o excepție reală, veritabilă de la principiul relativității efectelor contractului iar dreptul terțului își are originea în mod direct în contractul încheiat între stipulant și promitent, fără să fie nevoie de consimțământul său. Cu toate că terțul nu ia parte, personal sau prin reprezentant, la încheierea contractului, dreptul său se naște în momentul încheierii acelui contract, fără să fi făcut parte din patrimoniul stipulantului.
Consimțământul terțului beneficiar nu este o condiție de valabilitate a stipulației ci o condiție de eficacitate a stipulației, de consolidare a dreptului dobândit.
În cauză, se constată existența consimțământului terțului beneficiar, care a fost exprimat cu ocazia încheierii actului adițional la contractul din 2006, act prin care s-a realizat și determinarea exactă a obiectului contractului inițial, respectiv a prestației la care s-a obligat promitentul O. D., în sensul identificării imobilului obiect al contractului ca fiind apartamentul nr.15, compus dintr-o cameră și dependințe situat în Tg. M., ..
Analizând documentația cadastrală înaintată la dosarul cauzei de O.C.P.I. M. și informațiile furnizate de această instituție se constată că în prezent acest apartament este întabulat în CF col._ Tg. M., CF indiv._-C1-U24, această unitate locativă făcând obiectul actelor juridice la care am făcut anterior referire și care, prin efectul înțelegerii dintre reclamanta M. M. și O. D. a devenit proprietatea terțului beneficiar O. I..
Această situație de fapt nici nu a fost în vreun fel contestată de parat, care a și predat acest apartament în luna iulie 2014, în cursul judecării prezentului litigiu, achiesând astfel la dispozițiile hotărârii date în prima instanță.
Cererea reclamantei de întabulare a dreptului de proprietate a fost apreciată de prima instanță ca nefondată, motivat de faptul că din probele administrate în cauză nu rezultă ca acest apartament nu ar fi întabulat în cartea funciară.
Pronunțând această soluție instanța de fond a nesocotit cererea reclamantei care nu a solicitat simpla întabulare a apartamentului în cartea funciară ci întabularea acestui apartament pe numele terțului beneficiar, așa cum paratul s-a obligat prin contract, în temeiul tezei finale a art.2 din contractul inițial, respectiv ca imobilul ce face obiectul contractului „să fie evidențiat în cartea funciară pe numele numitei O. I. „.
Chiar dacă petitul acțiunii relativ la întabularea imobilului nu a fost foarte clar formulat, este evident că acesta este scopul urmărit de reclamantă prin promovarea acțiunii, iar instanța avea obligația de a clarifica acest aspect.
În privința obligației de înscriere a imobilului pe numele terțului beneficiar, este indubitabil că aceasta îi revine paratului, clauza contractuală fiind un a clară și neechivocă.
În condițiile în care la acest moment, așa cum rezultă din cuprinsul extraselor de carte funciară furnizate de OCPI M. apartamentul nr. 15 înscris în CF indiv._-C1-U24 este întabulat pe numele paratului, este evident că acesta nu și-a îndeplinit obligația asumată și nici nu poate să invoce un motiv obiectiv care să justifice neîndeplinirea acestei obligații.
Chiar dacă acest apartament apare întabulat pe numele paratului, cum de altfel este și firesc să fie, acesta fiind inițial proprietarul întregului . efectul contractelor dintre părți, proprietatea apartamentului 15 s-a transferat, ulterior edificării, în patrimoniul terțului beneficiar, existând și consimțământul său în acest scop, exprimat prin actul adițional din 2013.
Faptul că paratul a refuzat să ducă la capăt acest demers are însă un motiv subiectiv, derivat din convingerea acestuia că în vederea întabulării dreptului de proprietate asupra apartamentului în favoarea terțului beneficiar este necesar a se încheia un nou contract, de data aceasta de vânzare cumpărare, între parat-în calitate de vânzător, și terțul beneficiar din contractul inițial, în calitate de cumpărător.
Ori un asemenea demers nu este necesar, în opinia instanței, deoarece, ca efect al contractului inițial și al actului adițional ulterior, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu s-a transferat direct, din patrimoniul paratului, promitentul din contractul inițial, în patrimoniul terțului beneficiar, fără a mai trece prin patrimoniul stipulantului (reclamanta-proprietara terenului). Acest efect se produce tocmai în considerarea naturii contractului inițial încheiat între reclamantă și paratul din prezenta cauză, care, așa cum am arătat apare ca o stipulație pentru altul, respectiv un contract în favoarea unei alte persoane.
Nici sub aspect formal actele juridice încheiate între părți nu ridică nici un fel de problemă în condițiile în care, atât contractul din data de 30.11.2006 cât și actul adițional din 15.01.2013 sunt înscrisuri autentice.
Pentru aceste considerente tribunalul apreciază că prima instanță a apreciat greșit atunci când a respins cererea de obligare a pârâtului la evidențierea apartamentului pe numele terțului beneficiar, deoarece este o obligație contractuală pe care și-a asumat-o și care putea fi adusă la îndeplinire în temeiul celor două contracte autentice la care ne-am referit anterior.
În privința daunelor interese, apreciem că soluția instanței de fond este pe deplin întemeiată.
Defalcând din nou obligațiile pârâtului, se reține că acesta și-a asumat două obligații, aceea de predare a apartamentului și cea de înscriere a acestuia în carta funciară.
Este real că daunele interese moratorii reprezintă compensarea daunelor ce se acorda pentru simpla întârziere a executării unei obligații contractuale, iar potrivit art.1522 al.1 cod civil „debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată.”
Potrivit art.1530 Cod civil, „creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.”; potrivit art.1537 „dovada neexecutării obligației nu îl scutește pe creditor de proba prejudiciului, cu excepția cazului în care prin lege sau prin convenția părților se prevede altfel.”
În privința daunelor solicitate de reclamantă, reține tribunalul că aceasta a arătat, în cuprinsul „răspunsului la întâmpinare” depus la dosarul cauzei în apel (f.15) că prejudiciul ce i-a fost provocat de neexecutarea obligațiilor constă în faptul că schimbării obiectului contractului, din spațiu comercial, în spațiu locativ, spațiu pe care nu l-ar putea valorifica pentru a obține venituri în compensarea pensiei domniei sale.
Mai arată că, dat fiind stadiul în care, în cele din urmă locuința i-a fost predată, este nevoită să investească în locuința primită o sumă foarte mare de bani pentru a fi folosită.
În mod evident aceste apărări nu pot fi primite. În primul rând, faptul că pârâtul a predat un spațiu locativ și nu unul comercial este în deplin acord cu înțelegerea părților, concretizată în actul adițional din 15.01.2013, astfel încât sub acest aspect nu se poate considera că reclamanta ar fi fost în vreun fel prejudiciată, atâta vreme cât și-a dat acordul pentru schimbarea obiectului înțelegerii inițiale, iar actele juridice încheiate în acest sens nu au fost în nici un fel contestate, ba chiar au stat la baza prezentei acțiuni.
Ce remarcă însă tribunalul în continuare este faptul că reclamanta invocă producerea în propriul său patrimoniu a unor prejudicii derivând din starea imobilului și necesitatea unor investiții la acesta, în condițiile în care, conform înțelegerii părților, acest imobil devine proprietatea terțului beneficiar.
În calitatea sa de stipulant, reclamanta poate să pretindă daune interese atunci când prin neexecutarea prestației datorate terțului beneficiar i-ar fi fost cauzat un prejudiciu.
Ori în cauză prejudiciul la care se face referire ar putea fi eventual provocat terțului beneficiar, în calitate de proprietar al imobilului și nu reclamantei care nu are nici un drept asupra respectivului imobil.
Pentru daune descrise de reclamantă și în măsura în care acestea ar fi dovedite, doar terțul beneficiar ar fi în măsură să formuleze pretenții.
În privința reclamantei, aceasta nu a dovedit că prejudiciile descrise i-au fost cauzate, afectând propriul său patrimoniu, în condițiile în care prejudiciul reprezintă tocmai efectul negativ, dauna materială produs unei persoane prin fapta ilicita a altei persoane.
Față de faptul că în cauză reclamanta nu a dovedit faptul că prin executarea cu întârziere a obligațiilor pe care reclamantul le datora terțului beneficiar i-ar fi fost cauzat un prejudiciu, pretențiile sale apar ca nefondate.
În considerarea celor anterior expuse, apreciind ca fondat apelul declarat pe care îl va admite, cu consecința schimbării în parte a hotărârii atacate, după cum urmează:
Va obliga intimatului O. D. – L. la întabularea apartamentului nr. 15 din Tg. M., ., evidențiat în CF colectiv nr._ Tg. M. – CF individual_ – C1 – U24, pe numele terțului beneficiar O. I. D.
Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Reținând culpa procesuală a intimatului și văzând prevederile art.453 Cod de procedură civilă, va obliga intimatul O. D. – L. la plata cheltuielilor de judecată din apel, în sumă de 851 lei, în favoarea apelantei M. M., reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta M. M., având CNP_, cu domiciliul în Tg-M., ./1, jud.M. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat O. I. din Tg-M., ., jud.M., împotriva sentinței civile nr. 1778 din 15.04.2014, pronunțată în dosar nr._ .
Schimbă în parte hotărârea atacată în sensul obligării intimatului O. D. – L., având CNP_, cu domiciliul în Tg-M., ., ., la întabularea apartamentului nr. 15 din Tg. M., ., evidențiat în CF colectiv nr._ Tg. M. – CF individual_ – C1 – U24, pe numele terțului beneficiar O. I. D. ( cu datele rezultate din declarația autentificată prin Încheierea nr. 80 din 15.01.2013 la BNP S. – fila 4 dosar fond).
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Obligă intimatul O. D. – L. la plata cheltuielilor de judecată din apel, în sumă de 851 lei, în favoarea apelantei M. M..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.
Președinte, V. S. | Judecător, A. A.-B. | |
Grefier, M. T. |
Red./Thred:A.A.B./30.03.2015
M.T./4 ex./30.03.2015
Jud.fond: G. G. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 4/2015. Tribunalul MUREŞ | Evacuare. Decizia nr. 375/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
