Pretenţii. Decizia nr. 414/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 414/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 5055/291/2013
Dosar nr._ - pretenții -
COD OPERATOR 3074 - CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 414/AC
Ședința publică din 20.11.2014
Instanța compusă din:
Președinte: L. F. – judecător
D. S. – judecător
Grefier – C. Ailuțoaei
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-pârât C. V., domiciliat în comuna Pâncești, ., împotriva sentinței civile nr. 485 din 11.03.2014 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. C., domiciliat în comuna Trifești, ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. C. pentru intimatul-reclamant T. C., lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
- cauza este la al doilea termen de judecată;
- obiectul cauzei este pretenții;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- Primăria Comunei Trifești a comunicat relațiile solicitate de instanță.
Instanța constată terminată cercetarea dosarului și deschide dezbaterile.
Domnul avocat D. C., pentru intimatul-reclamant T. C., solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 485 din 11.03.2014 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 485 din 11.03.2014 Judecătoria R. a admis în parte cererea formulată de reclamantul T. C. în contradictoriu cu pârâtul C. V.; l-a obligat pe pârât la plata sumei de 6.000 lei, reprezentând despăgubiri civile; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata sumei de 2.000 lei și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru soluționarea cauzei, instanța de fond a reținut în motivare următoarele:
În fapt, reclamantul T. C. a convenit cu pârâtul C. V., în cursul lunii mai 2011, ca acesta din urmă să desfășoare contra cost activitatea de îngrijitor de animale la stâna reclamantului din apropierea localității Trifești. Fără a se încheia un contract de muncă, pârâtul avea ca atribuții pășunatul ovinelor și a caprinelor pe o suprafață de teren de aproximativ 25 ha. În cursul lunii iunie 2012, pârâtul, împreună cu alți doi îngrijitori, au fost neglijenți în supravegherea ovinelor, motiv pentru care acestea au păscut pe marginea unei suprafețe de teren care era cultivată cu grâu și rapiță. La momentul respectiv, suprafața de granița dintre pășune și tarlalele limitrofe cultivate cu grâu și rapiță era proaspăt erbicidată, motiv ce dus la moartea unui număr de 60 de ovine din cauza intoxicației cu erbicid.
În drept, instanța de fond a reținut că cererea de chemare în judecată este formată din două petite, unul vizând răspunderea civilă contractuală ca urmare a încheierii unui contract de împrumut, iar celălalt răspunderea civilă delictuală.
În privința aplicării legii civile în timp, în raport de data aproximativă a contractului, respectiv 07.2011, și data producerii faptului juridic ilicit, iunie 2012, cu observarea dispozițiilor art. 6 alin.(2) și (5) din Noul Cod Civil, instanța de fond a reținut că raporturile obligaționale izvorâte din contractul de împrumut sunt reglementate de vechiul cod civil din 1864, iar raporturile juridice izvorâte din faptul juridic ilicit sunt guvernate de noul Cod civil.
În privința legii aplicabile mijloacelor de probă sub aspectul condițiilor de admisibilitate și a puterii doveditoare, prima instanță a constatat că pentru înscrisurile preconstituite de care înțelege să se prevaleze reclamantul, în raport de data emiterii acestora, sunt aplicabile dispozițiile art. 1176-1186 Cod civil 1964, astfel după cum dispune art. 26 alin.(1) din noul Cod procedură civilă, potrivit căruia puterea doveditoare a probelor preconstituite și a prezumțiilor legale sunt guvernate de legea în vigoare la data producerii faptelor juridice care fac obiectul probațiunii, legea veche ultractivând.
Cu referire la primul capăt de cerere constând în obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând parte din contravaloarea împrumutului de 3.500 lei din luna iulie 2011, instanța de fond a reținut că acesta este neîntemeiat. Astfel, deși din coroborarea declarațiilor martorilor Neguriță Jănița M. (f.38), T. E. (f.37) și A. I. O. reiese existența acestui contract de împrumut, încheiat în urma decesului unui copil de-al pârâtului, instanța nu are elementele probatorii necesare pentru a identifica cuantumul exact al sumei împrumutate. În aceeași măsură, instanța de fond a reținut că suma de bani înscrisă în caietul constatator (f.4) este consemnată în mod global, respectiv_.000 ROL, iar printre sumele defalcate nu apare și restul sumei împrumutate de 2.000 lei. Cu toate acestea, instanța a reținut că înscrisul reprezentat de caietul constatator al datoriilor constituie un început de dovadă scrisă în înțelesul art. 1196 Cod civil 1864, element probatoriu ce trebuie completat prin alte mijloace de probă. Or, în cauza dedusă judecății, reclamantul nu a făcut dovada cuantumului împrumutului prin alte mijloace de probă, motiv pentru care a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata sumei de 2.000 lei.
S-a mai reținut că al doilea petit privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie are ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 6.000 lei, reprezentând repararea prejudiciului pentru moartea a 12 ovine (f.27).
În acest sens, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 1357 Cod civil 2009, „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare“.
Răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este o parte componentă a răspunderii sociale care revine fiecărei persoane pentru faptele sale, declanșată de fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie, însă, întrunite cumulativ patru condiții esențiale, și anume: existența unui prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și pagubă, precum și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine în speță reclamantului, în conformitate cu art.249 Cod procedură civilă, deoarece el este cel care formulează o pretenție în fața instanței.
Instanța de fond a analizat pretențiile solicitate și îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.
Cu privire la existența faptei ilicite, instanța de fond a reținut că din coroborarea ansamblului probator rezultă că pârâtul avea sarcina, împreună cu ceilalți doi îngrijitori, de a pășuna cele aproximativ 600 de ovine pe suprafața de teren de 25 ha. Acest aspect reiese cu precădere din declarația martorului A. I. O., unul dintre cei doi îngrijitori. Neglijența în supravegherea ovinelor, motiv pentru care acestea au păscut pe marginea unei suprafețe de teren proaspăt erbicidată, care era cultivată cu grâu și rapiță, reprezintă fapta juridică ilicită sub forma inacțiunii.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite cauzate de către o altă persoană. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare este necesar ca acesta să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Totodată, potrivit principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv suferit (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cessans) ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
În acest sens, certitudinea prejudiciului s-a reținut de instanța de fond că este dovedită din coroborarea declarațiilor martorilor Neguriță Jănița M. f.38), T. E. (f.37) și A. I. O., precum și din procesul verbal încheiat în data de 27.04.2012 de medicul veterinar S. A. (f.14).
Paguba suferită de reclamant în patrimoniul acestuia, respectiv cheltuielile efectuate pentru despăgubirea proprietarilor ovinelor, este urmarea directă a acțiunii ilicite săvârșite de către pârât.
S-a mai reținut că, pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficientă existența unei fapte ilicite și a unui prejudiciu suferit de către o altă persoană, ci este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că respectiva faptă a condus la acel prejudiciu. În speță, paguba suferită de reclamant în patrimoniul acestuia este urmarea imediată a acțiunii pârâtului și a celorlalți doi îngrijitori, așa după cum rezultă din declarația martorului A. I. O., coroborată cu procesul verbal încheiat în data de 27.04.2012 de medicul veterinar S. A. (f.14) și Nota de constatare nr. 59/27.04.2012(f.15). Astfel, potrivit notei de însoțire emise de medicul veterinar în urma examenului toxicologic(f.15), intoxicația cu erbicid ca urmare a pășunatului natural a fost cauza morții ovinelor.
Sub aspectul vinovăției pârâtului, instanța de fond a reținut că inacțiunea acestuia a luat forma culpei cu prevedere.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata unei sume de 6.000 lei, reprezentând despăgubiri civile.
În ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 453 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Prin urmare, în privința litigiilor deduse spre soluționare instanțelor judecătorești, partea care a pierdut procesul va suporta atât cheltuielile proprii, cât și cheltuielile efectuate de partea care a câștigat procesul, cheltuieli de judecată care includ, printre altele, și taxele judiciare de timbru.
În speță, s-a reținut de prima instanță că reprezintă cheltuieli de judecată taxa judiciară de timbru în cuantum de 500 de lei (conform chitanței . nr. 4991 din data de 13.11.2013). Dovada cheltuielilor de judecată fiind făcută în termenul prevăzut de art. 452 Cod procedură civilă, instanța l-a obligat pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
Pârâtul C. V. a declarat apel împotriva sentinței civile, pe care o consideră netemeinică și nelegală, arătând în motivare că începând cu data de 15.06.2011 a lucrat împreună cu soția sa la reclamant, respectiv a îngrijit și pășunat oile și caprele acestuia, fără a li se încheia contract de muncă. Înțelegerea a fost ca, pentru munca prestată, reclamantul să le asigurare hrana, cazarea și să le plătească 500 lei lunar.
În luna mai 2013, proprietarul unui teren învecinat cu zona de pășunat și-a erbicidat cultura, iar vaporii de erbicid au ajuns pe suprafața de pășunat. Nu a avut cunoștință despre aceasta, astfel că în aceeași zi, în jurul orei 15:00, s-a deplasat cu cele 600 de capre, pe care le păzea împreună cu un coleg, în zona de pășunat contaminată, iar după aproximativ două ore au decedat 60 de capre. Din acest moment reclamantul și-a schimbat comportamentul față de el în sensul că nu l-a mai plătit pentru munca prestată și nu i-a dat voie să meargă la înmormântarea tatălui său, care a decedat la câteva luni de la incident. Totodată, reclamantul i-a reținut cartea de identitate, certificatul de naștere și certificatul de absolvire a 8 clase. A reușit să fugă în luna august 2013.
Susține că nu a avut bani pentru a se deplasa la termenele stabilite în procesul soluționat la fond, că reclamantul se face vinovat pentru că nu l-a anunțat asupra intenției proprietarului vecin de a aplica erbicid, că a prestat muncă fără contract și că nu a fost plătit pentru ultimele 4 luni lucrate.
Reclamantul T. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând în motivare că terenul pe care s-a aplicat erbicid aparține . că aceasta și-a anunțat intenția de a erbicida. Testele de laborator efectuate după incident au dovedit faptul că pe zona de pășunat nu au ajuns vapori de erbicid, însă s-a constatat la fața locului că au existat urme de pășunat pe terenul societății comerciale.
Paguba cauzată prin decesul animalelor care aparțineau cetățenilor din . pe fiecare îngrijitor.
Mai arată că pârâtul nu a fost interesat de acoperirea prejudiciului, iar cu privire la raporturile de muncă arată că s-a înțeles cu pârâtul pentru pășunat în aprilie 2011, prilej cu care i-a dat acestuia 1500 lei pentru că nu avea mijloace de trai. Pârâtul i-a încredințat actele despre care face vorbire în cererea de recurs, dar i le-a restituit. A plătit chiria pârâtului și i-a asigurat copilului acestuia cele necesare traiului, l-a împrumutat cu bani care nu i-au fost restituiți. Pârâtul nu a lucrat decât în perioada de primăvară – toamnă, iar soția acestuia nu a lucrat niciodată la el.
La termenul din data de 23.10.2014, tribunalul a solicitat Primăriei Comunei Trifești să comunice dacă . comercială sau agricolă) este înregistrată ca utilizator de substanțe chimice (erbicid) și dacă în iunie 2012 a făcut cunoscut la nivelul autorităților locale faptul că erbicidează suprafața de teren învecinată cu cele 25 ha arendate pentru pășunatul oilor și caprelor de către reclamantul T. C., răspunsul acesteia fiind comunicat pentru termenul din data de 20.11.2014.
Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceasta este temeinică și legală și o va menține pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Pârâtul a invocat în motivele de apel referitoare la cauză faptul că nu a pășunat caprele pe terenul erbicidat, ci pe terenul arendat de reclamant și că iarba păscută a fost contaminată cu erbicid.
Tribunalul va aprecia ca nefondate aceste susțineri, deoarece, potrivit declarației martorului A. I. O., care a păzit caprele împreună cu pârâtul, animalele au fost scăpate pe terenul erbicidat, astfel că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de pază asumată față de reclamant.
Aceasta stare de fapt reținută înlătură și susținerile potrivit cărora animalele ar fi păscut iarbă contaminată pe terenul de pășunat, precum și cele referitoare la faptul că reclamantul nu a făcut cunoscută intenția vecinului de teren de erbicidare. Lipsa anunțului rămâne fără relevanță juridică în cauză în condițiile în care pârâtul trebuia să îndeplinească obligația de pază, indiferent de starea terenurilor învecinate.
Prin urmare, tribunalul va constata că instanța de fond a reținut în mod corect culpa pârâtului în raport cu prevederile art. 998 Cod civil.
Față de cele arătate, tribunalul va respinge ca nefondat apelul, iar în temeiul art. 19 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile constând în taxă de timbru, de care a fost scutit apelantul, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul C. V. (CNP-_), domiciliat în comuna Pâncești, ., împotriva sentinței civile nr. 485 din data de 11.03.2014 a Judecătoriei R., în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. C. (CNP-_), domiciliat în comuna Trifești, ..
Cheltuielile de judecată constând în taxă de timbru în sumă de 72,5 lei rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.11.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. F. D. S. C. Ailuțoaei
Red. D.S. – 16.12.2014
Tehnored. C.A. – 18.12.2014
4 ex.
Fond: L. L.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 602/2014. Tribunalul NEAMŢ | Anulare act. Decizia nr. 335/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
