Uzucapiune. Decizia nr. 455/2014. Tribunalul NEAMŢ

Comentarii

0

Decizia nr. 455/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 5907/279/2011

Dosar nr._ - uzucapiune -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din data de 25 iunie 2014

DECIZIA CIVILĂ NR. 455/RC

Instanța constituită din:

Președinte: A. M. U. - judecător

L. F. – judecător

D. S. – judecător

D. L. – grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant G. N., domiciliat în . N. împotriva sentinței civile nr. 96 din data de 21.01.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Orașul R., B. M., domiciliată în R., ., P. E., domiciliată în Piatra N., ..1, ., județul N., I. L., domiciliată în Piatra N., ., .>Ș. cel M. M., domiciliată în Piatra N., .. 5, ., județul N., având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-reclamant G. N. asistat de avocat Zotta C. și intimata-pârâtă P. E., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei este uzucapiune;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

Președintele completului de judecată aduce la cunoștința părților prezente că, urmare a cererilor de abținere formulate de către completul R3, aceste cereri au fost admise și s-a dispus repartizarea aleatorie la un alt complet de recursuri singurul funcțional de pe perioada vacanței judecătorești, iar completul este constituit din: A. M. U., L. F. și D. S..

De asemenea, instanța constată că cererea de acordare ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei de timbru formulată de reclamantul G. N. a fost respinsă.

Avocat Zotta C., pentru recurentul-reclamant G. N., arată că partea pe care o reprezintă nu înțelege să formuleze cerere de reexaminare cu privire la taxa de timbru, motiv pentru care depune la dosarul cauzei originalul chitanței . CPS nr. 5081 din data de 19.06.2014 (cu care face dovada achitării unei taxe de timbru în sumă de 355 lei) și o . înscrisuri: procesul-verbal încheiat la data de 12.10.2004, evidența terenurilor gospodăriei și două tabele precizând că aceste înscrisuri nu au fost depuse în primul ciclu procesual. Învederează că dorește să dovedească cu înscrisurile depuse la dosar că, intimații nu au deținut teren niciodată în acea zonă.

Instanța înmânează duplicatul înscrisurilor depuse de apărătorul recurentului-reclamant, intimatei-pârâte P. E., care arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul acestora.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat Zotta C., pentru recurentul-reclamant G. N., învederează că în primul ciclu procesual a solicitat să se constate îndeplinite condițiile uzucapiunii de 10-20 de ani, pentru ca terenul în suprafață de 1800 m.p să revină în proprietatea reclamantului. Susține că:

- din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a stăpânit din anul 1955 terenul din litigiu, dată la care a încheiat și un act sub semnătură privată, intitulat chitanță, cu numitul A. cel M.;

- ulterior acest înscris a fost depus la Primăria comunei Piatra Șoimului, iar din anul 1956 și până în anul 1963, data începerii colectivizării, recurentul a stăpânit terenul sub nume de proprietar înregistrându-se cu această suprafață și în rolul agricol;

- după anul 1990 reclamantul a reintrat în posesia imobilului eliberându-i-se și titlu de proprietate pentru suprafața respectivă; în anul 2006 intimatele din prezenta cauză au solicitat instanței de judecată anularea titlului de proprietate al reclamantului, cerere care a fost admisă prin sentința civilă nr. 4246/2006 și rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 561/RC pronunțată de către Tribunalul N.;

- consideră că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii, întrucât reclamantul a respectat toate condițiile legale, în sensul că a stăpânit terenul sub nume de proprietar, iar posesia a fost publică și continuă;

- din adeverința eliberată de către Primăria Piatra Șoimului reiese faptul că terenul este deținut de reclamant în perioada 1956-1958 și ulterior din 1959 și până în anul 1963;

- așa cum rezultă și din înscrisurile depuse la acest termen de judecată Primăria comunei Piatra Șoimului a eliberat o adeverință prin care se arată că într-adevăr terenul vine de la numitul A. cel M., ca urmare a înstrăinării suprafeței sus menționate;

- deși s-a consemnat în registrul Primăriei Piatra Șoimului că înscrisul încheiat sub semnătură privată a fost predat acestei instituții, acesta nu se mai regăsește în arhiva acestei primării; martorul audiat la fond, respectiv P. P. (fostul secretar al primăriei Piatra Șoimului) a confirmat că a văzut acea chitanță; instanța de fond a respins acțiunea reclamantului pe considerentul că reclamantul nu a făcut dovada unui just titlu, însă justul titlu poate fi considerat înscrisul prin care s-a transmis proprietatea către G. N., în condițiile în care însuși statul român prin autoritatea locală a confirmat voința părților. Cu privire la buna credință arată că reclamantul a dat dovadă de bună credință, întrucât din anul 1955 terenul din litigiu a fost stăpânit de acesta în mod continuu și nici nu au existat litigii. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul constatării îndeplinite a condițiilor uzucapiunii; fără cheltuieli de judecată

La întrebarea instanței în sensul de a preciza dacă justul titlu este reprezentat de mențiunile din rolul agricol din perioada 1956-1958 și 1959-1963, având cuvântul apărătorul recurentului-reclamant susține că, într-adevăr justul titlu îl reprezintă rolul agricol și mai ales mențiunile din acest rol, precum și chitanța încheiată în anul 1955 prin care s-a înstrăinat terenul. Mai arată că acest aspect a fost confirmat de martorul audiat, care în acea perioadă era secretarul primăriei Piatra Șoimului.

Intimata-pârâtă P. E. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 96/21.01.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. ca fiind temeinică și legală. Învederează că: reclamantul a înstrăinat toate suprafețele de teren pe care acesta le deținea pe raza orașului R., iar terenul din litigiu a aparținut înainte de colectivizare Consiliului Popular R., după care a fost atribuit moștenitorilor defunctei B. I.; reclamantul G. N. a donat numitului N. N. suprafața de 3600 m.p fără cheltuieli de judecată.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 96 din 21.01.2014 a Judecătoriei Piatra N., tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.96 din 21.01.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către reclamantul G. N., prin procurator G. O. în contradictoriu cu pârâții Orașul R., reprezentat legal prin Primar, B. M., P. E., I. L. și Ș. cel M. M. și s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate în favoarea reclamantului.

Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Piatra N. a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul său sub numărul_, reclamantul G. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Orașul R., prin reprezentant legal Primarul, să se constate că este proprietar asupra suprafeței de 1800 mp teren, înscrisă în titlul de proprietate nr.45/1524/06.01.2005, situată în tarlaua 35 .>

În motivare, reclamantul a arătat că titlul de proprietate nr.45/1524 din 06.01.2005 a fost anulat în parte cu privire la terenul situat în tarlaua 35, . sentința civilă pronunțată în dosarul nr. 2984/2006 al Judecătoriei Piatra N., la solicitarea numitelor Pauleț M., B. M., Ș. cel M. M. și I. L.. Terenul în cauză a fost dobândit de el în anul 1955 de la numitul Atomii cel M., în prezent decedat fără moștenitori, figurând în rolul său agricol în perioada anilor 1956-1958, astfel cum rezultă din adeverința nr.3852/30.06.2011 eliberată de Primăria Piatra Șoimului. În anul 1990, a reintrat în posesia acestui teren și l-a stăpânit netulburat până în anul 2005, plătind toate impozitele și comportându-se ca un adevărat proprietar.

În drept, reclamantul a invocat uzucapiunea de 10-20 de ani.

În dovedire, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială, depunând în copie: titlul de proprietate nr.45/1524/06.01.2005 și adeverințele nr.3852/30.06.2011 și nr.633/1998 eliberate de Primăria Piatra Șoimului.

Prin cererea depusă la dosar de către pârâtul Orașul R.– fila 13, s-a arătat că reclamantul nu este înregistrat în registrul agricol al orașului R..

Pârâtul Orașul R., prin reprezentant legal Primarul, a formulat întâmpinare – fila 15 dosar, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, s-a arătat că titlul de proprietate nr.45/1524/06.01.2005 eliberat în favoarea reclamantul a fost anulat de instanța de judecată prin sentința civilă nr.4246/2006 pronunțată în dosarul nr.2984/2006 al Judecătoriei Piatra N., constatându-se că a fost greșit eliberat.

Prin adresa nr.5896/09.12.2011, pârâtul a menționat că suprafața de teren în litigiu de 1800 mp se află în posesia moștenitorilor defunctei B. I., conform titlului de proprietate nr._ - fila 25.

Prin încheierea de ședință din 12.12.2011 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant, acesta fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru de 711 lei – fila 35.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare – fila 41, arătând situația juridică a terenurilor pe care le-a deținut pe raza orașului R.. În esență, a susținut că suprafața de 1800 mp ce face obiectul litigiului nu a făcut obiectul vreunui act de înstrăinare încheiat de el, astfel cum se susține în întâmpinare, iar această suprafață de teren a fost stăpânită de el sub nume de proprietar din anul 1995.

La termenul din data de 12.03.2012 – fila 46, reclamantul a precizat cadrul procesual pasiv, fiind introduși în cauză Pauleț M., B. M., Ș. cel M. M. și I. L..

Pârâtele Pauleț M., B. M., Ș. cel M. M. și I. L. au formulat întâmpinare – filele 60-64, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat, în esență, că nu sunt întrunite condițiile legale prevăzute de art.1895 Cod civil, reclamantul neputându-se prevala de un titlu nul, respectiv titlul de proprietate nr._ ca bază a uzucapiunii de 10-20 de ani. Prin sentința civilă nr.4246/17.11.2006, irevocabilă prin decizia civilă nr.561/RC/2007 a Tribunalului N., s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._ eliberat pe numele lui G. N. cu privire la suprafața de 1800 mp teren ce face obiectul prezentului litigiu iar prin sentința civilă nr.421/24.01.2008, irevocabilă prin decizia civilă nr.1223/RC/2008 a Tribunalului N. s-a admis acțiunea în revendicare și reclamantul G. N. a fost obligat să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în litigiu. Prin aceste hotărâri judecătorești s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamantul nu este îndreptățit la atribuirea amplasamentului stabilit prin titlul de proprietate nr._, că acest teren a fost la dispoziția comunei și legal a fost atribuit moștenitorilor defunctei B. I..

S-au anexat întâmpinării înscrisuri, copii ale hotărârilor judecătorești – filele 65-96.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare – fila 102.

La termenul din data de 14.01.2013 instanța a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind obligarea reclamantului la suma de 10.000 lei – fila 136.

Instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri, proba cu expertiză topografică – fila 181 și proba testimonială, fiind audiați martorii P. P. și C. N..

Analizând materialul probator administrat în cauză, Judecătoria Piatra N. a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.1895 Cod civil, invocate ca temei juridic al cererii, „ cel care câștigă cu bună credință și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean al nemișcătorului, și, prin douăzeci de ani, dacă locuiește afară din acea circumscripție”.

Așadar, trebuie întrunite două condiții, respectiv: posesia să se întemeieze pe un just titlu și posesia să fie de bună credință.

Cu privire la justul titlu, acesta trebuie să existe în realitate, nefiind suficient un simplu titlu putativ, fiind separat de buna credință, astfel încât trebuie să fie dovedit în mod separat. Instanța a subliniat faptul că un titlu nul, adică lovit de nulitate absolută, nu poate servi ca bază a uzucapiunii de 10-20 de ani (art.1897 alin.2 Cod civil), astfel că reclamantul nu s-ar putea prevala de titlul de proprietate nr._ . De asemenea, justul titlu ar trebui să provină de la un neproprietar și să îndeplinească toate celelalte condiții de valabilitate a actelor juridice.

În speța dedusă judecății instanța a constatat că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui just titlu, care să justifice a se analiza dacă a intervenit prescripția de 10-20 de ani.

La termenul din data de 14.01.2013 – fila 136, reclamantul, prin apărător, a învederat instanței că „justul titlu este posesia utilă și buna credință”, lucru consemnat în cuprinsul încheierii de ședință și reiterat de apărătorul reclamantului la termenul de judecată din 06.12.2013 – fila 1 vol. II.

Astfel fiind, neinvocându-se un just titlu care să poată fi analizat de instanță sub aspectul valabilității sale, s-a apreciat acțiunea neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.1895 Cod civil.

În cauză, s-au impus anumite precizări cu privire la situația juridică a terenului în litigiu, identificat în raportul de expertiză depus la filele 181-183 dosar, în suprafață de 1800 mp situat în R., județul N..

Terenul pentru care s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 10-20 de ani prin prezenta acțiune a fost atribuit reclamantului G. N. prin titlul de proprietate nr.45/1524/06.01.2005 eliberat de Comisia Locală R..

Prin sentința civilă nr.4246/17.11.2006 a Judecătoriei Piatra N., irevocabilă prin decizia civilă nr.561/RC/2007 a Tribunalului N. s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._ eliberat pe numele lui G. Z. N. cu privire la suprafața de 1800 mp teren ce face obiectul prezentului litigiu, reținându-se că amplasamentul terenurilor pârâților – respectiv G. Z. N. – reclamantul din prezentul litigiu - și M. Z. M., era altul înainte de colectivizare decât cel menționat în titlul de proprietate menționat; de asemenea, instanța a reținut că suprafețele de teren asupra cărora a dispus G. N. în favoarea lui N. N. și M. I. reprezentau terenurile moștenite de G. N. de la părinți, iar terenul înscris în titlul de proprietate eliberat anterior lui B. I. nu a aparținut niciodată autorului pârâților înainte de colectivizare.

Prin sentința civilă nr.421/24.01.2008 a Judecătoriei Piatra N., irevocabilă prin decizia civilă nr.1223/RC/2008 a Tribunalului N., s-a admis acțiunea în revendicare iar reclamantul G. N. a fost obligat să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie pârâtelor terenul în litigiu.

În motivarea acestei sentințe, s-a reținut că „pârâtul - G. N., nu este îndreptățit la atribuirea amplasamentului stabilit prin titlul de proprietate nr._, că acest teren a fost la dispoziția comunei și legal a fost atribuit moștenitorilor defunctei B. I., din cauza imposibilității reconstituirii pe vechiul amplasament, ocupat în prezent de o fabrică de cherestea.

Instanța a subliniat că, actul jurisdicțional produce efecte obligatorii între părți, iar statuările unor instanțe prin hotărâri irevocabile, cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng atât asupra părților, cât și, indirect, asupra terților. Hotărârile judecătorești irevocabile se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că nu se pot readuce în discuție chestiuni litigioase rezolvate deja de o altă instanță. Între părți, prezumția de lucru judecat are caracter absolut, astfel că ceea ce a stabilit o instanță nu poate fi contrazis de a altă instanță.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. c. României din septembrie 2008, a reamintit că dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 § 1 trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenței dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat în preambulul Convenției.

Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate (Brumărescu c. Romaniei, § 61).

Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie să depună diligențe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă (a se vedea mutatis mutandis, Gjonbocari și alții c. Albaniei § 66).

În cauza A., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că instanțele ar fi trebuit sa țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare,…. Repunerea în discuție a situației soluționate prin hotărâri judecătorești definitive, nu poate fi justificată prin prisma art.6 § 1din Convenție (a se vedea mutatis mutandis, Riabykh c. Rusiei, § 52). Instanțele sesizate cu acțiunea în revendicare, ar fi trebuit să țină cont de probele pe care părțile le-au administrat în procedurile anterioare ..., în care s-a soluționat definitiv problema suprafeței de teren și nu ar fi trebuit să mai repună în discuție constatările jurisdicțiilor anterioare.

Reținând incidența jurisprudenței CEDO, anterior enunțată, dincolo de faptul că s-a reținut că nu este îndeplinită condiția justului titlu, cu putere de lucru judecat instanțele au reținut că “…G. N. nu este îndreptățit la atribuirea amplasamentului stabilit prin titlul de proprietate nr._, că acest teren a fost la dispoziția comunei și legal a fost atribuit moștenitorilor defunctei B. I...”

Față de considerentele expuse, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată și a mai apreciat ca taxa judiciară de timbru de 711 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în favoarea reclamantului, să rămână în sarcina statului, întrucât nu a reținut reaua-credință a reclamantului în promovarea litigiului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul G. N. (f.4-6 ds.), solicitând casarea în totalitate a sentinței recurate; rejudecarea cauzei în fond și admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, respectiv constatarea dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.800 mp, situat în intravilanul orașului R., județul N., drept dobândit prin uzucapiunea de 10-20 ani.

În motivare, reclamantul a reiterat susținerile din cererea introductivă cu privire la situația de fapt și de drept dedusă judecății cât și faptul că, prin probele administrate în cauză la solicitarea sa, a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege cu privire la uzucapiunea de 10-20 de ani și anume existența justului titlu cât și exercitarea unei posesii continue, netulburate, neîntrerupte, publice și sub nume de proprietar, în persoana sa, începând cu anul 1956 și până în anul 2006.

În fapt, a dobândit terenul în cauză încă din anul 1955, în urma încheierii unui act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată cu numitul A. cel M.. Înscrisul intitulat "Chitanța"- a fost prezentat secretarului Primăriei Piatra Șoimului în anul 1963, rămânând în posesia acelei instituții. Ulterior, a cerut restituirea sa, dar actul nu a mai fost găsit. După redactarea sa, vânzătorul a decedat (fără moștenitori), astfel că a fost in imposibilitate de a mai perfecta vânzarea în formă autentică.

De buna credință, începând cu anul 1956 până în anul 1963, data începerii colectivizării, a stăpânit terenul sub nume de proprietar și s-a înregistrat cu el în rolul agricol. După 1990, a reintrat în posesia imobilului, pentru ca în anul 2005 să-i fie eliberat titlu de proprietate nr.45/1524/06.01.2005, pentru suprafața respectivă.

În anul 2006, numitele Pauleț E., B. M., Ș. cel M. M. și I. L., au solicitat instanței anularea titlului său de proprietate, cerere admisă prin sentința civilă nr.4246/2006 pronunțată în dosarul nr.2984/2006 și rămasă definitivă prin decizia civilă nr.561/RC/2007 a Tribunalului N.. Judecarea acelor procese s-a făcut cu încălcarea normelor de drept, cu poziția părtinitoare a autorităților locale și a expertului desemnat în cauză. Din niciun act depus la dosarele respective, nu rezultă că autorul reclamantelor (B.) ar fi avut vreodată teren în acel loc.

Acesta fiind istoricul pe scurt al terenului în litigiu, se impune a se reține că l-a stăpânit în mod efectiv din anul 1956 până în anul 2006, cu excepția perioadei colectivizării.

Consideră că uzucapiunea a respectat toate condițiile legale, în sensul că a stăpânit sub nume de proprietar, a declarat dreptul său la autoritățile statului, a constituit rol agricol pe teren, posesia a fost publică și nicio persoană nu a reclamat vreun drept asupra sa în intervalul amintit, posesia a fost continuă, fără perioade de întrerupere, terenul a fost îmbunătățit din punct de vedere agricol și îngrădit, toți vecinii cunoscându-l ca proprietar. A dovedit temeinicia cererii sale prin acte emise de-a lungul timpului și audieri de martori.

Astfel, anul în care a intrat în posesia efectivă a terenului, 1956 este probat cu adeverința nr.3852/279/30.06.2011 eliberată de către Primăria comunei Piatra Șoimului; aceasta atestă faptul că figura cu terenul în rolul agricol în perioada 1956-1958. Și perioada 1959-1963 este acoperită cu acte, fapt ce confirmă continuitatea stăpânirii terenului. Mai mult, Primăria comunei Piatra Șoimului, prin Adeverința nr.633/02.03.1998, menționează în act că terenul „vine de la Atomii cel M.”. Prin aceasta remarcă, primăria ca autoritate a statului, constată transferul de proprietate către sine.

Însăși eliberarea titlului de proprietate nr.45/1524/06.01.2005 vine să certifice autenticitatea susținerilor sale întrucât are la baza actele premergătoare întocmirii sale( rol agricol, proces-verbal de punere in posesie, etc.).

Pe parcursul cercetării judecătorești, a fost audiat în calitate de martor P. P., persoana ce cunoaște întreg istoricul terenului. Acesta declară că în perioada anului 1963 era secretar al Primăriei comunei Piatra Șoimului și totodată Președinte al Comisiei de Retrocedare, perioadă în care s-a făcut transferul de la Piatra Șoimului către C.A.P. R..

Se afirmă de către martor că reclamantul G. N. stăpânea terenul în litigiu încă din anii 1955-1956, fiind dobândit prin cumpărare de la un cetățean pe nume A. cel M.. Referitor la înscrisul prin care se făcea vânzarea - cumpărarea între G. N., în calitate de cumpărător și A. cel M., în calitatea de vânzător, martorul relatează că a văzut personal actul intitulat „Chitanța” iar în baza ei s-a făcut mențiune în registrul agricol, în acest sens. Același martor mai arată că terenul a fost stăpânit de către reclamant în mod continuu, că a fost îmbunătățit și îngrădit, că nu a avut litigii cu nicio persoană.

Martorul Crasmariu N. relatează că a făcut parte din comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privata R. și cunoaște în ce condiții pârâții au fost puși în posesie pe terenul in litigiu.

În acest sens, arată că până la eliberarea titlului de proprietate în favoarea moștenitorilor lui B., terenul era deținut de reclamant. Din registrul agricol s-a constatat că este înscris cu 40 de prăjini, aproximativ 7200 mp, existând și două acte de înstrăinare pentru suprafața de 3600 mp către alte persoane.Martorul nu cunoaște situația juridică a terenului anterior perioadei de colectivizare.

Cu toate aceste probe solide, instanța a respins acțiunea motivând că în cauză nu s-a făcut dovada unui just titlu. Mai mult, se apreciază că reclamantul a încercat să se prevaleze în demersul de față de un titlu de proprietate lovit de nulitate absolută, respective titlu de proprietate nr. 45/1524/06.01.2005. Apreciază că interpretarea instanței este greșită deoarece reclamantul nu a invocat respectivul titlu ca baza a uzucapiunii.

Justul titlu poate fi considerat înscrisul prin care s-a transmis proprietatea către G. N., în condițiile în care însuși statul român prin autoritatea locală confirmă voința părților. Nimeni, niciodată nu a negat că terenul în cauză nu provine de la A. cel M. sau că nu a fost cumpărat de reclamant.

Raportat la cel de-al doilea element al uzucapiunii, respectiv buna credință, aceasta nu poate fi pusă sub semnul întrebării raportat la demersurile pe care le-a făcut, având în permanență reprezentarea că stăpânește sub nume de proprietar.

Cererea de recurs nu a fost motivată în drept și a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 355 lei și timbru judiciar de 2,5 lei.

În dovedire, reclamantul a depus, în fotocopii, următoarele înscrisuri: adeverință de stare materială nr.3643/07.05.2014, proces-verbal nr.4857 din 12.10.2004 și extras rolului agricole ale titularilor B. I. și G. N..

Intimatul Orașul R., reprezentat legal prin Primar, legal citat, a formulat întâmpinare (f.16,17 ds.) prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.

În combaterea motivelor de recurs, intimatul a susținut că trebuie considerate ca atare dispozițiile sentinței civile nr.4246/17.11.2006 pronunțată în dosarul civil nr.2984/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr.561/RC2007, prin care s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.45/1524/06.01.2005, emis pe numele lui reclamantului.

Aceasta, deoarece din punctul de vedere al comisiei locale, titlul de proprietate menționat nu a fost corect eliberat, pe baza unei adeverințe nr.633/02.03.1998 eliberată de Primăria comunei Piatra Șoimului, cu atât mai mult cu cât o altă adresă a aceleiași autorități locale a comunei Piatra Șoimului, respectiv adresa nr.4458/01.07.1993 atestă faptul ca recurentului i s-a atribuit în schimb pentru terenul care se afla pe raza orașului R., suprafața de l.800 mp, teren situat pe raza comunei Piatra Șoimului conform extrasului de rol agricol din perioada 1959-1963. Pe acest teren, ulterior atribuirii, recurentul a edificat o locuință.

Mai mult decât atât, recurentul nu face dovada stăpânirii utile de vreme ce titlul pe care îl invocă și pe care se afla terenul în discuție este nul absolut, sentința fiind pronunțată în dosarul civil deschis cu ocazia litigiului dintre reclamant și intimatele persoane fizice din cauza de față.

Având în vedere faptul că recurentul nu face dovada deținerii terenului sub nume de proprietar, neîndeplinind condițiile legale pentru a putea uzucapa, precum și pentru faptul că pentru părți prezumția de lucru judecat are caracter absolut pe baza principiului securității raporturilor juridice, ca element fundamental al principiului preeminenței dreptului, statuat în Convenția CEDO, își menține poziția exprimată în acțiunea inițială, nefiind de acord cu acțiunea reclamantului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.205-art.208, art.223 al.3 și art.442 Cod procedură civilă.

Intimatele-pârâte P. Eena și Ș. C. M. M., legal citate nu au formulat întâmpinare dar prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei (f.19-22) au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.

Intimatele-pârâte B. M. și I. L., legal citate, nu au formulat întâmpinare și nu și-au exprimat în mod nemijlocit poziția procesuală față de cererea de recurs.

În examinarea sentinței recurate, prin prisma motivelor invocate și în raport de întregul complex probator, dar și în considerarea dispozițiilor art.3041 Cod de procedură civilă, tribunalul reține recursul ca fiind nefondat, sens în care îl ca respinge, pentru următoarele considerente:

Reclamantul G. N. este nemulțumit de faptul că instanța de fond i-a respins cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1800 mp, situat în intravilanul localității R., județul N., cu toate că, după propria apreciere, prin probele administrate în cauză, a făcut pe deplin dovada că a cumpărat terenul în litigiu printr-un act sub semnătură privată de la numitul A. cel M. și l-a stăpânit în mod continuu, netulburat, neîntrerupt, public și sub nume de proprietar, începând cu anul 1955 și până în anul 2006, împrejurări ce-l îndreptățesc să obțină recunoașterea calității de proprietar asupra acestuia, drept de proprietate dobândit prin efectul uzucapiunii de la 10 la 20 de ani.

În motivarea soluției de respingere a cererii cu a cărei soluționare a fost investită, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art.1895 din cod civil 1864, ce reglementează condițiile necesare pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de la 10 la 20 de ani, respectiv reclamantul nu a invocat și nici nu a făcut dovada existenței unui just titlu, de natură să determine analizarea condițiilor prescripției de 10 la 20 de ani. Totodată, instanța de fond a reținut că prin hotărâri judecătorești anterioare, opozabile pe deplin reclamatului ce a fost parte litigantă în respectivele judecăți, s-a statuat cu putere de lucru judecat în sensul că acesta nu este îndreptățit la atribuirea terenului ce constituie obiectul material al cererii deduse judecății în prezenta cauză.

În condițiile în care cererea de recurs nu a fost motivată în drept, tribunalul apreciază că argumentele aduse în criticarea sentinței recurate se circumscriu în drept doar motivului de modificare reglementat de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă (ce reglementează ipoteza în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), dar care, în speță, nu-și găsește aplicabilitate, cu următoarea motivație:

Potrivit dispozițiilor art.1895 Cod civil, invocate ca temei juridic al cererii, „ cel care câștigă cu bună credință și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean al nemișcătorului, și, prin douăzeci de ani, dacă locuiește afară din acea circumscripție”.

Din cuprinsul textului citat rezultă că uzucapiunea scurtă poate fi invocată dacă sunt întrunite următoarele condiții: posesia să se întemeieze pe un just titlu; posesia să fie de bună credință și posesia trebuie să se exercite neîntrerupt, de la 10 la 20 de ani, după distincțiile prevăzute de lege.

Prin urmare, într-o cauză în care se invocă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea scurtă, instanța trebuie să analizeze punctual cerințele textului legal anterior menționat și să constate îndeplinirea cumulativă a acestora, absența uneia dintre acestea, conducând, în mod firesc nu doar la respingerea cererii, cât și la inutilitatea verificării celorlalte cerințe prevăzute de norma substanțială invocată în justificarea pretențiilor.

Întrucât prin cererea dedusă judecății reclamantul nu înțeles să indice justul titlu invocat în favoarea sa, instanța de fond a solicitat reclamantului, în virtutea rolului activ la care o obliga art.129 Cod procedură civilă, să indice justul titlu ce stă la baza uzucapiunii de 10 la 20 ani, considerent pentru care, la termenul din data de 14.01.2013 (fila 136 ds. fond), apărătorul reclamantului a învederat instanței că „justul titlu este posesia utilă și buna credință”, aspect consemnat în cuprinsul încheierii de ședință și reiterat la termenul de judecată din 06.12.2013 (fila 1 vol. II. dosar fond).

Câtă vreme reclamantul nu a înțeles să invoce un just titlu care să poată fi analizat sub aspectul valabilității sale, în mod judicios, instanța de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui just titlu, care să justifice a se analiza dacă a intervenit prescripția de 10-20 de ani și a considerat acțiunea dedusă judecății ca neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.1895 Cod civil.

În primul rând, tribunalul va înlătura susținerile reclamantului în sensul că instanța de fond a greșit atunci când a apreciat că s-ar fi invocat ca just titlu ce stă la baza uzucapiunii scurte - titlul de proprietate nr.45/1524 din 06.01.2005 (desființat în totalitate prin hotărâre judecătorească irevocabilă), având în vedere caracterul echivoc și inconsecvent al susținerilor pe care reclamantul le-a făcut pe parcursul judecării cauzei, cu privire la cerința justului titlu (a se vedea în acest sens și concluziile scrise formulate la data de 21 ianuarie 2014 – f.20 Vol. II ds. fond).

Astfel, tribunalul apreciază pe deplin justificate considerațiile instanței de fond cu referire la faptul că un titlu nul, adică lovit de nulitate absolută, nu poate servi ca bază a uzucapiunii de 10-20 de ani (art.1897 alin.2 Cod civil), astfel că reclamantul nu se poate prevala în prezenta cauză de titlul de proprietate nr.45/1524 din 06.01.2005. Acest statuări se impuneau a fi făcute în prezenta cauză cu atât mai mult cu cât justul titlu trebuie să existe în realitate, nefiind suficient un simplu titlu putativ, care există numai în imaginația posesorului, astfel încât existența sa trebuie să fie dovedită în mod separat și, de asemenea, justul titlu ar trebui să provină de la un neproprietar și să îndeplinească toate celelalte condiții de valabilitate a actelor juridice. Or, prima instanță a fost pusă în situația de a nu putea verifica toate aceste aspecte de fapt de vreme ce reclamantul nu a înțeles să invoce un just titlu.

Tribunalul remarcă și faptul că prin cererea de recurs, reclamantul își nuanțează susținerile cu referire la cerința existenței justului titlu, pretinzând că justul titlu este reprezentat, atât de mențiunile înserate în rolul său agricol din perioada 1956-1958 și 1959-1963 cât și de convenția de înstrăinare a terenului în litigiu de către numitul A. cel M., intervenită în anul 1955 și care ar fi fost consemnată într-un înscris sub semnătură privată ce nu se mai află în posesia sa dar a cărei existență ar fi fost confirmată de către Primăria Piatra Șoimului prin adeverința nr.633/02.03.1998 cât și de martorul P. P., secretar al Primăriei comunei Piatra Șoimului în anul 1963.

Dincolo de împrejurarea că aceste susțineri au fost făcute pentru prima dată în recurs, și deci nu au format obiectul verificărilor instanței de fond, după cum obligă dispozițiile art.294 al.1 și art.316 Cod procedură civilă, tribunalul le apreciază ca neavenite și le va înlătura ca atare.

Astfel, din cuprinsul art.1897 Cod civil 1864 rezultă că justul titlu, sau justa cauză, poate fi orice act translativ de proprietate care, din diverse motive, exceptând nulitatea absolută, nu a fost apt prin el însuși să transmită acest drept.

Prin urmare, dincolo de împrejurarea că nu poate fi ignorat caracterul pur declarativ al mențiunilor din Registrele agricole din perioada colectivizării, ceea ce face ca extrasele de rol agricol invocate de reclamant să nu poată fi considerate just titlu, câtă vreme nu sunt apte prin ele însele să transmită dreptul de proprietate, tribunalul mai remarcă și faptul că însăși reclamantul recunoaște imposedarea sa forțată, intervenită în anul 1963, cu prilejul preluării terenului în litigiu de către fostul CAP R.. Prin urmare, chiar dacă s-ar accepta opinia reclamantului în sensul că a dovedit stăpânirea terenului în litigiu în perioada 1955-1963, acest fapt nu este în măsură să conducă la concluzia că terenul în litigiu a devenit proprietatea reclamantului, pentru că durata posesiei acestuia (până la preluarea terenului de către fostul CAP R. în anul 1963) este mai mică de 10 ani și deci, posesia nu a fost exercitată în timpul prevăzut de lege, pentru a fi în măsură că conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea scurtă.

De altfel, trebuie menționat că prin sentința civilă nr.4246 din 17.11.2006 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr.2987/2006 (hotărâre judecătorească ce beneficiază de autoritate de lucru judecat) s-a reținut că reclamantul a înstrăinat prin donație (în anul 1994) și respectiv vânzare (în anul 2005), întregul teren în suprafață de 7.200 m.p., ce fusese cumpărat de către tatăl acestuia G. Zamfis de la numitul A. cel M., și care fusese parțial declarat în propriul rol agricol (respectiv 1.800 m.p. – punctul R. Cuteni).

În absența oricărei probe care să confirme faptul că suprafața de 1.800 m.p. înscrisă în rolul agricol al reclamantului este distinctă de cea cumpărată de tatăl său de la numitul A. cel M. și pe care reclamantul a înstrăinat-o deja în integralitate, este evidentă intenția acestuia de a obține, în mod fraudulos, recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în suprafață de 1800 m.p.

În sprijinul acestei concluzii, se remarcă inconsecvența reclamantului cu referire la existența chitanței doveditoare a convenției de înstrăinare încheiate în anul 1955, în condițiile în care în anul 2007, prin declarația personală dată în fața organelor de urmărire penală a precizat că nu deține act de vânzare cumpărare pentru terenul în litigiu, întrucât l-a primit „fără acte”, pentru ca prin cererea de recurs să susțină că la momentul înstrăinării s-a întocmit un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță”, pe care nu îl mai deține dar pe baza căruia s-au făcut mențiunile din rolul său agricol din perioada colectivizării.

Pe de altă parte, depoziția martorului P. P. nu este de natură să infirme statuările făcute prin hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în cauzele anterioare desfășurate între părți și care au fost corect și judicios apreciate de judecătorul fondului, ci, din contră, vin să confirme concluzia că reclamantul încearcă să obțină recunoașterea dreptului de proprietate pentru un teren la care a fost îndreptățit în baza legislației funciare, în nume propriu dar și în calitate de moștenitor al tatălui său, dar pe care l-a înstrăinat deja prin acte translative de proprietate autentice (contractul de donație autentificat sub nr._/13.12.1994 și contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1000/13.04.2005).

Tribunalul va înlătura ca neavenite și criticile reclamantului cu referire la lipsa de îndreptățire a intimatelor persoane fizice de a obține reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, pe motiv că nu reprezintă fostul amplasament al autorilor acestora, deoarece atribuirea terenului în litigiu către moștenitoarele defunctei B. I. s-a făcut în condiții de legalitate, asupra cărora s-a statuat anterior cu putere de lucru judecat, respectiv vechiul amplasament al terenului ce a aparținut sus-menționatei defuncte este ocupat de o fabrică de cherestea iar terenul în litigiu, aflându-se la dispoziția comisiei locale de fond funciar, a fost propus și acceptat spre compensare de către intimatele persoane fizice, în calitate de moștenitoare ale fostei proprietare deposedate.

Cum motivele de recurs invocate de reclamant au fost analizate, fiecare în parte și înlăturate pentru considerentele pe larg expuse și nu au fost evidențiate alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii primei instanțe, dând eficiență prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G. N., domiciliat în . N. împotriva sentinței civile nr. 96 din data de 21.01.2014, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în contradictoriu cu intimații-pârâți Orașul R., B. M., domiciliată în R., ., P. E., domiciliată în Piatra N., ..1, ., județul N., I. L., domiciliată în Piatra N., ., .>Ș. cel M. M., domiciliată în Piatra N., .. 5, ., județul N..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2014.

Președinte,Judecători,Grefier,

A. M. UțăLaura F. D. L.

D. S.

Red. și tehnored/A.M.U./29.07.2014

Tehnored/D.L./30.07.2014

Fond/M.A.C.

Ex. 2

Succesiune. Decizia nr. 235/2014. Tribunalul NEAMŢ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Succesiune. Decizia nr. 235/2014. Tribunalul NEAMŢ Contestaţie la executare. Decizia nr. 164/2014. Tribunalul NEAMŢ Pretenţii. Decizia nr. 693/2014. Tribunalul NEAMŢ Revendicare imobiliară. Decizia nr. 694/2014. Tribunalul NEAMŢ