Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 160/2015. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 160/2015 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 160/AC
Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -
OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 31.03.2015
DECIZIA CIVILĂ NR. 160/AC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - A.-M. U. | - judecător |
- M. C. | - judecător | |
- M. M. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta ., cu sediul în București, ., . 10, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 499/C/18.08.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți C. R. pentru Protecția C. Nord Est Iași, cu sediul în Iași, .. 11, județul Iași și Comisariatul Județean pentru Protecția C. N., cu sediul în Piatra N., .. 12 bis, județul N..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- obiectul dosarului este cerere de valoare redusă;
- cauza se află la al doilea termen de judecată;
- stadiul procesual – apel;
- procedura de citare este îndeplinită;
- apelanta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei cu ordinul de plată nr. 2966 aflat în original la fila 37 dosar;
Întrucât apelanta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru pusă în vedere de instanță la termenul anterior depunând la dosar, cu ordin de plată cuantumul acestei taxe de timbru, faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă și nu s-a solicitat administrarea altor probe în afara înscrisurilor administrate în cauză cu prilejul judecății în fond, tribunalul se consideră lămurit, declară cercetarea judecătorească încheiată în faza apelului și va rămâne în pronunțare având în vedere și concluziile scrise depuse de intimați la dosarul cauzei.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.499/C din 18.08.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ au fost respinse ca neîntemeiate atât cererea principală de valoare redusă promovată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul C. R. pentru Protecția C. R. Nord Est Iași - Comisariatul Județean pentru Protecția C. N. cât și cererea accesorie având ca obiect obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
P. a dispune în acest sens, Judecătoria Piatra N. a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul său la data de 03.03.2014, sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul C. R. pentru Protecția C. R. Nord Est Iași-Comisariatul Județean pentru Protecția C. N., solicitând instanței, ca pe calea procedurii cererilor de valoare redusă, să îl oblige la plata sumei de 7757,61 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea dosarului civil nr._, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că prin sentința civilă nr.2093/13.04.2011, pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională împotriva procesului verbal . nr._/11.10.2010 întocmit de ANPC. Împotriva acestei sentințe ANPC a făcut recurs, ce a fost respins prin decizia civilă nr.567 RCA/21.11.2011 pronunțată de Tribunalul N. și întrucât întocmirea procesului verbal a obligat banca să conteste conținutul acestuia și să efectueze cheltuieli pentru susținerea drepturilor procesuale iar instanța a admis plângerea și a dispus anularea procesului verbal, aceste împrejurări implică existența culpei procesuale a ANPC, culpă care stă la baza acoperirii cheltuielilor de judecată.
În continuare, s-a arătat că în dosarul nr._ a fost reprezentată de societatea civilă de avocați N. N. D. Kingston Petersen, în temeiul contractului de asistență juridică nr._ iar în baza acestui contract au fost emise facturile nr._/14.04.2011 și nr._/13.12.2010.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.451 C.pr.civ și urm. și art.1025 C.pr.civ și urm.
Cererea a fost legal timbrată cu 200 lei taxă judiciară de timbru, confirm prevederilor art.6 din OUG 80/2013.
Anexat cererii, reclamanta a depus la dosar decizia civilă nr.567/RCA/21.11.2011 pronunțată de Tribunalul N. - Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, sentința civilă nr. 2093/13.04.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, practică judiciară (f.20-33) și factura fiscală nr.05.04.2011.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că prin procesul ., nr._/11.10.2010 reclamanta S.C. V. Romania SA a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor art.36 din OUG nr.50/2010. Petenta a contestat procesul-verbal, fiind înregistrat dosarul nr._ iar pe parcursul judecării cauzei, prin Legea 282/2010, pentru aprobarea OUG 50/2010, legiuitorul a stabilit că dispozițiile ordonanței de urgență se aplică doar contractelor de credit încheiate după . actului normativ. Astfel, pe parcursul judecării la instanța de fond a plângerii contravenționale având ca obiect legalitatea și temeinicia procesului verbal, la data de 02.01.2011, au intrat în vigoare dispozițiile Legii 282/2010, iar fapta a fost dezincriminată, astfel că petenta nu a dovedit și instanța nu a constatat o culpă a instituției sale, apreciind astfel că reclamanta nu are dreptul la plata cheltuielilor de judecată. În continuare, s-a arătat că obligarea la plata cheltuielilor de judecată trebuie să aibă ca fundament o prezumție de culpă procesuală a părții care cade în pretenții.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile C.pr.civ, ale OG 2/2001, OUG 50/2010 și Legii nr.282/2010.
La solicitarea instanței, a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Piatra N..
În temeiul prevederilor art.255-art.258 C.pr.civ, instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
La data de 18.07.2014, pârâtul a depus la dosar practica judiciară (f. 58-63).
Analizând actele și lucrările dosarului, Judecătoria Piatra N. a reținut următoarele:
Prin procesul verbal ., nr._/11.10.2010 reclamanta din cauza de față . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzură de art.36 din OUG 50/2010. Împotriva procesului verbal, reclamanta a formulat plângere contravențională iar prin sentința civilă nr.2093/13.04.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ a fost admisă plângerea, s-a anulat procesul verbal contestat și a fost exonerată reclamanta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 lei.
Împotriva sentinței, pârâtul din cauza de față a formulat recurs, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.567/RCA/21.11.2011 de Tribunalul N. -Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Din analiza dosarului nr._, instanța a reținut că reclamanta a fost reprezentată de societatea de avocați N. N. D. Kingston Petersen, conform împuternicirii avocațiale numărul_/21.10.2010 - fila 26 dosar, iar aceasta nu a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
P. ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată este necesar ca la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată să se afle culpa procesuală.
În motivarea sentinței de fond, s-a reținut că a intervenit dezincriminarea faptei ce a fost reținută în sarcina reclamantei din cauza de față prin procesul verbal contestat, astfel că instanța a constatat doar intervenția legiuitorului care a modificat cadrul legislativ, iar prin această intervenție fapta reținută în procesul verbal nu mai era prevăzută în noua reglementare drept contravenție. Astfel, apariția unei legi contravenționale mai favorabile nu este de natură a antrena răspunderea pârâtului și nu se poate susține că acesta este vinovat de declanșarea procesului contravențional.
În cauza de față, în dovedirea pretențiilor solicitate, reclamanta a depus la dosar facturi fiscale - filele 33, 34, în valoare totală de 5.162,96 lei, dintre care doar una dintre acestea, respectiv factura ., nr._ din 13.12.2010, în valoare de 1866,06 lei apare ca fiind emisă în temeiul contractului de asistență juridică nr._/21.10.210, în baza căruia reclamanta a fost reprezentată în cauză, așa cum rezultă din coroborarea cu împuternicirea avocațială existentă la fila 26 în dosarul de fond nr._ .
Având în vedere că admiterea plângerii contravenționale nu s-a datorat unei alte împrejurări decât exclusiv dezincriminării faptei pentru care reclamanta a fost sancționată printr-un act normativ aflat în vigoare atât la data sancționării cât și ulterior depunerii plângerii contravenționale, este evidentă lipsa culpei procesuale a pârâtului, neputându-se reține că acesta este vinovat de declanșarea procesului contravențional.
Raportat la considerentele mai sus menționate, instanța a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și pe cale de consecință, conform prevederilor articolului 453 C.pr.civ, a respins ca neîntemeiată și cererea accesorie de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanta . a declarat apel, solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii de primă instanță și admiterea cererii sale introductive; cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii de apel, reclamanta a reiterat considerațiile din cererea introductivă cu privire la situația de fapt și de drept dedusă judecății și a apreciat că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, rezultat al unei interpretări eronate a speței dedusă judecății.
Astfel, la data de 01.11.2010 pe rolul Judecătoriei Piatra N. a fost înregistrată plângerea contravențională nr._, acțiune prin care s-a solicitat „suspendarea (...) executării măsurilor complementare, anularea procesului verbal (...) . nr._/11.10.2010”. Instanța a admis plângerea sa și a dispus anularea procesului verbal de contravenție nr._/11.10.2010. Împotriva hotărârii Judecătoriei Piatra N. s-a formulat recurs de către partea adversă, cale de atac promovată după . Legii nr.288/2010, act normativ care dezincrimina faptele reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat.
Instanța de fond ar fi trebuie să aibă în vedere munca depusă de apărătorul său în dosarul nr._ și care, în mod obiectiv, reprezintă un efort care tinde către o activitate de pionierat în condițiile în care avem de-a face cu: un act normativ intrat în vigoare la 21.06.2010 (OUG 50/2010); un termen de 90 de zile acordat de OUG 50 - act normativ controversat în forma sa inițială - în care instituțiile de credit erau obligate să asigure conformarea contractelor în curs de derulare la acest act normativ, și un proces verbal de contravenție întocmit de reprezentanții ANPC la data de 11.10.2010 în temeiul OUG 50/2010.
În speță, s-a avut de-a face cu un act normativ nou, extrem de controversat, care în cele din urmă a și fost modificat de Legiuitor.
De altfel, trebuie avut în vedere că nu avea cum să anticipeze modificarea legislativă a textului de lege în baza căruia a fost sancționată și, în consecință, a procedat la angajarea de cheltuieli în scopul apărării intereselor sale, în condițiile în care amenda aplicată de agenții constatatori a fost una considerabilă, iar sancțiunile complementare dispuse prin procesul verbal erau de natura să o prejudicieze fără ca la momentul respectiv să fi putut face o estimare a acestui prejudiciu.
Totodată, se mai susține că ANPC avea ca și atribuții stabilite prin art. 3 al Hotărârii Guvernului nr.882/18.08.2010 - act normativ în baza căruia aceasta instituție funcționa la data emiterii procesului verbal pe care l-a contestat: asigurarea armonizării cadrului legislativ național cu reglementările din Uniunea Europeană; propunerea Guvernului spre adoptare și avizarea proiectelor de acte normative in domeniul protecției consumatorului cu privire la (...) prestarea de servicii, inclusiv servicii financiare (...), astfel încât acestea să nu (...) afecteze drepturile și interesele lor legitime și comunicarea către Comisia Europeana a măsurilor legislative adoptate în domeniile guvernate de directivele, regulamentele și deciziile comunitare transpuse, potrivit domeniilor sale de responsabilitate.
În acest sens, se reamintește și faptul că modificarea OUG 50/2010 s-a făcut prin Legea de punere în aplicare nr. 288/2010, tocmai pentru a se ralia dispozițiilor imperative ale Directivei 48/2008/CEE ce specifică faptul că: „directiva nu se aplică contractelor de credit garantate fie prin ipoteca fie prin altă garanție comparabilă utilizată în mod curent într-un stat membru asupra unui bun imobil, fie printr-un drept legat de un bun imobil.”
În virtutea atribuțiilor ce îi reveneau conform art.3 din HG nr.882/2010, ANPC a avut un rol activ în inițierea OUG 50/2010 ce a legiferat și incriminat inițial fapta, cât și la modificarea legislativă - adusă prin Legea nr.288/2010 ce a dezincriminat aceeași faptă menționată în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției. Față de aceste aspecte, rezultă că ANPC nu poate fi exonerată de răspunderea ce îi revine ca urmare a lipsei de consecvență de care a dat dovada în contextul menționat.
Un alt aspect important de avut in vedere, îl constituie faptul că și după apariția Legii nr.288/2010, legea de dezincriminare a faptei reținute în sarcina sa de reprezentanții pârâtului, acesta și-a menținut poziția procesuală, susținând în continuare legalitatea procesului verbal întocmit, declarând recurs împotriva sentinței de anulare a procesului verbal de constatare a contravenției, litigiul fiind soluționat irevocabil în data de 21.11.2011 - prin respingerea recursului CJPC, la mult timp după . Legii nr. 288 care dezincrimina fapta ce fusese reținută în sarcina sa.
Or, și din aceasta perspectivă se poate constata consecvența pârâtului în susținerea unei opinii lipsite de temei legal, ceea ce conduce în mod cert la concluzia de culpa procesuală a sa și a reprezentanților acestuia, astfel că în mod cert se justifică dreptul său de a-și recupera cheltuielile angajate cu efectuarea apărării in dosarul antemenționat.
De altfel, potrivit jurisprudenței în materie, dacă pe durata procesului contravențional de conflict intra în vigoare o lege care înlătură fapta din sfera ilicitului contravențional - cum este cazul in dosarul nr._, legea de dezincriminare nu afectează doar sancțiunile contravenționale, ci chiar raportul contravențional de conflict care trebuie să se stingă. Altfel spus, fapta nu mai reprezintă contravenție, ea nemaifiind prevăzută de noul act normativ.
În consecință, efectul unei legi de dezincriminare este acela potrivit căruia raporturile derulate în trecut, în temeiul unor dispoziții în vigoare la acel moment, vor fi desființate de legea nouă. Altfel spus, nu se poate discuta despre încheierea legală a unui proces verbal de contravenție ori despre legala dispunere a unor masuri complementare în lipsa existenței caracterului contravențional al faptei, caracter care să rezulte din calificarea dată de un act normativ.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de nașterea unui proces având ca obiect anularea unui proces verbal de contravenție care, prin prisma celor de mai sus este lovit de nulitate, atât art.274 din vechiul Cod de procedura civil, cât și art. 453 NCPC stipulează că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții adverse să îi plătească acesteia din urma cheltuielile de judecată. Textele de lege invocate instituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că dacă pârâtul din raportul juridic ce face obiectul judecății nu ar fi întreprins o acțiune generatoare de conflict, reclamantul nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces. Așadar, pârâtul este ținut să suporte atât propriile cheltuielile cât și cheltuielile făcute de către V., deoarece prin atitudinea adoptată în proces, a determinat, în mod cert și evident, aceste cheltuieli.
Pe de altă parte, culpa procesuală este aceea care trebuie să fundamenteze fiecare suma la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții cu titlu de cheltuieli de judecată și presupune, în principal, înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri ce se dovedește a fi întemeiată, iar art.453 alin.1 Cod proc. civilă, dispune expres că obligarea la plata cheltuielilor de judecată a părții care cade în pretenții se întemeiază pe ideea de culpă a acesteia, care prin atitudinea sa, a determinat partea potrivnică să înainteze o acțiune în instanța pentru realizarea drepturilor, intereselor sale.
Mai mult, CEDO în jurisprudența sa, a dispus, în mod constant, că partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea cheltuielilor în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, condiții întrunite în speța de față. Acordarea cheltuielilor de judecată are la bază existența culpei procesuale, care subzistă chiar și în situațiile în care partea care a pierdut procesul a fost de bună credință, ceea ce este de natura să justifice acordarea tuturor cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat cu ocazia soluționării dosarului nr._/2010.
Analizând condițiile răspunderii civile delictuale, care stau la baza obligării părții care a căzut in pretenții la suportarea cheltuielilor de judecată, rezultă în mod evident că intimatul este în culpă pentru costurile pe care le-a angajat în vederea apărării drepturilor sale in dosarul nr._ .
Față de aceste aspecte, se consideră că a dovedit caracterul real, rezonabil și necesar al cheltuielilor de judecată solicitate, chiar daca agenții ANPC ar fi fost de bună-credință la încheierea procesului-verbal de contravenție, întrucât au aplicat actul normativ reprezentat de OUG nr.50/2010, înainte de clarificarea înțelesului conținutului acestuia, cu prejudicierea ca gravă, pe fondul existenței a numeroase controverse în ceea ce privește interpretarea și aplicarea OUG 50/2010.
În același timp, însă, culpa agenților constatatori și implicit a intimatului constă în faptul că avea obligația să cunoască dreptul Uniunii Europene și faptul că punerea în aplicare a OUG nr.50/2010 în forma inițială transpunea incorect și eronat prevederile Directivei 2008/48/CE.
În sensul celor de mai sus s-au exprimat atât doctrina cât și jurisprudența, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia de speță nr.952 din data de 20.03.2014 dar și alte instanțe în spețe similare în care a intervenit dezincriminarea faptelor contravenționale sancționate.
În continuare, se subliniază că avea obligația de a depune toate diligențele în vederea asigurării unei apărări cât mai eficiente, care să permită evitarea unor riscuri care la acea data nici nu puteau fi cuantificate.
Potrivit considerentelor hotărârii, dovezile depuse la dosarul cauzei îi susțin pretențiile pecuniare, ceea ce ar fi impus admiterea acțiunii, în caz contrar soluția instanței de fond constituind în mod evident rezultatul unei interpretări eronate a probelor deduse judecații și a normelor de drept substanțial aplicabile în cauză.
Aprecierea caracterului justificat al cheltuielilor de judecată în prezenta cauză trebuie făcută prin raportare la valoarea sau complexitatea cauzei - care nu poate fi pusă în discuție în speța dedusă judecații - activitatea, munca desfășurata de avocat sau valoarea pricinii.
Luarea în considerare a valorii cauzei (sintagma care trebuie interpretată larg, cuprinzător; în sensul de miză a procesului pentru parte, care exista chiar în cazul acțiunilor neevaluabile în bani) nu înseamnă neapărat o raportare procentuală, mecanică, la acest criteriu. Cu privire la activitatea (munca) avocatului, aceasta nu trebuie să îi aparțină integral acestuia, putând în parte proveni de la persoane care prestează munca sub conducerea sa, sens în care s-au și pronunțat anumite instanțe de judecată.
Referitor la considerentul potrivit căruia nu a solicitat cheltuieli de judecată în dosarul nr._, nu se poate aprecia decât că o asemenea afirmație constituie o scăpare a judecătorului fondului în condițiile în care este de notorietate faptul că aceste cheltuieli pot fi solicitate pe cale separată dacă nu au fost solicitate în cursul soluționării procesului.
În condițiile în care pârâtul din prezenta cauza a căzut în pretenții în dosarul nr._, prin admiterea acțiunii sale, se apreciază că nu reprezintă un impediment pentru acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată împrejurarea că astfel de cheltuieli nu au fost solicitate în dosarul în care au fost efectuate sau că nu s-a menționat în fața Judecătoriei Piatra N. că își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.
Dimpotrivă, ar fi constituit un astfel de impediment dacă Judecătoria Piatra N. s-ar fi pronunțat și asupra cheltuielilor de judecată, caz în care ar fi intervenit autoritatea de lucru judecat. În caz contrar însă, nimic nu împiedică o parte să solicite astfel de cheltuieli de judecată pe cale separată, astfel cum este cazul în speța de față.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.480 NCPC.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 100 lei.
Intimatul C. R. pentru Protecția C. R. Nord Est Iași, legal citat, a formulat întâmpinare (f.19,20 ds.) prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului și menținerea hotărârii de primă instanță, ca temeinică și legală.
În combaterea motivelor de apel, s-a susținut că acestea nu pot conduce nici la casarea sentinței și nici la modificarea acesteia întrucât temeiul logic și de drept al hotărârii instanței l-a constituit constatarea lipsei culpei procesuale a Comisariatului R. pentru Protecția C. Iași – respectiv Comisariatul Județean pentru Protecția C. N., instanța concluzionând că, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată nu se poate afla o culpă procesuală a organului constatator ci o intervenție a legiuitorului printr-un act normativ nepredictibil.
Instanța ce fond a reținut corect că dezincriminarea ivită pe parcursul derulării procesului nu este imputabilă organului constatator, efectele legii legiuitorului nefiind posibil de anticipat de organul de control și constatare, fiind de fapt un eveniment impredictibil prin natura sa. OUG nr.50/2010 a fost modificată prin legea nr.288/2010, în contextul acordului internațional financiar cu Fondul Monetar, ca un angajament al Scrisorii Guvernului României din 2010- de a nu afecte situația economică a instituțiilor financiar - bancare, prin acte normative care să confere un sprijin benefic consumatorilor îndatorați. Cu alte cuvine, în detrimentul persoanelor fizice - împrumutate, legea nr. 288/2010 a adus completări și modificări în avantajul instituțiilor bancare.
Instanța de fond a reținut corect în motivare faptul că apariția unei legi mai favorabile nu este de natură a antrena răspunderea sa și nici reclamanta nu poate susține cu argumente valabilă că ar fi vinovat de declanșarea procesului contravențional.
Admiterea plângerii contravenționale nu s-a datorat lipsei certe de vinovăție a reclamantei - căci aceasta, la data valabilității actului normative sancționator săvârșise fapta contravențională - ci doar intervenției autorizate a legiuitorului care printr-un act normativ mai favorabil a modificat aspectul contravențional al unor fapte contravenționale sancționate la momentul aplicării amenzii contravenționale, dezincriminându-le odată cu apariția noului act normativ.
Aceeași opinie a instanței de fond este împărtășită și de alte instanțe din țară, care au respins ca nefondate cererile aceleiași instituții bancare declanșate și în alte cauze (exemplu în dosarul nr._ al Judecătoriei Suceava). Instanța a motivat corect că, în lipsa unui prejudiciu material cert, nu au fost probate în sarcina pârâtelor condițiile răspunderii civile delictuale.
Așadar, temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată, pe cale separată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, care declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a pierdut procesul pentru prejudiciul material cauzat de culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, prejudiciu ce nu poate fi dovedit decât prin documente justificative.
Instanța de fond a reținut corect la fila nr.3 din motivarea sentinței că factura fiscală emisă cu . nr._/13.12.2010., în valoare de 1866, 06 lei apare emisă în baza contractului de asistență nr._/21.10.2010, în baza căruia reclamanta a ales să-și reprezinte cauza - așa cum rezultă și din coroborarea cu împuternicirea avocațială existentă la fila nr.26 din dosarul de fond nr._, și nicidecum avansuri pecuniare pe care le-ar fi efectuat reclamanta, în numele clientului pe care l-a reprezentat pentru efectuarea unor expertize sau administrarea unor probe care să necesite plăți în avans.
De asemenea, în mod corect a mai reținut instanța de fond, în acord și cu alte instanțele din țară, că admiterea plângerii contravenționale nu s-a datorat unei alte împrejurări - decât exclusiv dezincriminării faptei pentru care reclamanta a fost sancționată în baza unui act normativ aflat în vigoare atât la data sancționării cât și ulterior depunerii plângerii contravenționale, fiind evidentă lipsa culpei sale procesuale, neputându-se reține că aceasta este vinovată de declanșarea procesului contravențional.
În drept, au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă, ale OG 2/2001, OUG 50/2010 și Legii nr.282/2010.
Intimatul a depus și concluzii scrise (f.34,35 ds.) ce au fost avute în vedere de către instanță la pronunțarea asupra cauzei.
În examinarea legalității și temeiniciei sentinței apelate, în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art.477 al.2 NCPC, se constată că apelul declarat de reclamantă este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Reclamanta . critică hotărârea de primă instanță pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, reproșând instanței de fond nu doar interpretarea eronată a probelor administrate cu prilejul soluționării cauzei, respectiv înscrisuri ci și interpretarea și aplicarea greșită a normelor substanțiale ce reglementează instituția răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie cât și a normelor procesuale ce reglementează condițiile de acordare a cheltuielilor judiciare.
Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta . a solicitat pe calea procedurii cererilor de valoare redusă, obligarea pârâtului C. R. pentru Protecția C. R. Nord Est Iași - Comisariatul Județean pentru Protecția C. N. la plata sumei de 7757,61 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea dosarului civil nr._, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Se reține că prima instanță a respins acțiunea introductivă pe motive de netemeinicie determinate de împrejurarea că nu s-a putut reține în sarcina pârâtului culpa procesuală în cauza în care reclamanta a efectuat cheltuielile de judecată ce au fost pretinse în cererea pendinte. În concret, s-a apreciat că admiterea plângerii contravenționale promovate de reclamantă în dosarul nr._ nu s-a datorat unei alte împrejurări decât exclusiv dezincriminării faptei pentru care aceasta a fost sancționată printr-un act normativ aflat în vigoare atât la data sancționării cât și ulterior depunerii plângerii contravenționale, fiind astfel evidentă lipsa culpei procesuale a pârâtului, neputându-se reține că acesta este vinovat de declanșarea procesului contravențional.
Tribunalul apreciază că drept expresie a principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere. De principiu, nimic nu se opune ca partea care a câștigat procesul să solicite pe calea unei cereri de chemare în judecată separate, obligarea părții care a pierdut procesul la plata acestora, cerință întemeiată pe dispozițiile de drept substanțial ce reglementează răspunderea civilă delictuală (art.998 și art.999 cod civil 1864 – ce se aplică speței ratione temporis, sau, după caz, art.1349 al.1 și al.2 Noul Cod civil, în raport de data săvârșirii faptei ilicite prejudiciabile).
Însă, formularea unei cereri prin care se solicită, în mod separat, cheltuielile de judecată, are la bază două situații premisă: fie cheltuielile de judecată nu au fost solicitate în procesul care le-a prilejuit, fie instanța a omis să se pronunțe asupra lor, deși au fost solicitate.
În cauza concretă dedusă judecății, ne aflăm în cea dintâi ipoteză, întrucât actele și lucrările dosarului nr._ al Judecătoriei Piatra N. confirmă susținerea reclamatei în sensul că prin cererea pe care a dedus-o judecății instanței în respectiva pricină nu a înțeles să formuleze și o cerere accesorie de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
Analizând criticile aduse de reclamantă hotărârii de primă instanță prin raportare la argumentația juridică ce a stat la baza soluției contestate, tribunalul reține că într-adevăr, în ce privește culpa procesuală ca fundament al răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, aceasta nu presupune în mod necesar reaua-credință (pentru care art.12 NCPC prevede alte sancțiuni), cheltuielile de judecată acordându-se propter litem sed, non propter crimen.
La fel de adevărat este însă și faptul că, același concept de culpă procesuală nu se definește implicit din soluția dată procesului, ca și unic criteriu de stabilire a existenței și întinderii ei, chiar în condițiile în care textul art.453 NCPC face trimitere la poziția judiciară a părții care a câștigat procesul.
Prin urmare, existența culpei procesuale trebuie stabilită în raport de circumstanțele particulare ale cauzelor astfel încât, în măsura în care soluția prin care se tranșează litigiul dintre părți este rezultatul direct al efectului unei modificări legislative ce nu putea fi anticipată de părțile litigante (în speță adoptarea legii în temeiul căreia faptele reținute prin procesul-verbal de constatare a contravenției nu mai sunt prevăzute drept contravenții), culpa procesuală a organului constatator nu poate fi reținută, așa cum corect a statuat prima instanță.
De altfel, însăși reclamanta susține în motivarea apelului teza potrivit cu care culpa procesuală nu se identifică cu reaua credință, invocând jurisprudența CEDO și cea națională în materie, însă omite a avea în vedere împrejurarea că însăși acest argument jurisprudențial relevă faptul că acordarea cheltuielilor de judecată care se bazează pe culpa procesuală a părții din vina căreia s-a purtat procesul, este independentă de modul în care a fost soluționat litigiul (sens în care în doctrină s-au utilizat și alte criterii de fundamentare a obligației de plată a cheltuielilor de judecată – cum ar fi cel al prezumției de răspundere irefragabilă, a răspunderii obiective rezultate din activitatea neculpabilă) pentru a susține și explica acele situații în care partea, deși a câștigat procesul, ea este cea care va suporta cheltuielile de judecată.
Or, în cauză intervenirea legii contravenționale mai favorabile după sancționarea contravențională a reclamantei nu reprezintă decât un beneficiu acordat acesteia și a cărui aplicare a împiedicat analiza asupra existenței faptei contravenționale în raport de actul normativ sancționator în forma avută de acesta la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție, astfel încât nu se poate specula asupra soluției ce s-ar fi pronunțat în soluționarea plângerii contravenționale în ipoteza în care nu ar fi intervenit modificarea legislativă, demers în urma căruia s-ar fi putut stabili într-adevăr existența culpei procesuale ca urmare a eventualei căderi în pretenții a organului constatator.
Cum cerința premisă a culpei procesuale a pârâtului în cauza nr._ a Judecătoriei Piatra N. nu este îndeplinită, tribunalul reține că celelalte aspecte antamate de prima instanță cu referire la dovezile concrete ale cuantumului cheltuielilor de judecată efectuate în cauza anterior menționată, nu se mai impun a mai fi analizate întrucât nu pot fi în măsură să infirme netemeinicia demersului judiciar finalizat cu pronunțarea sentinței supuse controlului judiciar în cauza de față.
Cum motivele de apel invocate de reclamanta . au fost analizate și înlăturate pentru considerentele pe larg expuse și nu au fost evidențiate alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii de primă instanță, tribunalul urmează să mențină această soluție și, în temeiul art.480 al.1 NCPC, va respinge ca nefondat apelul promovate de către reclamantă împotriva sentinței civile nr.499/C din 18.08.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N..
Apreciind că reclamanta . este în culpă procesuală prin respingerea cererii de apel promovate, tribunalul va face aplicarea dispozițiilor art.149 al.4 și art.451 NCPC și o va obliga pe aceasta la plata către stat a sumei de 1,4 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând contravaloarea multiplicării din oficiu a cererii de apel (conform referatului întocmit la data de 29.12.2014 – f.14 ds.).
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta V. R. SA, cu sediul în București, ., . 10, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 499/C/18.08.2014 a Judecătoriei Piatra N., ca nefondat, în contradictoriu cu intimații – pârâți C. R. pentru Protecția C. Nord Est Iași, cu sediul în Iași, .. 11, județul Iași și Comisariatul Județean pentru Protecția C. N., cu sediul în Piatra N., .. 12 bis, județul N..
În temeiul dispozițiilor art. 149(4) Noul Cod de procedură civilă dă în debit apelanta S.C. V. R. SA cu suma de 1,4 lei reprezentând contravaloarea multiplicării din oficiu a cererii de apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A.-M. U. M. C. M. M.
Red./tehnored. A.M. U. 15.05.2015/tehnored. M.M. 15.05.2015, ex. 5
Fond: M.C. I.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Decizia... | Fond funciar. Decizia nr. 126/2015. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
