Fond funciar. Decizia nr. 126/2015. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 126/2015 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 126/RC
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 126/RC
Ședința publică din 26.03.2015
Instanța compusă din:
Președinte: D. S. – judecător
A. M. U. – judecător
L. F. – judecător
Grefier – C. Ailuțoaei
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentul-pârât C. E., domiciliat în București, .. 3, .. 1, ., împotriva sentinței civile nr. 2649 din 04.12.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, și de recurenta-pârâtă C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 23.05.2014 pronunțată de Judecătoria R. în același dosar, în contradictoriu cu intimata-reclamantă H. E., cu domiciliul ales la Cabinet avocat P. L. B., din Piatra N., .. 59, .. B, ., și intimații-pârâți P. V., domiciliat în București, sectorul 6, ., ., . C. A., domiciliat în București, sector 1, Drumul M. Găina, nr. 116-136, ., și C. L. R. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în ., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. P. L. pentru intimata-reclamantă H. E., lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
- cauza este la al treilea termen de judecată;
- obiectul cauzei este fond funciar;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- recurentul-pârât C. E. a depus la dosar cerere de judecare a cauzei în lipsă.
Instanța constată că la data de 06.03.2015 s-a depus de către recurentul C. E. o cerere de judecare în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Domnul avocat B. P. L., pentru intimata-reclamantă H. E., cu privire la recursul declarat de C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, arată că nu mai insistă în solicitare, având în vedere obiectul recursului. Este de acord cu recursul declarat de C. Județeană N.. Cu privire la recursul declarat de pârâtul C. E., solicită respingerea acestuia în totalitate și arată că toate părțile au fost legal citate. Într-adevăr în sentință s-a strecurat o eroare, dar a fost îndreptată ulterior. În ceea ce privește prescripția invocată de recurent, solicită respingerea ei, arătând că reclamanta a luat cunoștință de aceste titluri în 2012, existând dovezi în acest sens la dosar. Pe de altă parte, este vorba de un drept imprescriptibil, astfel încât nu poate fi reținută această critică. Solicită să fie avute în vedere susținerile din întâmpinarea pe care a formulat-o. Solicită obligarea recurentului-pârât C. E. la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar chitanța nr._/12.01.2015 privind plata onorariului de avocat.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2649 din 04.12.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2649 din 04.12.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea reclamantei H. E. formulată în contradictoriu cu pârâții C. E. și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlurilor de proprietate emise de către CJSDPT N. nr.54/1763 din 22.12.2003 și nr.7704 din 03.04.2009, dispunându-se modificarea acestora în sensul menționării și a reclamantei ca având calitate de proprietar alături de ceilalți titulari.
P. a stabili în acest sens, Judecătoria R. a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul său sub nr._, reclamanta H. E. în contradictoriu cu pârâții C. E. și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a solicitat modificarea titlurilor de proprietate emise de către CJSDPT N. nr. 54/1763 din 22.12.2003 și nr.7704 din 03.04.2009, în sensul menționării și a reclamantei ca având calitate de proprietar; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 2003, respectiv 2009, au fost emise cele două titluri de proprietate pentru suprafețe de teren situate în ., terenuri care se cuveneau bunicilor săi paterni, C. C. și C. A.. Întrucât cei doi erau decedați la momentul formulării cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, acestea au fost formulate de către moștenitori, respectiv P. V. (nepot), C. A. C. (strănepot) și C. E. (nepot), acesta din urmă formulând cererea atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al reclamantei, aceasta și C. E. fiind frați. Precizează că l-a împuternicit pe fratele său să o reprezinte în această procedură emițând o împuternicire autentică emisă de un notar public din Toronto, urmând ca în mod normal și titlurile eliberate să o menționeze ca fiind proprietar alături de ceilalți trei moștenitori.
A mai arătat că procura despre care face vorbire a fost utilizată de C. E. și în fata Notarului Public B. R. cu ocazia emiterii Certificatului de calitate de moștenitor nr. 152/1996, după defuncta lor bunica, C. A..
După mai mulți ani, i s-a comunicat de către fratele său că au fost emise titlurile de proprietate și că totul este în regulă în legătură cu aceasta, solicitându-i acordul ca împreună cu ceilalți doi proprietari să dea în arendă terenul în discuție, lucru care s-a și întâmplat, C. E. trimițându-i anual banii ce i se cuveneau din renta primită de la arendaș. A mai menționat că terenurile în discuție sunt moștenite de la bunicii paterni, părinții tatălui reclamantei.
Ulterior, în anul 2010, au început să apară între reclamantă și fratele acestuia neînțelegeri legate de moștenirea rămasă de pe urma mamei lor, litigiul dintre aceștia făcând obiectul unui dosar aflat în prezent pe rolul Tribunalului București. În aceste împrejurări, văzând copii ale titlurilor, a constatat cu stupoare că nu este menționată ca proprietar al respectivelor terenuri.
Față de cele expuse, solicită ca după administrarea probatoriului să se constate că este moștenitoare atât a bunicului, C. C., cât și a bunicii C. A. și să se dispună modificarea titlurilor de proprietate în sensul că este și ea proprietar al terenurilor ce fac obiectul respectivelor titluri. În ceea ce privește calitatea de moștenitor al bunicii, C. A., depune Certificatul de calitate de moștenitor nr.152/1996, eliberat de Notarul Public B. R. în care se reține acest aspect în mod neechivoc.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei în copie, titlurile de proprietate, certificatul de moștenitor nr.152/1996, procura întocmită în anul 1996, o scrisoare primită de la pârât și arbore genealogic.
Pârâtul C. Emanul a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată, pe cale de excepție invocând prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, în temeiul dispozițiilor art.2500 și urm.din Noul Cod Civil, deoarece de la data emiterii titlurilor de proprietate supuse controlului judiciar, respectiv 2003 și 2009, s-a împlinit termenul de 3 ani prevăzut de lege. În temeiul dispozițiilor art.177 Cod procedură civilă și urm., a invocat procedura verificării de scripte pentru înscrisul intitulat scrisoare emis către reclamantă, învederând instanței faptul că nu a scris respectivul înscris și nici nu l-a semnat, motiv pentru care a solicitat ca reclamanta să depună înscrisul în original la dosarul cauzei, să fie vizat spre neschimbare de către instanță, iar el va prezenta în fața instanței alte înscrisuri din care se va observa cu ușurință faptul că are o altă de semnătură.
Pe fondul cauzei, a arătat că acțiunea trebuie respinsă deoarece H. E. nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. În anul 1991, doar el și numiții P. V. și C. A. C. au formulat cereri de restituire a terenului în temeiul Legii nr. 18/1991, iar reclamanta H. E. nu a făcut acest lucru. Pe de altă parte, este de notorietate faptul că nici nu putea face acest lucru deoarece la acea dată, legea nu permitea persoanelor care au domiciliul în străinătate să dețină terenuri în România. În consecință, reclamanta a fost decăzută din dreptul de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. În această situație, reclamanta H. E. nu are calitatea de persoană îndreptățită dar întrucât partea ei i s-a atribuit lui, a fost dispus să îi trimită partea ei din banii care i s-ar fi cuvenit din arendarea acestor terenuri. Însă, în anul 2010, reclamanta a decis că dorește să moștenească averea mamei lor, punând sechestru pe apartamentul pârâtului, deși aceasta renunțase în mod expres la moștenirea după mamă, i-a arătat lipsa ei de recunoștință. După anul 1990, reclamanta nu a făcut niciun act prin care să fie repusă în termenul de acceptare a moștenirii rămase de pe urma defuncților ei bunici din partea tatălui, astfel încât reclamanta nu a acceptat moștenirea în termenul de 6 luni prevăzut expres de lege.
Prin interogatoriul luat de Judecătoria sectorului 3 București (fila 219), pârâtul C. E. a recunoscut că a fost împuternicit și de sora sa H. E. să o reprezinte în procedura de emitere a titlurilor de proprietate. De asemenea, aceeași poziție a avut-o și pârâtul C. C. A., care s-a declarat de acord cu modificarea titlurilor în sensul solicitat de reclamantă (fila 223).
Prin interogatoriul administrat de Judecătoria sectorului 6 București (fila 225), pârâtul P. V. a recunoscut că fratele reclamantei C. E. a fost împuternicit de sora sa H. E. să o reprezinte în procedura de emitere a titlurilor de proprietate și s-a declarat de acord cu modificarea titlurilor în sensul solicitat de reclamantă ( fila 227).
Pârâta C. Județeană N. a depus întâmpinare (fila 68) prin care a lăsat soluția la aprecierea instanței.
Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform art.42 din Legea nr.1/2000.
Din analiza probelor administrate în cauză, Judecătoria R. a reținut că în baza dispozițiilor Legii fondului funciar nr.18/1991, a fost reconstituit, la cerere, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 12,2417 ha teren prin titlul de proprietate nr.54/1763 din 22.12.2003 și a unei suprafețe de 15,5319 ha teren prin titlul de proprietate nr. 7704/3.04.2009, situate pe raza comunei R., județul N..
Așa cum se observă, doar trei moștenitori au formulat în mod expres cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și aceștia, pârâții din cauza de față, apar pe titlurile de proprietate. Ulterior, în fața instanței de judecată, pârâții au declarat că sunt de acord cu acțiunea reclamantei, recunoscând că au formulat și în numele acesteia cererea de reconstituire, fiind mandatați în acest sens.
Analizând cererea reclamantei în raport de probele de la dosar, instanța a constatat că aceasta este întemeiată și în consecință a dispus admiterea sa, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art.11 al.3 din Legea nr.18/1991 prevăd că „S. dreptului de proprietate se face la cerere…”, aspect reglementat și de art.11 al.1 din HG nr.890/2005, iar din analiza prevederilor art.13 al.2 din Legea nr.18/1991 rezultă că nu trebuie să existe certificat de moștenitor, căci cererea formulată la comisie te repune în termenul de acceptare.
Este adevărat că art.13 al.3 din Legea nr.18/1991 prevede că „Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.”, însă acest alineat nu poate fi scos din context, cele trei alineate ale art.13 trebuind coroborate, desprinzându-se concluzia că titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moștenitorilor care au formulat cerere, nu și pe acelora care nu au formulat cerere. Mai mult decât atât, nici o dispoziție a Legii nr.18/1991, modificată sau a Legii nr.1/2000 nu prevede obligația pentru moștenitorul care formulează cererea de a-i anunța pe ceilalți moștenitori ai autorului, dar nici obligația comisiei locale și a comisiei județene să efectueze verificări în privința existenței altor moștenitori ai autorului defunct. În speță, reclamanta a înțeles să formuleze cerere, mandatându-l pe fratele său în acest sens.
Având în vedere considerentele de mai sus, precum și dispozițiile art.III al.1 din Legea nr.169/1997, art.53 și următoarele din legea nr.18/1991, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată și completată, motiv pentru care a admis-o ca atare.
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul C. E. a fost respinsă ca neîntemeiată deoarece, fiind vorba de o cauză de nulitate absolută, acțiunea este imprescriptibilă.
Instanța a constatat că s-au solicitat cheltuieli de judecată dar nu s-a făcut dovada acestora.
Prin încheierea civilă de îndreptare eroare materială din data de 23.05.2014 pronunțată în aceeași cauză a fost admită cererea formulată de reclamanta H. E. și s-a dispus îndreptarea erorii materiale intervenită în cuprinsul sentinței civile nr.2649 din 4.12.2013 a Judecătoriei R. din cauza unor greșeli de dactilografiere, în sensul că se va preciza în dispozitivul hotărârii că se respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, pârâții sunt și C. C. A., P. V. și C. L. R. alături de pârâții C. E. și C. Județeană N. și că vor fi obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de către reclamantă.
În motivarea încheierii de îndreptare a erorii materiale, Judecătoria R. a reținut că prin cererea formulată de reclamanta H. E., prin avocat L. B., a solicitat să se dispună îndreptarea erorii materiale intervenită în sentința civilă nr.2649 din 4.12.2013 a Judecătoriei R., în sensul că în dispozitivul hotărârii nu se face mențiunea referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune, deși în considerente se motivează respingerea acestei excepții; nu sunt indicați pârâții C. C. A., P. V. și C. L. R. care au avut calitatea de pârâți alături de C. E. și C. Județeană N. și se precizează că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată deși în preambulul hotărârii se arată că reclamanta a solicitat aceste cheltuieli.
Analizând actele de la dosar, instanța a constatat că în dispozitiv s-au făcut erorile menționate în cererea reclamantei, considerent pentru care a admis-o ca atare, față de dispozițiile art.281 Cod procedură civilă, potrivit cărora erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Împotriva sentinței civile nr.2649 din 04.12.2013 a declarat recurs, în termen legal, pârâtul C. E., iar împotriva încheierii civile de îndreptare eroare materială din data de 23.05.2014 a declarat recurs, în termen legal, pârâta C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Prin cererea de recurs formulată, pârâtul C. E. a solicitat modificarea în tot a sentinței civile nr.2649 din 04.12.2013, în sensul respingerii acțiunii introductive ca neîntemeiată.
Ca și chestiune prealabilă, pârâtul a considerat că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât hotărârea de primă instanță s-a pronunțat doar în contradictoriu cu o parte dintre pârâții ce au fost chemați în judecată.
În motivarea cererii de recurs, pârâtul a susținut că instanța de fond a dat o greșită dezlegare excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei H. E., argumentând faptul că este vorba de o nulitate absolută motiv pentru care acțiunea este imprescriptibilă, însă se impune a observa faptul că reclamanta a solicitat modificarea unor titluri de proprietate emise de CJSDPT N., și nu constatarea nulității absolute a respectivelor titluri.
În consecință, față de dispozițiile art.2500 și urm. din Noul Cod civil, apreciază că de la data emiterii titlurilor de proprietate solicitate a fi modificate, respectiv 2003 și 2009, și până la data formulării cererii de chemare în judecată, s-a împlinit termenul de 3 (trei) ani prevăzut de lege și, pe cale de consecință, se impune admiterea recursului și respingerea acțiunii întrucât s-a împlinit termenul de prescripție.
Prin întâmpinare a solicitat ca instanța să pună în vedere reclamantei H. E. să își precizeze cererea de chemare în judecată în privința temeiului de drept din cele două acte normative invocate, deoarece aceasta nu a indicat expres textul de lege care ar permite admiterea cererii de chemare în judecată, respectiv modificarea titlurilor de proprietate. Or, pe această cerere, instanța de judecată nu s-a pronunțat.
Pe de altă parte, trebuie observată și poziția pârâtei C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care a arătat în întâmpinarea sa termenele prevăzute de lege în care reclamanta ar fi putut cere să fie repusă în termenul de a formula o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate sau termenul în care ar fi putut cerere modificarea acestor titluri. Niciunul dintre aceste termene nu a fost respectat de reclamantă și apreciază că aceasta nu poate să își invoce propria culpă.
De asemenea, a mai solicitat, în temeiul dispozițiilor art.177 și urm. Cod procedură civilă, efectuarea procedurii de verificării de scripte pentru înscrisul intitulat scrisoare de la subsemnatul către reclamantă. Deși a solicitat aplicarea acestei proceduri, nu a fost înștiințat despre depunerea acestui înscris și nici despre posibilitatea efectivă și reală de a se putea înscrie în fals împotriva acestui înscris pe care l-a defăimat ca fals. De altfel, trebuie să se țină cont de faptul că este o persoană în vârstă de 75 de ani și cu o . boli cronice care fac imposibilă deplasarea sa la Judecătoria R., instituție cu care a corespondat doar prin poștă.
Învederează că nu a scris înscrisul incriminat și nici nu l-a semnat, motiv pentru care solicită să se pună în vedere reclamantei să depună înscrisul în original la dosarul cauzei, pentru a fi vizat spre neschimbare de către instanță, obligându-se să depună alte înscrisuri originale din care se va observa că nu are o astfel de semnătură. Întrucât înscrisul incriminat este folosit de reclamantă, înțelege să o indice ca fiind autoarea falsului, considerent pentru care apreciază că se impune suspendarea prezentei cauze și trimiterea dosarului la P. competent a soluționa cauza penală.
Instanța de judecată a considerat că pârâtul P. V. ar fi făcut o recunoaștere cu ocazia administrării interogatoriului luat la cererea reclamantei, cu privire la un fapt făcut de recurentul-pârât și de asemenea că s-ar fi declarat de acord cu admiterea acțiunii. Apreciază că pârâtul P. V. nu ar fi putut răspunde la interogatoriu decât cu privire la faptele sale personale și nu cu privire la faptele altei persoane, aceasta fiind și esența probei cu interogatoriu. În consecință, solicită înlăturarea acestei probe ca nefiind legală. Pe de altă parte, din câte are cunoștință, nici pârâtul P. V. și nici pârâtul C. C. A., de altfel doua persoane în vârsta ca și el, nu s-au declarat a fi de acord cu admiterea acțiunii și în consecință, apreciază ca neîntemeiate aceste constatări ale instanței de fond.
Cu privire la recunoașterea sa că ar fi fost împuternicit de reclamantă să o reprezinte în procedura de emitere a titlurilor de proprietate a căror modificare se cere, aceasta nu este adevărată și, de altfel, poziția sa se poate desluși foarte bine din întâmpinarea formulată în cauză.
Se impune a observa că în anul 1991 doar el și numiții P. V. și C. A. C. au formulat cereri de restituire a terenurilor ce au aparținut autorilor lor în temeiul Legii nr. 18/1991, iar reclamanta H. E. nu a făcut acest lucru. Pe de altă parte, este de notorietate faptul că nici nu putea face acest lucru deoarece la acea dată legea nu permitea persoanelor care au domiciliul în străinătate să dețină terenuri în România. În consecință, reclamanta a fost decăzută din dreptul de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
De altfel, pârâta C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a arătat prin întâmpinare că în arhiva instituției nu se regăsește nicio cerere de reconstituire a reclamantei și nicio împuternicire în acest sens pentru vreo altă persoană.
În această situație, reclamanta H. E. nu are calitatea de persoană îndreptățită iar terenul care i-ar fi revenit acesteia, i-a mărit partea sa din terenurile rămase de la bunici. Întrucât sunt totuși frați, a fost dispus să îi trimit partea ei de bani care i s-ar fi cuvenit din arendarea acestor terenuri. Însa, în anul 2010, reclamanta a decis că dorește să moștenească averea mamei lor, punându-i sechestru pe apartamentul său, deși aceasta renunțase în mod expres la moștenirea după defuncta lor mama. În această situație în care reclamanta i-a arătat lipsa ei de recunoștință, a decis să sisteze trimiterea de bani pentru ceea ce nu i se cuvine. Atașează prezentei copia deciziei civile nr.2069/03.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/301/2010, din care rezultă că solicitarea numitei H. E. de constatare a nulității absolute a Declarației acesteia de renunțare la succesiunea mamei lor C. Zinaida, a rămas validă în mod definitiv și irevocabil.
După anul 1990, reclamanta nu a făcut niciun act prin care să fie repusă în termenul de acceptare a moștenirii rămase de pe urma defuncților lor bunici paterni, iar procura atașată cererii de chemare în judecată nu conține declarația expresă a reclamantei de acceptare a moștenirii rămase de pe urma bunicilor lor, astfel încât, conform art.700 din vechiul cod civil aplicabil la acea dată, reclamanta nu a acceptat moștenirea defuncților bunici în termenul de 6 luni prevăzut expres de lege.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9, art.177 și urm., art.183 Cod procedură civilă 1865, art.2500 și urm. Noul Cod civil, ale legii nr.18/1991 și art.700 Vechiul Cod civil.
În dovedire, recurentul-pârât a depus copia deciziei civile nr.2069/03.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/301/2010 și adeverință medicală nr._ din 03.03.2015.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art.42 din legea nr.1/2000 republicată și art.3 din OG nr.32/1995.
Prin cererea de recurs promovată împotriva încheierii civile de îndreptare eroare materială din data de 23.05.2014, pârâta C. Județeană N. a solicitat modificarea parțială a încheierii recurate, în sensul înlăturării mențiunilor prin care s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, considerând că încheierea criticată este netemeinică și esențial nelegală sub aspectul mențiunii din dispozitiv privind obligarea sa, alături de ceilalți pârâți, la plata cheltuielilor de judecată.
În expunerea motivelor încheierii de îndreptare a erorii materiale recurate, instanța a reținut că reclamanta ar fi arătat că prin sentința civilă nr.2649 din 04.12.2013 s-a reținut în mod eronat că nu a solicitat cheltuieli de judecată, deși în preambulul hotărârii se arată că le-a cerut.
Contrar celor menționate în încheierea criticată, în expunerea motivelor de fapt și de drept ale sentinței civile nr.2649 din 04.12.2013, Judecătoria R. a reținut că reclamanta a solicitat „obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, dar nu a făcut dovada acestor cheltuieli motiv pentru care acest capăt de cerere va fi respins.”
Așadar, pe de o parte, în cuprinsul sentinței civile nr.2649 din 04.12.2013 instanța a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată și că acest capăt de cerere va fi respins, dar în cuprinsul încheierii de îndreptare a eroii materiale apreciază că s-ar fi consemnat că reclamanta nu a cerut obligarea la plata cheltuielilor.
În plus, instanța nu a indicat cuantumul presupuselor cheltuielilor de judecată acordate, făcând imposibilă executarea dispozitivului sentinței cu privire la cheltuieli.
În mod greșit s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată câtă vreme nu se poate reține nicio culpă în acest litigiu în sarcina sa. Instanța a încălcat dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, potrivit cărora fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală. Conform acestor prevederi legale, numai în măsura în care pârâtul, prin atitudinea sa procesuală, a determinat încălcarea drepturilor subiective ale reclamantului, acesta va răspunde patrimonial și pentru cheltuielile de judecată. În speță, însă, Comisiei Județene N. nu i se poate imputa vreo atitudine culpabilă.
Astfel, prin sentința civilă nr. 2649 din 04.12.2013 s-a dispus modificarea titlurilor proprietate nr.54/1763 din 22.12.2003 și nr.7704 din 03.04.2009, reținându-se că numai trei dintre moștenitori - respectiv pârâții persoane fizice - au depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, iar în fața instanței aceștia și-au exprimat acordul față de cererea reclamantei de înscriere ca și titulară în cele două titluri.
Potrivit art.8 alin.3 din Legea nr.18/1991, „stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere”. Potrivit prevederilor art.12 alin.5 din „Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor” aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.131/1991, cererea, împreună cu actele doveditoare, se depun la primăria în a cărei raza teritorială este situat terenul, fie personal, fie prin poștă. Aceste prevederi au fost menținute și întărite de legiuitor prin dispozițiile actelor normative ulterioare, menționate mai sus. Or, în lipsa îndeplinirii de către reclamantă a acestei proceduri, se impune concluzia că nu poate fi reținută nici o culpă în sarcina sa în acest litigiu.
Prima instanță a încălcat și dispozițiile art.277 Cod procedură civilă, conform cărora „dacă sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei”. C. Județeană N. a emis cele două titluri de proprietate cu respectarea documentației premergătoare întocmite de C. Comunală R. și a cererilor de reconstituire formulate de solicitanți.
Instanța de fond a încălcat și dispozițiile legale ce reglementează organizarea și funcționarea comisiei județene de fond funciar, aceasta nefiind persoană juridică - în sensul prevederilor art. 187 și următoarele Cod civil și nici prin reglementările date prin legea specială privind fondul funciar - și nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată; în același sens s-au pronunțat instanțele judecătorești în litigii asemănătoare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 și art.304 ind.1 și art.242 alin. 2 Cod procedură civilă și ale art.1 pct.46 din Titlul VI al Legii nr.247/2005.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art.42 din legea nr.1/2000 republicată și art.3 din OG nr.32/1995.
Intimata H. E., legal citată, a formulat întâmpinări (f.37-42 ds.) prin care a solicitat admiterea recursului promovat de pârâta C. Județeană N. și modificarea încheierii de îndreptare eroare materială în sensul înlăturării obligației acesteia de achitare a cheltuielilor de judecată și respingerea recursului declarat de pârâtul C. E. și menținerea hotărârii de primă instanță ca temeinică și legală.
Referitor la recursul promovat de pârâta C. Județeană N., intimata a arătat că nu a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu se află în culpă procesuală, emiterea eronată a titlurilor de proprietate fiind consecința relei credințe a pârâtului C. E., care a indus în eroare comisia prin neprezentarea împuternicirii pe care o avea din partea sa. Totodată, înțelege să achieseze la susținerile recurentei referitoare la imposibilitatea obligării la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că aceasta nu are personalitate juridică.
În combaterea motivelor de recurs inovate de pârâtul C. E., intimata a solicitat respingerea motivului privind casarea sentinței recurate pe considerent că sentința s-ar fi pronunțat doar în contradictoriu cu C. Județeană N. și cu C. E. întrucât, așa cum rezultă și din încheierea pronunțată în același dosar la data de 23.05.2014, nemenționarea celorlalți pârâți în dispozitivul hotărârii a fost o eroare materială, care a fost îndreptată de către instanță.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că toți pârâții au fost legal citați la dezlegarea pricinii, astfel încât nu se poate susține că cererea nu s-a judecat și în contradictoriu cu aceștia.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciază că instanța de fond a dat o soluție corectă. Recurentul ori este de rea credința (așa cum s-a demonstrat și pe parcursul soluționării litigiului la instanța de fond), ori este în eroare în ce privește această excepție, concluzie care poate fi trasă și din faptul că invoca în susținerea excepției dispoziții din Noul Cod Civil deși cauza este supusă dispozițiilor legale de la data emiterii titlurilor de proprietate, respectiv ale Vechiului Cod Civil.
În esență, este fără de tăgadă că în cauză este vorba despre un drept imprescriptibil, chestiunea dedusă judecății derivând din dreptul de proprietate al subsemnatei, drept de asemenea imprescriptibil.
Totodată, excepția prescripției dreptului la acțiune urmează a fi respinsă chiar și în situația în care nu ar fi vorba despre un drept imprescriptibil, în condițiile în care a luat cunoștință de titluri a căror modificare a solicitat-o, abia în anul 2012. Eventualul termen de prescripție de trei ani invocat de recurent începe să curgă din luna iulie 2012, aspect relevat în cererea introductivă și care nu a fost combătut de către recurentul-pârât, iar cererea a adresat-o instanței la numai câteva luni de la data la care a aflat de frauda fratelui său.
De asemenea, trebuie avut în vedere împrejurarea că de la data emiterii titlurilor de proprietate și până în anul 2012 a primit regulat de la fratele său, direct sau prin intermediul pârâtului V. P., cota ce i se cuvine din renta obținută pentru terenurile înscrise în cele două titluri de proprietate, astfel că nu avea cum să aibă nici măcar o minimă bănuială că acestea nu sunt conforme cu realitate. Aceste aspecte sunt confirmate de către pârâtul V. P. în răspunsul la interogatoriul dat în fața instanței.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, consideră că recurentul este în eroare atunci când susține că nu s-a indicat temeiul de drept al acțiunii, în condițiile în care aceste aspecte au fost lămurite atât prin cererea introductivă cât și precizarea ulterioară.
Referitor la solicitarea recurentului de trimitere a dosarului la P. pentru cercetarea unei presupuse infracțiuni de fals și suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului penal, consideră că trebuie respinsă, întrucât rezultă în mod vădit că recurentul nu încearcă decât să tergiverseze soluționarea cauzei, astfel încât să fie să fie lipsită pe o perioadă cât mai mare de drepturile sale derivând din calitatea de coproprietar al terenurilor ce fac obiectul titlurilor de proprietate.
Litigiul a fost soluționat la Judecătoria R. pe o perioadă de mai bine de doi ani, perioadă în care s-au acordat nu mai puțin de 12 termene de judecată dar la niciunul dintre termene pârâtul nu s-a prezentat, cu toate că a solicitat depunerea de înscrisuri în original și avea posibilitatea să le studieze la dosarul cauzei.
Instanța de fond nu a fost în măsură să procedeze efectiv la verificarea de scripte întrucât recurentul-pârât nu s-a prezentat în instanță pentru a da specimen personal de semnătură și scris.
Administrarea probei cu interogatoriile pârâților P. V. și C. C. A. s-a făcut în condiții de legalitate, prin comisie rogatorie iar răspunsurile oferite de cei doi la întrebările adresate confirmă pe deplin situația reținută de instanța de fond în motivare.
Cu referire la motivul patru din cererea de recurs, apreciază că instanța de fond a făcut referire la or recunoaștere implicită a pârâtului determinată de formularea de către acesta din urmă, atât în nume personal cât și în numele său, a notificărilor adresate Primăriei comunei R., în baza legii nr.10/2001. Procura pe care a dat-o fratelui său a fost utilizată de acesta în două situații: în fața notarului public emitent al certificatului de moștenitor privind pe defuncta sa bunică C. A. și în demararea procedurii speciale impuse de legea nr.10/2001.
Se solicită a se observa, astfel cum rezultă din documentațiile atașate cauzei de către cele două comisii, că cererile de reconstituire ale dreptului de proprietate în baza cărora au fost emise cele două titluri de proprietate sunt ulterioare datei la care a emis procura de reprezentare (anul 1996). Cererile de reconstituire au fost formulate în anii 2000 și 2005.
În realitate, deși pârâtul a formulat notificările în baza legii nr.10/2001 și în calitate de reprezentant al său, asumându-și calitatea de mandatar și prin semnătură, la momentul eliberării titlurilor de proprietate în discuție a omis cu bun știință să-și mai decline aceeași calitate conferită de procura emisă de Notarul public din Toronto, Canada.
Relevantă în acest sens este și scrisoarea depusă în original la dosarul cauzei transmisă de fratele său în data de 14.07.2012 prin care îi comunică faptul că începând cu acea dată nu mai deține nici o palmă de pământ, referindu-se la terenurile din R. ce fac obiectul titlurilor de proprietate în discuție. Deși pârâtul a contestat această scrisoare solicitând verificarea de scripte, după cum bine a observat și instanța, acesta nu a făcut nici un demers în a-și demonstra susținerile, neprezentându-se în instanță la niciun termen de judecată, astfel încât să se procedeze efectiv la comparația scriptului sau prin examinarea nemijlocită a instanței, cu cel de pe scrisoarea contestată.
Nu lipsite de interes sunt punctele de vedere ale pârâților din prezenta cauză, comisiile lăsând la aprecierea instanței soluționarea cauzei, în timp ce pârâții P. V. și C. C. A. au solicitat instanței admiterea cererii de chemare în judecată și modificarea titlurilor de proprietate în sensul pe care l-a solicitat.
Singurul care se opune acestei modificări este însăși reprezentantul său în procedurile de reconstituire, respectiv pârâtul C. E., acesta având interesul de a se menține titlurile de proprietate întrucât o astfel de soluție i-ar profita prin aceea că la partajarea bunurilor acesta va culege și cota sa raportat la împrejurarea că sunt împreună moștenitori pe aceeași ramură.
Admiterea acțiunii se impune și prin prisma dispozițiilor art.1509 și următoarele din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data emiterii împuternicirii), dispoziții care reglementează îndatoririle mandatarului, prevederile art.1540 alin.1 din acest act normativ statuând în mod expres că „.mandatarul este răspunzător nu numai de dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului”. Astfel, deși este evidentă acțiunea frauduloasă a mandatarului său, a dorit să reitereze împrejurarea că acesta ar răspunde și în situația în care s-ar reține doar o culpă în sarcina sa.
Se impune a se avea în vedere și împrejurarea că, niciodată pe perioada soluționării litigiului, pârâtul C. E. nu a contestat că ar fi primit din partea sa împuternicirea de a o reprezenta în procedurile prevăzute de legile funciare, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor moștenite de la bunicii lor C. C. și C. A., cu toate că a invocat acest lucru din cererea de chemare în judecată. Ba, mai mult, răspunsul la întrebarea numărul 1 din interogatoriu este DA, adică a fost împuternicit să o reprezinte. Trebuie remarcat și împrejurarea că în cauză nu s-a făcut proba vreunei revocări sau renunțări la mandat din partea niciuneia dintre cele două părți.
În soluționarea cauzei a se avea în vedere și împrejurarea că față de terenurile înscrise în titlurile de proprietate, de la data emiterii acestora și până în prezent nu s-au efectuat niciun fel de acte de dispoziție, operațiuni de partaj sau alte asemenea, astfel încât nici un terț nu va fi prejudiciat de modificarea titlurilor de proprietate, singurul „prejudiciat” fiind pârâtul C. E., cel care a „omis” să arate că o reprezintă și că are un mandat special din partea sa, omisiune ce a condus la situația de față, aceea de a nu fi menționată ca titular al dreptului de proprietate, în beneficiul propriului său mandatar.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr.10/2001, ale art. 1539 și urm. Cod civil 1864 și ale art.274 Cod procedură civilă 1865.
Intimata C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, legal citată, a formulat întâmpinare (f.22 ds.) la cererea de recurs promovată de pârâtul C. E. prin care a precizat că-și menține punctul de vedere exprimat prin întâmpinarea formulată cu prilejul judecării cauzei în fond și a solicitat respingerea unei eventuale cererii de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu se poate reține nici o culpă în sarcina sa și pentru că nefiind persoană juridică în sensul legii, nici nu se poate reține în sarcina sa o astfel de obligație.
În drept,s-au invocat dispozițiile art.187 și art.188 Cod civil și art.242 al.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Intimata C. L. R. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu și-a exprimat în mod nemijlocit poziția procesuală față de cele două cereri de cerere de recurs deduse judecății în cauza de față.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate în cele două cereri de recurs și în raport de întregul complex probator, în considerarea dispozițiilor art.3041 Cod de procedură civilă, tribunalul apreciază ambele recursuri ca fiind nefondate, urmând a fi respinse în consecință, pentru următoarele considerente:
În privința recursului promovat de pârâtul C. E., tribunalul reține că argumentele prezentate vizează modalitatea greșită de soluționare a cererii introductive în modalitatea în care a fost precizată, ca rezultat al aprecierii eronate a probelor și al interpretării și aplicării greșite de către instanța de fond a dispozițiilor de drept material ce reglementează reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și devoluțiunea succesorală legală cât și a celor procedurale ce vizează desfășurarea procesului civile, și care împreună se circumscriu generic motivului de modificare reglementat de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În fapt, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta H. E. a solicitat Judecătoriei R. modificarea titlurilor de proprietate nr. 54/1763 din 22.12.2003 (emis în favoarea pârâților C. E., C. C. A. și P. V., în calitate de moștenitori ai defuncților C. C. și C. A. pentru suprafața totală de 12,2423 ha) și nr.7704 din 03.04.2009 (emis în favoarea numiților C. E., C. C. A. și P. V., în calitate de moștenitori ai defunctului C. C., pentru suprafața totală de 15,5319 ha), în sensul menționării sale în calitate de titulară moștenitoare a autorilor decedați; cu obligarea pârâtului ?! (n.i.) la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.2649 din 04.12.2013, Judecătoria R. a admis acțiunea reclamantei, în modalitatea în care a fost precizată sub aspectul cadrului procesual pasiv, și a constatat nulitatea absolută parțială a celor două titluri de proprietate, în sensul solicitărilor din cererea introductivă.
Prin încheierea de ședință din data de 23.05.2014, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de aceeași reclamantă, în sensul precizării în dispozitivul hotărârii că: „se respinge excepția prescripției dreptului la acțiune; pârâții sunt și C. C. A., P. V. și C. L. R. alături de pârâții C. E. și C. Județeană N. și că obligă pârâții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de ?! (n.i.) către reclamantă”.
Cu privire la solicitarea de casare a sentinței recurate pe considerent că sentința s-ar fi pronunțat doar în contradictoriu cu C. Județeană N. și cu pârâtul-recurent C. E., tribunalul constată că nemenționarea celorlalți pârâți C. C. A., P. V. și C. L. R. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în dispozitivul hotărârii recurate este rezultatul unei erori materiale, îndreptate de către instanța de fond prin încheierea pronunțată în același dosar la data de 23.05.2014, ce a fost comunicată în termen procedural tuturor părților litigante.
În aceeași sens, trebuie avut în vedere că toți pârâții au fost legal citați la dezlegarea pricinii iar probele au fost administrate cu respectarea principiului contradictorialității, astfel încât nu se poate susține că a avut loc o judecată într-un cadru procesual incomplet și că hotărârea judecătorească nu a fost pronunțată în contradictoriu cu toate părțile litigante.
Cu privire la motivul de recurs privind soluția dată de instanța de fond excepției prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul îl consideră neîntemeiat întrucât cauza de nulitate supusă analizei instanței de fond prin cererea introductivă are caracter absolut, împrejurare ce determină și caracterul imprescriptibil al acțiunii, în conformitate cu dispozițiile art.2 din Decretul nr.167/1958 (aplicabil speței ratione temporis) potrivit cu care nulitate absolută a unui act poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau de excepțiune, fiind imprescriptibilă.
Cu privire la norma substanțială aplicabilă speței cu referire la condițiile de invocare a prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.2500 și urm. din Noul Cod civil, după cum greșit susține pârâtul C. E. întrucât cele două titluri de proprietate supuse controlului judiciar au fost eliberate în anii 2003 și 2009, anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil (respectiv la data de 01.10.2011) iar potrivit dispozițiilor art.201 din legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil „prescripțiile începute și neîndeplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.”
Prin urmare, excepția prescripției dreptului material la acțiune, astfel cum a fost invocată și argumentată de către pârât trebuia analizată în raport de conținutul Decretului-lege nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă ( ce reprezintă dreptul comun în această materie) cât și al art. III din legea nr.169/1997 - lege pentru modificarea și completarea Legii Fondului funciar nr.18/1991, ale cărei dispoziții au fost invocate de către reclamanta H. E. în cererea introductivă), ceea ce instanța de fond a și făcut în mod judicios.
Faptul că prin acțiunea civilă promovată reclamanta H. E. a solicitat modificarea parțială a celor două titluri de proprietate și nu în mod expres constatarea nulității parțiale a acestora, nu putea fi un impediment pentru instanța de fond în a constata incidența și a analiza în consecință cauza de nulitate absolută invocată de către reclamantă, respectiv încălcarea prevederilor legii nr.18/1991, în forma în vigoare la data emiterii celor două titluri de proprietate supuse analizei legalității.
În acest sens, dispozițiile art. 84 Cod procedură civilă stabilesc în mod clar că cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită, astfel că revine în sarcina instanței ca, în cadrul rolului său activ și cu respectarea principiului disponibilității părților, să stabilească natura juridică și temeiul de drept corect al acțiunii deduse judecății. Altfel spus, calificarea cererii deduse judecății nu se face după denumirea expresă indicată de parte sau instituția juridică invocată în mod expres de aceasta, ci în raport de motivele dezvoltate atare, în mod concret, și care permit o anumită încadrare.
De altfel, modificarea parțială a titlului de proprietate este consecința directă care rezultă din constatarea unei nulități parțiale a titlului de proprietate, precum și folosul practic și imediat urmărit de reclamantă prin promovarea acțiunii sale, fiind astfel justificat și interesul legitim al demersului judiciar, întrucât nu s-a contestat calitatea pârâților titulari ai celor două titluri de proprietate de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparținut defuncților C. C. și C. A. ci s-a pretins „modificarea” parțială a titlului de proprietate în sensul de a i se recunoaște aceeași calitate, alături de ceilalți titulari - pârâții persoane fizice, ca efect al împuternicirii exprese acordate pârâtului C. E. în sensul formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile înscrise în cele două titluri de proprietate solicitate a fi „modificate.”
Aceleași considerente sunt valabile și în privința motivelor de recurs numerotate cu cifrele doi și cinci, ce urmează a fi înlăturate, cu precizarea suplimentară în sensul că reclamanta H. E. nu era ținută de obligația de a formula personal cerere de reconstituire în baza legilor nr.1/2000 și legii nr.247/2005, în condițiile în care a acordat fratelui său – pârâtul C. E., încă din februarie (deci anterior intrării în vigoare a legii nr.169/1997) o împuternicire specială (nerevocată și neretractată în condițiile legii) pentru inițierea demersurilor necesare, în fața tuturor autorităților din România, în vederea „participării la succesiunea întregii averi a bunicilor decedați C. C. și C. A.”.
Altfel spus, câtă vreme reclamanta a avut reprezentarea clară a faptului că l-a împuternicit cu puteri depline pe fratele său –pârâtul C. E., în sensul de a întreprinde toate demersurile necesare restituirii terenurilor ce au aparținut anterior colectivizării bunicilor lor paterni C. C. și C. A., ceea ce implica și formularea unei cereri scrise de reconstituire și a primit de la acesta, cu regularitate, sume de bani reprezentând cota sa parte din renta cuvenită din arendarea terenurilor în cauză (aspect recunoscut la interogatorii de către pârâții C. E. și P. V.), nu avea nici un motiv să considere că se impunea formularea, în nume propriu, a vreunei cereri de reconstituire, în temeiul legilor modificatoare succesive ale legii nr.18/1991.
Nici categoria de critici privind refuzul instanței de fond de a da curs procedurii verificării de scripte reglementate de dispozițiile art.177 și urm. Cod procedură civilă, cât și necesitatea declanșării procedurii falsului, cu consecința suspendării judecării recursului până la soluționarea cercetărilor penale, nu pot fi primite întrucât înscrisul sub semnătură privată reprezentat de scrisoarea datând din 14.07.2012 și a cărei semnătură este contestată de către pârâtul C. E. nu a fost apreciat de către instanța de fond ca având valoare probațională în condițiile în care în considerentele hotărârii de primă instanță nu se face niciun fel de referire la înscrisul contestat.
Procedura verificării de scripte și eventual demararea procedurii falsului și-ar fi găsit utilitatea practică doar în ipoteza în care soluția instanței de fond ar fi fost grefată pe înscrisul în cauză, or mijloacele de probă valorificate la pronunțarea sentinței recurate au fost înscrisurile componente ale documentațiilor ce au stat la baza emiterii celor două titluri de proprietate supuse controlului legalității, interogatoriile luate pârâților persoane fizice și întâmpinarea formulată de pârâtul C. C. A..
Și criticile vizând valorificarea greșită a răspunsurilor date la întrebările adresate în cadrul interogatoriilor luate recurentului-pârât C. E. și pârâtului P. V. vor fi înlăturate ca neavenite întrucât nu se confirmă.
Astfel, din analiza conținutului interogatoriului ce i-a fost luat de Judecătoria sectorului 3 București, se reține că recurentul-pârâtul C. E. a recunoscut pe deplin și necondiționat că a fost împuternicit și de sora sa H. E. să o reprezinte în procedurile „de retrocedare a terenurilor care se cuveneau bunicilor paterni C. C. și C. A. și/sau reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri.” Împrejurarea că prin întâmpinarea formulată în cauză a susținut contrariul celor declarate cu prilejul interogatoriului în fața instanței rogate nu este de natură să conducă la înlăturarea consecințelor juridice pe care le-a produs propria sa mărturisire judiciară și care nu a fost revocată pentru eroare de fapt (nu și de drept) în condițiile legii (art.1206 alin.2 din Codul civil 1864).
De asemenea, prin interogatoriul administrat de Judecătoria sectorului 6 București, pârâtul P. V. a declarat că a avut cunoștință de împrejurarea că recurentul-pârât C. E. a fost împuternicit de sora sa H. E. să o reprezinte în procedura de retrocedare a terenurilor care se cuveneau bunicilor paterni C. C. și C. A. și/sau reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri; că același recurent-pârât C. E. s-a comportat față de el ca fiind și reprezentantul surorii H. E. și că sume de bani reprezentând cota parte din renta cuvenită reclamantei H. E. din arendarea terenurilor înscrise în cele două titluri au fost primite de respectiva întrucât sumele de bani au fost împărțite chiar de către pârâtul - declarant P. V..
Prin urmare, răspunsurile pârâtului P. V. au vizat împrejurări pe care declarantul le-a cunoscut personal și nu fapte personale ale recurentului-pârât C. E., cum greșit pretinde acesta din urmă.
De asemenea, se mai reține că pârâții C. C. A. și P. V. au declarat în mod expres că sunt de acord cu admiterea acțiunii reclamantei, primul prin întâmpinare (fila 223 dosar fond ) și cel de al doilea prin răspunsul la interogatoriu (f.227 dosar fond).
Nici cel din urmă motiv de recurs vizând neacceptarea de către reclamanta H. E. a moștenirii rămase de pe urma defuncților bunici paterni C. C. și C. A. nu poate fi primit întrucât împrejurarea acceptării celor două succesiuni rezultă fără echivoc din chiar conținutul procurii emise la data de 24.02.1996, în Toronto – Canada, în condițiile în care împuternicirea a vizat inițierea demersurilor necesare, în fața tuturor autorităților din România, în vederea „participării la succesiunea întregii averi a bunicilor decedați C. C. și C. A.”, iar potrivit dispozițiilor art.13 al.2 din legea nr.18/1991 R „moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.” Or, cum împuternicirea acordată recurentului-pârât a vizat, printre altele, și formularea cererii de reconstituire, în numele și pentru mandanta reclamantă H. E., este evidentă acceptarea succesiunilor defuncților bunici paterni.
Nu în ultimul rând, tribunalul reține legalitatea hotărârii recurate și prin raportare la dispozițiile art.1539 și urm. Cod civil 1864 ce reglementează îndatoririle mandatarului (parte într-un contract de mandat), potrivit cărora mandatarul (în speță recurentul-pârât C. E.) „este răspunzător nu numai de dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului”. Or, câtă vreme recurentul-pârât nu a înțeles să renunțe la mandatul acordat de sora sa H. E. și să o anunțe despre intenția sa, hotărârea de primă instanță se constituie și într-o sancțiune aplicată de instanță pentru neîndeplinirea obligațiilor ce-i reveneau recurentul-pârât C. E. în baza împuternicirii acordate de reclamanta H. E. la data de 24.02.1996.
În privința recursului promovat de pârâta C. Județeană N., tribunalul reține că argumentele prezentate vizează modalitatea greșită de îndreptare a erorii materiale din hotărârea de primă instanță sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză de către reclamanta H. E..
În primul rând, tribunalul remarcă că prin cererea introductivă (în forma inițială) reclamanta H. E. a solicitat obligarea pârâtului (fără a-l nominaliza) la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care pârâții chemați în judecată au fost C. E. și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Cu prilejul dezbaterilor orale asupra fondului cauzei, apărătorul calificat al reclamantei a solicitat „obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată”, fără a se face vreo mențiune distinctă cu privire la aceștia, aspect ce implică în mod necesar caracterul solidar al obligației de plată a cheltuielilor de judecată dovedite ca fiind efectuate în cauză de către reclamantă.
La stabilirea îndreptățirii reclamantei de a primi cheltuielile de judecată, pe care le-a efectuat în cursul judecării cauzei, este necesară analizarea motivelor concrete care au generat prezentul litigiu din care rezultă, în mod expres, că necesitatea formulării cererii pendinte a fost determinată și de modalitatea de îndeplinire a atribuțiilor de către comisia județeană, aceasta din urmă având obligația de a verifica „în mod riguros” legalitatea propunerilor înaintate de comisiile locale, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora (art.6 al.1 lit.c din H.G. nr.890/2005).
Prin urmare, se constată că, în speță, cauza dreptului – causa debendi – este constituită de fundamentul dreptului invocat de reclamantă, și anume omisiunea înscrierii sale în calitate de titulară în titlurile de proprietate nr. 54/1763 din 22.12.2003 și nr.7704 din 03.04.2009.
Atât în procedura prealabilă a reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cât și în etapa premergătoare emiterii titlurilor de proprietate nu doar comisia locală are atribuții conform H.G. nr.890/2005, ci și comisia județeană, atribuțiile acestora fiind distincte și clar stabilite de legiuitor. În acest sens, comisia județeană are obligația de a verifica legalitatea propunerii formulate de comisia locală, având posibilitatea de a solicita lămuriri suplimentare și completarea dosarului sub aspectul probatoriului reglementat de dispozițiile art.9 al.5 și art.11 al.1 și al.2 din legea nr.18/1991 republicată, ale art.6 din legea nr.1/2000 și art.36 din H.G. nr.890/2005 și numai ulterior acestei riguroase verificări, urma să procedeze la emiterea celor două titluri de proprietate supuse controlului legalității.
Față de cele menționate se constată că, în cauza de față, cauza acțiunii reclamantei – causa petendi - a fost reprezentată de nerespectarea și de către C. Județeană N. (alături de C. L. R.) a dispozițiilor legislației funciare, prin emiterea celor două titluri de proprietate în favoarea celor trei pârâți persoane fizice deși din analiza înscrisurilor primare componente ale documentațiilor ce au stat la baza emiterii celor două titluri de proprietate reiese că și reclamanta avea calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire, însă s-a omis de către ambele comisii de fond funciar efectuarea de verificări riguroase cu privire la acest aspect. În concret, este vorba de certificatul de calitate de moștenitor nr.152 din 28.05.1996 emis de BNP B. R. și Dispoziția Primarului comunei R. nr.79/05.12.2001 privind restituirea bunurilor ce au aparținut familiei C. C. (f.119,120 ds. fond).
În consecință, susținerea recurentei-pârâte, conform căreia nu se poate reține nici o culpă în sarcina sa în acest proces, pe motiv că probele pe baza cărora a fost admisă acțiunea introductivă, în modalitatea în care a fost precizată, nu s-au aflat la dispoziția sa la momentul emiterii celor două titluri de proprietate contestate nu este fondată, în condițiile în care avea posibilitatea efectivă și concretă, recunoscută de legiuitor, de a solicita prezentarea oricărei probe permise de dispozițiile legale anterior menționate, prilej cu care putea lua cunoștință de conținutul înscrisurilor primare ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate și îndrepta neregularitățile constatate de prima instanță.
De asemenea, afirmația recurentei-pârâte, în sensul că trebuia determinată în mod expres, culpa fiecăreia dintre cele două comisii, conform art.277 Cod procedură civilă, se constată că nu este întemeiată, având în vedere că ambele comisii de fond funciar au avut atribuții în procedura specială prevăzută de legile fondului funciar, la eliberarea celor două titluri de proprietate, fără posibilitate de decelare, în funcție de natura raportului juridic existent.
Motivul de recurs conform căruia comisia județeană nu este persoană juridică în sensul art.187 și următoarele Cod civil, și nici prin reglementările date prin legea specială privind fondului funciar și nu poate, ca atare, să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, nu este fondat, față de dispozițiile art.52 alin.3 din Legea nr.18/1991, republicată, conform cărora prevederile art.274 din codul de procedură civilă sunt aplicabile. Față de aceste dispoziții, comisia județeană, care are în litigiile de fond funciar calitate procesuală în cauză, fie activă, fie pasivă, are și toate obligațiile generate de aceasta, inclusiv poate fi obligată, în cazul existenței culpei procesuale, la plata cheltuielilor de judecată, care în speță au fost dovedite ca fiind efectuate de către reclamanți.
P. toate aceste motive, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a constatat că pârâta C. Județeană N. trebuie să fie obligată, în solidar cu ceilalți pârâți în cauză, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă la judecarea cauzei în fond.
Mai mult decât atât, tribunalul remarcă și împrejurarea că recurenta-pârâtă C. Județeană N. nu este efectiv prejudiciată prin pronunțarea încheierii de îndreptare eroare materială recurată întrucât instanța de fond a omis să stabilească cuantumul efectiv al cheltuielilor de judecată la plata cărora a obligat în solidar pe toți pârâții în cauză.
Cum motivele de recurs invocate de recurenții C. E. și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor au fost analizate, fiecare în parte și înlăturate pentru considerentele pe larg expuse și nu au fost evidențiate alte motive de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii primei instanțe și încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 23.05.2014, în conformitate cu prevederile art.312 al.1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ambele recursuri ca nefondate.
Având în vedere soluția de respingere a celor două recursuri deduse soluționării (cel promovat de C. Județeană N. vizând doar cererea accesorie având ca obiect cheltuielile de judecată), în temeiul art.274 al.1 și art.3021 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga recurentul-pârât C. E., pe temeiul culpei procesuale, să plătească intimatei-reclamanta H. E. suma de 1.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu apărător calificat, potrivit chitanței depuse la fila 60 dosar.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. E., domiciliat în București, .. 3, .. 1, ., împotriva sentinței civile nr. 2649 din data de 04.12.2013, pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu intimata-reclamantă H. E., cu domiciliul ales la Cabinet avocat P. L. B., din Piatra N., .. 59, .. B, ., și intimații-pârâți P. V., domiciliat în București, sectorul 6, ., ., . C. A., domiciliat în București, sector 1, Drumul M. Găina, nr. 116-136, .. B, ., și C. L. R. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în ..
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., împotriva încheierii din data de 23.05.2014 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .
Obligă pârâtul-recurent C. E. să plătească intimatei-reclamante H. E. suma de 1700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi: 26.03.2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
D. S. A.-M. U., C. Ailuțoaei
L. F.
Red. și tehnored. A.M.U. – 11.05.2015
Tehnored. C.A. – 11.05.2015
2 ex.
Fond: I.-S. S.
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 160/2015. Tribunalul NEAMŢ | Reziliere contract. Decizia nr. 166/2015. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
