Fond funciar. Decizia nr. 692/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 692/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 28-08-2012 în dosarul nr. 692 RC
Dosar nr._ litigiu funciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28.08.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 692 RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - O. E. | - Judecător |
- M. C. | - Judecător | |
- C. M. | - Președinte Secție |
- N. T. - Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petentea P. A., domiciliată în municipiul Piatra N., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1599 din data de 19.10.2011, pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimatele C. locală P. T. pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns pentru recurenta-petentă P. A., avocat S. S. Sărățianu, lipsă fiind reprezentanții intimatele C. locală P. T. pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este litigiu de fond funciar;
- procedura de citare este îndeplinită;
- stadiul procesual – recurs; al III-lea termen de judecată.
Avocat S. S. Sărățianu, pentru recurenta-petentă P. A., depune la dosar adresa nr. 4776/08.08.2012 emisă de .>
Nemaifiind de formulate alte cereri și de administrat probe, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat S. S. Sărățianu, pentru recurenta-petentă P. A., solicită admiterea recursului, motivat de faptul că din sentința recurată nu rezultă care a fost modul de calcul avut în vedere pentru constituirea în favoarea petentei a dreptului de proprietate cu privire la suprafața de doar 0,50 ha teren, întrucât raportându-se la mențiunile din registrul agricol al autorului, soluția ar fi fost de constituire a dreptului fie pentru suprafața de 1,70 ha teren, fie pentru cea de 5 ha. Solicită modificarea sentinței pronunțată de Judecătoria B. și constituirea în favoarea petentei a dreptului de proprietate în principal pentru suprafața de 5 ha, iar în subsidiar pentru 1,70 ha. Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, după care,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1599 pronunțată la data de 19.10.2011 de Judecătoria B. a fost admisă în parte plângerea formulată de petenta P. A. în contradictoriu cu intimatele C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. L. P. T. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, având ca obiect plângere la Legea nr. 1/2000.
A fost anulată în parte hotărârea Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr. 8732/18.03.2011 și s-a reconstituit petentei dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,5 ha teren cu vegetație forestieră.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
P. a hotărî acestea, prima instanță a reținut că petenta a formulat plângere împotriva hotărârii Comisiei Județene N. nr. 8732/18.03.2011, solicitând anularea acesteia și reconstituirea dreptului de proprietate asupra 5 ha teren cu vegetație forestieră, după autorul P. N..
În motivare, petenta a arătat că a formulat cerere de reconstituire, cerere ce i-a fost respinsă. După același autor nu s-a mai reconstituit dreptul de proprietate.
Analizând actele dosarului, instanța de fond a constatat că prin cererea adresată Comisiei Locale, petenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate invocând dispozițiile art. 36 din Legea nr. 1/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2008. În dovedirea acțiunii a depus acte din care rezultă calitatea de veteran de război a autorului său, acte ce dovedesc vocația succesorală.
Potrivit art. 36 din Legea nr. 1/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2008, „Persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată, persoanelor îndreptățite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale, precum și persoanelor care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite li se vor acorda terenurile respective, agricole și forestiere, în limita suprafețelor disponibile, sau despăgubiri”.
Petenta are vocație succesorală după autorul său, acesta a fost veteran de război, așa cum rezultă din adeverința eliberată de arhivele militare. Sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 13 din Legea 18/1991, iar cererea a fost introdusă în termen la C. L.. În lipsa unui termen special de acceptare a succesiunii, prevăzut în Legea 1/2000, s-a considerat că se impune aplicarea dreptului comun în materie, art. 700 Cod civil. Modificarea adusă Legii nr. 1/2000 prin Legea nr. 212/2008 a fost în sensul includerii în categoria îndreptățiților a persoanelor care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite. Instanța de fond a apreciat că dacă autorul se încadrează în această categorie, cererea de reconstituire se poate formula, cu respectarea termenului legal, în maxim 6 luni de la data modificării survenite în lege.
În privința îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 187/1945, instanța de fond a apreciat că, în lipsa registrului de rol agricol aferent anului 1945, se poate prezuma că suprafața de teren ce apare în registrul agricol din anii 1950 ca fiind înscrisă pe numele autorului este cea deținută și în anul 1945. Această soluție se desprinde ca fiind echitabilă, întrucât nu poate beneficia de un drept având aceeași întindere, o persoană/moștenitorul unei persoane înscrise în registrul agricol cu o anumită suprafață de teren la nivelul anilor 1950 și o persoană fără rol agricol, celelalte condiții cerute de lege fiind îndeplinite de ambele.
P. aceste considerente, instanța de fond a admis în parte cererea reclamantei și a reconstituit acesteia dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,5 ha teren cu vegetație forestieră, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petenta, solicitând modificarea sentinței și constituirea în favoarea sa a dreptului de proprietate în principal pentru suprafața de 5 ha, iar în subsidiar pentru 1,70 ha. A arătat că a formulat acțiunea solicitând inițial suprafața de 1,70 ha, având în vedere rolul agricol al autorului din anul 1951, însă ulterior a precizat acțiunea pentru suprafața de 5 ha, întrucât rolul se referă la un teren primit de zestre de către soția autorului, după reforma agrară.
Consideră că prima instanță, admițând doar în parte plângerea sa, numai cu privire la suprafața de 0,5 ha, reținând că în lipsa registrului de rol aferent anului 1945, se poate prezuma că suprafața ce apare în registrul agricol din anii 1950 ca fiind înscrisă pe numele autorului, este cea ținută și în anul 1945, a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică. A argumentat că nu s-a avut în vedere că terenul înscris în registrul agricol din anul 1951 a fost primit de soția autorului după reforma agrară din anul 1945, ca zestre de la
bunicul său. Astfel, acest teren nu are nicio relevanță în constituirea dreptului de proprietate raportat la criteriile reformei agrare, autorul său fiind îndreptățit la 5 ha teren.
În subsidiar, dacă cele reținute de instanța de fond cu privire la prezumția judecătorească sunt întemeiate, în sensul că terenul înscris în registrul agricol din 1951 este același cu cel deținut de autor în 1945, recurenta a solicitat a se reține că autorul său era îndreptățit la suprafața de 1,70 ha, nicidecum la 0,5 ha, cum din eroare prima instanță a stabilit.
Intimata C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare, arătând că hotărârea Comisiei locale P. T. nr. 71/2011 de admitere a cererii petentei a fost invalidată prin hotărârea atacată în prezenta cauză, pentru această soluție C. județeană având în vedere că solicitanta nu a depus în termen cererea de reconstituire. Acest drept se reconstituie numai persoanelor care depun în termenul legal o cerere în acest sens. Termenele stabilite de legiuitor sunt termene de decădere, având ca efect juridic pierderea dreptului ce nu a fost exercitat în termenul legal. Termenul limită până la care puteau formula cereri de reconstituire persoanele care se considerau îndreptățite, a fost data de 30 noiembrie 2005, stabilit prin Legea nr. 247/2005. Cum Legea nr. 212/2008 este un act normativ care modifică o normă juridică a unui alt act normativ, data depunerii cererii de către recurentă, respectiv 5.10.2011, depășește termenul calculat pentru formularea cererilor în procedurile legilor fondului funciar, în mod corect comisia respingând solicitarea ca tardiv introdusă.
Pe fondul cauzei, a arătat că art. 36 din Legea nr. 1/2000 cere solicitanților și îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietăriți. Potrivit art. 14 și 15 din Legea nr. 187/1945, împroprietărirea nu se realiza obligatoriu în limita lotului tip de 5 ha, ci în raport cu terenul disponibil existent, dovadă stând și tabelele de împroprietărire întocmite la nivelul fiecărei comune, potrivit cărora împroprietărirea s-a realizat cu suprafețe care, însumate cu cele deținute deja de persoanele îndreptățite, nu însumau 5 ha.
Petenta nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren cu vegetație forestieră, motivat de următoarele:
- nu a făcut dovada că autorul acesteia a avut în proprietate teren cu vegetație forestieră, ca atare, putea cel mult să obțină constituirea dreptului de proprietate, iar nu reconstituirea;
- potrivit art. 34 al. 1 din Codul Silvic, aprobat prin Legea nr. 46/2008, terenurile forestiere proprietate publică a statului nu
fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia;
- Legea nr. 212/2008 face referire și la acordarea de terenuri
forestiere, însă de o asemenea atribuire nu pot beneficia decât persoanele din prima categorie enunțată la art. 36, persoanele cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată.
Deși terenurile cu vegetație forestieră au fost exceptate de la expropriere, iar în art. 23 din Legea nr. 187/1945 s-a prevăzut în mod expres că regimul pădurilor și viilor va face obiectul unei legi speciale, sunt cel puțin două situații în care, potrivit legii sau în fapt, ulterior anului 1945 au fost expropriate și păduri, respectiv exproprierile înfăptuite potrivit dispozițiilor Legii nr. 59/1948 și exproprierile făcute în domeniul forestier Hangu aparținând moștenitorilor defunctului M. D. S., situații în care recurenta-petentă nu se află.
În concluzie, au apreciat că recursul promovat este neîntemeiat, solicitând respingerea acestuia, precum și respingerea unui eventual capăt de cerere privind obligarea comisiei la plata cheltuielilor de judecată, considerând că nu se poate reține nicio culpă în sarcina sa, comisia județeană nefiind, de altfel, persoană juridică, în sensul prevederilor art. 26 al. 1 lit. a din Decretul nr. 31/1954.
Analizând motivele de recurs invocate și examinând cauza din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041 Cod de procedură civilă, se constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor detalia în continuare.
Solicitarea petentei, adresată comisiei locale de fond funciar, s-a întemeiat pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 1/2000, care a suferit în timp mai multe modificări, textul în vigoare la momentul formulării cererii prevăzând că persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul, sau cărora atribuirea le-a fost anulată, persoanelor îndreptățite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale, precum și persoanelor care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite, li se vor acorda terenurile respective, agricole și forestiere, în limita suprafețelor disponibile, sau despăgubiri.
Textul în această formă are ultimele modificări aduse prin Legea nr. 212/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 737 din 30 octombrie 2008. Recurenta a formulat cererea de constituire, înregistrată sub nr. 617 la C. locală P. T. (fila 11 dosar fond), la data de 5.10.2010.
În lipsa unui termen stipulat în legea modificatoare pentru depunerea cererilor de constituire a dreptului în favoarea categoriilor de persoane nou vizate prin modificarea articolului de lege, prima instanță a aplicat dispozițiile din materia dreptului succesoral, respectiv ale art. 700 al. 1 Cod civil, considerând că termenul de introducere ar fi fost de 6 luni. Potrivit acestei opinii, termenul de formulare a solicitării ar fi expirat la data de 2.05.2009 (cu luarea în considerare a datei intrării în vigoare a Legii 212/2008, ca fiind la trei zile după publicare).
În realitate, termenul de a formula cererea de constituire de către categoria de persoane introdusă ca beneficiară prin Legea nr. 212/2008, nu poate fi diferit de termenele anterioare prevăzute în legile care au precedat actului normativ în discuție, în lipsă de dispoziție contrară și potrivit principiului de interpretare a legii: „unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem”.
Astfel, conform art. II al Legii nr. 193/2007 prin care au fost aduse penultimele modificări ale art. 36 din Legea 1/2000, cele premergătoare celor aduse prin Legea 212/2008, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferențele de suprafață ce pot fi restituite conform acestei legi, puteau fi formulate în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.
Prin echipolență, termenul de a formula cererea de reconstituire de către cei vizați prin Legea nr. 212 din 24.10.2008, publicată la data de 30.10.2008, nu poate fi mai mic, dar nici mai mare, decât termenul anterior prevăzut în legea precizată, în lipsă de dispoziție contrară.
Faptul că noua reglementare legală nu a prevăzut un termen de depunere a cererilor de constituire formulate în baza acestei prevederi legale, nu înseamnă că un asemenea drept poate fi exercitat sine die. Un asemenea efect nici nu a fost avut în vedere de legiuitor care în titlul actului normativ, ca și tehnică legislativă, arată că actul modifică o normă juridică a altui act normativ, în speță Legea 1/2000, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Prin urmare, este aplicabil termenul de 60 de zile prevăzut de art. 33 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată, termen ce se calculează de la data intrării în vigoare a Legii nr. 212/2008, respectiv 2.11.2008.
Stabilind un termen limită, de decădere, din dreptul de a solicita constituirea dreptului de proprietate, legiuitorul a avut în vedere că în lipsa unui asemenea termen, starea de incertitudine a unor relații sociale a căror reglementare s-a urmărit, s-ar prelungi la nesfârșit.
O altă interpretare, în sensul că posibilitatea formulării unei cereri de constituire în baza acestei legi nu ar fi supusă unui termen limită, ar da naștere la o situație inechitabilă față de persoanele care, sub imperiul legilor anterioare ale fondului funciar, nu au putut obține reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate deoarece nu s-au încadrat în termenul expres prevăzut.
Poate fi adusă în discuție, prin similitudine, și practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, de a considera că instituirea unor termene pentru sesizarea instanțelor este o limitare a accesului la justiție, însă este o limitare acceptată, fiind justificată de principiul securității raporturilor juridice, cu condiția ca aceste termene să nu anuleze substanța dreptului de acces la justiție, pentru a nu încălca art. 6 CEDO. Or, modul de interpretare a Legii 212 în sensul în care cererile sunt supuse aceluiași termen de care au beneficiat și cei aflați în situații similare dar aflați sub incidența unei situații de fapt vizată de formele anterioare ale textului de lege, nu poate fi una de natură a anula cetățenilor dreptul de acces la procedura administrativă prealabilă pe care erau obligați a o urma.
Orice variantă de calcul ar fi îmbrățișată, față de . Legii nr. 212/2008 la data de 2.11.2008, cererea formulată de recurentă la data de 5.10.2010, la o distanță de aproape 2 ani față de momentul apariției modificărilor legislative în discuție, este în mod cert tardivă, în mod corect fiind reținut acest aspect și în hotărârea Comisiei județene, atacată în prezenta cauză.
Art. 316 Cod de procedură civilă stipulează însă că dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol. Art. 296 teza a doua Cod de procedură civilă își găsește aplicabilitate și în stadiul recursului, potrivit acestuia recurentului neputându-i-se crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Față de acest principiu imperativ, cum în propriul recurs al petentei nu se poate decide în sensul respingerii plângerii, deși în mod corect cererea sa a fost invalidată de C. județeană N., atât timp cât la instanța de fond petentei i s-a dat câștig de cauză, deși pentru o suprafață de teren mai mică decât cea solicitată, față de principiul enunțat, legea nu permite crearea unei vătămări drepturilor câștigate de recurentă.
Prin urmare, acest principiu non reformatio in pejus împiedică instanța de recurs a modifica sentința recurată, însă, în același timp, față de cele constatate, nu poate proceda nici la analiza apărărilor invocate de recurentă privitoare la întinderea dreptului de proprietate la care se considera îndreptățită a obține constituirea, față de constatarea că plângerea nu a fost fondată.
Apreciind recursul formulat ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul urmează a-l respinge.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta P. A. domiciliată în municipiul Piatra N., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1599/19.10.2011 a Judecătoriei B., în contradictoriu cu intimatele C. locală P. T. pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 28.08.2012.
Președinte, Judecători, Grefier,
O. E. M. C., C. M. N. T.
Red.O.E./12.09.2012
Tehn.N.T./12.09.2012
EX.2
Fond: O. G. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 738/2012. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 943/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
