Pretenţii. Decizia nr. 714/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 714/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 11-09-2012 în dosarul nr. 714/RC
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11.09.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 714/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - M. C. | - judecător |
- O. E. | - judecător | |
- C. P. | - judecător | |
- R. L. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul U. V., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 126 din data de 17.01.2012, pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimații-pârâți Ț. D. și C. pentru C. D..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-reclamant U. V. și avocat R. F., pentru intimatul-pârât Ț. D., cu împuternicirea avocațială nr._/05.06.2012, lipsă fiind intimații-pârâți Ț. D. și C. pentru C. D..
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este pretenții;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al II-lea termen de judecată.
Avocat R. F., pentru intimatul-pârât Ț. D., depune la dosar chitanța nr. 744 din 11.09.2012 reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 500 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Recurentul-reclamant U. V. solicită admiterea recursului pentru motivele invocate în scris. Solicită asistență juridică gratuită sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, întrucât conform adeverinței de venit eliberată de Primăria comunei Ceahlău și depusă la dosar, nu obține venituri.
Avocat R. F., pentru intimatul-pârât Ț. D. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, întrucât pentru acțiunile având ca obiect pretenții se achită taxa judiciară de timbru, care a fost corect calculată și i s-a pus în vedere recurentului-reclamant să o achite, însă acesta nu a formulat cerere de scutire de la plata taxei la instanța de fond, solicitând prin cererea de recurs asistență juridică gratuită, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 126 din data de 17.01.2012, pronunțată de Judecătoria B. s-a anulat acțiunea formulată de reclamantul U. V., în contradictoriu cu pârâtul Ț. D., ca netimbrată.
A fost obligat reclamantul să achite pârâtei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru in sumă de 14.111 lei și timbru judiciar, aferentă petitului acțiunii, motiv pentru care a admis excepția și a anulat cererea ca netimbrată, fiind obligat să suporte și cheltuielile de judecată în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul U. V., criticând-o ca nelegală și netemeinică în sensul că nu i s-a pus în vedere cuantumul taxei datorate și nici nu a fost citat cu această mențiune.
Prin concluziile din ședința de dezbateri asupra recursului, recurentul a mai arătat că dorește ajutor public judiciar având ca obiect scutirea de plată.
Examinând sentința prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constată că aceasta a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct.5 și 9 Cod de procedură civilă, astfel:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul-recurent a solicitat obligarea pârâtului-intimat la plata sumei de „1.000.000 de lei vechi pentru fiecare zi de întârziere” pentru că nu este lăsat să intre în restaurantul S.C. Total Construct SRL.
La primul termen de judecată, respectiv 18.10.2011, a fost prezent personal reclamantul, ședință la care s-a discutat despre alte chestiuni prealabile în legătură cu părțile în proces și cu statutul societății pârâtului.
În ședința publică din data de 22.11.2011, a lipsit reclamantul iar instanța a stabilit taxa judiciară de timbru în sumă de 14.111 lei pentru capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata a 1.000.000 lei despăgubiri civile.
La următorul termen, 17.01.2012, instanța a aplicat sancțiunea anulării, în lipsa reclamantului.
Chiar dacă acesta a avut termen în cunoștință, cuantumul taxei judiciare de timbru trebuia comunicat reclamantului fie personal, dacă ar fi fost prezent în ședință, fie prin adresă scrisă.
Instanța a omis această procedură, ceea ce lovește de nulitate hotărârea judecătoriei și, în temeiul art.312 pct.5 Cod de procedură civilă se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
In rejudecare, instanța va clarifica și cuantumul taxei datorate, având în vedere precizările din recurs făcute de către reclamant, în sensul că a solicitat daunele civile in cuantum de 1.000.000 de lei vechi.
Obiect al prezentului recurs nu poate face și solicitarea de acordare a asistenței juridice gratuite întrucât este o cerere nouă, inadmisibilă în calea de atac, față de dispozițiile art.316 raportat la art. 294 Cod de procedură civilă, dar va putea fi formulată de către reclamant în cursul rejudecării în fața instanței de fond, dacă mai subzistă interesul.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul U. V., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 126 pronunțată la data de 17.01.2012 de Judecătoria B..
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
M. C., O. E. și C. P. R. L.
Red. C. P./10.10.2012
Tehnored. R. L./ 10.10.2012
Ex. 2
Fond S. U.
Dosar nr._ Emisă la 11.10.2012 |
CĂTRE,
Judecătoria B.
Vă înaintăm, alăturat, dosarul cu nr. mai sus menționat privind pe recurentul-reclamant U. V., domiciliat în ., în contradictoriu cu intimații-pârâți Ț. D. și C. pentru C. D., întrucât prin decizia civilă nr. 714/RC din data de 11.09.2012, s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr. 126 din data de 17.01.2012, pronunțată de Judecătoria B., s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței dumneavoastră.
Dosarul este sigilat și conține un număr de file, la el fiind atașat dosarul nr._ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. R. L.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 792/2012. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 727/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|








