Fond funciar. Decizia nr. 70/2012. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 70/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 23-01-2012 în dosarul nr. 70/RC

Dosar nr._ fond funciar

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.70/RC

Ședința publică din 23.01.2012

Instanța constituită din:

Președinte

D. M.

- Judecător

V. B.

- Judecător

D. M.

- Judecător

F. R.

- Grefier

La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de recurentul -reclamant R. R., domiciliat în satul C., ., ., împotriva sentinței civile nr. 361 din data de 11.02.2011 pronunțată de Judecătoriei R., în contradictoriu cu intimata - pârâtă C. locală C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul -reclamant R. R., asistat de avocat N. V. și consilierul juridic M. S. pentru C. locală C..

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care a învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei este litigiu de fond funciar;

- procedura de citare este îndeplinită;

- stadiul procesual - recurs, al V- lea termen de judecată.

Recurentul - reclamant R. R. se legitimează cu CI . nr._ și, totodată, arată că înțelege să renunțe la cererea de recurs, întrucât au fost indicat puncte comune pentru punerea sa în posesie, această manifestare expres de voință fiind consemnată într-un proces - verbal atașat la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat N. V., pentru recurentul - reclamant R. R., solicită a se lua act de depoziția părții pe care o reprezintă.

Consilierul juridic M. S. pentru C. locală C. solicită a se lua act de renunțare.

Dezbaterile s-au declarat închise, iar cauza a rămas în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr.361 din 11.02.2011, Judecătoria R. a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care, la data de 26.08.2010, reclamantul R. R. a chemat în judecată pe pârâta C. comunală C. pentru aplicarea legilor fondului funciar, solicitând obligarea acesteia la punerea lui în posesie cu privire la terenurile pentru care i s-a reconstituit judecătorește dreptul de proprietate, și anume pentru suprafața de 3,30 ha, obținută prin sentința civilă nr.300 din 30.01.2007 (dosar civil nr._ ) și, respectiv, pentru suprafața de 5.000 mp, reconstituită prin sentința civilă nr.322 din 31.01.2007 (dosar civil nr._ ) ale aceleiași judecătorii, ambele devenite irevocabile.

P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut din examinarea probelor administrate că, prin cele două hotărâri judecătorești, nu a fost stabilit și amplasamentul suprafețelor de teren, atribut ce revine pârâtei, potrivit dispozițiilor Legii nr.18/1991 și ale Regulamentului de aplicare a legilor fondului funciar. În aceste condiții, prin mai multe adrese, reclamantului i s-au comunicat amplasamentele pe care comisia le are la dispoziție, dintre care el a fost de acord cu unul singur, refuzându-le pe celelalte, deoarece a considerat că nu corespund pretențiilor sale. Pârâta a prezentat și harta cadastrală a comunei și, în raport de solicitările reclamantului și de verificările efectuate în harta cadastrală, s-a putut constata că amplasamentele solicitate fie reprezintă izlazul comunal, fie sunt atribuite altor persoane, fie fac parte din domeniul public al localității. Ca atare, instanța a considerat că nu poate reține nici reaua-credință a pârâtei, și nici nerespectarea de către aceasta a dispozițiilor legale în materie cu privire la punerea în posesie, ci că, dimpotrivă, această punere în posesie nu poate fi realizată tocmai datorită reclamantului, care refuză cea mai mare parte a amplasamentelor propuse spre atribuire, astfel că acțiunea acestuia din urmă este neîntemeiată și trebuie respinsă ca atare.

În termenul prevăzut de art.301 din Codul de procedură civilă, reclamantul a atacat cu recurs hotărârea instanței de fond arătând că a răspuns adreselor pe care i le-a comunicat intimata-pârâtă, cu privire la faptul că au fost identificate terenurile aflate la dispoziția acesteia și propuse a-i fi atribuite pentru punerea sa în posesie. Că, într-adevăr, el a adus la cunoștința intimatei că, dintre cele patru loturi indicate, doar suprafața de 5.300 mp din punctul „B.“ este convenabilă și corespunzătoare din punct de vedere al vechiului amplasament sau valoric, prin raportare la terenurile care i se cuveneau în calitate de succesor legal al defuncților R. M. C. I. și R. I. A., celelalte trei ori fiind inutilizabile, ori nerespectând condiția legală de a fi situate în imediata apropiere a terenului.

Recurentul a reiterat susținerea potrivit căreia la dispoziția comisiei intimate se găsesc și terenuri ce răspund tuturor exigențelor legilor fondului funciar, însă este posibil ca motivul pentru care i s-a refuzat, în mod constant, punerea corectă în posesie, să o constituie faptul că, între el și unii dintre membrii comisiei, a existat un conflict mai vechi legat tocmai de executarea corespunzătoare a hotărârilor judecătorești indicate în acțiune.

Ca atare, recurentul și-a exprimat opinia că judecătorul fondului nu a administrat un probatoriu pertinent și judicios pentru dezlegarea pricinii deduse judecății și nu a ținut cont de perioada considerabilă de timp trecută de la data când a obținut reconstituirea dreptului de proprietate, perioada în care, din motivele arătate, a fost în totalitate de folosința terenurilor care-i aparțin.

Conchizând, recurentul a solicitat instanței de control judiciar să reanalizeze probele dosarului și să dispună conform celor arătate în cererea de chemare în judecată.

În recurs, probatoriul a fost completat cu unele înscrisuri noi, depuse la dosar de intimată, prin reprezentanții săi legali, dar, la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2012, prezent în ședință publică, recurentul-reclamant a învederat instanței că, deoarece a ajuns la o înțelegere cu aceștia, nu mai stăruie în judecarea recursului declarat în cauză, declarație de care tribunalul urmează a lua act, în temeiul art.246 din codul de procedură civilă și în aplicarea principiului disponibilității părților în procesul civil.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată că recurentul R. R., domiciliat în satul C., ., ., a renunțat la judecata cererii de recurs formulată împotriva sentinței civile nr.361/11.02.2011 pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu intimata - pârâtă C. locală C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

D. M. V. B. și D. M. F. R.

Red./tehnored./D.M./23.03.2012;

Tehnored./F.R./23.03.2012; Fond: T. P. - G.; 2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 70/2012. Tribunalul NEAMŢ