Pretenţii. Decizia nr. 46/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 17-01-2012 în dosarul nr. 46/RC
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17.01.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 46/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINE | - M. C. | - judecător |
- C. M. | - președinte secție | |
- O. E. | - judecător | |
- R. L. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâții N. P. și N. M. D., ambii domiciliați în Piatra N., Aleea Ulmilor, ., . Asociația Elim Diaconia, împotriva încheierii de ședință din data de 16.09.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra N., în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația de proprietari Dărmănești S..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenții-pârâți N. P. și N. M. D., lipsă fiind reprezentantul intimatei-reclamante Asociația de Proprietari Dărmănești S..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că:
- obiectul cauzei este pretenții;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la primul termen de judecată;
- intimata-reclamantă Asociația de Proprietari Dărmănești S. a depus la dosar, prin compartimentul arhivă al instanței, la data de 16.01.2012, întâmpinarea, cu duplicat pentru comunicare.
Recurenta-pârâtă N. M. D. depune la dosar chitanța nr._ din data de 13.01.2012 reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Precizează că pe parcursul judecății la instanța de fond nu au achitat debitul, așa cum a afirmat intimata-reclamantă Asociația de Proprietari Dărmănești S. prin cererea de renunțare la judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenții-pârâți N. P. și N. M. D., având pe rând cuvântul, solicită admiterea recursului, precizând că sunt cu plata întreținerii la zi.
Instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin încheierea din 16.09.2011 a Judecătoriei Piatra N. s-a luat act de renunțarea reclamantei Asociația de Proprietari Dărmănești S. la judecarea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâții N. P. și N. M.-D..
În motivare instanța a reținut că întrucât reclamanta a renunțat la judecarea cererii în cauză sunt întrunite cerințele art. 246 Cod procedură civilă.
Împotriva încheierii au declarat recurs pârâții N. P. și M.-D. criticând-o, ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
La 24 septembrie 2010 au fost chemați în judecată de către Asociația de Proprietari pentru un debit restant la plata întreținerii, de 1006.43 lei, pentru perioada aferentă lunii ianuarie 2010-august 2010.
Odată cu depunerea întâmpinării au depus spre justificare chitanțele pe toată perioada anului 2009 și 2010 a plății întreținerii la zi. Deoarece reclamanta a depus documente false, i s-a cerut să facă o expertiză contabilă. Această expertiză contabilă ar fi scos la iveală foarte multe nereguli, drept pentru care aceasta a depus în instanță o cerere de renunțare la proces fără nici o justificare solidă.
D. pentru care recurenții solicită să le fie admis recursul și să fie obligată Adsociația de proprietari să pună în aplicare Legea nr. 175/2010 art. II, alin. (1), (3), (4).
Intimata a depus întâmpinare prin care a învederat următoarele aspecte:
Recurenții au fost acționați în judecată pentru debite restante la întreținere. În timpul desfășurării dosarului aceștia au achitat debitul de bază și au solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 175/2010 (apărută între timp).
Conducerea asociației nu s-a opus unei astfel de cereri, mai mult a depus la dosar, o cerere de renunțare la acțiune.
Tot conducerea asociației a solicitat furnizorului Compania Județeană Apa Serv S.A. aplicarea dispozițiilor Legii nr. 175/2010, pentru mai mulți debitori ce au îndeplinit condițiile impuse de lege.
Recurenții-pârâți au beneficiat de scutirea plății penalizărilor în cuantum de 409.00 lei.
Examinând recursul, tribunalul reține, în fapt, următoarele:
Instanța de fond a luat act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii, care avea ca și obiect obligarea pârâților la plata unor cheltuieli de întreținere restante în cuantum de 1006,43 lei aferente perioadei 1 ianuarie – 1 august 2010 și a penalităților aferente în cuantum de 188, 68 lei, cu încălcarea dispozițiilor art. 246 (3) Cod procedură civilă și fără a avea în vedere că fusese învestită de către pârâți și cu o cerere reconvențională.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 246 (1) Cod procedură civilă, în principiu, renunțarea la judecată poate fi făcută oricând în cursul judecății. Când însă, s-a intrat în dezbaterea fondului (moment care începe odată cu admiterea probelor) renunțarea la judecată nu se poate face decât numai cu acordul pârâtului (art. 246 (3) Cod procedură civilă).
În speță, la data de 21.04. 2011, pârâții au depus la dosar întâmpinare prin care au arătat că nu au nicio restanță la plata cheltuielilor de întreținere, ci au de plată doar niște penalități de întârziere la un debit mai vechi achitat la data de 18.11.2008, așa cum atestă chitanțele ce le depun la dosar și că pârâta le cumulează în mod nejustificat alte penalități care nu sunt datorate.
În cuprinsul acelei întâmpinări pârâții au solicitat a fi obligată pârâta să-i scutească de plata penalităților, prin aplicarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 175/16 iulie 2010, solicitare care îmbracă forma unei cereri reconvenționale.
Ulterior, reclamanta a depus la dosar o precizare la acțiune, prin care a pretins că suma din acțiune reprezintă doar penalitățile ce le datorează pârâții și că aceștia sunt cu plata întreținerii la zi.
La termenul din 6 iunie 2011, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă pârâții datorează sau nu penalități pentru plata cu întârziere a cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere; dacă suma de 1195 lei pretinsă de reclamantă cu titlu de penalități, pe perioada ianuarie 2010 – august 2010, a fost corect calculată; dacă pârâții mai au înregistrate restanțe la plata cotelor de contribuție a cheltuielilor de întreținere.
Pentru termenul din 16.09.2011 reclamanta a depus la dosar o adresă prin care a arătat că renunță la judecată „întrucât pârâții au achitat integral debitul restant”.
Deși, așa cum apare consemnat în încheierea de ședință, pârâta N. M.-D. (prezentă în instanță) a declarat că nu este de acord cu cererea de renunțare la judecată, instanța a luat act de renunțare, încălcând astfel dispozițiile art. 246 (3) Cod procedură civilă.
Mai mult, nu s-a preocupat în niciun fel a califica cererea pârâților ca și o cerere reconvențională și a se pronunța asupra acesteia.
Față de cele reținute, tribunalul constatând că recursul este întemeiat, în conformitate cu dispozițiile art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă urmează a-l admite, a casa încheierea și a trimite cauza aceleași instanțe pentru continuarea judecății cererilor cu care a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții N. P. și N. M. D., ambii domiciliați în Piatra N., ., județul N., împotriva încheierii pronunțate la data de 16.09.2011 de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .
Casează încheierea recurată, în sensul că respinge cererea reclamantei Asociația de Proprietari Dărmănești S. de a se lua act de renunțarea sa la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții N. P. și N. M. D. și trimite cauza instanței de fond pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
M. C. C. M. și O. E. R. L.
Red:C.M./01.02.2012;
Tehn: R.L./06.02.2012; - Ex. 2;
Fond.- D. C.
Dosar nr._ Emisă la 10.02.2012 |
CĂTRE,
Judecătoria Piatra N.
Vă înaintăm, alăturat, dosarul cu nr. mai sus menționat privind pe recurenții-pârâții N. P. și N. M. D., în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația de Proprietari Dărmănești S., întrucât prin decizia civilă nr.46/RC din data de 17.01.2012, s-a admis recursul declarat de recurenți-pârâți împotriva încheierii pronunțate la data de 16.09.2011 de Judecătoria Piatra N., s-a casat încheierea recurată și s-a trimis cauza pentru continuarea judecăți instanței dumneavoastră.
Dosarul este sigilat și conține un număr de file, la el fiind atașat dosarul nr._ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. R. L.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 70/2012. Tribunalul NEAMŢ | Partaj judiciar. Decizia nr. 98/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|








