Pretenţii. Sentința nr. 1124/2015. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1124/2015 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 1124/C
Dosar nr._ pretenții
Cod operator 3074
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1124
Ședința publică din 03.06.2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: | - E. O. | - JUDECĂTOR |
- H. E. | - GREFIER |
Pe rol se află în curs de soluționare acțiunea civilă în pretenții formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 de către reclamanțiiMoșinschi Ș.,T. D. N., N. F. și N. V.-F., toți cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat U. C. G., cu sediul în municipiul R., ..23, județul N., în contradictoriu cu pârâta Stațiunea de C. – D. A. S. N.,cu sediul în ..
Dezbaterile, asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2015, prezența și susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință și în care s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 3.10.2013, reclamanții Moșinschi Ș., T. D.-N., N. F. și N. V.-F. au chemat în judecată pe pârâta Stațiunea de C. - D. A. S. N., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 578.937 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului agricol categoria arabil, în suprafață de 121,55 ha, pentru perioada 2008 – 2012, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Au motivat că, în calitate de moștenitori ai defuncților autori, foști proprietari, au formulat în baza legilor funciare cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței totale de 121,55 ha teren agricol, care au fost soluționate în modul următor:
- prin hotărârea Comisie Județene N. nr. 2239/16.09.2002 s-a dispus validarea reconstituirii dreptului de proprietate privată pentru Moșinschi Ș. (moștenitor al lui Moșinschi V.) - pentru 16,70 ha, aflate în administrarea pârâtei și pentru T. Ș. N. C. (tatăl reclamantului T. D. N.) - pentru 11,46 ha, aflate în administrarea pârâtei.
- prin hotărârea Comisie Județene N. nr. 6615/11.12.2007, se validează reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de teren: Moșinschi Ș. - pentru diferența de - 25,10 ha, T. Ș. N. C. - pentru diferența de 26,79 ha, N. F. și N. V.-F. (moștenitorii defunctului Moșinschi C. C.) pentru suprafața de 41,50 ha, toate suprafețele aflându-se în administrarea pârâtei.
În concluzie, s-a dispus validarea și reconstituirea dreptului de proprietate pentru următoarele suprafețe: Moșinschi Ș. - 41,80 ha; T. D. N. - 38,25 ha; N. F. și N. V.-F. - 41,50 ha, rezultând un total de 121,55 ha. La art. 6 din HCJ nr. 6615/11.12.2007 s-a stabilit că amplasamentul suprafețelor menționate în cuprinsul acesteia se vor stabili ulterior, prin hotărâre a Comisiei Județene. În acest context, s-a emis hotărârea Comisiei Județene N. nr. 6689/28.01.2008, prin care s-a stabilit amplasamentul suprafeței de 159,61 ha aflat în administrarea pârâtei, teren care s-a trecut în rezerva Comisiilor locale Trifești, S. și Dulcești, urmând ca beneficiarii să fie puși în posesie.
Pârâta a atacat în instanță aceste hotărâri, în speranța păstrării în administrare a acestor terenuri, însă plângerea este respinsă definitiv și irevocabil prin sent. civ. nr. 2769/3.10.2008 a Judecătoriei R.. Chiar dacă plângerea a fost formulată împotriva unor hotărâri care îi vizau în mod direct, reclamanții nu au fost introduși în cauză și nu au cunoscut existența acestor hotărâri până în cadrul judecății dosarelor nr._ și_, ce au avut ca obiect obligație de face, în care s-a solicitat soluționarea cererilor cu privire la terenurile menționate anterior.
Încă de la nașterea dreptului lor la reconstituire și, corelativ, a obligației de predare a amplasamentului în vederea punerii în posesie, pârâta a refuzat cu încăpățânare să elibereze aceste terenuri și a obținut în permanență venituri prin cultivarea lor și valorificare produselor, reclamanții fiind lipsiți de dreptul de folosință asupra terenului. Comisiile locală și județeană de fond funciar au arătat că pârâta refuză predarea amplasamentelor, deși avea cunoștință despre această obligație. În anul 2012, pârâta a înființat pe terenurile reclamanților o . culturi, a recoltat produsele, după care abia în lunile iunie-iulie a pus la dispoziția comisiei locale terenurile. Prin adresele comunicate la dosarele_ și_, cele două comisii menționează că terenul reconstituit se află în administrarea Stațiunii de C. și D. A. S., care nu predă terenul pentru a fi pus în posesie reclamanții.
Abia în noiembrie 2011, pârâta le-a transmis prin fax contracte de arendă, iar pentru reclamanții N. F., N. V.-F. și T. D.-N., fără nicio justificare pertinentă, diminuează suprafața pentru care acordă arenda cu câte 6,15 ha, respectiv 6 ha, astfel încât solicitarea de despăgubiri privește și anul 2011, pentru cele 12,15 ha cumulate.
Pârâta a ocupat și exploatat fără drept terenul pentru care a fost validat dreptul de proprietate al reclamanților, împiedicându-i pe aceștia să-și exercite două din atributele dreptului de proprietate - posesia și folosința. Neîndeplinirea în termen legal a obligației de predare a terenurilor a generat imposibilitatea persoanelor îndreptățite de a se bucura de bunul imobil care le aparținea și de care au fost lipsite o perioadă foarte mare de timp, pârâtei antrenându-i-se răspunderea în condițiile art. 1349-1357 Cod civil.
Aplicare efectelor juridice în cazul răspunderii civile delictuale presupune dovedirea întrunirii condițiilor generale ale acesteia, și anume: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între primele două și a vinovăției celui care a provocat prejudiciul. Prejudiciul creat constă în lipsirea reclamanților de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru terenul în litigiu și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularilor dreptului, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este evidentă, fiind reprezentată de ocuparea și utilizarea fără drept a terenului și reaua-credință în definitivarea în timp util a operațiunilor de predare a terenului.
Păstrarea terenurilor și lipsa răspunsului la solicitările autorităților statului îi sunt imputabile, deoarece pârâta cunoștea obligația legală de a rezolva cererea reclamanților, în condițiile și termenul stabilite prin hotărârile Comisiei Județene N.. Neîndeplinirea obligației de a preda terenurile în timp util a avut ca rezultat păstrarea nelegitimă a terenurilor pe toată perioada ulterioară, până la emiterea titlurilor de proprietate în anul 2012.
Reclamanții, încă de la momentul emiterii HCJ nr. 2239/2002 și 6615/2007, aveau deja un drept de proprietate validat, necontestat, respectiv un bun în sensul articolului 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană, iar imposibilitatea reclamanților de a fi puși în posesie din vina pârâtei, reprezintă o ingerință în dreptul acestora la respectarea bunurilor, așa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Suma solicitată cu titlu de despăgubiri, cea de 578.937 lei, au arătat reclamanții că a fost calculată astfel: pentru anul 2008 - pentru suprafața de 121,55 ha - echivalentul a 200 Euro/ha, pentru anul 2009 - pentru aceeași suprafață - echivalentul a 250 Euro/ha, pentru 2010 echivalentul a 300 Euro/ha, pentru 2011 - contravaloarea arendei de 800 kg grâu/ha pentru 12,15 ha, iar pentru 2012 - pentru suprafața de 121,55 ha - echivalentul a 300 Euro/ha.
Referitor la taxa judiciară de timbru, au apreciat reclamanții că sunt scutiți, în considerarea art. 42 din Legea 1/2000, întrucât litigiul este unul care rezultă din aplicarea legilor fondului funciar, procedura administrativă a fost finalizată cu întârziere datorită atitudinii culpabile a pârâtei care a împiedicat și întârziat punerea efectivă în posesie și predarea terenului către autorități, astfel că acțiunea este una accesorie și în strânsă legătură cu finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1349 și 1357 Cod civil, ale Legii 18/1991 și ale Legii 1/200.
În dovedire, reclamanții s-au folosit de proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, atașarea dosarelor nr._, nr._, nr._ ale Judecătoriei R., și proba cu expertiză tehnică în specialitatea agricultură.
În cadrul probei cu înscrisuri, au depus în copie: HCJ N. nr. 2239 din 16.09.2002, HCJ N. nr. 6615/11.12.2007; HCJ N. nr. 2689/28.01.2008, fișă HCJ nr. 6615/2007 cu suprafețele propuse pentru reconstituirea dreptului de proprietate, sent. civ. nr. 2769/3.10.2008 a Judecătoriei R., sent. civ. nr. 183/27.01.2011 a Judecătoriei R., sent. civ. nr. 182/27.01.2011 a Judecătoriei R., adresa nr. 1532/10.05.2012 trimisă de reclamanți pârâtei, adresa nr. 4087/11.03.2008 a Comisiei Județene N., adresa nr. 2098/11.10.2007 a Comisiei locale Trifești, adresa nr. 1281/15.05.2012 a Stațiunii de C. - D. A. S. N., titlurile de proprietate nr._/2012, nr._/2012 și nr._/2012, procese-verbale de punere în posesie din 17.01.2011 și din 6.06.2012, contracte de arendare nr. 3245/18.11.2011, 3244/18.11.2011, 3357/28.11.2011.
În cauză a fost efectuată o primă expertiză agricolă de către expertul N. I.-D. (filele 184-188 vol. I), care a fost apreciată a fi necorespunzătoare, incompletă și nelămuritoare, astfel că la termenul din 18.06.2014 instanța a încuviințat efectuarea unei alte expertize. Expertul desemnat ulterior, în persoana d-lui L. G., a depus lucrarea tehnică de specialitate la filele 246-253 vol. I, iar la termenul următor reclamanții au formulat cerere de recuzare a acestuia. Cererea de recuzare a fost încuviințată la termenul din data de 5.11.2014, pentru considerentele expuse în cadrul încheierii redactate cu acea ocazie (filele 275-276 vol. I). Ulterior admiterii recuzării, a fost desemnată a efectua lucrarea de specialitate d-na expert M. D., care a depus raportul de expertiză la filele 10-20 vol. II, față de care s-au formulat obiecțiuni în două rânduri, răspunsul la obiecțiuni fiind depus la filele 30-35 vol. II și la filele 52-56 vol. II.
Tribunalul a apreciat că acțiunea reclamanților este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 42 din Legea 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005, care are în vedere a scuti de la plata acestei taxe cererile sau acțiunile în justiție, inclusiv cererile accesorii și incidente, precum și cererile de întabulare a titlurilor de proprietate rezultate din aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Legii 247. Cum prin acțiunea promovată reclamanții urmăresc obținerea unor despăgubiri, cu titlu de daune compensatorii, care să acopere prejudiciul reclamat a fi suferit prin nerespectarea de către pârâtă a unor obligații ce îi reveneau în baza legislației fondului funciar, în considerarea principiilor răspunderii civile delictuale, litigiul promovat este unul funciar, lato sensu, condițiile răspunderii civile ce trebuie analizate a fi îndeplinite sau nu, neputând fi cântărite decât prin prisma obligațiilor stabilite în sarcina pârâtei de dispozițiile legale din materia fondului funciar. Aceasta dă cererii natura unei acțiuni derivate din această lege, fiindu-i aplicabil regimul scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru.
Pârâta Stațiunea de C. - D. A. S. N. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii de pretenții și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
A motivat că, într-o primă fază, a fost validată suprafața de 82,03 ha teren, din care 70,79 ha pentru moștenitorii Moșinschi, prin HCJ nr. 4910/29.06.2006, din care 16,7 ha pentru Moșinschi Ș., 11,46 ha pentru T. D.-N. și 7,60 ha pentru moșt. Mosinschi C..
La data de 08.02.2006, un colectiv format din reprezentantul ADS N., al OCPI și primarul comunei Trifești, identifică acest teren, încheind procesul-verbal nr. 521/8.02.2006, în baza căruia, SCDA S. a încheiat Protocolul nr. 1630/18.04.2007 cu Primăria comunei Trifești, prin care i se predă suprafața de 82,03 ha teren, urmând ca aceasta să procedeze la punerea în posesie a celor în drept. De la data încheierii acestui protocol, consideră că responsabilitatea revine Comisiei comunale Trifești, pentru suprafețele respective.
Diferența de teren cuvenită, le-a fost validată reclamanților prin HCJ nr. 6615/11.12.2007, iar amplasamentul suprafețelor a fost stabilit prin HCJ nr. 6689/28.01.2008, cu privire la care, în baza dreptului acordat de art. 53 al. 2 din Legea 18/1991, pârâta a formulat plângere, iar în conformitate cu prevederile art. 57 din lege, plângerea suspendă executarea.
Au fost îndreptățiți a critica această hotărâre, întrucât suprafețele de teren erau prevăzute în Anexa nr. 4.c a H.G. nr. 1460/2006, ca făcând parte din domeniul public al Statului, fiind date în administrarea SCDA S. județul N., iar comisiile de fond funciar nu aveau dreptul decizional decât asupra terenurilor din domeniul privat al Statului. Art. 10 al. 2 din Legea 1/2000 permitea ca, în situația în care suprafețele proprietate privată a Statului sunt insuficiente, să poată fi suplimentate cu suprafețe ce se vor scoate din domeniul public în condițiile legii, această sintagmă trebuind a fi înțeleasă în sensul trimiterii la condițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998 și obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenurilor din domeniul public în domeniul privat prin hotărâre a guvernului, situație explicitată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 23 din 17.10.2011.
Art. 55 al. 5 din Legea nr. 45/2009 privind organizarea sistemului de cercetare-dezvoltare-inovare prevede că este interzisă trecerea terenurilor aflate în administrarea instituțiilor de cercetare-dezvoltare, indispensabile cercetării, din domeniul public al Statului în domeniul privat, prin hotărâre a Comisiei locale, a Comisiei județene, trecerea fiind admisă numai în condițiile arătate mai sus. Terenurile au fost menținute în domeniul public al Statului până la apariția Legii 72/2011, când acestea trec în domeniul privat al Statului.
Nu s-a putut dispune prin acte juridice până la trecerea în proprietatea privată a Statului, fapt interzis de Legea nr. 213/1998, care, la art. 11 al. 1 prevede că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
Faptul că pârâta a formulat plângere împotriva HCJ nu denotă rea-credință ci, în calitate de administrator al terenurilor din domeniul public al Statului, pârâta era obligată să apere baza materială dată în administrare.
Suprafața de 159,61 ha teren, din care 121,55 ha revendicată de petenți, este trecută abia la data de 7.06.2011 în domeniul privat al Statului, prin Legea nr. 72/2011, dată de la care poate fi atribuită proprietarilor.
Deși HCJ nr. 6689/2008 condiționează punerea efectivă în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate de încheierea protocoalelor între SCDA S. și Comisiile locale de pe raza administrativă a cărora este amplasat terenul, Comisia locală Trifești a eliberat titlurile de proprietate fără a se prezenta să încheie protocolul de predare-primire efectivă a terenului după apariția Legii 72/2011, deși a fost invitată de mai multe ori, a manifestat pasivitate, nici până în prezent neprezentându-se pentru încheierea protocolului.
Dată fiind apariția Legii 72/2011, pârâta a acceptat încheierea pentru anul agricol 2011/2012 a contractelor de arendă pe suprafețelor cuvenite și validate prin HCJ nr. 6615/2007, achitându-le drepturile de arendă în bani reclamanților. Contractele de arendă pentru reclamanții N. și T. au fost încheiate numai pentru terenul arabil, nu și pentru alte categorii de folosință (drumuri, perdele de protecție, pășune, neproductiv), despăgubirile pentru cele 12,15 ha fiind nejustificate. Contractele de arendă au fost încheiate în baza fișei suprafețelor de teren validate prin HCJ nr. 6615/2007, întrucât titlurile de proprietate au fost eliberate mult mai târziu, fără a se încheia protocolul de predare-primire, iar comisiile comunală și județeană nu au mai respectat suprafețele validate.
Susținerile reclamanților că pârâta a ocupat și exploatat fără drept terenul pentru care le-a fost validat dreptul de proprietate nu se justifică, întrucât acest drept de administrare i-a fost conferit de Stat, prin lege. Aceasta demonstrează necesitatea respectării prevederilor legale din Legea 45/2009, care la art. 31 al. 3 precizează că terenurile date în administrarea instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare de drept public sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile și nu pot fi scoase din proprietatea publică și din administrarea unităților de cercetare-dezvoltare, decât prin lege.
În dovedire, pârâta s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând în copie: HCJ N. nr. 4910/29.06.2006, împreună cu fișa terenurilor, proces-verbal de delimitare a suprafețelor retrocedate, înregistrat la Primăria .. 521/8.02.2006, Protocol nr. 1630/18.04.2007, adresa nr. 623/03.03.2008 emisă de pârâtă, Anexa nr. 4.c din H.G. 1460/2006, extras din Legea 1/2000, Anexa nr. 8.5. din Legea nr. 72/2011, extras din Legea nr. 213/1998, decizia civilă nr. 1427/RC/03.12.2009 a Tribunalului N., adresa nr. 2653/01.10.2012 emisă de pârâtă, extras din Legea nr. 45/2009, din decizia ÎCCJ nr. 23/17.10.2011, răspuns la interogatoriu, adresele nr. 696/14.02.2008 și nr. 4330/26.09.2007 emise de pârâtă, Protocol nr. 1966/19.05.2008, cererea nr. 1285/25.03.2008 formulată de I. V., Protocol nr. 1893/3.05.2007, facturi, avize de însoțire a mărfii și documente cumulative pentru anii 2007-2009 atestând plata drepturilor de arendă către numitul I. V., contract de arendă nr. 181/22.08.2008, proces-verbal de punere în posesie din 6.09.2005, procură autentificată sub nr. 1817/13.07.1998 – BNP F. M., copie carte de identitate C. N.-F., situația plății arendei pentru defunctul Rășcănescu G..
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, arătând că amplasamentul suprafețelor validate prin HCJ nr. 2239/_ și prin HCJ nr. 6615/11.12.2007 a fost stabilit prin HCJ nr. 6689/28.01.2008, și întreaga suprafață de 159,61 ha se afla în administrarea Stațiunii de C. și D. S., teren care se trece în rezerva Comisiilor Locale Trifești, S. și Dulcești, urmând ca beneficiarii să fie puși în posesie. Din suprafața de 28,16 ha teren ar fi fost predată,, cum susține pârâta, cum se explică faptul că, întregul teren încă se afla în posesia și utilizarea pârâtei la data emiterii HCJ nr. 6689/28.01.2008? Această hotărâre nu face nicio trimitere la HCJ nr. 4910/29.06.2002 pe care o invocă pârâta ci, în dreptul fiecărui reclamant se face trimitere la cele două hotărâri din 2002 și 2007, hotărârea din 2006 neproducând niciun efect. Întreaga suprafață este trecută în rezerva comisiilor implicate și nu se face referire la nicio predare-primire anterioară a terenului de 82,03 ha.
În fapt, acest teren nu a fost niciodată predat pentru a putea fi puși în posesie reclamanții Moșinschi și T., iar justificările refuzului predării terenului pe considerente de ordin legislativ sunt forțate, făcându-se trimitere la acte normative care nu erau în vigoare la data stabilirii obligației de predare a terenurilor.
În cazul plângerii formulate de Stațiunile de C. nu se suspendă de drept executarea actului, art. 57 fiind aplicabil doar pentru plângerile reglementate de art. 53-56 împotriva actelor comisiilor locale sau județene, emise în soluționarea cererilor formulate de persoanele fizice care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, însă Stațiunile de C. nemulțumite de stabilirea amplasamentelor au posibilitatea de a formula plângere în baza art. 12 al. 5 și 6 din Legea 1/2000. În acest caz, legiuitorul nu a prevăzut expres suspendarea de drept a executării hotărârii, astfel încât acea trebuia cerută separat, ceea ce nu s-a întâmplat.
În cauză există trei hotărâri ale Comisiei Județene de validare a reconstituirii dreptului de proprietate, stabilire amplasamente și obligare a pârâtei de a le preda pentru a fi restituite proprietarilor. Legalitatea acestor hotărâri a fost confirmată de instanța de judecată în urma plângerilor pârâtei, astfel încât argumentul că o Comisie Județeană nu poate dispune asupra terenurilor proprietate de stat nu poate fi primită și este nefondată, date fiind dispozițiile art. 9 al. 1 și art. 10 al. 1 din Legea 1/2000. Dreptul de administrare al pârâtei nu justifica împiedicarea celorlalte instituții implicate în procedurile de restituire să finalizeze demersurile pentru trecerea terenurilor din public în privat. Odată ce legile fondului funciar permiteau reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, chiar și pe terenurile administrate de stațiunile de cercetare, în mod evident aceste instituții aveau obligația, atunci când se stabilea de către comisii (cel puțin până în 2009 când s-a introdus interdicția expresă la art. 55 al. 5 din Legea 45/2009) să predea terenurile pentru a fi puși în posesie foștii proprietari. Legislația specifică organizării și funcționării Stațiunilor de cercetare, invocată de pârâtă, conține excepții cu privire la terenurile ce au făcut obiectul retrocedărilor. Legea 290/2002, în vigoare la data adoptării HCJ nr. 6689 din 28.01.2008, lege care reglementa organizarea si funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare, păstra în administrarea stațiunilor doar terenurile indispensabile activității de cercetare (art. 22 ind. 3) și nu exista nicio reglementare care să interzică predarea terenurilor pentru a fi restituite foștilor proprietari.
Legea nr. 45/2009, care a abrogat Legea 290/2002, a intrat în vigoare ulterior adoptării hotărârii Comisiei Județene, iar dispozițiile ei nu pot opera retroactiv pe o hotărâre deja analizată de instanță și nu înlătura obligația de predare anterior stabilită.
Nici decizia nr. 23/17.10.2011 a ÎCCJ nu poate produce efecte retroactiv, instanțele având obligația de a o aplica pe viitor și nu retroactiv. Mai mult decât atât, Legea 45/2009 nu interzice și nu blochează predarea terenurilor care au făcut obiectul reconstituirii, fapt ce rezultă din examinarea dispozițiilor art. 31 al. 6 și art. 52 din același act normativ.
Susține pârâta că a solicitat comisiilor locale să preia terenurile, însă înscrisurile depuse dovedesc că toți factorii de decizie implicați în procedura administrativă arată că pârâta refuză predarea terenurilor. Pârâta inițiază demersuri de predare a terenurilor abia în 2012, la patru ani după nașterea acestei obligații și încearcă să arunce, fără niciun argument, responsabilitatea pe Comisia Locală Trifești.
În răspunsul la interogatoriu, pct. 6, se poate observa că aceste terenuri au fost utilizate pentru scopuri productive sau pentru obținerea de furaje, iar nu în scopul destinat cercetării sau în scop științific.
Plângerea formulată de pârâtă a fost soluționată în anul 2008, cu menținerea hotărârii atacate și, cu toate acestea, nici după această dată nu s-a procedat la predarea terenului.
Prin adresa nr. 4895/3.11.2014, Primăria comunei Trifești a depus la dosar relații, la solicitarea instanței, însoțite de copii ale planului parcelar . din planul cadastral al comunei Dulcești, planului parcelar teren administrat de SCDA S. .> În cursul judecății, pârâta a mai depus precizări, susținând că suprafața de 28,16 ha, inclusă în suprafața totală de 82,03 ha validate prin HCJ nr. 4910/2006, s-a predat pe baza protocolului de predare-primire nr. 1630/18.04.2007, Comisiei comunale Trifești, pentru a realiza punerea în posesie, fiind trecută din domeniul public al Statului în domeniul privat. Din cele 82,03 ha teren predate Comisiei comunale Trifești, 70,79 ha care aparțineau moșt. Moșinschi, care probabil nu s-au prezentat pentru a fi puși în posesie, au fost exploatate de SCDA S. în baza art. 8 al. 1 din HG nr. 1 172/2001 și art. 83 al. 1 din HG nr. 890/2005, care prevăd că: „unitățile agricole care au terenuri în administrare sunt obligate să cultive terenurile agricole, până la predarea efectivă a acestora persoanelor îndreptățite ...”Pentru această suprafață s-a prezentat la unitate, în anul 2008, reprezentantul moștenitorilor, în persoana d-lui I. V., care a solicitat și ridicat drepturile cuvenite pentru folosința terenului, până în anul 2009, când a preluat fizic partea cuvenită.
Diferența de teren de 93,39 ha aparținând reclamanților n-a putut fi retrocedată, hotărârile fiind contestate în instanță, întrucât anterior terenul n-a fost scos din domeniul public. Deși reclamanții le-au criticat dreptul de a formula plângere împotriva HCJ NR. 6689/2008, acest drept era garantat de Constituție și de art. 53 din Legea nr. 18/1991.
Deși nu exista la acel moment interdicție de a fi trecute terenurile din domeniul public în cel privat, acesta trebuia făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Comisia județeană de fond funciar, în art. 3 al hotărârii nr. 6689 doar constată trecerea terenului în suprafață de 159,61 ha în rezerva Comisiilor locale, fără să specifice în baza cărui act se face transferul din domeniul public în privat și fară să verifice situația juridică a parcelelor de teren propuse a se retroceda. În aceste condiții, dacă terenul în cauză ar fi fost trecut din domeniul public în cel privat de către Comisia județeană N., prin HCJ nr. 6689/2008, nu se explică de ce terenul a fost menținut în domeniul public și în administrarea SCDA S., până la apariția Legii 72/2011, care prin anexa 8.5 l-a scos din administrarea SCDA S. și l-a pus la dispoziția Comisiilor comunale. La emiterea HCJ nr. 6689/2008, Comisia județeană n-a respectat procedurile prevăzute de HG 890/2005, de a trece terenul din domeniul public în domeniul privat, prin hotărâre a Guvernului, așa cum prevede Legea 213/1998, interpretare dată și de ÎCCJ prin decizia nr. 23/2011.
Conducerea SCDA S. nu s-a opus restituirii proprietăților foștilor proprietari, însă, fiind administrator al bunurilor publice ale Statului, este obligată să respecte procedurile legale de retrocedare și de apărare a bunurilor Statului, încredințate prin lege spre administrare.
Unitatea a lucrat terenul și în anul 2012, iar în data de 04.05.2012, reprezentantul moștenitorilor prezentându-se la unitate, a fost informat despre aceasta, propunându-i-se încheierea de contracte de arendă măcar pentru anul 2012, întrucât erau deja înființate culturi din toamna anului 2011, însă acest lucru nu s-a mai realizat.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 227/2015. Tribunalul NEAMŢ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 225/2015. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
