Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 812/2013. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 812/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 931/207/2008
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 812/2013
Ședința publică de la 23 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. P.
Judecător M. V.
Judecător C. C.
Grefier D. S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe recurenta pârâtă F. M. cu domiciliul procesual ales la sediul SCA Je, Bucuresti, ., sector 2, cod poștal_, împotriva sentinței civile nr._, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. N., cu domiciliul în Caracal, ..66, județul O., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul reclamant T. N., personal și asistat de avocat F. M., avocat Anicuța J., pentru recurenta pârâtă F. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei, recurenta pârâtă F. M., prin apărător ales, a depus chitanța privind taxa judiciar de timbru de 20 lei
Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța pune în discuția părților cererea de repunere în termenul de recurs.
Av. recurentei solicită admiterea cererii de repunere în termen.
Instanța, respinge, ca lipsită de interes, cererea de repunere în termen, având în vedere faptul că recurenta este în termenul de recurs, hotărârea instanței de ond nefiindu-i comunicată.
Avocat F. M., pentru intimatul reclamant T. N., solicită suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului penal nr.2398/P/2013, aflat în prezent la P. de pe lângă Judecătoria Caracal.
Instanța pune în discuție această cerere.
Avocat Anicuța J. pentru recurenta pârâtă F. M., solicită respingerea cererii de suspendare, motivat de faptul că nu s-a început urmărirea penală.
Instanța respinge cererea de suspendare potrivit dispopz. prev de art.244 alin 2, Cod procedură civilă, întrucât nu s-a dispus începerea urmăririi penale în nr. dosarul penal nr.2398/P/2013, aflat în prezent la P. de pe lângă Judecătoria Caracal.
Nefiind cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Avocat Anicuța J. pentru recurenta pârâtă F. M., învederează instanței că nu mai are alte probe de solicitat, cereri de formulat sau excepții de invocat.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Avocat F. M., pentru intimatul reclamant T. N., invederează instanței că nu mai are alte probe de solicitat, cereri de formulat sau excepții de invocat.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 cod procedură civilă
Instanța din oficiu, pune în discuția părților, motivul de recurs de ordine publică, respectiv nelegala citare a recurentei pârâte F. M. pe parcursul judecății.
Avocat Anicuța J. pentru recurenta pârâtă F. M., învederează instanței că este de acord cu motivul de recurs invocat din oficiu, de instanță, recurenta pârâtă a fost citată la o adresă la care nu mai locuia din anul 2002, procedura de citare cu aceasta fiind îndeplinită prin publicitate la instanța de fond.
Avocat F. M., pentru intimatul reclamant T. N., solicită respingerea motivului de ordine publică, invocat din oficiu de instanță, arătând că pârâta recurentă a fost citată la domiciliul menționat în chitanța încheiată între părți.
Instanța reține cauza în pronunțare:
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1298 din 25.03.2008, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul T. N., în contradictoriu cu pârâta F. M., având ca obiect hotărâre care ține loc de act autentic.
S-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea suprafeței de 650 m.p. teren arabil intravilan situat pe raza Mun.Caracal jud. O., cu vecini: N- Tanasie N., E- E. I., S- F. M., V- I. V., la data de 24.04.1997, cu prețul de 20.000.000 lei vechi, între reclamant în calitate de cumpărător și pârâtă în calitate de vânzător.
Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la nr._, reclamantul Tanasie N. a chemat în judecată pe pârâta F. M. ,solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate valabilitatea convenției încheiată la data de 24.04.1997, privind vânzarea-cumpărarea suprafeței de 650 m.p., teren arabil intravilan situat pe raza Mun.Caracal jud. O., cu vecini: N- Tanasie N., E- E. I., S- F. M., V- I. V., iar hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic.
Examinând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, prima instanță a reținut că la data de 24.04.1997 reclamantul și pârâta au încheiat înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanță, prin care pârâta i-a vândut reclamantului suprafața de 650 m.p. teren arabil intravilan, situat pe raza Mun.Caracal jud. O., cu vecini: N- Tanasie N., E- E. I., S- F. M., V- I. V. cu prețul de 20 milioane lei vechi.
Prețul stabilit a fost achitat de reclamant în momentul încheierii antecontractului,iar pârâta și-a îndeplinit obligația de predare a bunului.
Ulterior ,deși reclamantul i-a solicitat pârâtei să se prezinte la notariat în vederea perfectării actului în formă autentică ,acesta a refuzat.
Pârâta este proprietara suprafeței de teren înstrăinate ,astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.25/20 ian.1993 autentificat la Notariatul de Stat Caracal.
Actul încheiat între părți ,este un antecontract de vânzare-cumpărare,având în vedere că potrivit Legii nr.247/2005,Titlul X ,art. 2, înstrăinarea și dobândirea terenurilor situate în intravilan sau extravilan ,prin acte juridice între vii ,pot avea loc numai prin încheierea respectivelor acte în formă autentică.
Prin urmare ,înscrisul încheiat între părți a dat naștere în sarcina lor obligația de a face ,respectiv de a încheia actul de vânzare-cumpărare al terenului în formă autentică ,potrivit disp. art. 1073-1077 C. Civ.
Deși părțile au convenit să se prezinte la Notariat în vederea încheierii contractului în formă autentică, în mod nejustificat pârâtul a refuzat să execute această obligație.
De aceea, instanța constată că acțiunea reclamantului prin care solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este întemeiată.
Într-adevăr,conform art. 5 alin. 2,Titlul X din Lg. nr.247/2005, în situația în care, după încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la un teren ,una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul în formă autentică ,partea care și-a îndeplinit obligația poate sesiza instanța competentă pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare .
Acest lucru este posibil numai dacă antecontractul de vânzare-cumpărare îndeplinește toate condițiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare prevăzute de art.948 C. CIV., art.1294 și următoarele C.Civ., cu excepția formei autentice prev. de art .2 din Lg. 247/2005.
În speță sunt întrunite aceste condiții, având în vedere că pârâta este proprietarul exclusiv al terenului pe care s-a obligat să-l vândă reclamantului, teren individualizat conform certificatul de moștenitor nr.25/20 ian.1993 autentificat la BNP Caracal sub nr.11/1993, în sensul indicării suprafeței, amplasamentului și vecinătăților, că terenul se află în circuitul civil iar în ceea ce privește prețul ,acesta este real și serios și a fost achitat de către reclamant la data încheierii antecontractului.
Pentru aceste considerente, instanța, a admis acțiunea și a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea între părți ,privind suprafața de 650 m.p. teren arabil intravilan, iar prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta pârâtă F. M., considerând-o nelegală și netemeinică. Totodată,a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, motivat de faptul că nu are domiciliul acolo unde a fost citată și unde a fost comunicată hotărârea.
Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul T. N., ca neîntemeiată, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că nu a vândut niciodată nicio suprafață de teren, iar chitanța olografă depusă la dosarul de fond este un fals, atât în ceea ce privește semnătura cât și conținutul
S-au depus la dosar copii ale următoarelor acte: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2124/08.09.1999, contractul de vânzare_cumpărare autentificat sub nr. 6063/25.10.1993, împuternicire avocațială, adeverințe de proprietate, proces verbal de punere în posesie, sentințele civile pronunțate de Judecătoria Caracal, dovada achitării taxei de timbru, copie CI.
În drept, s-au invocat dispoz. art. 95, art. 103 și art. 304/1, art. 177 – 179 cod pr civilă, coroborat cu dispozițiile art. 3 din legea nr. 76/2012.
În conformitate cu dispoz. art. 242 alin. 2 cod pr civilă, solicită judecarea cererii în lipsă.
Analizând hotărârea instanței de fond prin prisma motivului de ordine publică, invocat din oficiu, tribunalul apreciază ca întemeiat acest motiv încadrat în disp. art.304 pct.5 Cod proc. civilă.
Astfel, se reține că prin cererea formulată, reclamantul Tanasie N. a solicitat să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată cu recurenta pârâtă, aceasta fiind citată incorect la adresa de domiciliu indicată, respectiv:Caracal, .. 3, . (conform actelor de procedură de la filele 6 și 15 dosar fond ).
Ori, verificând copiile actului de identitate ale pârâtei - recurente, rezultă că aceasta domiciliază în București, .. 9 A, ., Sector 1.
Rezultă așadar, că procedura de citare cu pârâta-recurentă nu a fost legal îndeplinită nici pe parcursul judecății și nici pentru termenul din 25.03.2008 când s-a soluționat cauza, încălcându-se prevederile legale și punând partea în imposibilitate de a cunoaște termenul de judecată și de a-și formula apărările impuse de situația procesuală.
Faptul că pentru primul termen de judecată, când dovada de îndeplinire a procedurii de citare a pârâtei recurente a fost restituită cu mențiunea „destinatar mutat”, reclamantul intimat a depus ziarul „Gazeta de Sud”, în care era publicat anunțul referitor la citarea pârâtei la instanță, nu este de natură a acoperi lipsa de procedură, întrucât, pe de o parte, această măsură nu a fost dispusă de instanță iar, pe de altă parte, publicarea citației nu a respectat cerințele prevăzute de art. 95 alin 3 din Codul de procedură civilă, referitoare la termenul în care trebuie această publicare trebuia să aibă loc.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 85, art. 89, art. 90, art. 105 alin. 2 și art. 107 Cod procedură civilă, cum încălcarea dreptului la apărare prin nelegala citare a părții lovește cu nulitatea hotărârea pronunțată, urmează a se admite recursul sub acest aspect, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, dispunând casarea sentinței și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și celelalte motive de recurs vizând fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă F. M. cu domiciliul procesual ales la sediul SCA Je. – sector 1 București, ., în contradictoriu cu intimatul reclamant T. N., domiciliat în Caracal, .. 66 jud. O., împotriva sentinței civile nr. 1298 din 25.03.2008, casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 23.09.2013.
Președinte, O. M. P. | Judecător, M. V. | Judecător, C. C. |
Grefier, D. S. |
Red. MV
Tehnored.CM
Jf: I.G.
Ex.2/24.10.2013
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 880/2013. Tribunalul OLT | Anulare act. Decizia nr. 1016/2013. Tribunalul OLT → |
---|