Întoarcere executare. Decizia nr. 1155/2013. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 1155/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 33554/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1155/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. S.
Judecător A. C. Tițoiu
Judecător I. D.
Grefier M. R.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul intimat C. M., domiciliat în Slatina, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 9149 din data de 24 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata petentă . SA, cu sediul în C., ., județul D., având ca obiect- întoarcerea executării.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic P. I. S. pentru intimata petentă . SA, lipsă recurentul intimat C. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 159 ind.1 alin. 4 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 c.p.c. că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Consilier juridic P. I. S., pentru intimata petentă . SA, depune la dosar delegație și concluzii scrise.
Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Așa fiind, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului promovat.
Consilier juridic P. I. S., având cuvântul pentru intimata petentă . SA, solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât pe baza întregului material probator instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, ce se impune a fi menținută.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.12.2012 sub nr._, petenta . SA a formulat cerere de întoarcere a executării prin restabilirea situației anterioare executării sentinței civile nr. 1351/21.06.2011 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul O., desființată prin decizia civilă nr. 5299/24.04.2012 a Curții de Apel C., în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei totale de 23.188,23 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare silită în cadrul dosarului de executare nr. 122/_/311/2011 al B. Pavaloiu G..
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 1351/21.06.2012 pronunțată de Tribunalul O., s-a admis acțiunea pârâtului C. M. având ca obiect drepturi salariale. Ulterior, pârâtul a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu sentința civilă nr. 1351/21.06.2012 a Tribunalului O..
A mai arătat că executarea silită a fost realizată inițial asupra sumei de 22.882,21 lei, ulterior s-a rectificat suma, aceasta fiind în cuantum de 23.182,21 lei la care se adaugă comisioanele bancare în cuantum de 6,02 lei.
În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 404 indice 1 și art. 404 indice 2 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
La dosar s-au depus: adresa de înființare poprire nr. 122/_/311/2011, adresa nr._/13.10.2011 a B. P. G., proces-verbal, extrase de cont, copia sentinței civile nr. 1351/21.06.2011 a Tribunalului O., copia deciziei nr. 5299/24.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., împuternicire.
La data de 27.02.2013 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
Prin sentința civilă nr. 5529 pronunțată la data de 03.04.2013 Judecătoria C. a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 29.05.2013 sub nr._ .
A fost atașat dosarul de executare nr. 122/_/_ al B. P. G..
Prin sentința civilă nr. 9149 din data de 24 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a admis acțiunea; s-a dispus întoarcerea executării și repunerea părților în situația anterioară executării silite efectuată în dosarul de executare 122/_/311/2011, de către B. P. G., prin restituirea sumei de_,21 lei, ce va fi actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1351/21.06.2012 pronunțată de Tribunalul O., s-a admis acțiunea pârâtului C. M. având ca obiect drepturi salariale, în contradictoriu cu intimata Filiala de Întreținere și S. E. Electrica Serv SA București, s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 4275/31.12.2010, emisă de . SA-SISE „Electrica Oltenia”, reintegrarea pârâtului pe postul deținut anterior emiterii deciziei și a fost obligată contestatoarea la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, pe perioada de la data concedierii și până la data reintegrări efective . Ulterior, pârâtul a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu sentința civilă nr. 1351/21.06.2012 a Tribunalului O., fiind constituit la B. P. G. dosarul de executare 122/_/311/2011.
Din actele dosarului de executare silită, filele 36, instanța de fond a reținut că executarea silită a fost realizată asupra sumei de 22.882,21 lei, debitul fiind recuperat în întregime.
Prin decizia civilă nr. 5299 din data de 24.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. a fost modificată sentința civilă nr.1351/21.06.2012 pronunțată de Tribunalul O. în sensul că a fost respinsă cererea pârâtului din prezenta cauză- C. M. și pe cale de consecință, titlul executoriu reprezentat de această hotărâre judecătorească, a fost desființat.
În temeiul art. 404 1 alin.1 C., În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.
Constatând că, așa cum rezultă din recipisa de consemnare nr._/1 și procesul verbal (f. 35 și 36 din dosarul de executare) petenta a achitat cheltuielile de executare în dosarul nr. 122/_/311/2011, așa cum au fost stabilite prin procesul verbal privind cheltuielile de executare, iar prin decizia civilă nr. 5299 din data de 24.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. a fost modificată sentința civilă nr. 1351/21.06.2012 pronunțată de Tribunalul O. în sensul că a fost respinsă cererea pârâtului din prezenta cauză- C. M., pe cale de consecință, titlul executoriu reprezentat de această hotărâre judecătorească, fiind desființat, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea formulată de petentă și urmează a o admite, dispunând întoarcerea executării și repunerea părților în situația anterioară executării silite efectuată în dosarul de executare 122/_/311/2011, de către B. P. G., prin restituirea sumei de_,21 lei, ce va fi actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul C. M., considerând-o netemeinică și nelegală și a solicita admiterea recursului,modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
În motivarea a arătat că instanța de fond a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, având în vedere că această calitatea era justificată de societatea împotriva căreia a început Executarea silită respectiv . și servicii E. Electrica SA SERV SA București.
Nu se poate reține că în urma divizării a fost predat și pasivul către intimata din prezenta cauză, neexistând în protocolul încheiat între acestea o astfel de clauză. Simplul fapt că este succesoare prin divizare,nu conduce la concluzia ca de drept a preluat și pretinsa datorie nefiind înscrisă ca și fapt juridic predate.
S-a mai învederat că în mod greșit instanța de fond a admis și cererea de obligare la restituire și a sumei percepute de executorul judecătoresc, întrucât hotărârea instanței de fond in anularea deciziei de concediere a fost o hotărâre definitivă și executorie.
În aceste condiții s-a adresat cerere de plată a drepturilor salariale, chiar în baza caracterului acestei hotărâri, fiind dreptul să legal de a achita de bunăvoie obligația.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.299 și următoarele Codul de procedură Civilă.
Analizând cererea de recurs prin prisma susținerilor recurentului, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor art. 304 pct. a C.p.c în care se încadrează motivele de recurs tribunalul reține următoarele;
O primă critică vizează soluționarea greșită de către instanța de fond a excepției lipsei calități procesuale active a intimatei, față de care reține următoarele:
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana care este titulara dreptului subiectiv dedus judecății și cea care este reclamantul în acțiune.
Pe parcursul judecății drepturile și obligațiile procesuale pot fi transmise fie unei alte părții din proces, fie unei terțe persoane.
Transmiterea calității poate fi legală sau convențională, iar în cazul persoanelor juridice transmiterea legală a calității procesuale se realizează prin reorganizarea sau transformarea persoanei juridice.
Din înscrisurile depuse la dosar tribunalul constată că prin Hotărârea Guvernului 760/21.07.2010 s-a reorganizat Societatea Comercială Filiala Întreținere S. E. „Electrica Serv” SA ca urmare a divizării, fiind înființate mai multe societăți între care și Societatea Comercială „S. E. Oltenia”, care a preluat toate obligațiile corespunzătoare patrimoniului preluat de la această societate și se subrogă în drepturile și obligațiile, care decurg din raporturile juridice ale acesteia în relațiile cu terții, inclusiv în litigiile în curs.
În speță în urma unui demers judiciar al recurentului pârât împotriva . SA-SISE Oltenia, prin hotărâre irevocabilă, prin care s-a modificat sentința tribunalului, s-a respins contestația, sentință în temeiul căreia acesta a fost încadrat și i s-au plătit drepturile salariale în cuantum de 23.188,23 lei.
Ca urmare a desființării titlului executoriu la data de 24.04.2012 s-a pornit prezenta acțiune având ca obiect întoarcerea executării, la data de promovării, drepturile și obligațiile ., fiind preluate de .”, conform protocolului de predare primire, astfel că aceasta justifică calitatea procesuală activă.
De altfel analizând actele dosarului tribunalul constată că instanța de fond nu a analizat această excepție aspect însă care nu a fost invocat de recurent în cererea de recurs, astfel că prin prisma condițiilor expuse tribunalul urmează să respingă această primă critică ca nefondată.
O a doua critică vizează soluționarea greșită de instanța de fond a cererii privind suma percepută de executorul judecătoresc ca urmare a începerii executări silite în temeiul sentinței civile nr. 1351/21.06.2012 care a creat aparența de legalitate fiind o hotărâre executorie, față de care reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 5299/24.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a admis recursul formulat de contestatorul din prezenta cauză și s-a modificat sentința civilă nr.1351/21.06.2011 pronunțată de Tribunalul O. în temeiul căreia recurentul reclamant a dobândit executarea sumei de 23.188,2 lei reprezentând debit și cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 404 ind.1 – 404 ind. 3 Cod procedură civilă în cazul în care intervine anularea titlului executoriu creditorul are obligația de a restitui debitorului tot ceea ce a primit prin executarea silită, context în care se impune a fi făcută precizarea că având în vedere finalitatea procedurii întoarcerii executării silite, cheltuielile de executare pentru actele de executare efectuate de creditor rămân în sarcina acestuia, dat fiind că acesta se află în culpa procesuală determinată de declanșarea urmăririi silite în condițiile în care ulterior titlul pus în executare a fost desființat, legiuitorul nefăcând nici o distincție după cum, titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre pronunțată în materia conflictelor de muncă sau alte materii și neexistând nici un impediment ca recurentul creditor să aștepte finalizarea irevocabilă a litigiului, anterior începerii executării.
Într-o atare situație și prin prisma celor expuse tribunalul constată că în urma promovării prezentei acțiuni recurentul este obligat la restabilirea situației anterioare în sensul că pe lângă debit trebuie să restituie intimatei reclamante și cheltuielile de executare silită.
În consecință tribunalul constată că și această critică este neîntemeiată, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică, astfel că în temeiul art. 312 C., urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul intimat C. M., domiciliat în Slatina, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 9149 din data de 24 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata petentă . SA, cu sediul în C., ., județul D., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 decembrie 2013 la Tribunalul O..
Președinte, M. I. S. | Judecător, A. C. Tițoiu | Judecător, I. D. |
Grefier, M. R. |
Red. ACT
Tehnored.BA
J.f. F.G.A.
Ex. 2
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
---|