Obligaţie de a face. Decizia nr. 444/2013. Tribunalul OLT

Decizia nr. 444/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 2045/104/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 444/2013

Ședința publică de la 16 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. B.

Judecător I. M.

Judecător S. O.

Grefier C. C. I.

Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul C. M., cu domiciliul procesual ales la . în Corabia, .. 29, parter, județul O., împotriva deciziei nr. 264 din 06 martie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații A. M., domiciliată în Corabia, ., ., ., județul O. și T. P., domiciliat în Corabia, .. 65, ., ., având ca obiect - obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimatei A. M. și că revizuientul C. M. nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, deși a fost legal citat cu această mențiune, după care:

Instanța, din oficiu, verificând, conform art. 159 ind. 1 alin. 4 c.p.c. competența generală, materială și teritorială să judece pricina, constată că este competentă în soluționarea cauzei și invocă excepția netimbrării cererii de revizuire, pe care o pune în discuție.

Revizuientul C. M., având cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va da cu privire la excepția netimbrării cererii de revizuire.

Intimata A. M. având cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va da cu privire la excepția netimbrării cererii de revizuire.

Intimatul T. P. având cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va da cu privire la excepția netimbrării cererii de revizuire.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția netimbrării.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Corabia sub nr._ din 16.07.2012 reclamanta A. M. a chemat în judecată pe pârâții C. M. și T. P. prin care solicită instanței pronunțarea unei hotărâri prin care pârâții să-i respecte intimitatea și să se desființeze protocolul încheiat între pârâți cu privire la folosirea terasei.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta arată că între pârâți există încheiat un înscris intitulat protocol pentru întreținerea izolației, protocol ce încalcă regulile elementare ale locatarilor de la . proprietarilor.

Mai arată reclamanta că pârâtul T. P. este vecin de etaj și îi jignește toată familia, că le impune să nu folosească toaleta deoarece se aude în apartamentul acestuia, cheamă poliția ori de câte ori fiul reclamantei ascultă muzică și ciocăne la ușă sau în perete să vorbească mai încet.

Cererea nu a fost motivată în drept

La data de 05.11.2012 reclamanta a depus la dosar o cerere intitulată cerere reconvențională prin care solicită o comisie pentru a constata situația de fapt la fața locului și prin care să se impună pârâtului T. P. să nu mai folosească terasa.

Legal citați în fața instanței de judecată pârâții s-au prezentat și au solicitat instanței respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1490 din data de 07 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. M. în contradictoriu cu pârâții C. M. și T. P. având ca obiect obligație de a face ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta deține un apartament în care locuiesc părinții acesteia învecinat cu cel al pârâtului T. P. iar la parterul aceluiași . spații comerciale iar acoperișul acestora îl constituie o terasă de aproximativ 30 de m pe care o folosește pârâtul T. P. în baza protocolului pe care l-a încheiat cu pârâtul C. M..

Pârâtul C. M. avea probleme cu infiltrațiile în spațiul comercial din cauza unei hidroizolații defectuoase lucru care l-a determinat să încheie protocolul cu pârâtul T. P. în sensul că pârâtul T. P. poate folosi teresa cu condiția să o întrețină pentru a evita problemele cu infiltrarea apei în spațiul comercial. Problemele pe care pârâtul C. M. le avea în spațiul comercial se datorau sobei pe combustibil solid pe care părinții reclamantei o avea în apartament iar coșul de la sobă se află amplasat deasupra terasei pe care pârâtul T. P. o are în prezent în folosință.

Prezent în instanță, pârâtul C. M. a menționat că nu este de acord cu desființarea protocolului încheiat cu pârâtul T. P., este mulțumit de modul în care acesta întreține terasa blocului evitând infiltrațiile în spațiul comercial iar problemele pe care reclamanta menționează că le are cu familia pârâtului T. P. au fost soluționate în cadrul altui dosar aflat pe rolul Judecătoriei Corabia în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2013/2011 în dosarul nr._ .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. M., considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivarea cererii a arătat că prin sentința pronunțată i s-a încălcat dreptul la intimitate, prin faptul că numitul T. P. vine pe terasă și stă zilnic privind în apartamentul său, pentru a vedea ce face.

A mai precizat că acesta nu i-a vorbit respectuos și nu are acceptatul familiei sale, sau a vreunui alt proprietar din . terasă.

Nu și-a întemeiat în drept cererea de recurs.

La dosarul cauzei a fost depusă o schiță a apartamentului și planșe foto.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate în conformitate cu dispozițiile art. 304. pct.7 C.p.c tribunalul constată următoarele:

Potrivit art.261 alin 1 pct.5 C.p.c hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților”.

Motivarea hotărârii judecătorești care trebuie analizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituie printre altele o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

De altfel chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului( vezi Cauza Albina împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

Examinând sentința recurată prin prisma celor mai sus expuse se constată că în considerente instanța nu a făcut decât un rezumat al susținerii reclamantei astfel cum au fost expuse prin cererea de chemare în judecată și cererea de la data de 07.11.2012, intitulată de aceasta „cerere reconvențională”, fără a expune în concret argumentele pentru care nu a acordat relevanță acestor susțineri, preluând în motivare și cele expuse de pârâți la data dezbaterii cauzei pe fond, fără a expune motivele pentru care a acordat eficiență acestor susțineri.

Procedând în acest sens se constată că instanța de fond nu a motivat sentința recurată cu respectarea exigențelor stabilite de legiuitor prin dispozițiile art.261 alin 1 pct.5 C.p.c, ceea ce face imposibilă analiza în cadrul recursului a legalității sale, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii.

Prin urmare în conformitate cu dispozițiile art. 312 pct. 7 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza la instanța de fond, pentru rejudecare.

În rejudecare instanța de fond urmează să pună în vedere recurentei reclamante să precizeze în concret și clar obiectul acțiunii, iar în situația în care se constată că aceasta nu își îndeplinește obligația, instanța de fond urmează să analizeze incidența dispozițiilor art.155 indice 1 C.p.c.

Prin deciziei nr. 264 din 06 martie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, s-a admis recursul declarat de recurenta reclamantă A. M., împotriva sentinței civile nr. 1490 din data de 07 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. M., T. P., s-a casat sentința și s-a trimis cauza la instanța de fond, pentru rejudecare .

La termenul din 20.03.2013 contestatorul C. M. a solicitat revizuirea dosarului cu numărul de mai sus, soluționat la 06.03.203, deoarece nu a fost citat la acel termen, cererea nefiind motivată.

Instanța din oficiu a pus în discuție excepția netimbrării cererii având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 Legea nr. 146/1997, reținând cauza pentru soluționare pe această excepție, conform dispoz. art. 137 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat până la primul termen de judecată sau până la termenul acordat de instanță în acest scop, sancțiunea pentru neachitarea taxei de timbru până la termenul acordat de instanță în cursul judecății sau stabilit de lege, fiind anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată.

Revizuientul, a fost citat în conformitate cu dispozițiile Legii 146/1997 să timbreze cererea cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, așa cum rezultă din citația aflată la fila 5 dosar, însă acesta nu a timbrat cererea, iar cu privire la acest aspect, la termenul de azi fiind prezent, a lăsat la aprecierea instanței.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus instanța urmează să admită excepția lipsei timbrajului și pe cale de consecință să anuleze ca netimbrată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Anulează ca netimbrată cererea formulată de revizuientul C. M., cu domiciliul procesual ales la . în Corabia, .. 29, parter, județul O., împotriva deciziei nr. 264 din 06 martie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații A. M., domiciliată în Corabia, ., ., ., județul O. și T. P., domiciliat în Corabia, .. 65, ., ., județul O.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 Aprilie 2013 la Tribunalul O..

Președinte,

I. B.

Judecător,

I. M.

Judecător,

S. O.

Grefier,

C. C. I.

Red. IB

Tehnored.BA

Ex. 2

25.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 444/2013. Tribunalul OLT