Pretenţii. Decizia nr. 694/2013. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 694/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 11055/311/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 694/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător S. O.
Judecător I. B.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurentul reclamant L. M., în prezent încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., împotriva sentinței civile nr. 2913/19.03.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. I. și L. D., ambii încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., având ca obiect - pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât L. D., lipsă fiind recurentul reclamant L. M. și intimatul pârât D. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin fax, două cereri de renunțare, din partea recurentului reclamant L. M. și intimatului pârât D. I..
De asemenea se învederează faptul că recurentul reclamant L. M. nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei deși a fost legal citat cu această mențiune.
Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, și invocă excepția netimbrării recursului pe care o pune în discuție.
Intimatul pârât L. D., pe excepție având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la excepția invocată.
Instanța,reține cauza pentru pronunțare pe excepție.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.2913/19.03.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a admis excepția invocată de instanță din oficiu și a fost anulată cererea formulată de reclamantul L. M. în contradictoriu cu pârâții D. I. și L. D., având ca obiect pretenții, ca fiind netimbrată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin care s-a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, taxe datorate atât de persoane fizice, cât și juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepțional până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din OG 32/1995, art. 20 alin 3 din Legea nr. 146/1997 și Normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul neîndeplinirii acestei obligații sancțiunea ce intervine o reprezintă anularea acțiunii sau cererii.
În cauză, prin citație, instanța a pus în vedere reclamantului să depună taxa judiciară de timbru în sumă de 1011 lei și timbru judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării acesteia, ca netimbrată.
Constatând ca reclamantul nu s-a conformat obligației de timbrare, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin 1 si 3 din Legea nr. 146/1997 și a admis excepția de netimbrare invocată din oficiu și a anulat cererea formulată, ca fiind netimbrată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant L. M., criticând-o ca netemeinică și nelegală, întrucât nu s-a analizat cererea formulată prin care solicita restituirea împrumutului acordat intimaților.
În temeiul art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat, iar dacă acestea nu au fost plătite în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Prin citația emisă de Tribunalul O., primită de recurent, i s-a comunicat suma reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar în cuantum de 0,15 lei precum și termenul de judecată fixat, până la care trebuia achitată taxa legală.
Întrucât recurentul nu s-a conformat cererii instanței și nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente, în temeiul art. 137 cod procedură civilă, s-a invocat excepția netimbrării recursului și în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru și art. 9 alin. 2 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, se va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat, recursul declarat de recurentul reclamant L. M., în prezent încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., împotriva sentinței civile nr. 2913/19.03.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. I. și
L. D., ambii încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință, azi 25 Iunie 2013 la Tribunalul O..
Președinte, I. M. | Judecător, S. O. | Judecător, I. B. |
Grefier, M. T. |
Red.IM/SM
JF;B. N.
Ex.2
3 iulie 2013
← Grăniţuire. Hotărâre din 14-03-2013, Tribunalul OLT | Partaj judiciar. Decizia nr. 153/2013. Tribunalul OLT → |
---|