Asigurare dovezi. Decizia nr. 288/2015. Tribunalul OLT

Decizia nr. 288/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 288/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 288/2015

Ședința publică de la 22 aprilie 2015

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE I. D.

Judecător C. T.

Grefier M. R.

Pe rol, soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant G. V., domiciliat în ., ., județul O., împotriva încheierii nr. 1874 din data de 04 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. F., domiciliat în ., ., județul O., având ca obiect- asigurare dovezi.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul reclamant G. V. personal și asistat de avocat H. D., lipsă intimatul pârât G. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 95 c.p.c. și 466 alin. 1 c.p.c. că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Avocat H. D. depune la dosar împuternicire avocațială nr._/2015 de reprezentare a apelantului reclamant. Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 392 c.p.c. constată dezbaterile în fond deschise și acordă cuvântul asupra apelului promovat.

Avocat H. D., având cuvântul pentru apelantul reclamant G. V., solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii nr. 1874 în sensul admiterii cererii de asigurare dovezi, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 359 și următoarele Cod procedură civilă.

Motivul pentru care a fost formulată cererea a fost acela ca reclamantul să-și asigure probele de care înțelege să se folosească în dosarul de partaj bunuri coachizite/ restituire bunuri proprii. Pârâtul l-a alungat pe reclamant din gospodărie și este lesne de înțeles că nu și-a dat acordul executorului judecătoresc.

Se impune astfel admiterea apelului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Prin încheierea nr. 1874 din data de 04 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._ s-a respins, ca neîntemeiată, cererea privind asigurarea probelor, formulată de reclamantul G. V., CNP_, cu domiciliul în ., ., jud.O., în contradictoriu cu pârâtul G. F., domiciliat în ., ., jud.O..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 24.02.2015 sub nr._, reclamantul G. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G. F., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se încuviințeze deplasarea unui executor judecătoresc pentru a inventaria bunurile mobile: frigider ARCTIC, HIDROFOR Tip 110/24, boiler electric CONCEPTA, mașină de spălat BEKO, aragaz ARCTIC, 2 butelii de aragaz + 2 plite, o canapea din material textil de 2 locuri + 2 fotolii, aflate în domiciliul pârâtului din ., ., jud.O., precum și îmbunătățirile realizate la casa proprietatea pârâtului.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat, în esență, că în anul 1954 s-a căsătorit cu numita B. M., de care a divorțat prin sentința civilă, nr.6979 din 12.12.1979 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București, din această relație rezultând pârâtul. Din anul 2002 a reluat conviețuirea cu fost soție, trăind în relații de concubinaj până la decesul acesteia, în anul 2002. În timpul concubinajului s-au gospodărit împreună în locuința fostei soții, din ., ., jud.O., realizând multiple îmbunătățiri și achiziționând mai multe bunuri mobile. După decesul fostei soții între reclamant și fiul său a izbucnit un conflict care a degenerat într-un scandal încheiat cu alungarea reclamantului din gospodărie.

Reclamantul a susținut că este lipsit de folosința bunurilor care se pot degrada iar pârâtul intenționează să înstrăineze casa.

Consideră reclamantul că față de pericolul înstrăinării, deteriorării sau ascunderii de către pârât a bunurilor mobile enumerate mai sus, devin incidente dispozițiile art.360 alin.5 C.proc.civ, urmând ca soluționarea cererii să se facă fără citarea pârâtului.

În drept, acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 359 și urm. C.pr.civ.

În dovedirea acțiunii, au fost depuse înscrisuri (f.4-11).

Cererea a fost timbrată cu taxa de timbru in cuantum de 50 lei (f.10).

Având în vedere solicitarea expresă a reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța a dispus ca cererea sa fie soluționată în camera de consiliu, fără citarea pârâtului, aplicându-se dispozițiile art. 364 alin. 3 C.pr.civ., reclamantul fiind citat pentru a da lămuriri instanței.

Analizând cererea formulată instanța a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat ca instanța să încuviințeze deplasarea unui executor judecătoresc pentru inventarierea unor bunurile mobile: frigider ARCTIC, HIDROFOR Tip 110/24, boiler electric CONCEPTA, mașină de spălat BEKO, aragaz ARCTIC, 2 butelii de aragaz + 2 plite, o canapea din material textil de 2 locuri + 2 fotolii, în domiciliul pârâtului din ., ., jud.O., precum și constatarea unor îmbunătățiri pe care acesta le-a realizat la casa proprietatea pârâtului, considerând că există pericolul înstrăinării, deteriorării sau ascunderii de către pârât a acestor bunuri, având în vedere intenția acestuia din urmă de a înstrăina imobilul precum și faptul că reclamantul a fost alungat din această locuință.

Asigurarea probelor poate să fie făcută și prin constatarea de urgență a unei stări de fapt, potrivit art.364 C.proc.civ, pe care reclamantul, prin avocat D. H., le-a invocat ca fiind incidente în cauză.

Conform art.364 alin.1 C.proc.civ., la cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgență o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea probelor, executorul judecătoresc în circumscripția căruia urmează să se facă constatarea va putea constatata la fața locului această stare de fapt.

Spre deosebire de asigurarea probelor potrivit art.359 C.proc.civ., când partea se adresează instanței judecătorești, de această dată cererea este depusă la un executor judecătoresc, în a cărui circumscripție urmează să se facă constatarea.

Dacă o persoană vrea să obțină constatarea unei stări de fapt „ aflată” la cealaltă parte va recurge la art.364 alin.2 C.proc. civ. care prevede că, în cazul în care efectuarea constatării prevăzute la alin.1 necesită concursul părții adverse sau al unei alte persoane, constatarea nu poate fi făcută decât cu acordul acesteia.

Dacă persoana nu-și dă acordul pentru constatarea situației de fapt, executorul judecătoresc va consemna această împrejurare într-un proces verbal, pentru a se proba motivul sesizării instanței.

Conform art.364 alin.3 C.proc.civ, în lipsa acordului prevăzut la alin.2 partea interesată va putea cere instanței să încuviințeze efectuarea constatării.

Față de dispozițiile legale menționate anterior, se constată că, în principiu, măsura constatării unei stări de fapt nu implică în mod necesar intervenția instanței, partea urmând să se adreseze executorului judecătoresc în circumscripția căruia urmează să se facă constatarea, care va putea constata la fața locului starea de fapt, fiind necesar concursul părții adverse, în cazul în care constatarea stării de fapt „se află” la partea adversă.

Astfel, intervenția instanței este condiționată de lipsa acordului părții adverse sau a altei persoane împotriva căreia constatarea urmează a fi făcută.

În speță, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul nu a făcut dovada că în prealabil s-a adresat executorului judecătoresc pentru a constata existența bunurilor mobile aflate în domiciliul pârâtului iar acesta s-a aflat în imposibilitate de a efectua această constatare întrucât pârâtul nu a permis accesul în imobil.

Față de cele ce preced, se constată că reclamantul nu a probat motivul sesizării instanței, astfel că, în baza art.364 alin.3 C.proc.civ, a respins, ca neîntemeiată, cererea de asigurare a probelor.

Împotriva sentinței a declarat apel apelantul reclamant G. V., solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a hotărârii și pe fond admiterea cererii de asigurare dovezi așa cum a fost formulată.

A precizat că a formulat cerere pentru a se încuviința printr-o încheiere executorie, fără citare, somație sau trecerea vreunui termen, deplasarea unui executor judecătoresc pentru inventarierea bunurilor aflate în domiciliu intimatului pârât G. F. din . . jud. O..

Soluția instanței de fond de respingere ca neîntemeiată a cererii o apreciază că este netemeinică și nelegală.

Apelantul arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că în acest caz nu era necesară intervenția instanței, atâta vreme cât apelantul nu s-a adresat în prealabil executorului judecătoresc căruia, eventual partea adversă să nu-i fi dat acordul.

În primul rând a învederat că, în principal, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 359 și urm. noul cod pr civilă pentru ca la interpelarea instanței să precizeze din eroare că temeiul de drept este art. 364 cod pr civilă.

Finalitatea practică însă, pe care apelantul a urmărit-o a fost aceeași, anume aceea de a-i asigura probele de care înțelege să se folosească în cauză având ca obiect partajul de bunuri coachizite/restituire bunuri proprii, înainte ca pârâtul să se sustragă, temerile sale justificate în acest sens așa cum a arătat prin cerere.

Ori,apelantul consideră că această finalitate nu mai putea fi atinsă, este lesne de înțeles că, din moment ce pârâtul l-a izgonit din gospodărie, nici acordul lui către executor nu l-ar fi dat, ci din contră, văzând executorul ar fi grăbit înstrăinarea bunurilor. De asemenea, nici caracterul de surprindere nu ar mai fi putut produce astfel vreun efect juridic.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 și urm. noul cod pr civilă .

Solicită ca judecata cauzei să se facă în lipsa acestuia.

S-a timbrat legal cererea de apel.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:

Din cuprinsul apelului formulat tribunalul reține că apelantul apreciază că temeiul juridic al cererii sale inițiale este art. 359 cod pr. civilă, fără a critica soluția instanței de fond în sensul reținerii în mod greșit a temeiului juridic precizat ,, din eroare” prin apărător la solicitarea instanței, respectiv art. 364 cod pr. civilă.

Reținerea aceasta este necesară pentru că față de dispozițiile art. 478 alin. 3 cod pr. civilă în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi și prin urmare nu poate fi abordată cererea de chemare în judecată prin prisma art. 359 cod pr. civilă.

În speță, din piesele dosarului nu rezultă existența elementului prevăzut de art. 364 cod pr. civilă și anume urgența situației care reclamă recurgerea la această procedură.

Față de dispozițiile art. 364 cod pr. civilă tribunalul constată că reținerea instanței de fond că reclamantul nu a făcut dovada că în prealabil s-a adresat executorului judecătoresc pentru a constata existența bunurilor mobile aflate în domiciliul pârâtului este întemeiată, încuviințarea cererii fiind condiționată de îndeplinirea exigențelor impuse de lege.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 cod pr. civilă, apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul reclamant G. V., domiciliat în ., ., județul O., împotriva încheierii nr. 1874 din data de 04 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. F., domiciliat în ., ., județul O., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 aprilie 2015, la Tribunalul O..

Președinte,

I. D.

Judecător,

C. T.

Grefier,

M. R.

Red. CT

Jf: CM P.

Ex.4/13.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Asigurare dovezi. Decizia nr. 288/2015. Tribunalul OLT