Pretenţii. Sentința nr. 188/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 188/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 279/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 279/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător O. C.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul pârât D. A., domiciliat în comuna Radomirești, ., împotriva sentinței civile nr. 1881/23.06.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Ț. R. N., domiciliat în Drăgănești-O., .. 201, Județul O., având ca obiect - pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat F. M. reprezentând pe apelantul pârât D. A. și avocat M. E., reprezentând pe intimatul reclamant Ț. R. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, la interpelarea instanței, avocat F. M., apărător al apelantului pârât, arată că nu poate prezenta spre observare instanței formularele de mișcare . nr._ și . nr._, din care rezultă că s-a transferat proprietatea de la Ț. R. la D. A., eliberate de Direcția Sanitar Veterinară O., acestea regăsindu-se însă în baza de date a calculatorului acestei unități.
În dovedirea motivelor de apel, solicită proba cu înscrisuri.
Instanța pune în discuție proba solicitată.
Avocat E. M., apărător al intimatului reclamant, arată că nu se opune probei solicitate.
În temeiul art. 255 cod procedură civilă, încuviințează proba solicitată.
Avocat F. M., apărător al apelantului pârât, depune la dosar sentința penală nr. 57/27.02.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._ și chitanța reprezentând onorariul pentru avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat F. M., având cuvântul pentru apelantul pârât, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând, arată că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea, pe baza probei cu martori administrată în cauză, probă inadmisibilă, în raport de suma pretinsă, mai mare de 250 lei, dispozițiile legale în vigoare, arătând că în această situație dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare mai mare decât 250 lei, nu se poate face decât printr-un înscris autentic, ori un act sub semnătură privată.
Astfel, prima instanță a apreciat pe baza depozițiilor martorilor A. G., R. M. și P. I., că s-ar fi încheiat un contract valabil între apelant și intimatul reclamant în sensul că i s-au încredințat spre păstrare un număr de 85 de capre, deși între depozițiile acestora apar contradicții vădite.
Face trimitere la sentința penală nr. 57/2013, depusă la dosar la acest termen de judecată, din care rezultă că martorul A. G., a fost condamnat pentru acte de agresiune împotriva apelantului pârât, alături de coinculpatul Ț. R. N., reclamant în cauza de față, martor ce a fost nesincer, având în vedere că la o lună după pronunțarea sentinței penale, a fost introdusă acțiunea în pretenții, în scop de răzbunare.
Mai mult decât atât, reclamantul nu și-a dovedit acțiunea. Actele depuse la dosar de reclamant, ca mijloc de probă, sunt în mare parte preconstituite.
Avocat E. M., având cuvântul pentru intimatul reclamant Ț. R. N., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală, întrucât convenția intervenită între părți a fost dovedită cu martori și expertiza efectuată în cauză. Arată că cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 1881/23.06.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, s-a admis actiunea formulată de reclamantul Ț. R. N. împotriva pârâtului D. A., având ca obiect „pretenții”.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 27.625 lei, reprezentând c/valoare 85 de caprine și la plata sumei de 2.935 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ( taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocat ), către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în data de 01.05.2010 reclamantul a cumpărat de la numitul I. L. din municipiul Roșiori de Vede un număr de 97 capre și 20 iezi, pentru care a plătit suma de 6500 euro, animale pe care le-a păstorit toată vara și toamna anului 2010 iar acestea au fost crotaliate conform bonului de mișcare nr._.
La momentul încheierii conventiei dintre reclamant și numitul I. L. de față au fost pârâtul și martorii P. I. și A. G. care au relatat instantei că faptul că convenția de vanzare cumpărare a fost încheiata intre reclamantul T. R. N. și I. L..
În luna ianuarie 2011 reclamantul a plecat în Italia unde avea un loc de muncă și înainte de a pleca a încheiat o convenție cu pârâtul D. A. căruia i-a dat 85 capre adulte, pentru a avea grijă de ele în perioada în care va fi plecat din țară, urmând ca acesta, în schimbul îngrijirii animalelor, să valorifice pentru reclamant laptele, brânza, iezii și banii pe care îi acordă APIA pentru creșterea acestor animale.
Aceste animale au fost predate pârâtului în jurul sărbătorii Sf. Ș., adică după data de 27 decembrie 2010.
Convenția încheiata intre părti este dovedita cu înscrisul existent la fila 14 verso dosar din care rezultă că reclamantul i-a lăsat în pază juridică pârâtului animalele sub conditia ca acestea sa-i fie restituite la momentul când se va întoarce.
În luna februarie 2013, reclamantul a venit în țară și a mers la pârât să-i înapoieze animalele, însă acesta a refuzat să i le restituie, motivând că sunt în perioada de gestație și dorește să-și oprească iezii, conform înțelegerii pe care au avut-o.
Din adresa Primăriei . nr. 1229/15.04.2014 ( f. 62 dosar) rezulta că reclamantul nu a figurat in evidențele primăriei cu animale înregistrate, însă din declaratiile martorilor rezultă cu certitudine ca acestea erau crotaliate.
Până în prezent reclamantul a făcut nenumărate demersuri pe lângă pârât pentru a-i înapoia caprele, însă acesta a refuzat și refuză în continuare să i le înapoieze.
Potrivit disp. art. 1179 C. civ. conditiile esentiale pentru valabilitatea contractului sunt capacitatea de a contracta, consimțământul, părtilor, obiect determinat și licit, precum și o cauza licită și morală.
Potrivit disp. art. 1270 noul cod. Civil contractul valabil încheiat are putere de lege între părtile contractante, iar potrivit art. 1271 noul cod civil părțile sunt ținute sa-și execute întocmai obligațiile.
Încheierea unei convenții fiind guvernată de principiul libertății contractuale, părțile pot să determine, prin voința lor, clauzele contractuale și efectele pe care acestea urmează să le producă, conform unei cauze morale și licite. Convenția astfel încheiată se impune părților întocmai ca legea, având caracter obligatoriu, iar nu facultativ.
Răspunderea juridică include în sine doar acele consecințe ale încălcării de drept, care se exprimă în apariția unor noi obligațiuni sau alte modalități a obligațiunilor apărute din raportul de drept deja existent.
Aceste modalități, precum și obligațiile noi apărute trebuie să fie în legătură cu urmările negative, nesatisfăcătoare pentru cel ce a încălcat ordinea de drept.
Răspunderea civilă contractuală este îndatorirea debitorului unei obligații născute dintr-un contract de a repara prejudiciul cauzat creditorului sau prin faptul neexecutării în sens larg a prestației datorate, adică executarea ei cu întârziere, executarea necorespunzătoare ori neexecutarea propriu-zisă totală sau parțială.
În speță, a apreciat instanța că sunt aplicabile regulile comune privind contractul de depozit prev. de art. 2103 -2106 Cciv.
Potrivit art. 2103 alin. 1 Cciv depozitul este contractul prin care depozitarul primeste de la deponent un bun mobil, cu obligatia de a-l păstra pentru o perioada de timp și de a-l restitui în natură.
Contractul de depozit este un contract real, care se perfectează numai în momentul predării (tradițiunii) lucrului de la deponent la depozitar, cu excepția cazului când lucrul se află deja, indiferent cu ce titlu, la depozitar.
Pe altă parte, predarea în sine nu este suficientă pentru încheierea contractului, fiind necesară, în acest scop, realizarea acordului de voință în sensul încheierii contractului de depozit, prin înscris (art. 2103 Cod civil), forma scrisă cerându-se ad probationes și nu ad solemnitatem.
În speță, toate aceste elemente s-au dovedit a fi întrunite. Sub aspectul prețului acestui contract, depozitul, în principiu, poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2103 și 2106 Cod civil reiese faptul că depozitul este cu titlu gratuit numai prin natura (iar nu prin esența) sa, de aici rezultând interpretarea constantă dată de doctrină și jurisprudență în sensul că depozitarul care pretinde o remunerație (sumă de bani sau alt avantaj patrimonial) pentru serviciile prestate trebuie să dovedească stipularea și cuantumul remunerației.
Depozitul urmează a fi prezumat că este cu titlu oneros doar în ipoteza în care depozitarul desfășoară activitatea de păstrare cu caracter profesional (nu ocazional).
Or, în speță, s-a constatat că pârâtul nu intră în categoria celor care prestează astfel de activități nici nu a dovedit că la data lăsării în custodie s-ar fi pus problema plății unui preț al depozitului, asupra căruia părțile să fi convenit. D. urmare, instanța a apreciat că în lipsa unei înțelegeri de acest fel încheiată între părți la momentul încheierii convenției de custodie, pârâtul nu poate condiționa restituirea bunurilor depozitate de plata vreunui preț.
Depozitul analizat fiind cu titlu gratuit, el este în același timp un contract unilateral întrucât naște obligații numai în sarcina depozitarului, care trebuie să păstreze bunurile cu aceeași grijă manifestată pentru bunurile sale proprii și trebuie să le restituie, în natură (art. 2107 alin. 1 Cod civil).
Dacă depozitarul refuză, fără temei, să restituie lucrul, deși acesta se află în detenția sa, deponentul poate pretinde executarea silită, potrivit regulilor aplicabile obligației (de a face) de predare a unui lucru individual determinat.
Cât privește termenul restituirii, art. 2116 Cod civil prevede că deponentul are dreptul să ceară oricând restituirea lucrului, chiar și în ipoteza în care s-ar fi stipulat un termen pentru restituire, putându-se refuza restituirea lucrului numai dacă a fost înștiințat pe cale legală că asupra acelui lucru s-au făcut forme de urmărire sau că există opoziție la restituirea lui din partea unui terț care se pretinde a fi proprietarul lucrului.
În speță nu s-a înregistrat nici una din aceste împrejurări, astfel că refuzul pârâtului, recunoscut atât prin întâmpinare cât și prin răspunsul la interogatoriu de a-i restitui reclamantului, la cerere, animalele lăsate în depozit apare ca fiind neîntemeiat din punct de vedere al legii și, în raport de împrejurarea că s-a dovedit și faptul că pârâtul le-a folosit în interesul său propriu, ulterior chiar înstrăinându-le, poate să capete chiar expresia unui abuz de drept.
Față de considerentele expuse, instanța a admis actiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 27.625 lei, reprezentând c/valoare 85 de caprine, către reclamant, având în vedere că în prezent animalele nu mai există.
Având în vedere disp. art.453 alin. 1 N.c.p.c., instanța a obligat pârâtul la plata sumei de 2.935 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ( taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocat ) către reclamant.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul pârât D. A., prin care a arătat că reclamantul a solicitat în sprijinul dovedirii acțiunii sale proba cu martori care s-a pus în discuția părților problema admisibilității probelor la data de 24.03._ și a arătat că această probă este inadmisibilă deoarece suma pretinsă este mai mare de 250 Ron și conform dispozițiilor legale dovada actelor juridice al cărui obiect are o valoare mai mare de 250 lei chiar pentru depozit voluntar nu se poate face decât prin înscris autentic ori prin act sub semnătură privată.
Pe baza depozițiilor martorilor A. G., R. M. și P. I. și a formularului de mișcare emis de ANSVSA, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată.
Apreciază că instanța în luarea hotărârii a pus temei pe depozițiile martorilor A. G. și P. I. deși apar contradicții vădite între aceștia
Se precizează că prin cumpărarea în . capre de la reclamant cu prețul unic și global de 9700 Ron proprietatea acestor animale s-a strămutat la cumpărători îndată ce contractul s-a încheiat cu precizarea că pentru vânzarea-cumpărarea animalelor este suficientă convenția verbală, doar vânzarea imobilelor fiind obligatorie prin act autentic, pentru valabilitatea transferului proprietății.
Analizând apelul formulat, tribunalul constată că este nefondat.
Astfel, la termenul din 9.12.2014 avocatul F. M. arată că actele depuse în susținerea răspunsului la întâmpinare sunt eliberate de Direcția Sanitar Veterinară și că înțelege să se folosească de ele, iar la termenul din 10.02.2014 s-a solicitat de către avocat M. E. pentru intimatul reclamant că în această situație se impune a fi depus originalul actului ce poartă o semnătură pe care intimatul nu o recunoaște ca fiind a sa.
La termenul din 24.03.2015 s-a depus actul solicitat, însă avocat M. E. învederează instanței, după observarea actelor, că nu acestea sunt actele care trebuie înaintate spre observare, ci formularul de mișcare . nr._, aflat în copie la fila 33-34 dosar, după care instanța a pus în vederea apărătorului apelantei să depună originalul formularului de mișcare, însă acesta nu a fost depus.
Convenția încheiată între părți este dovedită prin înscrisul existent la fila 14 dosar fond, din care rezultă că reclamantul i-a lăsat în pază pârâtului animalele cu condiția restituirii la momentul întoarcerii din Italia, iar pentru îngrijire să valorifice brânza, laptele și subvenția.
Față de această convenție care reprezintă un început de dovadă scrisă, se apreciază că poate fi întregită cu depoziția martorului.
Pe de altă parte, dovada cu martori poate fi făcută și în cazul în care suma pretinsă este mai mare decât 250 lei, atunci când datorită relațiilor de prietenie între părți nu s-a încheiat un act scris, cum este în cazul de față, din care rezultă că între părți au fost relații de prietenie, așa cum reiese din declarațiile martorilor P. I. și A. G., care au arătat că au fost împreună cu reclamantul și pârâtul al Roșiori de Vede pentru a cumpăra animalele.
Din interogatoriul luat pârâtului D. A. la întrebarea nr.3, respectiv dacă pretinsa convenție a fost formulată în scris și în câte exemplare a fost întocmită, acesta răspunde că „nu a fost formulată în scris ci doar verbală datorită relațiilor apropiate dintre noi”, ceea ce confirmă relațiile de prietenie dintre părți.
Martorii reclamantului Pleta I. și A. G. confirmă faptul că reclamantul a cumpărat animalele în prezența lor și a pârâtului, că înțelegerea a fost să aibă animalele în pază până la întoarcerea reclamantului și a refuzat restituirea lor, aspect confirmat și de R. M. I., martorul pârâtului.
Pentru aceste considerente, tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat, constatând că instanța de fond a dat o interpretare corectă și legală probatoriilor administrate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul pârât D. A., domiciliat în comuna Radomirești, ., împotriva sentinței civile nr. 1881/23.06.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Ț. R. N., domiciliat în Drăgănești-O., .. 201, Județul O., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 21.04.2015.
Președinte, I. B. | Judecător, O. C. | |
Grefier, M. T. |
Red.I.B.
Tehnored.IM
Jf: I.G.
Ex.4/4.05.2015.
| ← Grăniţuire. Hotărâre din 21-04-2015, Tribunalul OLT | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 266/2015.... → |
|---|
